Nelu Alexe - un medic cu vocație (partea a II-a)

 

Dacă nu aţi fi devenit medic, ce v-ar fi plăcut să faceţi? În  ce domeniu credeţi că aţi fi putut performa?

În copilărie visam la o carieră militară, iar aviația militară  mi s-ar fi părut fascinantă. Totuși, pe măsură ce am crescut,  am realizat că și un domeniu tehnic mi-ar fi fost potrivit. Am  o înclinație naturală spre lucrurile tehnice și îmi place să fiu  independent - prefer să găsesc singur soluții, fie că e vorba de  reparații prin casă sau de improvizații necesare în spital. De  multe ori, lipsa aparaturii sau a consumabilelor impune soluții  ingenioase, iar această abilitate practică mi-a fost de mare  ajutor și în medicină. 

În cabinet, în general, vin paciente sănătoase pentru  monitorizarea unei sarcini sau cu diferite patologii ușoare. Cum vă simţiţi după o astfel de zi? Obosește medicul  obstretician vreodată?

În cabinet, doar o parte dintre paciente vin pentru  controale de rutină, iar aproximativ 30% se prezintă cu  diverse patologii. Din păcate, sarcinile sunt din ce în ce mai  dificil de monitorizat. Multe gravide se confruntă cu  probleme, de la riscuri de avort și nașteri premature până la  trombofilii și alte afecțiuni asociate. În plus, numărul  operațiilor de cezariană este în creștere, iar studiile confirmă  această tendință.

Cât despre oboseală… da, și medicii obosesc uneori. Însă  weekendurile ne oferă șansa să ne refacem. Personal, am o  capacitate destul de mare de efort și, deși știu că nu este  recomandat, dorm doar 5-6 ore pe noapte - m-am obișnuit  așa. Mi-ar plăcea să-mi permit luxul unei odihne de prânz în  weekend. Îmi amintesc cu un zâmbet copilăresc de bunicii  mei care, după masa de prânz, își făceau mereu siesta și mă  obligau și pe mine să dorm. Pe atunci nu înțelegeam de ce era  atât de important, iar bunica îmi spunea: „O să vezi tu, maică,  cât o să-ți dorești odihna asta când vei fi mare.” Acum îi dau  dreptate pe deplin.

Privind în ansamblu, putem afirma că aveţi o meserie  vocaţională. Cât de importantă credeţi că este empatia în  practicarea acesteia?

Fără îndoială, este o meserie vocațională! Cred cu tărie în  Liceul Sanitarși consider că cele mai bune asistente provin din  această unitate de învățământ. Aptitudinile medicale și  înclinația spre această profesie se formează de timpuriu, la  vârste fragede. Vocația nu apare peste noapte, ci se  descoperă și se dezvoltă în timp.

Empatia este esențială în relația medic-pacient. Printr-o  conexiune autentică, poți observa detalii importante în  tabloul clinic al pacientului, detalii care te pot ghida spre un diagnostic corect. În plus, empatia ajută pacientul să se simtă  înțeles și în siguranță. Mă consider norocos pentru că am avut  privilegiul de a trăi într-o perioadă a marilor doctori. L-am  menționat deja pe profesorul Pesamosca, dar nu pot să nu  amintesc și de profesorul Ciofu, un pediatru de excepție.  Dumnezeu să-l odihnească! Deși era un bărbat impunător, de  aproape doi metri, când intra în saloanele de copii, aceștia se  opreau instantaneu din plâns. Era ceva special la el, o  prezență care inspira atât autoritate, cât și siguranță.

Se spune că toată viaţa avem de învăţat. V-aţi însușit  vreodată o lecţie de la pacienţii dumneavoastră? Oh, de multe ori! Învățăm constant, nu doar din cărți, ci și  din experiențele altora. De-a lungul carierei, mi-am însușit  lecții nu doar de la colegi și asistente, ci și de la pacienți.  Aceștia vin uneori cu idei sau tratamente despre care au citit  în cărți, pe internet sau au aflat de la alte persoane. Însă nu  toate informațiile sunt corecte. Spre exemplu, acum ceva  timp, se publica un ziar cu multe articole interesante, dar care  includea și o pagină dedicată sănătății și tratamentelor  naturiste. Problema era că cititorii considerau aceste remedii  general valabile, fără să înțeleagă că orice tratament trebuie  adaptat fiecărui pacient.

