Nelu Alexe - un medic cu vocație (partea a III-a)

 

Dincolo de competenţele profesionale, ce calităţi trebuie  să aibă un medic ginecolog?

Ca să-l citez pe Petre Petros, unul dintre marii chirurgi  ginecologi, care spunea: Un chirurg trebuie să fie  deopotrivă arhitect și inginer - arhitect, pentru a putea  proiecta o operație, și inginer, pentru a fi capabil să o ducă la  bun sfârșit.

În primul rând, un medic ginecolog trebuie să fie, înainte  de orice, om. Să fie corect, să aibă empatie, viziune și putere  de muncă. Nimic nu se obține fără efort. Discutam adesea cu  rezidenții despre cum am evoluat eu în aceeași perioadă pe  care o parcurg și ei acum. Când îți alegi o specialitate, observi  că unii colegi au calități native excepționale, cu care nu poți  concura. V-am vorbit despre doctorul Dan Sabău, care avea o  mentalitate și o viziune deosebite - desena foarte bine, vedea  geometria și organele în spațiu. Astfel de oameni sunt cam  2-3% dintre medici. Dintre ei, doar jumătate ajung cu  adevărat excepționali, cei care muncesc. Cei care se bazează  doar pe talent nu ating întotdeauna performanța.

Mai sunt și aproximativ 5% dintre medici care și-au ales  greșit specialitatea. Dacă ar fi optat pentru alt domeniu,  poate că ar fi avut succes, dar dacă nu își recunosc limitele,  pierd atât ei, cât și pacienții. Cei sinceri cu ei înșiși se  reprofilează, ceilalți rămân mediocri toată viața.

Și, în final, există restul de 90 și ceva la sută, printre care  mă număr și eu - medici care reușesc să facă mai mult sau mai  puțin, în funcție de efortul pe care sunt dispuși să-l depună. 

În general, când pacientul ajunge la medic este speriat,  îngrijorat, anxios. Traversează clipe când are nevoie de un  suport psihologic deosebit. Este medicul ginecolog dispus să  ofere această consiliere, dincolo de stabilirea unui  diagnostic și a unui tratament medicamentos? 

Dacă privim lucrurile din punct de vedere teoretic,  medicul ginecolog ar trebui să ofere și suport psihologic.  Practic, însă, timpul nu este întotdeauna suficient. Totuși,  cred că, dacă aloci acest timp la început, îți va fi mai ușor pe  parcursul tratamentului. 

Am avut paciente care au venit în ambulatoriu și, știm cu  toții, un om bolnav este diferit - îi este permis să greșească în  gândire, este speriat și poate pune întrebări nelalocul lor. Poate  că, uneori, și noi, medicii, greșim sau atingem orgolii. Pe mine nu  m-a deranjat niciodată acest lucru, însă ce nu pot trece cu  vederea este lipsa de bun-simț sau de educație din partea unor  pacienți. Cu toate acestea, empatia și suportul psihologic  trebuie să fie întotdeauna prezente în relația medic-pacient.

În ce măsură poate educa medicul pacienţii? Sunt aceștia  dispuși să vă urmeze sfatul sau sunt ,,atotștiutori” după o  informare pe Google?

Le explic pacienților unde au dreptate și unde nu, ce este  bine și ce nu. Încerc să îi fac să nu confunde diploma mea în  medicină cu informațiile găsite de ei pe internet. 

Desigur, există și informații utile online, care îi determină  să se prezinte la medic și să devină mai conștienți de  sănătatea lor. Însă, așa cum am mai spus pe parcursul  discuției, medicina este personalizată. Chiar dacă o informație  de pe internet este corectă, asta nu înseamnă că se aplică  tuturor pacienților în mod identic.

Care sunt cele mai mari satisfacţii pe care le-aţi cunoscut  în meseria pe care o practicaţi?

