Ninge...

Ninge, ninge peste lume

Stele argintii din cer,

Dați de veste! să răsune

Sănii, chiot, zurgălăi.

Ninge, ninge cu albi fluturi,

Întind palmele să-i prind,

În văzduh i-arunc, îi scutur

Se topesc de cum i-ating.

Tu, fericire, cu brațe frumoase!

Mi-e sufletul trudit de-atâta jale

Și fluturi albi la tâmple-mi dau de știre,

Tristețea azi în mine se prăvale

Îndură-te, dă-mi mâna, fericire!

E cerul înnorat și-amarnic plânge,

De chinul meu și stelele suspină

Iar trupul printre umbre mi se frânge,

Necruțătoarei dureri se închină.

Răni deschise

Îmi lunecă gândul pe ape

Și peste zări de mult apuse,

Dor îmi strecoară pe sub pleoape

Și răni ce nu se vor închise.

Văzduhu-i trist, și gol, și rece

Cu umbre negre se îmbracă

Azi, când trădarea-ți mă petrece

Și-n lacrimi glasul îmi îneacă.

Din răni îmi picură durerea

Să șteargă urma gurii tale

Cu care m-ai mușcat fățarnic

Venin sădind în a mea cale.

Privește-mă!

Privește-mă! îți înfloresc în palme

De câte ori îmi dărui mângâiere

Și îmi deschid petala în flori dalbe

Ca să-ți împodobesc chipul cu ele.

Privește-mă! sunt templul vieții tale,

Aprinde-mă-n săruturi fermecate,

Să-ți sting mistuitorul dor din cale

Să simți fiorul care mă străbate.

24 Ianuarie 2014 - Candela istoriei aprinsă de către elevii movileni

     S-au  înclinat cu respect înaintea zilei de astăzi, 24 ianuarie, elevii Claselor Primare ai Școlii Gimnaziale Movila Miresii, instituție de învățământ din județul Brăila, a cărei director este prof. Mirela Brezuică.

     Despre faptul că Unirea de la 24 ianuarie 1859 este una din cele mai mari realizări istorice ale poporului nostru, au învățat de la dascălii lor, elevii movileni, de la cei mai mici, la cei mai mari.

      Scopul activității a fost insuflarea dragostei pentru strămoşii noştri, pentru trecutul istoric al poporului român,  pentru realizările istorice şi culturale, precum şi pentru personalităţile pe care le-a dat acest popor de la începuturile sale şi până azi.

            S-a cântat și s-a dansat Hora Unirii, s-au reamintit acțiuni importante din istoria acestei zile, a Micii Uniri, de la întemeierea căreia s-au scurs 155 de ani, ba chiar s-a făcut cunoștință și cu bătrânul  curajos, Moș Ion Roată , țăranul iubit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cu ajutorul unei scenete prezentate de către doi elevi din clasa a III-a.  Elevii Clasei Pregătitoare – A s-au întrecut pe ei înșiși pregătind o expoziție de desene reprezentative pentru evenimentul menționat, iar în finalul activității, pentru că tot era ceas aniversar, s-au înmânat medaliile și diplomele obținute de către elevii claselor primare în cadrul concursului ,,Eurojuniorul”.

Ziua Unirii este o zi deosebită pentru toţi românii, pentru că, așa cum sublinia Nicolae Bălcescu: Unirea a fost un vis de veacuri al românilor. Pentru dânsa, ei trăiră, munciră, suferiră și  muriră.

       Ziua de astăzi a fost un bun prilej pentru profesorii movileni de a insufla copiilor sentimente de dragoste şi respect pentru: limba română, ţara noastră, poporul român, strămoşii noştri, pentru obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti, pentru istoria şi eroii noştri, mândria că sunt descendenţii unor oameni curajoşi şi iubitori de neam şi ţară.

         Cunoaşterea şi dezvoltarea valorilor fundamentale ale istoriei şi culturii naţionale de către elevi, precum și cunoaşterea însemnătăţii zilei de 24 Ianuarie, este una din misiunile dascălilor, iar cei movileni și-o îndeplinesc cu multă responsabilitate.

   

Marea îmbulgăreală...

Ce inseamna sa fii prieten

Se spune ca odata, a murit un om. Câinele său credincios s-a culcat alături și a murit și el.

Și iată, stă sufletul omului, alături de sufletul câinelui, în fața unei porți pe care scrie „Rai“, iar mai jos: „Intrarea cu câini, strict interzisă“.

Se uită omul și nu intră pe poarta aceea.

Mai merge el cât merge și vede o altă poartă pe care nu scria nimic, doar un bătrân ce era așezat alături.

- Mă iertati, bătrâne…

- Petru mă numesc.

- Ce se află după poarta asta?

- Raiul.

- Cu câinele se poate?

- Desigur.

- Dar mai devreme ce poartă era?

- Acolo era iadul… Până la Rai ajung doar acei care nu-și părăsesc prietenii…

Mi-am făcut duşmanii prieteni

Un împărat din vechime a făcut într-o bună zi un jurământ solemn:
- Îi voi cuceri pe toți dușmanii mei și îi voi alunga din împărăția mea.
După un timp, supușii săi îl văzură cu uimire pe împărat plimbăndu-se prin grădinile sale la braț cu cei mai mari dușmani ai săi, râzând și glumind cu ei.
- Dar…îl întrebă mirat unul dintre curtenii săi, nu ai jurat tu că îi vei alunga din împărăția ta pe toți dușmanii tăi?
- De fapt asta am și făcut, răspunde împăratul.

În lipsa ta să mai zâmbesc nu pot

M-ai învelit în ochii tăi albaștri

Cu vălul fin al tainicei iubiri,

Te-ai coborât de dincolo de aștri

Cu tine azi descopăr noi lumini.

M-ai respirat adânc din albă floare

Și din îmbrățișările de foc

Mi-ai tăinuit sub gene înc-o visare

În lipsa ta să mai zâmbesc nu pot.

Mi-e imposibil fara tine

de Adrian Paunescu

Nici nu mai stiu daca erai frumoasa
Si nici in ce culori iti sta ma bine,
Stiu doar ca amintirea nu ma lasa
Si ca mi-e imposibil fara tine

Vizionez femei nenumarate,
Femei interesante ma mai suna,
Dar rece si strain ma simt de toate
Si nu ma vad cu ele impreuna.