Îmi amintesc de un caz concret. Un ofițer superior din  armată fusese diagnosticat cu litiază biliară și urma să fie  operat laparoscopic. Însă soția lui a citit în acel ziar despre  un tratament naturist „miraculos” cu ulei de măsline,  miere și lămâie. După ce l-a urmat, bărbatul a făcut icter  mecanic din cauza unei pietre medii care s-a blocat pe  canalul biliar. În final, a fost nevoie de o intervenție  chirurgicală clasică, mult mai invazivă. În urma acestei  experiențe, mi-a mărturisit că a învățat o lecție  importantă: înainte de a încerca orice tratament, este  esențial să ceară sfatul unui medic. Și eu, la rândul meu, am învățat că pacienții trebuie ghidați cu răbdare, pentru  a face alegeri informate și sigure.

Vorbiţi-ne despre ginecologia oncologică. Ce ar trebui să  știe o femeie de la o anumită vârstă? De ce să se ferească?  La ce să se aștepte?

Oncologia ginecologică devine din ce în ce mai frecventă,  iar prevenția este esențială. Orice femeie, indiferent de  vârstă, ar trebui să facă anual un test Babeș-Papanicolau și o  ecografie ginecologică. Un exemplu pozitiv este Australia,  unde, printr-un program eficient de vaccinare împotriva HPV  și monitorizare medicală atentă, cazurile de cancer de col  uterin au scăzut aproape de zero. Din păcate, la noi lucrurile  stau altfel. Din lipsă de timp, teama de medici sau anumite  prejudecăți, multe femei nu se prezintă la controale și ajung  la doctor abia când boala este într-un stadiu avansat.

Ecografia este un instrument esențial în depistarea  timpurie a tumorilor ovariene, mai ales la femeile aflate la  menopauză. Am avut paciente care, datorită controalelor  regulate, au fost diagnosticate într-un stadiu incipient și s-au  vindecat complet. Și sănătatea sânilor trebuie monitorizată.  Dacă o femeie observă un nodul sau o durere la palpare,  înainte de 40 de ani, i se recomandă ecografie mamară. Dacă  există suspiciuni, se continuă cu mamografie și RMN. După  această vârstă, mamografia de control devine obligatorie o  dată la cinci ani. Ecografia nu iradiază, așa că poate fi folosită  frecvent pentru depistarea unor probleme în stadiu preclinic.

Din păcate, cancerul afectează din ce în ce mai multe  femei tinere. Dacă în trecut chirurgii operau un caz de cancer  pe lună, la momentul actual întâlnesc astfel de cazuri aproape  zilnic. Această realitate subliniază, încă o dată, importanța  prevenției și a controalelor regulate. 

Dispune Brăila, la momentul actual, de o echipă  specializată în ginecologia oncologică?

Depinde cum definim echipa specializată. Eu sunt  supraspecializat în ginecologie oncologică și uroginecologie și  colaborez frecvent cu colegii mei, formând împreună o echipă  chirurgicală solidă.

În cazurile mai complexe, care implică și alte specialități,  colaborez cu chirurgii de la Spitalul Județean și de la Spitalul  III. De exemplu, în cancerele ovariene sau de endometru  aflate în stadii avansate, tumora poate invada rectul, caz în  care este necesară intervenția unui chirurg generalist. La fel,  în situațiile care necesită implicarea aparatului urinar,  colaborez cu urologii. Unele dintre aceste intervenții sunt  extrem de complexe și mutilante, iar rata de supraviețuire  poate fi redusă. Cu toate acestea, fiecare caz este tratat cu  maximă atenție, în încercarea de a oferi pacientei cele mai  bune șanse.

Există programe de screening care pot identifica boli din  spectrul ginecologic? Vorbiţi-ne, pe scurt, despre riscuri și  predispoziţii din punct de vedere genetic!

Da, există programe de screening pentru depistarea  precoce a unor afecțiuni ginecologice, cel mai cunoscut fiind  cel pentru cancerul de col uterin. Testul Babeș-Papanicolau se  efectuează periodic, iar medicul de familie poate îndruma  pacientele către această investigație esențială. 