Cele mai mari satisfacții vin atunci când văd pacientele că,  după ani de zile de la o anumită intervenție, sunt bine. Ca  medic, îmi doresc ca totul să fie perfect. Uneori apar și  complicații, iar această situație este dificilă pentru ambele  părți: pacient și medic.

Însă cea mai mare mulțumire profesională apare atunci  când văd rezultate pozitive, când pot privi pacientul în ochi și  îi pot spune, cu un zâmbet: „Sunteți bine! Pericolul a trecut!  Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră!” 

Există și insatisfacţii în profesia dumneavoastră?  Insatisfacțiile apar pe două paliere. Primul este legat de  pacienții care nu respectă recomandările medicale, deși  încerci să îi conștientizezi și să le explici cât de important este  să urmeze tratamentul sau indicațiile primite.

Al doilea palier este momentul în care un pacient revine  după doi ani, iar boala, care inițial era într-un stadiu incipient  și tratabil, a evoluat într-un cancer agresiv, avansat. Atunci  apare frustrarea că, poate, undeva nu ai reușit să-l convingi  suficient de gravitatea situației. 

O altă problemă a zilelor noastre ar fi existenţa din ce în  ce mai frecventă a mamelor minore. Din punct de vedere medical, când este recomandat să aibă loc debutul vieţii  sexuale? Este suficientă atingerea unei maturităţi sexuale  sau ar trebui să se ţină cont și de gândirea viitoarei mămici,  respectiv o maturitate psihologică?

Nu aș putea spune o vârstă exactă, dar ideal ar fi ca  debutul vieții sexuale să aibă loc atunci când există  discernământ psihic și o înțelegere clară a implicațiilor. Cam  după 18-19 ani ar fi recomandat. Din păcate, datele indică că  debutul este mult mai devreme, motiv pentru care statul  român a inițiat o campanie de vaccinare împotriva virusului HPV în jurul vârstei de 11 ani. Din păcate, majoritatea  mamelor a refuzat, iar eu cred că a fost o greșeală de  abordare. În opinia mea, vaccinarea ar fi ideală în jurul vârstei  de 15-16 ani.

Din punct de vedere fizic, fetele sunt încă în dezvoltare la  vârste fragede. Sarcina ar trebui să survină într-o perioadă  optimă, între 20 și 30 de ani, iar studiile arată că intervalul  ideal este între 22 și 28 de ani. După 35 de ani, riscurile  asociate sarcinii cresc semnificativ.

Dintotdeauna am fost învăţaţi că este recomandată  prevenţia în locul tratării unei afecţiuni. Cine ar trebui să se  ocupe de programele de prevenţie din punct de vedere  ginecologic? În atribuţiile cui intră acest spectru de  activităţi? Și cam de la ce vârstă trebuie copiii educaţi în  acest sens? 

Din punct de vedere medical, prevenția în ginecologie  revine medicului de familie și ginecologului, fără îndoială.  Însă, din punct de vedere educațional, părinții și profesorii  sunt cei care au primul contact cu copiii și îi pot îndruma spre  alegeri sănătoase. Este, însă, foarte dificil să abordăm acest  subiect în România, din cauza unor cutume greu de depășit,  influențelor religioase și altor piedici culturale. Cu toate  acestea, copiii trebuie conștientizați asupra importanței unui  debut sexual responsabil. Trebuie să înțeleagă că vor avea  timp toată viața pentru astfel de experiențe și că un debut  timpuriu vine cu riscuri crescute de îmbolnăviri și sarcini  nedorite.

În ceea ce privește metodele de contracepție,  prezervativul este cea mai potrivită opțiune pentru  adolescenți. Nu este indicat să li se administreze  anticoncepționale la vârste fragede sau să li se monteze un  sterilet, deoarece aceste metode sunt recomandate de la o  anumită vârstă și în anumite condiții medicale. În plus, prezervativul nu doar că previne sarcinile nedorite, dar oferă  și protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală - o  problemă din ce în ce mai frecventă, care poate afecta serios  sănătatea tinerelor și poate fi dificil de tratat.

