Interviuri cu brăileni remarcabili - Dumitru Anghelescu (III)

 

Cât de importante sunt pentru pacienți prevenția și igiena orală? Sunteți implicat în vreun program prin care ei sunt educați în acest sens?

Ar trebui să fie cheia de boltă a pacientului. Întrebarea ar trebui să fie dacă există vreun program de educație privind prevenția și igiena în stomatologie la nivel național, susținut constant și eficient de factorii decizionali. Dar nu cu vorbe și promisiuni, ci cu bani. În lipsa lor totul este suflare de vânt. Stomatologia, vrem nu vrem, este o ramură a medicinei finanțofagă. Au mai existat tendințe din partea firmelor producătoare de medicamente, dar în subsidiar este vorba de reclamă.

Un proverb românesc spune că Omul sfințește locul. Cât de mult a reușit medicul Dumitru Anghelescu să confirme veridicitatea acestor cuvinte?

Nu am eu menire de Demiurg, dar am încercat să las și urme pe unde am trecut. Mi-a plăcut să încep și să termin ce mi-am propus. Uneori am reușit, alteori poate că am mai lăsat și pentru cei  ce vor veni după mine.

Întotdeauna am fost o persoană pozitivă, care s-a străduit să semene doar binele în jur. Indiferent câte greutăți am avut de întâmpinat, am găsit mereu atitudinea potrivită să trec peste ele. Și lucrul acesta cred că a lăsat o amprentă frumoasă în sufletul celor din jurul meu. În definitiv, mereu a stat în puterea noastră modul în care am ales să ne scriem în propriul jurnal al vieții.

Dacă ar fi să faceți o călătorie în timp, vorbiți-ne despre perioada de început. Perioada în care erați practicant. Ce sentimente vă traversau? A fost greu, a fost ușor? Ați simțit vreodată că vreți să renunțați?

Nostalgii, nostalgii. Eu credeam la început că toată lumea din Brăila și din localitățile învecinate mă așteaptă pe mine să le pun dinții. Credeți că este cineva altfel? Entuziasm! Entuziasm! Entuziasm!

Ce pot să vă spun este că la debutul carierei mele lucram tot ce nu voiau să mai lucreze cei în vârstă. Făceam toate urgențele și gărzile pe care alții le refuzau. Mi-au prins bine! Cred că în felul acesta am făcut mai multă vechime decât este scris în cartea de muncă. Oare am fost un stahanovist profesional?

Vorbiți-ne despre momentele cheie ale carierei dumneavoastră! Cum vă priviți parcursul profesional?

 Cred că deocamdată sunt două: începutul și cuprinsul. Urmează al treilea, sfârșitul. Trebuie să știi când să ieși din scenă. Nu este nimeni de neînlocuit.

Începutul l-am detaliat la primele întrebări. Iar despre cuprins... am vorbit suficient pe parcursul acestui interviu. 

Dacă ați deține o baghetă magică și ar sta în puterea dumneavoastră să faceți unele schimbări în domeniul stomatologiei, care ar fi acestea?

În primul rând ar trebui să înțelegem mai bine că nu gură are un om, ci omul are o gură. Mi-aș dori o abordare mai integrată a cavității bucale în toată minunea aceasta care se cheamă corpul uman. Să nu uităm nicio clipă că stomatologia este o specialitate medicală și să o tratăm ca atare.

Ce ar trebui să știe un medic stomatolog aflat la început de drum? De unde ar trebui să înceapă? Sunteți mentorul unui astfel de om. Ce l-ați sfătui?

Să nu uite cărțile în bibliotecă. Să le poarte cu ei spre folosire permanentă. Îmi amintesc că atunci când am plecat prima dată la țară căci... plecam luni și mă întorceam vineri, aveam cu mine un geamantan de cărți și o sacoșă de un leu cu niște haine.

Fiul meu a absolvit tot Facultatea de Stomatologie și sunt sigur că i-am fost exemplu. Poate și mentor.

Vi s-a întâmplat vreodată să vă supere vreun pacient? Mă refer la genul acela de persoană recalcitrantă care nu-i dispusă să urmeze o schemă de tratament pe care o recomandați.