Nu pot nici sa-mi explic intreaga drama,
Care-a decurs din intalnirea noastra,
Dar vechiul loc al dragostei ma cheama
Si tu imi faci cu mana la fereastra, 

Eminescu – la ceas aniversar - 15 ianuarie 2014

        Astăzi, 15 ianuarie 2014, de ziua nașterii poetului Mihai Eminescu, declarată și Zi a Culturii Românești, Școala Gimnazială Movila Miresii, din județul Brăila, prin reprezentantul său, director prof. Brezuică Mirela, a organizat un program special dedicat Luceafărului poeziei românești.

      Elevii claselor a IV-a au recitat poezii semnate de marele nostru poet, dar au și interpretat un colaj de cântece ale căror texte sunt scrise de Mihai Eminescu. Sara pe deal,  Pe lângă plopii fără soț, La mijloc de codru des  i-au inspirat pe elevii movileni care au oferit un moment de excepție în cadrul evenimentului sus menționat.

    Elevii claselor a V-a, a VI-a și a VII s-au întrecut în probele concursului ,,Viața și opera lui Mihai Eminescu”.

   Coordonatorii concursului au fost cadrele didactice movilene: prof. Ciurc Ingrid, prof. Sinca Maria Veronica, prof. Neacșu Vasilica și prof. Budur Penca.

  Juriul concursului a avut următoarea componență: președinte - prof. Brezuică Mirela, prof. Munteanu Florica și prof. Vîju Cornelia.

    Participanții la concurs au avut de trecut trei probe. Prima a surprins date importante din viața poetului, a doua a constat în alcătuirea unui catren inspirat de poet, iar ultima probă din concurs a pus la încercare iscusința elevilor movileni în a recunoaște poeziile eminesciene, fiecare membru al grupei  fiind nevoit să recunoască câte o poezie, dar și să completeze acele versuri din care lipseau cuvinte cheie.  

    Încă o dată elevii movileni ne-au dovedit că sunt bine pregătiți, că au învățat de la dascălii lor să aprecieze valorile noastre naționale și că pot aprinde oricând în inimile lor pasiunea pentru literatură.

  Creionând frumosul tablou care ne-a fost oferit astăzi la Movila Miresii, am observat că un strop de emoție, unul de creativitate și dorința de dăruire sunt pași siguri către succesul elevului movilean.

   Evenimentul de astăzi se înscrie în palmaresul activităților școlii movilene purtând cu el însemne prețioase pentru această instituție de învățământ.

De ziua Poetului Nepereche - 15 ianuarie 2014

  

   Elevii claselor primare ai Școlii Gimnaziale  Movila Miresii, au prezentat un program special dedicat aniversării zilei de naștere a poetului Mihai Eminescu.

    Sub îndrumarea atentă a învățătorilor, elevii au recitat poezii, au cântat romanțe pe versurile eminesciene și au desenat temele dominante din opera poetului. S-a organizat chiar și un mic  concurs ce-a constat în adresarea unor întrebări a căror tematică a fost opera acestuia. Elevii claselor a III-a și a IV-a au găsit repede răspunsurile la întrebări, iar cei din clasele I, a II-a și Pregătitoare au fost curioși și au învățat de la colegii lor mai mari.

   Emoțiile unui astfel de eveniment s-au împletit cu puritatea copilăriei, iar reușita activității a rămas consemnată în diplomele pe care elevii le-au obținut cu această ocazie.

    Cu siguranță, medalioanele cu chipul poetului pregătite la orele de abilități, prinse în piepturile micuților, i-a determinat să recite familiilor astăzi măcar un vers semnat de Mihai Eminescu.

   Felicitări micuților școlari, dar și cadrelor didactice ce veghează zi de zi asupra educației lor!

Despre opera lui Eminescu

    Cea mai realistă analiză psihologică a lui Eminescu i-o datorăm lui I.L. Caragiale care după moartea poetului a publicat trei scurte articole pe această temă: În ,,Nirvana”, „Ironie” şi ,,Două note”. După părerea lui Caragiale trăsătura cea mai caracteristică a lui Eminescu era faptul că: „avea un temperament de o excesivă neegalitate”. Viaţa lui Eminescu a fost o continuă oscilare între atitudini introvertite şi extravertite.

 „Aşa l-am cunoscut atunci, aşa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel şi trist; comunicativ şi ursuz; blând şi aspru; mulţumindu-se cu nimica şi nemulţumit totdeauna de toate; aci de o abstinenţă de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieţii; fugind de oameni şi căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic şi iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!”
  În realitate, aşa cum se poate constata din poeziile sau scrisorile sale şi aşa cum îşi aminteşte Caragiale, Eminescu era de multe ori sub influenţa unor impulsuri inconştiente nestăpânite. Viaţa lui Eminescu a fost o suprapunere de cicluri de diferite lungimi formate din avânturi alimentate de visuri şi crize datorate impactului cu realitatea. Ciclurile puteau dura de la câteva ore sau zile, până la săptămâni sau luni, în funcţie de importanţa întâmplărilor, sau puteau fi chiar de mai lungă durată când erau legate de evenimentele care i-au marcat viaţa în mod semnificativ, ca legătura cu Veronica, activitatea politică din timpul studenţiei, participarea la întâlnirile Junimii sau ziaristica de la Timpul. Un exemplu caracteristic acestor crize este felul în care descrie el însuşi accesele sale de gelozie.

  Ioan Slavici, un alt mare scriitor junimist, descoperit tot de Mihai Eminescu la Viena, a evocat în cîteva texte cu caracter memorialistic atât amintirile din perioada prieteniei lor vieneze, cât şi sărbătoarea consacrată serbării de la Putna, organizată la propunerea societăţii "României june", din care cei doi au făcut parte în epoca studiilor lor la Universitatea din Viena.

Paralelă între poezia ,,Pe lângă plopii fără soț ” și poezia ,,Floare albastră”

  Poezia Floare albastră apare la 1 aprilie 1873 în revista ,,Convorbiri literare” şi este considerată o poezie embrion a romantismului eminescian de către criticul Vladimir Streinul.

 Poezia “Pe lângă plopii fără soţ…” apare între 28 august şi 9 septembrie 1883 (după 10 ani) în revista  Familia condusă de Iosif Vulcan. G. Ibrăileanu spunea “Eminescu devine mai puţin atent la natură, acum se concentrează asupra propriului său suflet”.

 În poezia ,,Floare albastră” tema este iubirea şi natura, ipostaza iubirii paradisiace şi natura bogată, una de basm unde ierburile au frăgezime iar sunetele şi culorile se armonizează.

  În poezia ,,Pe lângă plopii fără soţ” tema este tot a iubirii şi naturii, dar o natură rece, tristă, ce corespunde cu starea  interioară a poetului.