Dacă ar fi să facem referire la cancerul de col uterin,  afecţiune frecventă în rândul femeilor, ce ar trebui să știe  mamele despre vaccinul HPV? Care-i vârsta când se poate  vaccina un copil? Și... se administrează doar fetelor?

Vaccinul HPV nu este destinat doar fetelor, ci și băieților,  deoarece aceștia sunt purtători ai virusului și pot dezvolta, la  rândul lor, afecțiuni grave, cum ar fi cancerul penian și  cancerul anal. De preferat este ca vaccinarea să se facă cu 1-2 ani  înainte de debutul vieții sexuale, ideal între 11 și 14 ani,  conform ghidurilor internaționale. Totuși, vaccinul poate fi  administrat până la vârsta de 26 de ani, iar în unele cazuri  chiar și mai târziu, la recomandarea medicului.

Este esențial ca mamele să înțeleagă că vaccinul HPV este  o metodă de prevenție eficientă împotriva cancerului de col  uterin și a altor tipuri de cancer cauzate de virus. Cu cât  vaccinarea se face mai devreme, înainte de expunerea la  virus, cu atât protecția este mai mare.

Aţi întâmpinat rezistenţă în administrarea acestui vaccin  din partea femeilor, a mamelor, în general? De unde credeţi  că provine această atitudine refractară?

Rezistența în administrarea vaccinului HPV vine, în mare  parte, din lipsa de informare și din cultura medicală deficitară.  Multe mame au fost sceptice la început, dar, din fericire, în  ultimii 2-3 ani am observat o schimbare pozitivă.

Unele paciente chiar solicită informații despre vaccin, iar  după ce discutăm, iau singure decizia de a-l administra.  Vaccinul este gratuit pentru copiii și adolescenții cu vârsta  cuprinsă între 14 și 19 ani, iar pentru adulții cu vârsta între 19  și 45 de ani este disponibil cu reducere de 50%.

Încerc mereu să le explic că vaccinul merită toți banii,  deoarece costurile unui tratament pentru cancerul de col  uterin sunt mult mai mari, iar boala în sine implică tratamente  de lungă durată, invazive și toxice pentru organism. Prevenția  este întotdeauna cea mai bună alegere.

Cât de importantă ar trebui să fie pentru o femeie vizita  la medicul ginecolog?

O vizită anuală la ginecolog nu trebuie neglijată, fiind  esențială pentru siguranța și sănătatea fiecărei femei. Am avut  paciente la care am descoperit afecțiuni în stadii incipiente și  care, datorită acestui lucru, s-au vindecat complet. Cu riscul de  a mă repeta, reamintesc că un test Babeș-Papanicolau poate  preveni intervenții chirurgicale extinse. Există tratamente locale  care, deși nu sunt plăcute, sunt mult mai puțin invazive decât  operațiile radicale necesare în cazul unui cancer. În stadii  avansate, complicațiile sunt multiple, iar tratamentele  complementare, precum radioterapia și chimioterapia, sunt  dificile și solicitante pentru organism. 

Care sunt simptomele frecvente ale afecţiunilor  ginecologice care ar trebuisă determine o femeie să meargă  la medic? 

Cele mai importante semnale de alarmă sunt: durerea,  sângerările anormale, secrețiile patologice și prezența unor  formațiuni tumorale pe care femeia le poate percepe. Am  întâlnit cazuri de cancer de vulvă în stadii avansate, deși  simptomele ar fi trebuit să alerteze pacienta încă de la  primele manifestări. Din păcate, unele femei ignoră aceste  semne, fie din lipsă de informare, fie din convingerea că sunt  normale. Orice modificare neobișnuită trebuie semnalată  medicului cât mai devreme, pentru că sănătatea este cea mai  de preț comoară a fiecărui om.

Care este cel mai frumos lucru care vi s-a întâmplat de  când profesaţi în acest domeniu? Dar cel mai neplăcut?