Cum să nu! Doar doctor Google este atât de accesibil! Important este să nu o arăți. Intrarea în conflict cu pacientul nu rezolvă situația, ci o agravează. Refuzul politicos poate fi o parte a rezolvării problemei. 

Vorbiți-ne despre cea mai mare provocare la care ați fost supus de când sunteți medic stomatolog și cum ați depășit-o.

Provocări sunt multe. Îmi vine greu să le clasific. Ce pot să spun însă sigur este că cele mai grele provocări nu țin neapărat de partea practică, profesională, ci de a convinge unii pacienți că planurile de tratament propuse sunt cele mai potrivite situației lor. Uneori este extrem de greu să întorci pacienții de la viziunea lor asupra tratamentului necesar. Este o luptă surdă care nu reușește totdeauna.

Cât de des aveți pacienți copii? Sunt părinții de astăzi mai responsabili de problemele dentare ale micuților? Ne-ar plăcea să faceți o paralelă între părintele din urmă cu 20-30 de ani, care nu avea educație în acest sens și cel al vremurilor noastre.

Nu am refuzat niciodată pacienții copii. Unii îmi sunt mai dragi ca adulții cu tot neastâmpărul și curiozitatea lor. Părinți au fost, sunt și vor fi. Totul diferă de la caz la caz. Totuși, ca notă generală, înclin să cred că acum părinții sunt mai atenți cu sănătatea buco-dentară a copiilor. Dar, dintotdeauna părinții și-au dorit tot ce este mai bun pentru copiii lor. Depinde în ce măsură, financiară  sau educațională, au reușit să facă față cerințelor.          

Sunteți un medic deosebit, cu o experiență vastă. Majoritatea pacienților au doar cuvinte de laudă la adresa dumneavoastră. Mă alătur acestora și confirm că atât eu, cât și familia mea, de-a lungul multor ani, am fost tratați în cabinetul dumneavoastră într-un mod profesionist. Ați fost tentat vreodată să urmați drumul străinătății? Să profesați într-un oraș mai mare sau chiar într-o altă țară, unde șansele de afirmare ar fi fost altele? Și, apropo, ați avut astfel de oferte pe parcursul carierei?

Cum să nu? Cred că după familie, profesie, emigrarea a fost cel mai frumos vis. Încă din perioada comunistă am căutat orice mijloc de a emigra. Nu l-am găsit. Dar în 1990 am plecat în Germania cu gândul să nu mai revin în țară. Am stat doar trei luni și am revenit. A fost cea mai mare dezamăgire a mea. A fost o decizie grea în care a trebuit să țin cont de mai mulți factori. Când ai familie (soție, copil, părinți) trebuie să iei decizii echilibrate. Când ești singur îți poți permite o doză mai mare de aventură. Dar acum, pentru că mă consider un om împlinit, regretul s-a mai estompat.

Cea mai frumoasă experiență profesională pe care ați trăit-o, ne-o puteți releva? A existat pe parcursul carierei dumneavoastră vreun caz care v-a marcat într-un sens pozitiv?

Am mai amintit că cele mai frumoase experiențe profesionale sunt cele în care reușesc să fac pacienții să accepte planul de tratament pe care eu îl consider cel mai bun pentru situația lor. Totuși, dacă ar fi să aleg, probabil cazul cel mai drag mie, a fost acela în care mi-a fost pacientă mama mea. Eram în primul an de stagiatură, în anul 1983 și mama purta o proteză parțial acrilică. Am decis să refac tratamentul cu o proteză scheletată, ceea ce la vremea respectivă era top. A purtat-o mama până la moarte în anul 2020. Deci, 37 de ani. Pentru mine a fost prima și cea mai de suflet performanță.

În cabinet aveți nevoie de un asistent, iar în laborator de un tehnician bun care execută lucrările dentare. Cât de mulțumit sunteți de echipa cu care lucrați? Oare, succesul dumneavoastră se datorează și lor? 

În mod clar, da! Stomatologia se lucrează în echipă. Toate elementele echipei trebuie să se potrivească perfect. Nu cred că aceasta se poate întâmpla de la început. Echipa se formează și se sudează în timp. Când ajungi să te intuiești reciproc atunci este bine.