,, Floare albastră” are o interferenţă de specii, fiind prezentă idila cu dialog (egloga), elegie în cadrul cărora sunt prezente o serie de motive şi simboluri literare, structurate pe   cele două planuri: lumea abstractă şi lumea terestră, poem filozofic (prin meditatia asupra lumii, a omului comun si a geniului) şi altele. ,,Pe lângă plopii fără soţ” este în acelaşi timp elegie şi romanţă.

  Poezia ,,Floare albastră” are o organizare simetrică, iar compoziţional există 4 secvenţe poetice corespunzatoare interventiei celor 2 voci. Fiecare secvenţă este deosebită prin tonalitate, lexic şi timpuri verbale.

   Secvenţa I conţine primele 3 catrene, care reprezintă vocea ei care se află aproape.

 Începutul poeziei conţine un reproş al fetei, care simte pericolul înstrăinării şi încearcă să-l readucă aproape de ea. “Iar te-ai cufundat în stele/Şi în nori şi-n ceruri nalte?”. “Râuri în soare ” ,”Câmpiile asire”,”Întunecata mare” sunt elemente ale unei geografii mitice care sugerează înalţimea gândirii bărbatului preocupat de cunoaştere. “Câmpiile asire” trimit la civilizatii superioare, “Întunecata mare “ este spatiu al genezei , “Piramidele-nvechite” la civilizaţia egipteană. Adresarea este familiară “nu căta”, “iubite”,”sufletul vieţii mele”.

    Secvenţa II conţine doar un catren şi reprezintă vocea lui care este departe. Diminutivul “mititica” ascunde o uşoară ironie împotriva simţului comun axat pe trăirea clipei.

 Verbele la perfect simplu “zise”,”spuse”, fixează povestea în interiorul unei amintiri, deoarece poetul  exprimă o acţiune trecută, apropiată însa de momentul vorbirii. Verbele la perfect compus “am râs”,”n-am zis” ascund din nou o ironie.

    Secvenţa III contine 8 catrene reprezentând vocea ei care ne aduce aproape, ea începe cu chemarea în mijlocul naturii. Spaţiul este tipic eminescian “Codru cu verdeaţă”,”izvoare”,”stânca”,”prăpastie”,”ochii de padure”,”baltă”,”trestia” induc o stare de visare. Timpul este prezent “plâng”,”stânca stă” sugerând concretul, imediatul, natura oferă o alternativă reală, palpabilă opusă gandirii reci, meditative. Ceremonialul erotic cuprinde elemente specifice acestui sentiment: chemarea în codru , refacerea cuplului, jocul nevinovat al gesturilor de tandreţe.

 Se remarcă o serie de elemente ludice caracterizand ritualul erotic popular. Verbele la viitor “îi spune”,”voi fi roşie”, transformă invitaţia fetei dintr-un scenariu de dragoste ireal într-unul posibil, ipotetic. Elementele terestre se îmbină cu cele cosmice “luna, astrul protector al iubirii” după cum codrul este cadrul familiar, protector al îndrăgostiţilor. Ritualul erotic se prelungeşte din codru până în poarta casei. Interogaţia retorică din finalul acestei secvenţe exprimă alintatul fetei în spiritul oralităţii ţăraneşti. Se remarcă în această secvenţă cuvinte şi forme populare care apropie acest ritual erotic de o idilă pastorală.(“vom şedea”,”voi cerca”).

    Secvenţa IV conţine ultimele 2 catrene reprezentând vocea lui care este departe. Apare o alternanţă a verbelor la prezent cu imperfectul (“dispare”, deşi la prezent are înţelesul unui trecut), idee întarită de punctele de suspensie de dupa verb. Starea de nemişcare, de fixitate a eului poetic e redată prin comparaţia “ca un stâlp”, verbul “stam” exprimă persistenţa în această stare de nemişcare, iar luna devine un spaţiu rece al ideilor, al gândirii.

,,Pe lângă plopii fără soţ”, de Mihai Eminescu

     Poezia ,,Pe lângă plopii fără soţ” a apărut în revista ,,Familia” la 28 august/ 9 septembrie 1883, condusă de Iosif Vulcan şi apoi în ediţia Maiorescu din acelaşi an şi în ,,Convorbiri literare” din februarie 1884. Geneza ei este legată şi de anumite date din biografia poetului, pornind fie din marea pasiune pentru Veronica Micle, fie din atracţia pentru Cleopatra Poenaru-Lecea, după cum apreciază G. Călinescu în ,,Viaţa lui M.Eminescu”. Generalizând în spiritul socializant al curentului de la ,,Viaţa românească”, Garabet Ibrăileanu afirmă că poezia cuprinde :,,(...) povestea tânărului singuratic, timid şi mai întotdeauna sărac. A eroului obişnuit în literatura epocii eminesciene. E ,,proletarul intelectual”, rupt din clasa din care a ieşit , fără relaţii sociale, înamorat de obicei, de la distanţă de o fată dintr-o lume subţire, adesea dintr-o clasă boierească, pe care o idealizează , ca orice mic burghez cultivat. E Sărmanul Dionisos înamorat de Maria, care apare la fereastra casei boiereşti, e poetul romantic înamorat de fata ,,de la fereastră” –mereu fereastra! -e Dan înamorat de Ana, care-i apare în fiecare zi la fereastra de peste drum.”(Scriitori români şi străini I).

   Poemul aparţine romantismului, ultimei perioade a creaţiei eminesciene, în care se abordează tema iubirii şi a naturii.

    Romantismul este un curent literar, dar şi un mod de a fi, atât al individului, cât şi al culturilor. S-a afirmat la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi s-a prelungit până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. ,,Caracterizat printr-o anumită vocaţie a absolutului, creatorul romantic se defineşte prin hipersensibilitate, printr-o anumită beţie a sentimentelor, o stare de tensiune permanentă şi iremediabilă melancolie, o valorificare a fondului mitic prin intermediul simbolului şi al metaforei.” ( Vera Călin, Romantismul )

   Mihai Eminescu, ultimul mare romantic european, se înscrie în acest curent al exprimării sentimentelor de dragoste în mijlocul naturii, tema iubirii şi a naturii fiind tema romantică fundamentală a liricii sale. La Eminescu natura se manifestă în două planuri, unul terestru şi altul cosmic, interferate în mod armonios, în cadrul căreia îndrăgostiţii oficiază un adevărat ritual al iubirii, ,,natura adesea -nu primează- e pe acelaşi plan cu dragostea”(G. Ibrăileanu).