Cel mai frumos? Când s-a născut fiica mea! Nimic nu se  compară cu un astfel de moment. 

Cel mai neplăcut... sincer, nu aș putea să vă spun un  episod anume. Știți cum e, lucrurile rele se uită, pentru că în  viață totul este trecător. Doar visele și amintirile frumoase  rămân și înving timpul. Totuși, uneori e bine să-ți mai  amintești și greșelile, nu doar pentru că istoria are tendința  de a se repeta, ci și pentru a învăța din ele și a nu le face din  nou.

Sunteţi o persoană optimistă? Ne puteţi împărtăși  „reţeta” care vă menţine permanent pe această treaptă? Prin constituție sunt optimist, semăn cu mama. Sunt un  optimist sociabil. De fapt, aș spune că sunt un romantic  optimist. Nu cred că există o rețetă anume. Îmi place să  gândesc astfel, îmi plac oamenii, îmi place viața, cu bune și  rele. Cred că trebuie trăită așa cum ne-o dă Dumnezeu - cu  încercări, cu momente de deznădejde, dar și cu bucurii. Un  preot care îmi este și prieten îmi spunea adesea că Dumnezeu  ne încearcă credința și că o face cu toți cei pe care îi iubește. Dezvăluiţi-ne câteva dintre principiile care v-au ghidat  existenţa și de la care nu v-aţi abătut niciodată! Corectitudinea - față de mine, în primul rând, și față de  ceilalți, mai apoi.

Din punct de vedere profesional, nu am multe să-mi  reproșez. Privind în oglindă, găsesc în reflecția faptelor mele  motiv de mulțumire. Nu am regrete majore în viață, pentru că  am evitat să fac rău în mod intenționat. 

Se spune că una dintre regulile unei vieţi fericite este  aceea de a nu ne atașa de oameni și lucruri. Obișnuiţi să vă  atașaţi de ceea ce vă intersectează drumul?

De oameni, da, mă atașez uneori. De lucruri, nu cred! Depinde de vârsta la care mă raportez. Când eram copil și  am primit prima pereche de adidași, nu-i purtam pe afară, ci doar prin casă, ba chiar o săptămână am dormit noaptea cu  ei.

Privind din perspectiva vârstei și a experienței de acum,  lucrurile nu mai sunt importante. Am învățat deja că cele mai  prețioase lucruri în viață sunt sănătatea și relațiile cu oamenii.  E esențial să ai prieteni, să ai o familie care să-ți ofere confort  emoțional.

Pentru un chirurg, viața personală este semnificativă. Poți  face performanță doar dacă ai liniște acasă, dacă ai parte de  înțelegere, de un cămin unde să te regăsești și unde să fii  susținut, astfel încât să-ți menții echilibrul. E important să ai  libertatea de a contempla orice, de la un peisaj din natură  până la o scenă dintr-o carte, pentru a te reface după orele de  muncă și a putea începe o nouă zi cu sufletul împăcat și  liniștit.

Dacă mâine aţi sta la o cafea cu Dumnezeu, la o poveste  poate, ce i-aţi spune?

I-aș cere, atât pentru mine, cât și pentru familia mea,  sănătate și putere de muncă. Dar, înainte de toate, i-aș  mulțumi pentru toate darurile pe care mi le-a oferit de-a  lungul vieții.

I-aș mai cere înțelegere în lume și, dacă ar fi cu putință, să  facă oamenii mai buni. Am observat că, la nivel global, lumea  s-a înrăit, s-au schimbat reperele, iar în lumina reflectoarelor  au ajuns persoane care nu sunt adevărate modele pentru  societate.

L-aș mai ruga să coboare mai des în sufletele noastre, să  ne ajute să înțelegem mai bine lecția iubirii pe care tot El ne-a  predat-o acum 2000 de ani, prin sacrificiul suprem. 

