Profesor Silviu Roșioru - un director cu viziune (partea I)

 

Silviu Roșioru este un director care întruchipează esența unei profesii nobile, dar și o vocație puternică, fiind un model de dascăl și lider educațional. Crede cu tărie că adevărata educație începe prin cultivarea iubirii de carte și a valorilor umane, având o abordare care pune accent pe dezvoltarea personală și profesională a elevilor săi. În viziunea sa, educația nu se rezumă doar la transmiterea unor informații, ci şi la modelarea comportamentului și caracterului copiilor, care învață din exemplul celor ce îi formează.

Aflându-se într-o călătorie continuă de perfecționare, Silviu Roșioru consideră că viața este plină de lecții și că fiecare obstacol întâmpinat este o oportunitate de învățare și de creștere. Este un om care știe că prin motivație și muncă elevii pot ajunge acolo unde își doresc, iar el este dispus să le ofere sprijinul necesar pentru a-și atinge obiectivele. Poți șlefui orice comportament prin învățare, ne șoptește printre rânduri, iar această mentalitate îl ghidează în misiunea sa de a forma oameni, nu doar elevi.

Profesor Silviu Roșioru, directorul Școlii Profesionale Costache Grigore Șuțu din comuna Șuțești, județul Brăila, nu se lasă intimidat de provocările vieții și nu acționează niciodată din orgoliu. A transformat fiecare piedică în lecții valoroase care i-au modelat caracterul și determinarea. Cu o gândire pozitivă și o mentalitate de învingător, consideră că respectul câștigat prin fapte este mult mai valoros decât cel impus de funcție. Este flexibil, înțelegător și mereu cu zâmbetul pe buze, oferind sprijin celor din jur, creând astfel un mediu de învățare propice pentru dezvoltarea elevilor. Iubirea pentru copii îl definește atât ca om, cât și ca pedagog. Succesul înseamnă perseverență în fața dificultăților, nu teamă sau renunțare. De asemenea, știe că în Univers toate lucrurile se aliniază atunci când îți urmezi vocația și ai claritate în ceea ce îți dorești. Culege mereu ceea ce a sădit, găsind astfel un echilibru între viața profesională și cea personală, rămânând autentic în tot ceea ce face.

Pentru dedicarea de care dă dovadă în fiecare zi și pentru succesele sale profesionale, am ales să aducem în fața dumneavoastră povestea excepțională din spatele omului Silviu Roșioru, un lider pasionat de educație și un exemplu de perseverență, inspirație și angajament față de viitorul tinerelor generații. Prin viziunea și implicarea sa constantă, el nu doar că transformă școala într-un loc de învățare, ci creează un mediu în care fiecare elev este valorizat și are șansa să își descopere potențialul maxim.

Așadar, stăm de vorbă cu un director care, prin dedicare și pasiune, reușește să-i inspire atât pe elevi, cât și pe colegii profesori. Călăuzit de vocația sa de dascăl, își conduce zilnic pașii spre școală, încredințat că educația este cheia pentru un viitor mai bun.

Cine este, dincolo de titulatură, profesor Silviu Roșioru?

Dincolo de titulatura de profesor, Silviu Roșioru este Omul Silviu - un coleg, un soț, un tată și un fiu. Cea mai importantă latură a vieții mele, din punct de vedere personal, este cea de tată a doi copii minunați.

În ceea ce privește parcursul profesional, sunt directorul acestei școli de opt ani și activez în învățământ de 15 ani. Am absolvit Liceul Pedagogic, specializarea învățător-educator, apoi Facultatea de Litere, specializarea Limba și Literatura Română, urmată de Facultatea de Istorie. Am continuat studiile cu un masterat în Managementul Resurselor Umane și, în prezent, sunt înscris la o reconversie profesională în domeniul Economiei, Comerțului, Turismului și Serviciilor. Sunt titular pe postul de profesor de istorie de doi ani de zile.