  Printre caracteristicile romantismului prezente şi în opera lui Eminescu amintim: sensibilitate, fantezie, inspiraţia din folclor şi din trecutul istoric, construirea eroilor excepţionali, ironia satirică, originalitatea, supratema timpului, teme precum cosmicul, istoria, natura şi iubirea, toate având ca sursă de inspiraţie folclorul.

  În temele  liricii eminesciene, elogiul iubirii şi al naturii îşi are rezervat un loc special, prin lirismul şi melancolia poeziilor, prin aspiraţia eului către absolut şi perfecţiune. Aceste două mari teme sunt nelipsite în operele lui Eminescu, împletindu-se şi definind  semnificaţia naturii în trăirile, simţămintele şi exprimarea eului liric.
   În poezia eminesciană găsim de la peisaje şi descieri ale naturii, la istorie şi descrierea unor întâmplări; de la basm la fantastic; de la dragoste, la durere şi tristeţe. Totuşi cea mai predominantă faţetă a poeziei lui Eminescu este iubirea şi natura, poetul fiind cel mai iscusit cântăreţ al splendorilor acestor teme.

   Ghica observă că în poeziile de dragoste şi natură se dezvăluie filonul sănătos, optimist al creaţiei poetului. Aceste două teme sunt strâns împletite întregindu-se reciproc.

164 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu

   

    Miercuri, 15 ianuarie 2014, elevii Școlii Gimnaziale Movila Miresii, îndrumați de cadrele didactice movilene, vor organiza un program  literar-artistic dedicat aniversării marelui poet Mihai Eminescu. Printre obiectivele acestei activități amintim: dezvoltarea interesului elevilor pentru lectură, dezvoltarea și stimularea creativității copiilor, transpunerea sentimentelor poetice în exprimare plastică precum și stimularea respectului pentru valorile culturii românești.

Mihai Eminescu - Criticilor mei

Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.

Interviu cu scriitorul Sterian Vicol, ultima parte

- Dacă aţi fi în postura unui reporter, ce întrebare i-aţi adresa omului Sterian Vicol? Dar scriitorului Sterian Vicol?

   - Măi, omule, ești sănătos? Poți să bei un pahar de vin în toată plenitudinea ta? Iar apoi i-aș răspunde astfel:  Da, dar cu prietenii mei, scriitori, nescriitori, plasticieni... 

     Mie îmi place lumea artei, merg la teatru, am prieteni actori, actrițe, după cum am mărturisit, am iubit frumosul.

   Niciodată nu m-a pasionat gloria. Unii cred că gloria vine de la sine, sau ți-o aduce cineva cu avionul. Nu-i adevărat! Un scriitor nu trebuie să moară ca să devină glorios. Spuneam că noi avem astăzi prozatori și poeți mari, care oricând pot lua premii importante.

    N-am avut orgolii de genul acesta și nu m-am comparat cu nimeni, iar dacă un coleg a avut cronici bune sau a avut succes cu vreo carte, nu l-am invidiat. Sigur că, om fiind, și cu bucurii, și cu dureri, uneori, te poate pune așa într-o îndoială, când vezi că unul e lăudat prea tare, iar tu rămâi un pic în umbră. Atunci recomand să te ambiționezi și să ieși din nou la lumină... prin scris.

   Ca scriitor nu am ce să-mi reproșez, eu chiar cred că am fost alintat de colegii mei, de critici, de ieșeni, de bucureșteni și de alți oameni ai condeiului din alte zone. Sunt conștient că unii colegi de-ai mei, de aici, din Galați nu privesc cu ochi buni lucrurile acestea, de faptul că eu sunt invitat la manifestări culturale naționale, la Iași, Ipotești, Botoșani, Buzău, Chișinău și alte orașe.    

  Scriitorului Sterian Vicol i-aș pune o întrebare de genul: ,,Cât de exigent ești cu scrierile tale?”

   Iar răspunsul ar suna cam așa... Uneori sunt încântat de ce scriu, alteori nu prea. Dar, per total, îmi place ce scriu. Poeziile scrise de mine de-a lungul timpului, le reiau acum, iar uneori îmi plac, alteori mai puțin și aleg să le las acolo, în laborator, iar după ce trece mai mult timp și recitesc din ele, aproape că nu-mi vine să cred că unele sunt creațiile mele, atât de mult îmi plac. Mi se întâmplă adesea să citesc și să mă  minunez de propria compoziție.

   - Sunt momente în viaţa fiecăruia în care suntem nevoiţi să facem concesii. Ce concesii a trebuit să facă Sterian Vicol de-a lungul carierei sale?

   - Păi, depinde de conjunctură și de persoana pentru care fac concesia respectivă. Pot să fac o concesie unui om știind exact că el nu merită un lucru, însă îi acord o atenție în speranța ca el să înțeleagă că nu are înclinație către scris. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori ca oamenii să vină cu dosare de poezii pe care și le doreau publicate în reviste de profil, iar după ce am citit una, am știut că acel om nu are talent literar.  Dar nu am putut să-l descurajez. Tu ai avut o astfel de experiență, Cornelia, din câte mi-ai mărturisit, știi cât de delicat este acest subiect. Cineva te-a descurajat cu ani în urmă, iar tu, marcată fiind de spusele acelui critic literar,  nu ai mai scris mult timp. Știu cât de important este să-i spui celui în cauză dacă e bine sau nu să urmeze un drum similar cu al tău.

    Vezi, e nevoie de o abilitate, să faci o concesie și să nu rănești în anumite cazuri. Poate că am rănit și eu fără să vreau pe cineva, dar, cu conștiința împăcată nu, niciodată.

   - Orice om poartă în viaţa reală mai multe măşti. Uneori trebuie să schimbăm aceste măşti, deoarece societatea ne-o cere, alteori doar pentru a ascunde, de ochii răi ai lumii, viaţa aceea secretă din noi. Un scriitor de talia dumneavoastră, îşi permite acest lux?

    - Te referi să nu fii dualist. Eu prin educația și cultura primită, prin exemplul celor din familie nu pot să fiu altfel. E vorba de credința mea, de preceptele morale pe care le respect. Da, sunt oameni care una spun și alta fac, vorbesc de acei semeni neserioși. Am mai zis, nu-mi plac oamenii proști, cei care mimează ceva care nu este compatibil cu propria personalitate.

    Îmi vin în minte acum cuvintele lui Beethoven: ,,Nu cunosc alt semn al superiorității decât bunătatea”.