În ceea ce privește predispozițiile genetice, este important  de menționat că anumite mutații genetice cresc semnificativ  riscul de cancer mamar și ovarian. Femeile care au în familie  rude de gradul I diagnosticate cu aceste afecțiuni (mamă,  soră, bunică) ar trebui să facă testarea genetică pentru  mutațiile BRCA1 și BRCA2. Aceste analize pot fi costisitoare,  dar pentru persoanele cu un istoric familial relevant, merită  să fie luate în considerare.

Din păcate, multe paciente au tendința de a ignora  riscurile, bazându-se pe ideea că „Mie nu mi se poate întâmpla niciodată!”. Însă prevenția și monitorizarea regulată  pot face diferența între un diagnostic precoce, tratabil, și o  afecțiune descoperită într-un stadiu avansat.

Femeia aflată la premenopauză/menopauză: la ce să se  aștepte și când ar trebui să se alarmeze?

Menopauza este o etapă firească în viața oricărei femei,  însă aduce cu sine o serie de transformări care pot fi resimțite  diferit de la o persoană la alta. În perioada premenopauzei,  care poate dura câțiva ani înainte de instalarea propriu-zisă a  menopauzei, apar modificări neurovegetative precum:  bufeuri și transpirații nocturne, cefalee (dureri de cap),  amețeli, greață, insomnie și iritabilitate, tulburări de  concentrare și dispoziție. Aceste simptome sunt cauzate de  scăderea nivelului de estrogeni. Există tratamente care pot  ameliora disconfortul, cum ar fi: fitoestrogenii (suplimente pe  bază de plante, utile în formele ușoare de simptome),  estrogenii naturali (sub formă de creme sau plasturi cu  aplicare dermică). Cât despre momentul când ar trebui să se  alarmeze o femeie, aș spune atunci când apar sângerări  anormale în perioada menopauzei, care trebuie investigate  urgent. În mod normal, menstruațiile devin din ce în ce mai  rare și apoi dispar complet. Orice sângerare postmenopauzală  poate indica o problemă serioasă.

Dacă la o ecografie endometrul apare îngroșat, este  necesară o biopsie pentru a exclude riscul de afecțiuni  maligne. Prin controale regulate și tratamente personalizate,  femeile pot trece mai ușor prin această perioadă și pot  menține o calitate bună a vieții.

Pacienţii neasiguraţi beneficiază de servicii medicale?  Da, pacienții beneficiază de asistență medicală de  urgență, indiferent de statutul lor de asigurat sau neasigurat.  Orice persoană, indiferent dacă este sau nu în evidența Casei  Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), primește îngrijiri medicale de urgență. Aceste servicii sunt oferite fără costuri  pentru pacient, conform legislației în vigoare.

Pacienții neasigurați nu dispun de consultații și  tratamente de specialitate gratuite, cu excepția cazurilor de  urgență. Cei care muncesc în străinătate și revin în țară  trebuie să își plătească asigurările pentru a beneficia de  servicii medicale complete. Persoanele asistate social sunt, de  regulă, asigurate prin intermediul primăriei, care le achită  contribuția de sănătate. Dacă un pacient neasigurat are  nevoie de îngrijiri medicale de specialitate (non-urgente),  poate accesa serviciile medicale contra cost sau își poate  achita contribuția pentru a deveni asigurat.

Ca în majoritatea domeniilor de activitate, este firesc să  întâmpinaţi și cazuri speciale, mă refer la anumite  diagnostice ale unor pacienţi care trec de specialitatea  dumneavoastră de obstretică-ginecologie. Așadar, când  situaţia o impune, sunteţi deschis colaborării cu alţi medici  de alte specializări? Pentru binele suprem al pacientului,  desigur! 

Cu certitudine, nu am nicio problemă legată de orgoliu  profesional și colaborez constant cu medici din diverse  specializări, fie că vorbim despre chirurgi, oncologi sau alți  specialiști. 

În ceea ce privește ginecologia oncologică, avem deja  această componentă, dar îmi doresc să înființăm la Brăila  o comisie de tip tumor board, alcătuită din ginecologi,  oncologi, radioterapeuți, radiologi, chirurgi și, dacă este  cazul, urologi. Această abordare multidisciplinară ne-ar  permite să luăm decizii terapeutice unitare și  personalizate pentru fiecare pacient. În centrele  universitare mari, astfel de comisii sunt deja funcționale,  iar eu sper ca, în viitorul apropiat, să reușim să  implementăm acest sistem și la Brăila.