Am parcurs un traseu profesional divers, care a inclus și o etapă în care am fost învățător. În această perioadă, m-am ocupat de coordonarea activităților educaționale, gestionarea relațiilor cu părinții și implementarea strategiilor didactice adaptate nevoilor fiecărui elev.

Care vă sunt rădăcinile? Cum a fost copilăria dumneavoastră?

Tatăl meu este din Grădiștea, iar mama din Șuțești. Copilăria mea a fost una frumoasă, o copilărie fericită aș spune, în care am avut tot ceea ce mi-am dorit. Părinții mei s-au străduit să îmi ofere totul, indiferent de sacrificiile pe care trebuiau să le facă. Totuși, orice dorință pe care o aveam nu îmi era îndeplinită pur și simplu, ci trebuia să îmi asum anumite responsabilități pentru a o obține, astfel încât, am învățat de mic valoarea muncii și a recompensei.

Am un frate cu șase ani mai mic decât mine, care este învățător titular la aceeași școală. Este sprijinul meu, baza mea și cel mai bun prieten. Încă de când s-a născut, l-am privit ca pe propriul meu copil, așa îi spun și acum: „băiatul meu” sau „copilul meu”. Sunt mândru de el pentru că mi-a călcat pe urme și împărtășim aceeași pasiune pentru educație.

Deși, până la vârsta de 15 ani, am locuit în Ianca, în fiecare vacanță mergeam la Șuțești, locul unde mă simțeam cu adevărat acasă. Aici mi-am petrecut copilăria alături de bunici, verișori și prieteni. Eram cinci veri și bunica ne numea mereu „cei cinci tigri”. Am crescut împreună sub aripa bunicilor, iar amintirile din acea perioadă sunt de neprețuit.

Copilăria, îndrăznesc să spun, mi-a fost plină de aventuri: alergam pe străzi până târziu, ne jucam „de-a v-ați ascunselea”, ne urcam pe stâlpi sau ne ascundeam în gropile de la baza lor. Ne pitulam sub canapele, pe la porțile oamenilor și făceam focuri la poartă... A fost o copilărie frumoasă, exact așa cum mi-aș dori să o aibă și copiii mei, deși știu că vremurile s-au schimbat și nu mai este posibil.

Ce ne puteţi spune despre părinţii dumneavoastră? Cum v-au influenţat parcursul profesional?

Mama este casnică, iar tatăl meu, originar din Grădiștea, a fost strungar de meserie. Deși niciunul dintre noi, copiii, nu i-am urmat profesia, tata ne-a fost mereu alături, sprijinindu-ne să ne construim propriul drum în viață.

Părinții mei nu au studii superioare - mama a urmat liceul, promovat cu examenul de bacalaureat, iar tata a absolvit o școală profesională, așa cum era pe vremea școlarității sale. Cu toate acestea, niciodată nu ne-au împiedicat ca noi să visăm departe. Dimpotrivă, ne-au încurajat și ne-au oferit tot ce au putut, ghidându-ne cu înțelepciune.

Mama a avut un rol esențial în educația noastră. Chiar dacă nu a avut mulți ani de muncă în afara casei, s-a dedicat creșterii și educației noastre. Ne ajuta la teme, ne supraveghea și se asigura că nu ne abatem de la drumul nostru. A făcut sacrificii pentru ca noi să avem parte de cea mai bună educație posibilă, aspect pentru care îi voi fi mereu recunoscător.

Există un erou al poveștilor copilăriei care v-a inspirat?

Ca orice copil, am avut eroi, dar dacă mă gândesc un pic, nu pot spune că am avut un model anume care să mă fi influențat decisiv. Ceea ce știu sigur este că mi-a plăcut întotdeauna să învăț și să descopăr lucruri noi.

Cum eraţi ca elev? Aveţi amintiri speciale legate de un profesor care v-a marcat traseul educaţional? 

Încă dinainte de a merge la școală, îmi imaginam că sunt învățător: îmi așezam jucăriile de pluș în rând, ca niște elevi și le dădeam sarcini de lucru. Așteptam „să termine activitatea” și apoi corectam ce „scriseseră”. Îmi plăcea ideea de a preda, de a fi parte dintr-un proces de învățare.