Vorbiţi-ne despre familia dumneavoastră. Menţionaţi  câteva dintre activităţile specifice timpului petrecut împreună. Alături de familie și prieteni îmi petrec aproape tot timpul  liber. Pe lângă activitățile casnice, avem și momente

recreative - sport, înot, plimbări în aer liber. Uneori plecăm în  excursii la munte, cu o tentă educativă pentru copil,  explorând trasee montane. 

Când apare un film bun, mergem cu drag la cinematograf  și ne bucurăm de o nouă aventură pe marele ecran. Iar  concediile... acestea fac parte din normalitatea vieții fiecăruia  dintre noi. Nu facem ceva ieșit din comun. Dincolo de profesia  de medic, atât eu, cât și soția, suntem oameni obișnuiți, cu  experiențe similare celorlalți.

Care sunt primele sfaturi pe care i le veţi da fiicei  dumneavoastră atunci când va ajunge la vârsta majoratului? Cred că sunt multe… În primul rând, să aibă demnitate, să  fie corectă față de ea însăși și față de cei din jur. Apoi, totul va  depinde de cât efort va dori să depună pentru a acumula tot  ceea ce își dorește. 

În ceea ce privește ambițiile ei profesionale, o voi susține  în orice drum va alege. Nu îi vom insufla medicina dacă nu va  simți chemare pentru ea. Vocația îi aparține doar ei, iar  destinul său nu trebuie să fie influențat de al nostru.

Sper doar să fim pregătiți să-i dăm drumul să zboare spre  orizonturile ce o așteaptă. Fiind singurul nostru copil, cred că  vom fi puțin egoiști atunci când va veni momentul să plece de  acasă. Dar… îi vom fi alături, negreșit!

Câte dintre trăsăturile dumneavoastră de caracter se  regăsesc și la fiică? Credeţi că medicina o va influenţa în  alegerea carierei? 

Fizic, fiica mea seamănă mult cu mine. A moștenit și o  anumită doză de naivitate, care uneori poate fi un atu, alteori  nu. Este destul de corectă și foarte directă, ceea ce consider  că este un lucru bun.

Faptul că atât eu, cât și soția mea suntem medici a  influențat-o foarte mult, însă nu cred că va lua medicina în calcul ca opțiune de carieră. Dacă, totuși, s-ar gândi la acest domeniu, sunt sigur că ar exclude din start specializările care  presupun gărzi. În urmă cu ceva timp, bunicii au întrebat-o ce  meserie își dorește, iar răspunsul ei a fost că vrea să fie artistă  - cântăreață sau balerină. Când bunica a întrebat-o de ce nu  preferă medicina, a răspuns că, dacă ar fi ultima meserie din  lume, tot nu ar alege-o. Motivul? S-a simțit vitregită de  prezența părinților. Gândiți-vă că eu am șase gărzi pe lună,  soția la fel, cinci-șase. Practic, aproape jumătate de lună are  doar un părinte alături. Multe sărbători le-a petrecut cu  bunicii sau cu alte rude, fără noi.

Notele cele mai valoroase, omul le primește de la viaţă.  Dacă aruncaţi o privire în trecut, de la începutul carierei,  care ar fi nota pe care v-aţi acorda-o acum, la început de  2025?

Mi-aș da un 8, cred. Întotdeauna vreau mai mult de la  mine și știu că mereu e loc de mai bine. Consider însă că mai  am timp să evoluez. N-aș merge chiar pe nota maximă în acest  moment. Dar cine știe? Poate dacă îmi veți pune întrebarea  aceasta peste vreo 20 de ani, s-ar putea să cresc nota în  propria grilă de evaluare.

Lăsând gluma la o parte, cred că, din punct de vedere  profesional, această notă ar trebui să mi-o acorde pacienții. Ei  sunt adevărata oglindă a muncii mele.

Dacă ar fi să mă refer la calitatea mea ca om, cu siguranță  sunt de 10. Și știu că și Dumnezeu ar fi de acord cu mine,  pentru că întotdeauna am simțit protecția Lui. Sunt convins  că îngerul meu păzitor mi-a fost mereu alături, mi-a călăuzit  pașii și mi-a dăruit gândul cel bun.