Din punct de vedere al serviciilor de obstretică ginecologie, consideraţi că cele oferite de Brăila sunt de  nivel maxim? Dar cele de la nivel naţional?

Nu, nici la Brăila și nici la nivel național. Există loc pentru  îmbunătățiri semnificative. Totuși, depinde cu ce ne  comparăm. Dacă ne raportăm la un spital dintr-un oraș mic,  serviciile oferite de Brăila sunt la un nivel bun. Însă, în  comparație cu spitalele din București, nu putem spune că  suntem la același nivel, deoarece acolo există mai multe  posibilități, aparatură de ultimă generație și clinici mari care  permit investigații complexe. 

Dacă ne raportăm la serviciile din străinătate, consider că  ne aflăm pe o poziție modestă. Oricum, fiecare unitate  medicală tinde să se considere cea mai performantă, poate și  de aceea nu ne punem această întrebare prea des.

Cercetarea medicală este un domeniu în continuă  evoluţie. Provocări există la tot pasul. Cât de importantă  este perfecţionarea continuă pentru un medic? 

Esențială! În fiecare an apar studii noi, iar volumul de  informație este atât de mare încât este imposibil să le  cuprindem pe toate. Totuși, este important să fim la curent cu  noile proceduri și tratamente. Chiar dacă nu le putem aplica  întotdeauna în practica noastră, trebuie să știm de existența  lor pentru a putea îndruma pacienții către unitățile medicale  unde aceste soluții inovatoare sunt disponibile. 

Ce înseamnă excelenţa în meseria dumneavoastră? Depinde la ce ne raportăm. Cred că fiecare, la nivelul său  de pregătire, dăruiește tot ceea ce poate. Dacă îți faci meseria  cu dedicare, depui efort și încerci să oferi pacienților cele mai  bune soluții, atunci, în opinia mea, aceasta este excelența. Înainte de o intervenție chirurgicală, mă pregătesc  temeinic - recitesc anatomie, revăd tehnici chirurgicale. Sigur,  nu fac asta pentru o cezariană obișnuită, totuși în cazul unei operații pentru cancer, da. Chiar dacă am experiență,  întotdeauna găsesc ceva nou de învățat, descopăr o tehnică  mai eficientă pe care să o îmbunătățesc și să o aplic.

Dincolo de cunoaștere, de câtă credinţă are nevoie un  medic?

Multă credință! Înainte de a intra în sala de operație, în  momentele în care mă spăl pe mâini și am un moment de  intimitate cu mine însumi, fac o rugăciune către Dumnezeu,  cerându-I înțelepciune, inspirație și putere. Nu sunt un  practicant fervent al religiei, dar cred în puterea Divinității.

Îmi amintesc din copilărie cum bunica mă ducea la biserică  de Paște, Crăciun sau Bobotează. Era un moment important  când preotul stropea credincioșii cu agheasmă. La întoarcerea  acasă, bunica obișnuia să stropească florile din curte cu apă  sfințită. Tot din acea perioadă îmi aduc aminte de un vânător  din sat care trăgea câteva focuri de armă pentru a alunga răul.  Știți cum se spune: Nihil sine Deo! (Nimic fără Dumnezeu!). 

Un alt moment în care am conștientizat puternic  amprenta divinității a fost în Afganistan, în anul 2005. Acolo  exista într-un cort o biserică românească improvizată,  construită din placaj. La un moment dat, s-a dărâmat și a fost  înlocuită cu una nouă, din lemn, realizată de un arhitect  american, inspirată din stilul Voronețului. Când a fost  demolată prima biserică, s-a găsit o hârtie cu un text intitulat  Interviu cu Dumnezeu. La rugămintea mea, preotul mi-a  permis să o păstrez.

Trei ani mai târziu, în 2008, acest text i-a fost atribuit lui  Octavian Paler, care a negat că l-ar fi scris. Ulterior, s-a  descoperit că autorul era de fapt Mario Vargas Llosa, laureat  al Premiului Nobel pentru Literatură. Deși acum acest text  circulă pe internet și este bine cunoscut, eu am avut privilegiul  de a-l citi în premieră, cu trei ani înainte să devină viral. Este  o amintire specială pentru mine și, poate de aceea, am simțit mereu că am fost protejat de Dumnezeu. Nu am avut  incidente profesionale, iar cazurile cu complicații s-au  rezolvat întotdeauna cu bine.

