Timpul este
foarte prețios și, de fapt, a ne trăi
viața este un lucru esențial. Din păcate, adesea constat că mai puteam face
câte ceva și niciodată timpul parcă nu-i suficient.
Care a fost principiul de viaţă ce v-a ghidat în activitatea dumneavoastră?
V-a motivat, oare, să vă depășiți
limitele?
Totdeauna
mi-am dorit să-i sprijin pe cei
din jur, dar în special să-i ajut pe cei ce mi-au cerut ajutorul, păstrându-mi
mereu onestitatea și calea corectă în viață.
În privința
ocupației mele, consider că noi, medicii, suntem dacă mi se permite o
comparație, precum centrul unei sfere, razele fiind asistentele, mediatoarele
sanitare prin intermediul cărora informația ajunge până la cea mai neajutorată
persoană – imobilizatul la pat.
Prevenția
primară este cheia sănătății. Începută în perioada școlară mică și continuată
până la vârsta adultă, consider că această muncă trebuie să înceapă cu medicul
de familie.
Așadar, una din
regulile activității mele a fost: Este
mai facil să previi, decât să tratezi!