Poeţii

Dintre sufletele alese ce strâng ale vieţii glorii,

Truditori făr’de odihnă pe câmpia frumuseţii,

Cu-a lor pană scrijelind printre vise iluzorii,

Chinuit de reci suspine, suflet candid au poeţii.

Privitori la uşa lumii, ei se-nvăluie-n tăcere

Şi dezleagă ţelul sorţii prin cuvinte prinse-n rime

Şi oglindesc în silabe haina lumii schimbătoare,

O-mbracă-n mătăsuri fine ori în a umbrei desime.

Muşc-ades obrazul celor lipsiţi de moralitate,

Le răspunde-n versuri... fine după josnicia lor,

Le plăteşte cu reversul cuvintelor îmbrăcate

În strălucire deşartă după cum aceştia vor.

Dragostea când îi alină o zideşte-n sfinte-altare,

Unde trupul lor îşi arde în făclii dulcea simţire,

Sufletul vamă îşi lasă iubirii mistuitoare

Şi deschide pleoapa lumii cu parfum de fericire.

Ăst destin îl au poeţii de atâtea veacuri scurse

Şi nu cer sorţii repaus fiindcă ei nicicând nu mor,

Versul lor plin de înţelesuri, inspirat, de muze ninse,

Va rămâne-n veşnicie testamentul vieţii lor.

Cornelia Vîju