   Suntem oameni, uneori suntem puși în situația de a educa oameni, alteori de a ocupa funcții ce necesită un înalt simț al responsabilității. Dar, întotdeauna este bine să ne facem munca pentru care avem înclinație, să punem în valoare harul cu care am fost înzestrați de Divinitate și să nu urmăm o meserie doar pentru că... așa vor alții. În cazul acesta, ar însemna să porți toată viața o mască și lucrul acesta nu doar că te-ar obosi, pe tine, ca om, ci ar aduce și prejudicii celor din jurul tău. Să-ți dau un exemplu: cunosc un astfel de caz, un tip care  a dat de șase ori la medicină pentru că asta își doreau părinții de la el. Până la urmă a reușit și a terminat facultatea, dar imaginați-vă ce înseamnă să te forțezi pe tine însuți pentru a face față unui drum pe care nu ți-l dorești. Cât reziști în a purta o astfel de mască? Ei bine, eu nu m-aș duce la acel om nici să-mi facă o injecție, pentru că știu că nu are nici o treabă cu medicina.

  Avem exemple în istorie și literatură de oameni cu mai multe fețe de care trebuie să te ferești. În literatura noastră populară avem omul spân, dar și acei oameni care mint, care fac tot felul de rele sub o anumită mască pentru a-și atinge scopul.

  Eu nu am fost niciodată un astfel de om, ci din contră, am spus franc ceea ce am avut de zis într-o anumită situație.

  - Notele cele mai valoroase, omul le primeşte de la viaţă. Dacă aruncaţi o privire în trecutul dumneavoastră, care ar fi  nota  pe care v-aţi acorda-o?

   - Eu cred că nota trebuie să ți-o pui mai târziu. Din punct de vedere scriitoricesc, mă simt un om împlinit. A ieșit mai mult decât mi-am propus, repet, poate că am fost prea mult răsfățat de soartă. Desigur și prieteniile au contat destul. Eu nu cred că sunt desăvârșit, mi-aș da o notă... mi-aș da un  minus opt. De fapt, nici nu m-am gândit la asta vreodată...

Interviu cu scriitorul Sterian Vicol, partea a IV-a

   - Adeseori, viaţa ne poartă pe căi străine, dar se întâmplă să regăsim, după ani, oameni care ne-au sădit cândva, în suflet, o floare. Aţi simţit vreodată că nimic nu e întâmplător şi că toate au un scop? Mereu, la timpul potrivit?

      - Cred că nimic nu e întâmplător, dar sunt de părere că soarta tot omul și-o face prin ceea ce face el. Da, cred în destin, sunt un pozitivist în ceea ce privește destinul unui om, care înseamnă un lanț de întâmplări și coincidențe. Dacă m-aș fi născut la Cluj nu mai eram același om, aveam alt profil, alt parcurs, alți oameni aș fi întâlnit în drumul meu. Pentru că erau altele rădăcinile.

    Scriitorul nu trebuie să fie un însingurat, chiar dacă la masa de scris, el în singurătate scrie. Momentele nenumărate când suferă că nu-i iese cum vrea o lucrare și se luptă cu el  însuși... dar dacă într-adevăr are har, va reuși. Iar dacă acel scriitor știe că niște colegi îl apreciază, niște oameni îi citesc scrierile sau i se întâmplă să fie oprit pe stradă de persoane ce-i spun: ,,Domnule, v-am citit cartea!”, chiar este un motiv de bucurie.  Sau atunci când te duci la o librărie și întrebi dacă ți s-au vândut cărțile  și descoperi că chiar s-au dat, este iarăși un moment plăcut pentru cel care scrie și descoperă că este apreciat de cititori. Aceste momente eu le consider flori sădite în suflet, de către cititorii mei.

   Iată, îți mai dau un exemplu când scriitorul iese din lumea sa și merge să se întâlnească cu oamenii, cu alți scriitori sau cu cititorii, cum am făcut eu  de curând când am mers la Târgul de carte  Gaudeamus 2013, m-am simțit minunat, era un sentiment plăcut pe care-l încercam atât din postura de scriitor, cât și de pe poziția unui cititor de carte. Aici, la târg,  bucuria cărții se trăiește la cote înalte, este un fel de Turnul Babel al cărților, lansări la fiecare nivel și fiecare persoană se oprea acolo unde voia, acolo unde tema cărții îl interesa, desigur... și autorul respectivei cărți. Am fost invitat să prezint mai multe cărți, la mai multe standuri și ca să revin la întrebarea ta, chiar m-am simțit minunat, chiar am sădit și mi-au fost sădite în suflet flori născute din cuvinte și toate la momentul potrivit.

    Ce mai la deal la vale, educația și cultura fac omul să fie om, iar el va deveni, cum spune francezul: ,,Omul este stilul, stilul este omul! ”

    Eu apreciez mult acei oameni care-și fac munca cu pasiune și dăruire, indiferent de domeniul în care-și desfășoară activitatea. Știu să apreciez un om care este croitor și face haine bune, o coafeză care știe să-și facă munca așa cum trebuie, orice...  lucrarea însă trebuie să fie mereu de calitate. În viziunea mea, consider că și scrisul este o lucrare în care este strecurat un pic de dialog cu Divinitatea, adică îți dă stropul acela mai mic sau mai mare de har.

   - Cum aţi descrie drumul succesului în domeniul literaturii? Vine succesul din talent  sau din muncă asiduă? Considerați că armonia interioară este factorul esenţial în a-l obţine?

   

     - Fără muncă, nimic nu se poate!  Pentru un scriitor și nu numai, a avea succes înseamnă să cunoști limba și literatura română foarte bine, ideal ar fi să știi și o limbă străină, ca să poți citi direct scriitorii mari ai lumii. Chiar dacă  acum pare îndeajuns să cunoști Abc-ul calculatoarelor, limbajul acestora, ca să ai succes, trebuie să amintesc că înaintașii noștri nu au beneficiat de această modalitate de a citi  și au fost oameni înțelepți. Se pune adesea întrebarea: ,,Oare, va dispărea cartea în format clasic, sau nu?” Răspunsul meu la această întrebare este NU. Niciodată! Vă dati seama, Biblioteca din Alexandria, cea mai renumită bibliotecă a antichității, ce conținea peste 900000 de pergamente, a fost dată pe foc, ea adunând ce era mai bun în epoca respectivă. Apoi s-a trecut la refacerea ei... Acum bibliotecile lumii sunt tot atâtea izvoare de cunoaștere pentru noi, modalități prin care putem ajunge la acea armonie interioară de care vorbești tu. Un om într-o viață nu poate să citească tot, el trebuie să selecteze cam tot ce-i folosește în domeniul lui de activitate și, desigur, va trebui să opteze pentru cărți ce-l vor ajuta să-și formeze o cultură generală de calitate. De exemplu, un medic citește din domeniul său tot ceea ce apare nou pentru a se instrui,  dar își face și o cultură generală  prin lectură. Eu totdeauna le spun celor cu care mă întâlnesc: ,,Domnule, poți să fii genial, dacă nu ai lectură ești rupt de realitate, ești sălbatic aproape!

