Cu paşii uşori ai iubirii...

Călcăm adesea în urma iubirii

fără să o rănim cu paşi conduşi

- uneori strâmb, alteori drept -

după cum ne este pavat trotuarul vieţii.

Câteodată, ecoul paşilor

ne împrăştie gândurile

sfâşiate de tăişul cuvintelor

ce tulbură orizontul demonilor din noi.

Alteori,

liniştea îşi toarnă licoarea în fiinţa noastră

şi ne leagănă pe-a ei luntre,

cu pânze ţesute din mirajul stelelor violet

ce-oglindesc sâni de fecioare.

Şi totul

până în clipa

când răsăritul

- trezit din somnul nepăsării -

scoate ghimpii patimilor din noi

şi ne învaţă

să călcăm din nou cu paşii uşori ai iubirii

prin iarba fericirii...

Cornelia Vîju