Adeseori, viaţa ne poartă pe căi necunoscute. Aţi simţit  vreodată că nimic nu este întâmplător și că toate au un  scop? Mereu, la timpul potrivit?

Sunt convins de acest lucru. De-a lungul vieții, mi s-au  întâmplat multe lucruri care mi-au întărit această credință. Și nu doar prin experiențele mele personale, ci și prin ceea ce  am observat la cei din jur. Cu certitudine, toate se întâmplă la  timpul lor, iar Dumnezeu le potrivește pentru binele fiecăruia.  Oameni, situații, lecții, oportunități, șanse sau, cum ne place  uneori să spunem, noroc - toate vin exact atunci când trebuie. 

Se spune că poţi cunoaște valoarea cuiva după numărul  dușmanilor pe care îi are. O altă vorbă populară spune că  oamenii care reușesc în viaţă trezesc și multe antipatii în  inimile semenilor. V-aţi ciocnit de astfel de persoane? Dacă  da, cum aţi reacţionat la intrigile lor?

Da, din păcate, am întâlnit astfel de persoane. Mi-ar fi  plăcut să pot trece indiferent pe lângă ele, însă, uneori,  reacționez și sunt direct. Recunosc că această atitudine nu mi-a  fost mereu favorabilă în carieră, dar, din punct de vedere  personal, m-am simțit bine știind că nu am rămas pasiv.

Am citit că astfel de oameni apar în viața noastră cu un  scop - acela de a ne provoca să descoperim laturile noastre  ascunse, de a ne cizela și de a ne ajuta să devenim o versiune  cât mai bună. Deși conștientizez acest lucru, tot nu pot privi  nepăsător astfel de episoade. Cred cu tărie că legea  semințelor funcționează și că fiecare va culege ceea ce a  semănat, că niciun rău nu rămâne nepedepsit și că, mai  devreme sau mai târziu, Justiția Divină își va spune cuvântul.  Știu toate acestea… și totuși, reacționez! 

Sunt momente în viaţa fiecăruia când suntem nevoiţi să  facem concesii. Ce concesii a trebuit să faceţi de-a lungul  timpului pentru a urca pe scara succesului la nivelul unde  sunteţi astăzi?

Din punct de vedere profesional, nu a trebuit să fac  concesii. Și nici nu am avut pe nimeni care să-mi faciliteze  drumul. Tot ce am realizat a fost prin muncă și dedicare.  Poate că, uneori, am primit mai mult decât am meritat, dar  nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.

Am avut norocul de a întâlni medici care m-au apreciat  profesional și care au avut competențele necesare pentru a  mă evalua corect. Am în minte un doctor pe care îl consider  mentorul meu, deși nu este profesor. El a turnat fundația  carierei mele și cred cu tărie că dacă fundația este solidă, zidul  va rezista timpului. Și astăzi mă apreciază enorm, iar pentru  asta îi sunt recunoscător.

Cu ani în urmă, m-a învățat ce înseamnă o chirurgie curată  și mi-a explicat un principiu care m-a ghidat în toată  activitatea mea: să iubesc femeia, să nu-i fac rău, să am grijă  de țesuturile ei și să îi creez cât mai puține probleme. Pentru  aceste învățături, îi mulțumesc domnului doctor Cristian  Peteu. 

Cum aţi descrie drumul reușitei, acum, după ce l-aţi  străbătut? Poate fi acesta atins de oricine?

Sigur că da, dar cu foarte multă luptă, muncă, noroc și  șansă. Dacă reușești să le combini pe toate, poți trece peste  orice obstacol.