    Noi, în secolul acesta pe care-l traversăm, observăm că e aproape de necrezut ca un om să nu aibă un minimum de educație, clasele primare absolvite, ca să se poată descurca, să scrie și să citească măcar. Din păcate, etnia rromă mai este în situația aceasta, de a nu urma cursurile unei școli, însă există  programe ca să-i școlarizeze dacă ei vor și conștientizează că viața li s-ar derula mai ușor dacă ar avea o minimă cultură. Dar nu prea se străduiesc ei să devină prietenii cărților, ai educației școlare, în speță, și rămân ca o pată neagră pentru noi, mai ales când  zic acolo unde se duc:

,, Domnule, sunt român!”

La mulți ani, de ziua onomastică!

Tuturor ce poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul și, în special, fiicei mele Ionela Georgiana!
Să vă fie viața plină de culoare și poezie! Cu mult drag, vă ofer un buchet de flori virtual....

La mulți ani, 2014!

Să prinzi aripi pentru a trece cu uşurinţă peste Noul An! Culege ce e frumos şi bucură-te cu adevărat! Să ai parte de sănătate ca să poți simți viața cu adevărat! Îți mulțumesc pentru popasul tău, de fiecare zi, pe blogul meu. 
                                La mulţi ani,  plini de liniște și iubire! 

Momente...

Un Crăciun plin de lumină!

INTERVIU CU SCRIITORUL STERIAN VICOL -PARTEA A III-A

- Se spune că secretul reuşitei este să porneşti la timp în toate. Că graba omului nu-şi are rostul, dumneavoastră ce părere aveţi despre asta?  

- Sigur că e zicala graba strică treaba, dar părerea mea în ceea ce priveşte scriitorul, este că trebuie să pornească pe drumul scrisului atunci când simte că este pregătit. Eu, de exemplu, am pornit cu multe lecturi. Vă spuneam că şi-n timpul orelor, la şcoală, obişnuiam să citesc, ceea ce nu avea legătură cu disciplina respectivă, acumulam informaţii din varii domenii, pentru că un scriitor nu doar literatură beletristică trebuie să citească, el trebuie să acumuleze foarte multe cunoştinţe de cultură generală. Apoi ele se decelează şi se aranjează în creier, iar când soseşte clipa trebuie aşternute pe hârtie.  

Vă spuneam că eu am debutat editorial la 30 şi ceva de ani, pe când alţii debutează la 18-20 de ani. Eu am întâlnit şi exemple din acestea, care au debutat devreme, dar s-au pierdut apoi. Am observat că cei care debutează de timpuriu, ori au într-adevăr geniu, pe care poate să-l salveze tot prin cunoaştere, prin lecturi pot să-l dezvolte sau pot să dea chix. Am avut un coleg care lua premii, acele premii pentru creaţii literare ce se dădeau la nivel naţional pentru pionieri. Am mers odată la tabăra de la Homorod şi acest băiat scria în cinci minute o pagină. Avea acest har, toţi din jur spuneau că acesta e urmaşul lui Marin Sorescu. Ei bine, a făcut facultatea, e medic astăzi şi nu a mai scris de atunci, din timpul şcolii. Am mai aflat de o altă colegă, Îţa Vainer, la fel, scria excelent jurnal, la 12-13 ani, ea a şi debutat în Pagini Dunărene, aveam noi un Almanah când era Regiunea Galaţi, înainte de ’68, deci. A venit în ţară acum un an sau doi şi mi-a mărturisit că nu a mai scris. Cum a terminat liceul ea s-a desprins de pasiunea aceasta a scrisului.  

Interviu cu scriitorul Sterian Vicol - partea a II-a

    - Învăţăturile creştine ne amintesc că întotdeauna i se va da celui ce cere şi i se va deschide celui ce bate. Cât de uşor i s-au deschis uşile lui Sterian Vicol, de-a lungul vieţii?

     - Trebuie să vă spun că eu sunt nepot de preot, de protopop. Fratele tatălui meu, Nicolae Vicol, a fost protopop de Galați timp de 13 ani, iar bunica mea Sanda, când eram copil, mă lua de mânuță și mă ducea la biserică încă de la o vârstă fragedă. Eu mergeam în Casa Domnului ca-n casa bucuriei, a copilăriei de a trăi zilele de Paști sau alte sărbători mari din an, cu multă sfială și rugăciune. Eram prezent la slujbele religioase alături de bunicuța mea. Mama și tata se duceau mai rar, fiindcă mergeau la muncă, iar duminica, mai ales, se odihneau fiind frânți de oboseală, de la secere.  Seceratul se făcea manual pe atunci. Deci am bătut la ușile Domnului de mic, vreau să spun, iar asta  a contribuit un pic la acea ordonare în relațiile umane, relații pe care le modelează biserica. Nu spun că sunt un credincios habotnic, nu! Ce-am moștenit de la bunici și de la părinții mei, obiceiurile pe care le-am văzut la ei le-am preluat și eu. Astfel am reușit să discern încă de copil ce e bine și ce e rău. Știu foarte clar unde-i una și unde-i cealaltă, iar toate aceste influențe au contribuit la înfăptuirea unui profil, al lui Sterian Vicol de azi. V-am spus și mai înainte, în cartea mea de proză, există acele capitole despre biserică, întâmplări adevărate, când l-am înmormântat pe tata, cum în ziua aceea a venit o ploaie cu vijelie, trăsnind biserica. Și a căzut biserica, arzând până-n temelii. Atunci am văzut eu, cu ochii mei de copil adolescent, cum oamenii cu lopeți în mâini, aruncau, ca să stingă flăcările, pământul reavăn de pe mormântul tatălui meu. Tata fiind înmormântat, după cum am mai zis în curtea bisericii, dat fiind faptul că era frate de preot a avut acestă onoare de a fi înhumat aici. Observați și o interpretare formidabilă, cum în caz de forță majoră, ești nevoit să sacrifici ceva ca să iasă bine altceva. La urma urmei și noi scriitorii ne sacrificăm viața, clipele, orele, zilele scriind, dar ne bucurăm când la final iese ceva bun.