Un medic lucrează permanent cu omul. Credeți că studiile de psihologie v-au ajutat pentru a construi o relație bună medic-pacient? Este imperios necesar ca stomatologul să fie și un fin psiholog?

Categoric, da! Eu am avut noroc că în liceu, fiind umanist, am avut ca materie de studiu și psihologia. Și în facultate am avut câteva cursuri de psihologie. În practica de zi cu zi te întâlnești cu tot felul de caractere și comportamente. Pentru reușita tratamentului trebuie să  faci față la toate. Și nu strică din când în când să mai citim câte ceva din ceea ce ne ajută.

Care sunt afecțiunile dentare de care vă loviți frecvent?

Caria și complicațiile ei. Și am spus totul.

Segmentul de pacienți cu care lucrați, cam între ce limite de vârstă se situează? 

Cum vi se pare dacă spun: De la cel cu țâța’n  gură pân’ la cel cu barba sură?! 

Am lucrat cu toate segmentele de vârstă. Nu am avut preferințe niciodată. Oricine a trecut pragul cabinetului meu a fost tratat cu același profesionalism.

Și, fără a fi lipsit de modestie, majoritatea s-au reîntors, mulțumiți fiind de modul cum au fost tratați.

Credeți că după atâția ani de profesat ca medic stomatolog, mai aveți vreo lecție de însușit?

Se spune că toată viața învățăm. Confirm aceste cuvinte. Nu fac parte dintre cei autosuficienți. Și cu cât știu mai multe, cu atât îmi dau seama că nu știu nimic.

Problemele dentare ale unor pacienți ne indică, oare, și alte afecțiuni? Își poate da seama stomatologul de lucrul acesta, doar explorând cavitatea bucală a pacientului? 

Multe afecțiuni generale au răsunet în cavitatea bucală. Avem obligația profesională să examinăm cavitatea bucală în toată complexitatea ei și să atragem atenția pacientului dacă observăm manifestări buco-dentare ale diverselor afecțiuni generale. Acum întelegeți de ce spuneam mai devreme că nu avem o gură de care atârnă un om, ci avem un om care are o gură? De ce spuneam că mi-aș dori o viziune mai integrată a stomatologiei în cadrul medicinei?

Cât din timp dedicați perfecționării și cunoașterii noilor descoperiri din domeniul stomatologiei? Se organizează la nivelul Colegiului Medicilor din Brăila, conferințe sau programe cu astfel de tematici? Care este implicarea dumneavoastră în astfel de activități?

Perfecționarea în medicină, deci și în stomatologie, este continuă. Conform legislației fiecare medic pentru a putea profesa, trebuie să cumuleze în fiecare an un număr de puncte prin participarea la diverse manifestări științifice: cursuri, simpozioane, congrese. Și, în afară de acestea, fiecare după cum are diverse preocupări. În perioada cât am fost președintele Colegiului Medicilor Stomatologi Brăila, 2004-2015, am organizat în fiecare an câte trei-patru cursuri la Brăila. Am avut invitați aproape toți profesorii șefi de catedre, inclusiv decanii, de la București și Iași. Când am împlinit șaizeci de ani, în 2015, am decis să mă retrag din funcțiile de conducere atât la nivel local, cât și central. Cei mai tineri au și ei dreptul să-și decidă viitorul. Și nu o fac rău deloc!

Cum vedeți viitorul stomatologiei în următorii zece ani, de exemplu?

Mari schimbări nu vor fi. Mai multă digitalizare. Dar, în principiu, tot omul rezolvă problemele. Într-adevăr, ajutat de diverse utilaje care până la urmă tot de el sunt create. La nivelul țării noastre trebuie să creștem accesibilitatea pentru tratamentele stomatologice. Și se poate face doar prin extinderea asigurărilor de sănătate și în stomatologie. La modul real, nu doar declarativ. Și aceasta înseamnă bani. Deci, acordarea unui procent corespunzător din fondul asigurărilor de sănătate pentru tratamentele stomatologice.

Știti cât este acordat în acest moment la nivel național pentru tratamentele stomatologice? Doar 0,4% din bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. 

Există la noi, în Brăila, serviciul de gardă la stomatologie? Să ne imaginăm că un pacient are dureri dentare groaznice într-o zi de weekend. Știm cu toții că durerile dentare se acutizează pe timpul nopții. Cui se poate adresa ca să beneficieze de servicii medicale de urgență?

