Rugăciunea

Las să curgă râu de lacrimi spre icoana din perete,

Să se domolească lupta ce-mi ţine clipa captivă

Tot amarul strâns în suflet pe obrajii mei să-ngheţe,

Ca să-mi curăţească drumul de un rost ce mi-e împotrivă.

Capul se pleacă-n metanii cu adâncă pietate,

S-alunge fugare clipe ce în viaţă m-au robit,

Culpa mea dezvăluită-i către cer, Divinitate,

Şi acceptă orice-ncercare ce soarta i-a hărăzit.

Negre păsări ies din suflet, poposesc pe perna udă

Şi mă scapă de tot plumbul ce-apăsa în mine greu,

Liniştea mi se aşează lângă tâmpla ce-mi asudă,

Simt că mă-ncarcă  lumină, ruga către Dumnezeu!

Cornelia Vîju