Nu am avut o carieră în care să fiu favorizat de cineva. Am  pornit dintr-o familie simplă, fără conexiuni în domeniu, dar  cu părinți care m-au stimulat să învăț și mi-au oferit premisele  potrivite pentru studiu. Tata mi-a prezentat încă de mic două  variante clare pentru viitor: fie învăț, muncesc și urc pe scara  socială, fie nu o fac și ajung, în cel mai sumbru scenariu, să sap  șanțuri. Alegerea a fost evidentă pentru mine.

Acum, paradoxal, tata îmi spune că muncesc prea mult.  Mă dojenește adesea și îmi recomandă să o las mai încet, ca  să nu ajung să mă îmbolnăvesc. Dar cred că, odată ce ți-ai  asumat un drum, e greu să te oprești din mers.

Referitor la planurile de viitor, în domeniul în care  activaţi acum, spre ce obiective ţintiţi?

Îmi doresc să mă dezvolt profesional în continuare. Mai  am multe lucruri de învățat și, până la pensie, cred că pot realiza destule. În plus, există probleme atât în sistemul  sanitar, cât și în mentalitatea românilor, pe care încerc să le  depășesc.

Din păcate, medicina românească devine tot mai defensivă,  ceea ce nu este în avantajul pacientului. Încerc să forțez puțin  norocul, să îmi mențin psihicul puternic și să rezist provocărilor.  Mi-am propus să contribui cât mai mult și la dezvoltarea  serviciilor medicale din Brăila, care nu este un oraș mic, și să mă  perfecționez în toate ariile medicale în care activez. 

Ce sfaturi daţi acelor tineri care citesc acest interviu și își  doresc să urmeze medicina? Dar unui student la medicină  care se află înaintea alegerii specializării?

Dacă alegi medicina din vocație și pasiune, trebuie să știi  că implică multe sacrificii. Poate vei avea momente de  frustrare când vei vedea prieteni care au mai mult timp liber,  weekenduri și sărbători petrecute cu familia, în timp ce tu vei  fi de gardă sau vei învăța. Dar, dacă îți place cu adevărat,  merită fiecare clipă muncită.

Pentru cei care sunt în fața alegerii specializării, le  recomand să petreacă cât mai mult timp în cele 3-4 domenii  pe care le iau în considerare. Să fie prezenți nu doar în  programul de zi, ci și în gărzi, pentru a înțelege și părțile mai  grele ale meseriei. Doar astfel vor putea face o alegere  asumată și potrivită pentru viitorul lor profesional. 

Dedicaţi timp vreunei pasiuni? Și dacă da, care ar fi  aceea?

Încerc să citesc mai mult și mi-aș dori să fac mai mult  sport, dar probabil nu sunt atât de bine organizat încât să-mi  creez timpul necesar. În schimb, în ultima perioadă am  descoperit o nouă pasiune: grădinăritul. Locuiesc la casă și îmi  face plăcere să plantez copaci, să tund gazonul, să strâng  frunzele sau să îngrijesc grădina în general. Este o activitate  care mă relaxează.

Cred că pasiunea aceasta vine din copilărie. Am fost  crescut până la trei ani și jumătate nu doar de mama mea, ci  și de sora tatălui meu, pe care o numeam „mămițica”. Deși  avea un handicap major la un picior, era o femeie  extraordinară. Alături de soțul ei, un om fără prea multă  școală, dar cu inteligență și corectitudine remarcabile, mi-au  insuflat această plăcere pentru grădinărit. 

Ultima mare bucurie pe care aţi făcut-o cuiva? Dar cea  care vi s-a făcut dumneavoastră?

Pentru mine, bucuriile adevărate sunt legate de prezența  prietenilor și a celor dragi alături. Dacă ar fi să mă refer la o  bucurie pe care am făcut-o de curând, cred că ar fi momentul  în care am putut să transmit unei paciente un diagnostic bun,  unul care i-a adus liniște și speranță. În meseria mea, astfel de  vești valorează enorm, atât pentru pacientă, cât și pentru  mine.

Care sunt cercurile deschise unui medic, atunci când  acesta caută compania prietenilor? De obicei, este  aglomeraţie doar în jurul medicului sau și-n jurul omului  Nelu Alexe?