   Ușile vieții, uneori, mi s-au deschis ușor, alteori mai greu, trebuie să recunosc. Și totuși, privind în decursul anilor pe care i-am străbătut, am avut destule momente când am fost răsfățat de soartă, când în drumul meu s-au ivit oameni importanți, valoroși pentru cariera mea. Eu cred că nu întâmplător  în perioada liceului am debutat la gazeta literară a școlii. Nu întâmplător mi-am scris debutul încă din 1968, când eram student, în revista Amfiteatru. Apoi în Luceafărul, în Convorbiri literare  și am avut și niște mentori deosebiți. De exemplu, pe Ioanid Romanescu care m-a publicat și a scris despre mine, întâia dată în Convorbiri literare, când era tabloiod.

  Am avut bucuria și m-a publicat un poet important, Geo Dumitrescu, la Gazeta literară se numea publicația și apoi a trecut în România literară. Am avut bucuria să mă publice un poet important, în Amfiteatru, Gheorghe Tomozei, precum și Ion Gheorghe care trăiește și care era redactor la revista Luceafărul. Deci, iată, patru oameni, patru piloni importanți ai carierei mele scriitoricești. Apoi, bineînțeles că devenind cunoscut m-au publicat și ceilalți, mai ales că am avut bucuria să fiu în preajma și să mă bucur de prietenia lui Fănuș Neagu. Cărțile lui, pe care i-am cerut autografe, îmi sunt dedicate astfel: ,,Cu prietenie, lui Sterian Vicol”. Da, pot spune că am fost răsfățat de soartă, că ușile vieții, prin munca și harul meu, mi s-au deschis de fiecare dată fără să mă lupt. Reamintesc celor care nu știu că prima mea carte, Harfele grâului, am scos-o prin concurs, la Editura Eminescu în 1976 când aveam 31-32 de ani. Abia la acestă vârstă eu am publicat carte, până la momentul acela deci, publicând doar în reviste literare. Cum era și de așteptat, ulterior m-a luat în vizor critica de specialitate.  Alexandru Piru, Nicolae Manolescu, de la Iași - Virgil Cuțitaru, Nicolae Turtureanu, Constantin Dram m-au criticat, m-au lăudat pe alocuri, pentru că intrasem în lumea scriitoricească care - de ce să nu recunoaștem?- este frumoasă, dar este și un câmp de bătaie teritoriul literaturii,  după cum știm cu toții. Uneori te ridică, alteori te coboară...

Interviu cu scriitorul Sterian Vicol - partea I

      Absolvent al Facultății de Litere  a Universității București, Sterian Vicol a publicat 15 volume de poezie şi este fondator al Festivalurilor "Costache Conachi", "Grigore Hagiu" şi "Hortensia Papadat Bengescu". Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și deținătorul a numeroase premii literare.

   S-a născut la 9 mai 1943, în satul Țuscani, din județul Vaslui și este tatăl a doi copii minunați, după cum declară, o fată și un băiat.

     În 1990 a fondat revista “Porto Franco”, iar din 2000 este redactor-şef al acesteia. Actualmente este preşedintele Societăţii Scriitorilor ,,Costache Negri” din Galați şi unul din numele reprezentative ale literaturii române, participant activ al vieții literare gălățene și nu numai. De câțiva ani a deschis Cafeneaua Literară ,,Porto Franco”, la restaurantul Casa Românească și-și dorește să multiplice această cafenea și la un alt restaurant gălățean, pentru a dedica mai mult timp prietenilor și prieteniilor sale, pentru a continua acele dialoguri despre și pentru literatură.

    L-am găsit astăzi la redacția Revistei ,,Porto Franco” și l-am rugat să ne povestească câte ceva din viața scriitoricească, pe măsura numelui cu care sfințește acești ani în care a mânuit condeiul, cu ajutorul căruia a lăsat însemne de aur în istoria culturii românești. Cu eleganța-i binecunoscută,

m-a impresionat iarăși când am primit  acceptul său pentru interviu. Poate și pentru că, chiar mă bucur de statutul de prietenă al acestui scriitor dunărean, pentru care nutresc sentimente de stimă și constantă prețuire. Pe care, cu ani în urmă, mi-a fost dat să-l cunosc la un festival de poezie brăilean, moment catalogat de mine drept ,,o întâlnire... întâmplătoare a destinului.”

   Dintre cărțile ce poartă semnătura lui Sterian Vicol amintim:

Harfele grâului, apărută în 1976, Corabia seminţei, 1978, Edena, 1981, Vânătoare nocturnă, 1981, Sigiliul grădinii, 1983, Lacrima învingătorului, 1984, Repausul focului, 1985, Vindecare în păcat, 1991, Daimonia, 1995, Corabia – labirintul celălalt, ediţie bilingvă, 1996, Sunt putred de tine, 1998, Domnişoara Cucută, 2001, Clipa tăind subţire hohotul zăpezii, 2003.

   A debutat și în proză cu microromanul autobiografic Memoria lui Femios, apărut la Editura Timpul, Iaşi, 2011, pe care l-a semnat: Sterian Dumitru Vicol.

       - Mi-am propus, prin acest interviu, să vorbim despre activitatea dumneavoastră, despre reuşitele din cariera dumneavoastră, de aceea, vă invit să facem un periplu al paşilor care v-au făcut să creşteţi în fiecare zi. Să descoperim, domnule Sterian Vicol,  primul pas către lumea scriitoricească! Când s-a întâmplat lucrul acesta?