Ca elev, am fost conștiincios. Nu eram mereu primul din clasă, dar mă număram printre cei mai buni. Îmi plăcea să învăț și să aprofundez cunoștințele, iar această curiozitate m-a însoțit de-a lungul anilor. În primii trei ani de școală, am avut o învățătoare minunată, care m-a format și mi-a insuflat dragostea pentru învățare. În clasa a IV-a, am avut o altă doamnă învățătoare, aflată la început de carieră, ceea ce a fost o schimbare semnificativă pentru mine. Cu toate acestea, am continuat să îmi urmez drumul, motivat de dorința de a cunoaște și de a deveni mai bun.

Au fost mai mulți profesori care au avut un impact semnificativ asupra mea, dar există două persoane cărora le voi purta un respect deosebit pentru totdeauna.      

              Primul este domnul profesor Constantin Gherghinoiu de la Liceul Pedagogic „D.P. Perpessicius” Brăila, Dumnezeu să-l odihnească! A fost un mentor extraordinar, un dascăl care m-a inspirat și mi-a insuflat încrederea că pot merge mai departe. A avut un rol esențial în formarea mea profesională și permanent îi voi păstra recunoștință în suflet.

După finalizarea liceului, am avut norocul să întâlnesc o altă persoană deosebită care m-a sprijinit și m-a ghidat: doamna inspector pentru învățământ primar, profesor Bonciu Ecaterina. Dumneaei mi-a fost alături la începutul carierei, explicându-mi cu răbdare și claritate tot ceea ce aveam nevoie să înțeleg. De exemplu, când predarea integrată la clasa I mi se părea complicată, m-a ajutat să o deslușesc. Îmi expunea totul atât de frumos, încât simțeam că am un părinte lângă mine, nu un șef. De multe ori, rămâneam până târziu pentru a învăța de la dumneaei, iar sfaturile sale m-au ghidat în toți acești ani.

Drumul meu profesional s-a conturat datorită acestor oameni deosebiți. Domnul profesor Gherghinoiu mi-a oferit încrederea necesară pentru a continua în alegerea meseriei de dascăl, iar doamna inspector Bonciu m-a preluat și m-a format în continuare. Pe lângă ei, au fost și alți profesori care au contribuit la evoluția mea, dar cei menționați și-au lăsat o amprentă profundă.

Dacă ar fi să vă descrieţi prin cinci valori esenţiale, care ar fi acestea?

Pentru mine, valorile fundamentale sunt: motivația, corectitudinea, atitudinea potrivită, empatia, sinceritatea și încrederea. Chiar dacă unii spun că motivația nu este o valoare în sine, eu cred că da - este cea care ne împinge să ne dezvoltăm și să evoluăm. Încerc mereu să fiu corect și echilibrat în deciziile mele. Prefer pacea în locul dreptății și consider empatia extrem de importantă în relațiile interumane.

Cât despre sinceritate, cred că este o valoare esențială. Nu știu dacă există vreo persoană 100% sinceră în orice moment al vieții. Cu toate acestea, sinceritatea și încrederea sunt două calități pe care le prețuiesc foarte mult.

Ce v-a determinat să alegeţi drumul educaţiei? Dacă nu aţi fi devenit profesor, în ce alt domeniu credeţi că aţi fi performat?

Dacă nu aș fi fost profesor, cu siguranță aș fi fost preot. Așa credeam într-un moment al existenței mele… În clasa a VII-a, îmi doream foarte mult să studiez Teologia. Eram mereu prezent la evenimentele religioase din sat, mă implicam în activitățile bisericești și petreceam mult timp alături de bunica mea, care mergea constant la biserică.

