Într-o zi, un înţelept din India puse următoarea
întrebare discipolilor săi:
-De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?
-Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
-Dar
de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lânga tine? înrebă din nou
înţeleptul
-Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.
Maestrul întrebă din nou:
-Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet,
cu voce joasă?
Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l
mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri:
-Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem
supăraţi? Adevarul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se
distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să
strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai suparaţi, cu atât
mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari.
Pe de altă parte, ce se petrece atunci când
două fiinţe sunt îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor,suav. De
ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte
mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar
şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie
nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg.
Asta se petrece atunci când două fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.