   - Pentru a răspunde la întrebarea aceasta, trebuie să fac clar o întoarcere în timp și să spun că pașii către scris i-am făcut încă din copilărie. Primele cărți pe care le-am citit, plus buna și blânda natură, eu fiind născut într-un sat din Moldova cu coline, păduri, pomi fructiferi, minunate veri însorite, dar și cu ierni frumoase, în care mergeam cu copiii la săniuș, toate acestea cred, astăzi, și-au pus amprenta în pasiunea mea pentru scris. O copilărie minunată, bogată în amintiri, este întotdeauna un izvor nesecat de inspirație. Mi-amintesc cu drag chiar și acele clipe când, pe la vârsta de 12- 13 ani,  mama venea la mine în cameră, pe la miezul nopții și sufla în lampa cu gaz ce-mi lumina încăperea, pe vremea aceea în satul nostru neexistând electricitate, pentru că, obișnuiam adesea să adorm citind și să uit să sting lumina lămpii. Cel mai teribil, pot să spun că a fost momentul când am intrat în posesia cărții Primele iubiri, a lui Nicolae Labiș, asta se întâmpla prin 1956, când nu mă săturam să citesc poemele sale, ce mi se păreau extraordinare. Toate acestea m-au deschis către scris, deja sămânța aceea pe care o are un scriitor, germina în mine, în străfundurile ființei mele și era nevoie acum doar de a începe să aștern pe hârtie ceea ce se năștea în ființa mea. De asemenea, un rol important în a mă apleca asupra condeiului, ar fi faptul că am avut norocul de un profesor de liceu, Ion Cârlan  -Dumnezeu să-l odihnească! -  care a văzut că era ceva în mine, acel dat cum se spune și mi-a împrumutat din biblioteca lui personală,  cărți care erau interzise în acei ani, '60. Mi-a dat Lucian Blaga spre exemplu, o carte pe care am citit-o și răscitit-o, atât de dragă mi-a fost. Ba chiar, întorcându-mă la perioada când deja m-am consacrat, unii critici au spus că chiar am ceva influențe din Blaga.  S-ar putea, pentru că și eu cred că Veșnicia s-a născut la sat, cum spunea el. De altfel, sunt convins că dacă nu m-aș fi născut în satul meu, Țuscani, în județul Vaslui,  acolo între colinele dulci ale Moldovei, dar și locul cu râpi și dealuri care și-au lăsat amprenta asupra mea, cred că nu aș fi ajuns scriitor. Sau poate ajungeam scriitor, dar nu cum sunt și cum îmi place să cred că reprezint azi. Căci rădăcinile mele sunt acolo, în satul meu și sunt foarte adânci.

Organizația Municipală de Femei a PSD Brăila, inițiatoarea acțiunii ,,O carte pentru fiecare”

Dăruind din suflet pentru suflet

   Într-o lume dominată de internet, telefoane mobile, tablete sau alte sisteme electronice de comunicare, a petrece clipele libere în compania unei cărți tipărite este aproape un lux. Statisticile arată că tinerii din zilele noastre s-au îndepărtat de plăcerea de citi o carte printată în format tradițional.

  Acesta a fost principalul argument ce a motivat-o pe doamna Carmelia Dragomir, membră a Organizației Municipale de Femei PSD Brăila, în inițiativa de a organiza o colectă de carte, având drept scop completarea fondului de carte al unei biblioteci din mediul rural.

    Așadar, vineri, 29 noiembrie 2013, la ora 16.30, în Aula "Edmond Nicolau" a Facultății de Inginerie Brăila, Organizația Municipală de Femei a PSD a organizat acțiunea: O carte pentru fiecare. Oricare participant la eveniment a fost invitat să  aducă din biblioteca proprie o carte, spre a fi dăruită unei instituții de educație cum este școala, de unde elevii o pot citi. Și pentru că aceste cărți strânse trebuiau să ajungă la o școală, organizatorii au ales Școala Gimnazială Movila Miresii, al cărui director este prof. Mirela Brezuică.

  Evenimentul s-a derulat într-o atmosferă caldă, unde s-au simțit nu doar emoțiile celor prezenți, ci și spiritul ascuns dincolo de  filele cărților dăruite de oameni generoși, pentru micile suflete căutătoare de frumos - elevii din mediul rural.

  Amfitrionul evenimentului a fost doamna  Doinița Ciocan – președinta Organizației Municipale de Femei PSD Brăila care, după ce a mulțumit, plină de respect, celor care au dat mâna unei astfel de inițiative, a salutat prezența invitaților de la prezidiu, respectiv a președintelui PSD Brăila, domnul Gheorghe Bunea Stancu, pe prim-vicepreședintele PSD domnul Aurel Simionescu, a domnului senator Ion Rotaru, a domnului deputat Mihai Tudose, a doamnei Didina Stănescu - președinta Organizației Județene de Femei PSD și a primarului movilean, Dumitru Panțuru.

O filă de istorie pentru elevii movileni

   Vineri, 29 noiembrie 2013, elevii claselor primare ai Școlii Gimnaziale Movila Miresii, îndrumați de învățătorii lor, au organizat un moment special dedicat cinstirii zilei de

1 Decembrie – Ziua Națională a României.

   Întreaga activitate a fost coordonată de prof. Munteanu Florica, care le-a vorbit micuților elevi despre însemnătatea acestei zile ce încununează lupta românilor pentru unitate națională, faptă istorică a întregii naţiuni române, momentul Marii Uniri.
   S-au recitat poezii dedicate țării, s-a intonat cu evlavie  imnul de stat ,,Deșteaptă-te române” și, de asemenea, s-a interpretat un colaj de cântece patriotice.

  Purtând în mâini stegulețele confecționate de fiecare la orele de abilități practice, cu mâna pe inimă, micuții elevi movileni au rostit într-un glas: ,,Trăiască țara mea, România!”

  Elevii din clasa a IV-a A, îndrumați de prof. Vasilica Neacșu, i-au surprins pe colegii lor când le-au oferit ecusoane cu tricolorul românesc pe care le-au prins în piepturile tuturor.

  Activitatea s-a încheiat cu o horă mare, frățească în care fiecare inimă a simțit că face parte dintr-o țară minunată România și că vorbesc cea mai dulce limbă, limba română.

La mulți ani, române! La mulți ani, România!

DE ZIUA TA, UN DAR PRIN POEZIE:

Eu, trandafir din palida câmpie, Tu, crinul alb, de-ntunecimi departe, Eu, măr aprins pe-o margine de carte, Tu, rodia ce mi-a predat solie, Eu, arbore ce norul îl desparte, Tu, umbra prea cucernicită sie. Îmi dai să beau un strop de apă vie, Ca să m-afund în voluptăţi deşarte. Între lumina ce-a ajuns la tine Şi inima ce nu o pot struni, Între izbânda zorilor divine Şi nopţile cu torţe arămii, Se-nalţă visul, fald de steaguri line, Să ne-nvelească-n patimi pe vecii.

De ziua ta

de Ovidiu  Komornyk

De ziua ta doresc
Sa fie soare
Cum n-a mai fost in alta zi din an!
Si fluturi albi 
Pe langa noi sa zboare
Intr-un fantastic dans
Aerian.

De ziua ta doresc
Sa infloreasca
Toti trandafirii-n parcuri
Si gradini!
Si tandra mana mea sa-ti daruiasca,
Precum un cavaler,
Pe cei mai fini!