Da, serviciul de gardă la stomatologie se află la Spitalul Județean de Urgență, în cadrul U.P.U. Brăila unde sunt încadrați patru medici stomatologi. Brăilenii trebuie să știe de existența acestui serviciu pentru a-l accesa în caz de nevoie. 

De-a lungul anilor, pacienții brăileni au căutat calitatea serviciilor stomatologice ori s-au orientat după prețurile serviciilor oferite?

Depinde de pacient! Dar, în general, toți suntem interesați de partea financiară. Ce este mai rău este că mulți dintre noi plătim pentru Trabant și vrem să avem Mercedes. Din păcate, nu se poate!

Ați fost medicul tuturor categoriilor de pacienți?

Da, așa cum am mai spus. Am fost medicul tuturor celor care au avut nevoie. Nu mi-am selectat niciodată pacienții după vreun criteriu. Au fost multe situații când am lucrat și pro bono.

Faptul că ați deschis un cabinet stomatologic cu numele dumneavoastră de la început și nu ați folosit o altă denumire mai comercială să spunem, ați considerat că v-a asigurat o credibilitate mai mare înaintea pacienților?

Dumnezeu știe! Oamenii te caută dacă meriți. Dacă nu… poti să-i pui chelului tichie de mărgăritar că păr tot nu are.

Aţi avut un mentor în cariera de medic? Dacă da, puteţi să ne spuneţi cine este şi cât v-a modelat din punct de vedere profesional?

Nu cred că am avut doar un mentor. Am întâlnit destui oameni de la care am avut ce învăța. Cred că ar fi nedrept să nominalizez doar pe cineva.

Împlinirea unui om vine din menţinerea echilibrului dintre dragoste, carieră şi familie. Cum a reuşit dr. Dumitru Anghelescu să le îmbine armonios de-a lungul vieţii?  

Da, așa  este, dar nu neapărat în această ordine. Poate ar fi mai bine dragoste, familie, carieră. De ce așa? Pentru că fără dragoste nu-ți poți întemeia și menține o familie și nici nu poți să  practici o meserie până la pensionare și chiar după. Când iubești cu adevarat, poți și ierta. Și pe tine, și pe ceilalți. Echilibrul ar merita o teoremă integratoare. Este forța care menține totul în Univers. Oare care este diferența între echilibru și Dumnezeu?

Vorbiţi-ne despre familia dumneavoastră! Cât din timpul liber îl dedicați ei? Menționați-ne câteva din activităţile relaxante pe care le desfășurați frecvent cu familia!

Sunt un norocos! Noi locuim împreună cu fiul, nora și nepoata. Oare este exagerat dacă spun că nu am timp liber în afara serviciului și familiei? Am o familie frumoasă cum probabil ar trebui să fie toate familiile din lume. Totul a început prin clasa a cincea când am devenit coleg de clasă cu soția. A început o dragoste adolescentină care, încetul cu încetul, s-a maturizat și s-a concretizat în ceea ce suntem acum. Soția este tot medic. Împreună avem un băiat care este și el medic. Este căsătorit și soția lui este tot medic. Au o fetiţă care este elevă în clasa a IX-a la Liceul Gheorghe Munteanu Murgoci din Brăila. Și pentru ca povestea să fie și mai deosebită, locuim împreună. Și ne înțelegem bine. Mai ales soacra cu nora.

În concluzie, ne dedicăm timpul unii altora aproape în totalitate. Și nu este rău deloc.

Dedicați timp vreunei pasiuni? Şi dacă da, care ar fi aceea?

Îmi place să citesc. Nu reușesc în fiecare zi, dar de câteva ori pe săptămână se întâmplă. În urmă cu aproximativ 18 ani mi-am cumpărat un saxofon. O veche dorință din liceu. Și m-am apucat de studiu. Vreo doi-trei ani chiar am avut un profesor care m-a îndrumat. Au apărut alte probleme și după aproximativ cinci ani l-am abandonat. Dar sunt hotărât ca atunci când nu voi mai merge la cabinet, să mă joc din nou de-a muzica.

Ce vicii are omul Dumitru Anghelescu?  Faceţi vreun lucru care nu este indicat, dar totuşi îl faceţi? 