Totuși, în clasa a VIII-a, într-un moment de reflecție, am decis să renunț la această idee. Am decis să merg la Liceul Pedagogic, deși unii profesori, precum doamna Bănică Ecaterina, mă îndrumau spre o carieră în Poliție. Nu mi-am dorit niciodată acest drum, mai ales pentru că nu eram pasionat de sport și știam că trebuie să susțin probe fizice pentru această profesie. Chiar și la Liceul Pedagogic m-au speriat puțin probele eliminatorii de educație fizică, dar le-am trecut cu succes. Din generația mea, doar patru sau cinci colegi au profesat în domeniul învățământului, noi formând un nucleu unit încă din liceu.

Cum am ajuns să fiu profesor? Este o întrebare firească, iar răspunsul meu rămâne mereu același: am ales să fiu profesor din pasiune pentru educație și din dorința de a forma oameni. Nu știu să fac altceva, nu m-aș vedea într-un alt domeniu. Mai nou, m-aș putea descurca în zona digitală, cu calculatoarele, dar dacă ar fi să mă întorc în timp, aș face aceeași alegere.

Vă amintiţi un moment cu impact major asupra carierei dumneavoastră? Cum v-a influenţat?

Da, unul dintre cele mai importante momente din cariera mea a fost chiar prima lună de învățământ. Am fost repartizat la Maraloiu, o structură care aparține de Grădiștea. Inițial, gândul meu era clar: nu voiam să profesez, ci doar să iau un salariu pentru o lună, apoi să plec la facultate și să renunț la post.

Totuși, acolo am întâlnit o doamnă învățătoare în vârstă, un om deosebit, care mi-a schimbat complet perspectiva. Ea m-a învățat foarte multe, mai ales despre învățământul simultan, pentru că predam la clase simultane. Mi-a arătat ce înseamnă cu adevărat să fii dascăl și mi-a deschis ochii asupra acestei profesii.

Atunci a fost momentul în care am luat o decizie importantă: am renunțat la Facultatea de Drept, unde fusesem admis pe un loc bugetat, și am ales să merg la Facultatea de Litere, la specializarea română-engleză, chiar

dacă a trebuit să studiez la taxă. Alegerea a fost motivată de dorința mea de a rămâne în învățământ, de a face ceea ce simțeam că mi se potrivește. Ca orice proaspăt absolvent de liceu, îmi doream la momentul respectiv și experiența vieții de student… de cămin. Totuși, destinul m-a condus pe acest drum pe care nu-l regret.

Care sunt cele mai mari realizări pe care le-aţi avut în calitate de director al Școlii Gimnaziale Șuţești?

Cea mai mare realizare nu este una personală, ci colectivă: faptul că am reușit să fim o echipă unită, colegi care se sprijină reciproc și care lucrează împreună pentru binele elevilor.

Dacă mă refer strict la realizările profesionale, aș putea menționa creșterea numărului de elevi. În anul 2017, școala avea 444 de elevi, iar în prezent sunt 728. Această creștere s-a datorat mai multor inițiative, precum: înființarea programului „A doua șansă”, care le-a oferit posibilitatea de a reveni în sistemul educațional celor care nu și-au finalizat studiile la timp. Școlarizarea copiilor din comunitățile defavorizate, în special a elevilor romi, care altfel s-ar fi situat în afara sistemului de educație. Îmi amintesc un caz special: un copil de 10 ani pe care l-am înscris pentru prima dată în clasa pregătitoare. Sunt convins că aceste oportunități pot schimba destine. Copiii care nu merg la școală trăiesc într-o lume a neștiinței, fără valori morale, fără repere, iar mai târziu, pentru a supraviețui, pot lua decizii greșite.

De-a lungul timpului, am observat că fenomenul abandonului școlar s-a schimbat. Dacă în trecut copiii renunțau la școală în clasele mici (I-IV), acum vedem abandon chiar și la clasa a VIII-a. Unele eleve se căsătoresc prea devreme, conform tradițiilor etniei din comuna noastră. Încercăm să lucrăm cu familiile lor, alături de mediatorii școlari, pentru a le convinge că educația este o prioritate.

      Deși aceste cazuri s-au redus, există încă situații izolate.