Dacă te îmbeți de succes, chiar e aglomerație în jurul  medicului. Dar în ceea ce mă privește, am norocul să am  prieteni adevărați, oameni care mi-au fost aproape mai ales  atunci când mi-a fost greu. Sunt prietenii care au trecut proba  timpului, pe care știu că mă pot baza oricând, indiferent de  ora din zi sau din noapte. Am prieteni din liceu, din facultate,  dar și oameni care nu au nicio legătură cu domeniul medical - atât brăileni, cât și gălățeni. Ei nu sunt lângă mine pentru  funcția mea, ci pentru omul care sunt.

Pentru cei care sunt curioși cum v-am descoperit,  mărturisesc că, în urmă cu un an, de Crăciun, am ajuns la  dumneavoastră ca pacientă, în regim de urgenţă. Mi-aţi  câștigat încrederea prin felul în care aţi comunicat cu mine,

cu respect și empatie, ca unui pacient obișnuit. Atitudinea  dumneavoastră profesionistă și calmul pe care mi l-aţi  transmis m-au determinat să am încredere în  dumneavoastră și să descopăr un medic cu adevărat  vocaţional.

 Unde vă pot găsi cei care au nevoie de un astfel de  medic?

Trebuie să fac o precizare. Nu vă cunoșteam, nu știam cine  sunteți, n-ați beneficiat de vreun tratament special, ci ați fost  o pacientă ca oricare alta. Nu v-am reținut nici chipul, nici  numele. Dumneavoastră poate m-ați reținut pe mine. Cu  toate pacientele m-aș fi comportat la fel. Iar dacă ați fi venit a  doua oară, probabil același comportament aș fi avut, pentru  că așa consider eu că trebuie să fie normalitatea. Când  suntem într-o normalitate, nu trebuie să vedem ca pe ceva  excepțional conduita unui medic. Așa trebuie să se întâmple,  spre binele nostru și al pacienților.

Cei interesați mă pot găsi la Maternitatea Brăila și în  privat, atât în Brăila, cât și în Galați.

Şi pentru că am dori să încheiem acest interviu într-un  ton al mulţumirilor, ne-ar plăcea să aduceţi un cuvânt de  recunoştinţă acelor oameni care au crezut în reuşita  dumneavoastră şi care v-au ajutat să urcaţi treptele  succesului.

În mine au crezut părinții, prietenii, familia și câțiva colegi  care au avut viziune și au înțeles că pot să fac performanță. Îi  mulțumesc soției care mă suportă cu renunțările și  privațiunile impuse de această meserie și care întotdeauna m a încurajat în demersurile mele profesionale, acordându-mi  încredere totală și necondiționată. De fiecare dată când am  avut îndoieli că nu pot realiza un anumit tip de tehnică  chirurgicală, m-a încurajat spunându-mi că sunt capabil să duc  la bun sfârșit orice provocare.

Tuturor acestora le mulțumesc cu recunoștință. Girul  încrederii lor m-a ajutat enorm. Recunosc că am avut și  colaboratori care m-au dezamăgit, din păcate. Și acestora le  mulțumesc! Pentru că m-au determinat să vreau să urc cât  mai sus. 

Am ajuns la finalul acestui interviu şi v-am ruga să  transmiteţi un mesaj cititorilor ce-și doresc să cunoască  succesul în domeniul propriei profesii, dar care se tem de  eșec și nu îndrăznesc să viseze mai mult!

Cred că, dacă își doresc cu adevărat, dacă sunt dispuși să  muncească și au și un strop de noroc, vor putea să realizeze  ceea ce visează. Sfatul meu este să insiste, să fie perseverenți  și să nu se lase descurajați de obstacolele pe care le vor întâlni  în cale. Eșecul nu este un capăt de drum, ci o lecție. Orice este  cu putință celui ce crede și luptă pentru visul său!