Știți cum stă treaba? Suma anilor adunați face să scadă suma viciilor. Oare să fie vorba de așa zisa înțelepciune care vine odată cu senectutea? Având în vedere că sunt diabetic, hai să spunem că plăcerea mea vinovată a rămas câte un dulce sau o bere din când în când.

Ultima mare bucurie pe care aţi făcut-o cuiva? Dar cea care vi s-a făcut dumneavoastră?

Cred că bucuria mare este dacă în fiecare zi reușești să faci măcar o bucurie mică cuiva sau chiar ție. Eu încerc și chiar cred că reușesc așa ceva. La rândul meu primesc în fiecare zi mici surprize plăcute. Vă dați seama că dacă le adun pe toate, viața mea este o bucurie.

Vă amintiţi vreo întrebare incomodă care v-a fost pusă vreodată, fie că venea din partea unui reporter, vreunui pacient ori a unui simplu cetăţean?

Eu sunt o fire mai veselă, deschisă. De aceea nepoata mea îmi spunea când era mai mică bunul glumiciosul. Dacă este să păstrez nota, aș aminti întrebările ei: Unde pleci? Când vii? Unde ai fost?

Fiecare din marii oameni de succes ai lumii au respectat în viață anumite principii. Dezvăluiţi-ne, vă rugăm,  câteva din principiile care v-au marcat existenţa!

Nu mă cataloghez un mare om de succes. Doar un om care și-a văzut de viața lui și a încercat să-și facă meseria cât mai bine. Întotdeauna am considerat că echilibrul este cel mai important lucru în viață. Pentru ca ceva să existe trebuie să fie în echilibru.

Gândiți-vă că Universul nu ar putea exista dacă nu ar fi într-un echilibru perfect.

Dacă mâine ați sta la o cafea cu Dumnezeu, la o poveste poate, ce i-ați spune?

Ajută-mă să-i pot ajuta pe alții!

Dacă aţi putea să vă întoarceţi în trecut, ce aţi schimba din traiectul vieţii dumneavoastră? Există ceva anume ce aţi fi dorit să realizaţi şi nu aţi făcut-o? 

Pentru că avem doar o viață, este bine să le faci pe toate pe parcursul ei. Cu măsură și în echilibru. Nu am sentimentul că am favorizat ceva în detrimentul a altceva. Dacă în viață iubești, înveți și muncești, poți spune că ești împlinit.

Notele cele mai valoroase, omul le primeşte de la viaţă. Dacă aruncaţi o privire în trecutul dumneavoastră, care ar fi  nota pe care v-aţi acorda-o? 

Știu și eu? Credeți că pot renunța la subiectivism? Ce pot spune este că per total sunt OK cu mine însumi și cu ceilalți.

Ce aţi vrea să mai ştie cititorii despre dumneavoastră şi despre meseria pe care o practicați, iar noi, poate, nu v-am întrebat?

Probabil că cine a vrut să știe ceva despre mine, a avut timp să afle. Dacă nu a aflat, înseamnă că nu l-a interesat. De fapt sunt un om care a trăit printre oameni. Am încercat să ofer cât mai multă omenie. Și am și primit.

Ne apropiem de finalul acestui interviu, vă rugăm să transmiteţi un mesaj cititorilor noștri! 

Trăiți fiecare etapă a vieții cât mai intens: copilul se joacă, adolescentul visează, tânărul iubește, maturul rezolvă problemele, bătrânul zâmbește cu înțelegere. Deci jucați-vă, visați, iubiți, rezolvați-vă problemele și priviți cu înțelegere în jurul vostru!

Acum, la finalul interviului, ne-ar plăcea să adresaţi un cuvânt de recunoştinţă acelor oameni care v-au ajutat să urcaţi treptele succesului!

Sărut-mâna, mamă! Sărut-mâna, tată! Respect și considerație doamnelor și domnilor profesori, mulțumiri tuturor colaboratorilor.

Dar nimic nu se putea realiza fără susținerea necondiționată a scumpilor mei Viki și Dodo. Și, nu în ultimul rând, trebuie amintiți toți pacienții mei fără de care nu eram astăzi dr. Dumitru Anghelescu.