Orice boală îl vulnerabilizează pe pacient. Care este  regula nescrisă pe care nu vă permiteţi să o încălcaţi  vreodată? 

Întotdeauna îi spun adevărul pacientului. Chiar dacă,  uneori, poate părea un șoc sau o duritate, consider că doar  astfel îl conștientizez și îl determin să lupte cu boala. Nu am  putut proceda altfel niciodată. Chiar și în faza inițială, nu cred  că este corect să ascunzi diagnosticul pacientului. Este  esențial să fie informat, să accepte realitatea și să înțeleagă  că are resurse pentru a lupta și a învinge boala.

Fiecare pacientă este unică. Cum vă simţiţi atunci când,  în urma unor tratamente specifice administrate cu succes,  pacientele rămân însărcinate. Cum se măsoară bucuria medicului în astfel de momente?

O să extind puțin acest subiect, nu doar la situațiile în care  pacientele rămân însărcinate. Acestea sunt, de fapt, marile  satisfacții profesionale ale unui medic. Nu vă puteți imagina  câtă recunoștință ne arată pacientele în astfel de momente!  Este ceva extraordinar, iar acest sentiment reușește să  șteargă multe dintre inconvenientele acestei meserii. Face să  merite toate Revelioanele pe care nu le-am petrecut alături  de fiica mea și de familie, toate concediile pe care nu mi  le-am putut lua atunci când am vrut sau întâlnirile ratate cu  prietenii dragi.

Un alt motiv pentru care am ales medicina oncologică a  fost experiența personală legată de pierderea primei mele  soții. Am simțit că pot și trebuie să lupt alături de pacientele  mele împotriva patologiilor din acest spectru. Am foarte  multe paciente care au supraviețuit tratamentelor, iar  bucuria mea este imensă când le revăd după zece ani de la intervenție, sănătoase și vindecate. Soția mea mai glumește  uneori, spunând că sunt unul dintre medicii care primește  cele mai multe pomelnice de mulțumire la biserică. 

Susţineţi nașterea naturală sau cea prin cezariană? Sunt  viitoarele mămici informate în acest sens? Știu ele la ce se  expun atunci când, pentru a scăpa de durere, optează  pentru cezariană?

Susțin nașterea naturală în condiții de siguranță, fără a  asuma vreun pericol pentru mamă sau pentru copil. Nu forțez  lucrurile dincolo de o anumită limită, mai ales că, în prezent,  familiile nu mai au zece copii, ci, maximum trei. Pledez pentru  un control total al procesului nașterii, astfel încât copilul să  vină pe lume fără suferință fetală și să aibă ulterior o  dezvoltare optimă.

Un aspect important de subliniat este faptul că viitoarele  mămici nu sunt suficient informate. Majoritatea nu știu exact  ce presupune nașterea, iar altele nu sunt pregătite psihologic  pentru acest proces, ceea ce poate duce la un număr mai  mare de operații cezariene. Lipsa cooperării între viitoarea  mamă și medic poate crea dificultăți în timpul travaliului.

Există studii americane care confirmă că procentul nașterilor  prin cezariană a crescut semnificativ, iar una dintre posibilele  cauze este modificarea structurii bazinului femeii - care tinde să  se îngusteze, afectând capacitatea de a naște natural. Acest aspect pare să fie transmis genetic. De asemenea, stilul de viață  modern implică mai puțin efort fizic, iar multe femei aleg să  devină mame la vârste mai înaintate, în jur de 28-30 de ani. Un  lucru mai puțin cunoscut ar fi acela că recuperarea după o naștere  naturală este mult mai rapidă - la doar două ore după naștere,  mama poate începe alăptarea. În plus, travaliul ajută și copilul să  se adapteze mai bine la viața extrauterină.

În cazul nașterii naturale, poți anticipa momentul  declanșării travaliului, dar nu și durata exactă a procesului. În schimb, la cezariană, deși pare un act chirurgical controlat,  pot apărea diverse complicații: peritonită, hemoragii, ocluzie  intestinală, leziuni ale organelor sau vaselor de sânge. De  aceea, este esențial ca femeia însărcinată să fie corect  informată despre riscurile și beneficiile fiecărei metode,  pentru a lua cea mai bună decizie pentru ea și pentru copil.

Cât de pregătite trebuie să fie moașele care asistă la  nașteri? Cât din atribuţiile medicului ginecolog sunt preluate  de acestea? 

Consider că moașele trebuie să fie extrem de bine  pregătite - acest aspect nu este negociabil și nu putem coborî  standardele sub un anumit prag. Nu accept ideea de  compromis în acest domeniu. Poți risca multe lucruri în viață  - cariera, familia, averea sau alte bunuri -, dar nu și sănătatea  unei persoane.

Sunt un medic vocal și, în anumite situații, nu sunt deloc  agreat. Însă, nu îmi doresc să fiu plăcut pe moment, ci apreciat pe  termen lung pentru atitudinea mea corectă și obiectivă. De-a  lungul carierei, am atras atenția asupra unor greșeli și nu am  trecut cu vederea scăpările subordonaților, iar tocmai pentru  această exigență am fost respectat ulterior. Dacă nu știi să faci  anumite proceduri, nu ai ce căuta în sistem! 

În ceea ce privește atribuțiile moașelor, cred că acestea  pot prelua aproximativ jumătate din responsabilitățile  medicului ginecolog. Ele pot urmări travaliul, mai ales dacă au  experiență, însă nașterea propriu-zisă trebuie să fie  supravegheată de un medic. Expulzia fătului este un moment  delicat, care poate provoca numeroase situații imprevizibile,  iar intervenția promptă a unui specialist poate face diferența  între o naștere fără complicații și una cu riscuri majore.

Există la timpul acesta o intervenţie, din punct de vedere  profesional desigur, pe care nu aţi făcut-o, dar sunteţi dispus  să o experimentaţi?

Da, învăț continuu. Există o tehnică pe care nu am aplicat-o  încă în domeniul uroginecologiei, dar pe care îmi doresc să o  stăpânesc. Am deja un coleg dispus să mă inițieze, însă, de  multe ori, ajung la el exact în zilele în care are intervenții  programate, ceea ce îngreunează procesul de învățare. Pe  lângă aceasta, este necesar și un instrument special, care nu  este ușor de procurat. Cu siguranță, voi face rost de el, iar apoi  mă voi familiariza și cu această procedură. Este doar o  chestiune de timp și răbdare - două resurse pe care mi-am  promis că le voi aloca la momentul potrivit. Pașii mici duc la  marile schimbări, nu-i așa?

Puteţi să ne vorbiţi despre un caz special care v-a  impresionat în toată această perioadă de când sunteţi  medic? 

În perioada rezidențiatului, acum aproximativ 17-18 ani,  am avut o pacientă care suferea de adenomioză, o formă de  endometrioză uterină. La fiecare menstruație avea dureri  insuportabile și era adusă cu ambulanța la spital. Unii medici  i-au recomandat histerectomia, însă, având doar 38 de ani și  fiind într-o relație nouă, nu își dorea această intervenție  radicală. Am încercat o alternativă: un sterilet cu hormoni.  Tratamentul a funcționat foarte bine, iar pacienta a fost  extrem de mulțumită. Ani la rând, la fiecare mare sărbătoare,  îmi trimitea mesaje de recunoștință.

Un alt caz care mi-a rămas în minte a fost o operație  pentru un prolaps genital. Pacienta era o bătrână care urma  să împlinească 90 de ani chiar a doua zi după intervenție, pe  2 noiembrie. Era foarte gârbovită și venise la spital din cauza  eroziunilor care îi provocau sângerări. I-am propus o  procedură veche, din 1877, realizată prima dată de LeFort,  care presupunea închiderea vaginului - o soluție optimă  pentru cazul ei. Operația a decurs bine, iar pacienta a mai trăit  încă 6-7 ani. La următorul 2 noiembrie, fiica ei, care avea atunci 71 de ani, m-a sunat să îmi mulțumească, spunându-mi  că datorită mie mama ei mai poate sărbători încă o zi de  naștere.

Prima dată când am realizat o astfel de operație a fost la  Spitalul Universitar din București. Țin minte că un coleg,  sceptic în privința reușitei, a refuzat să mă asiste. Pacienta, o  bătrână de 80 de ani, a suportat intervenția. După un timp,  același coleg și-a schimbat părerea și a început să efectueze și  el această procedură cu succes.