Într-o
lume dominată de internet, telefoane mobile, tablete sau alte sisteme electronice
de comunicare, a petrece clipele libere în compania unei cărți tipărite este
aproape un lux. Statisticile
arată că tinerii din zilele noastre s-au îndepărtat de
plăcerea de citi o carte printată în format tradițional.
Acesta a fost principalul argument
ce a motivat-o pe doamna Carmelia Dragomir, membră a Organizației Municipale de Femei PSD Brăila, în inițiativa de a
organiza o colectă de carte, având drept scop completarea fondului de carte al
unei biblioteci din mediul rural.
Așadar, vineri, 29 noiembrie 2013, la ora 16.30, în Aula "Edmond
Nicolau" a Facultății de Inginerie
Brăila, Organizația Municipală de Femei
a PSD a organizat acțiunea: O carte pentru fiecare. Oricare participant la eveniment a
fost invitat să aducă din biblioteca
proprie o carte, spre a fi dăruită unei instituții de educație cum este școala,
de unde elevii o pot citi. Și pentru că aceste cărți strânse trebuiau să ajungă
la o școală, organizatorii au ales Școala Gimnazială
Movila Miresii, al cărui director
este prof. Mirela Brezuică.
Evenimentul
s-a derulat într-o atmosferă caldă, unde s-au simțit nu doar emoțiile celor
prezenți, ci și spiritul ascuns dincolo de
filele cărților dăruite de oameni generoși, pentru micile suflete
căutătoare de frumos - elevii din mediul
rural.
Amfitrionul evenimentului a fost doamna Doinița Ciocan – președinta
Organizației Municipale de Femei PSD
Brăila care, după ce a mulțumit, plină de respect, celor care au dat mâna unei
astfel de inițiative, a salutat prezența invitaților de la prezidiu, respectiv
a președintelui PSD Brăila, domnul Gheorghe Bunea Stancu, pe prim-vicepreședintele
PSD domnul Aurel Simionescu, a domnului senator Ion Rotaru, a domnului deputat
Mihai Tudose, a doamnei Didina Stănescu - președinta Organizației Județene de Femei PSD și a primarului movilean,
Dumitru Panțuru.
Deși
era început de week-end, ultimul din noiembrie, aula Facultății de Inginerie a fost plină, ceea ce a dovedit că încă
există în jurul nostru oameni ce știu să facă un gest de suflet, iubitori de
lectură, dispuși de a dărui unor copii pe care nu-i cunoșteau o carte, ce
cândva le-a fost, poate, carte de căpătâi. Poate că inimile lor și-au amintit
cuvintele marelui Nicolae Steinhardt care spun că: ,,Dăruind vei dobândi”, poate
că chiar își doresc să ajute un copil la început de drum sau, poate că,
spiritul lui Moș Nicolae ce se apropie, le-au răscolit inimile și i-au îndemnat
să fie, pentru o seară, asemeni spiridușilor care aduc daruri. Nu mai contează
motivul pentru care au fost prezenți în număr așa mare la un astfel de eveniment,
important rămâne gestul lor prețios, pe care nu orice ochi îl poate privi la
adevărata sa valoare.
Inițiatoarea acestei manifestații, doamna Carmelia Dragomir a fost
invitată să vorbească de ce tocmai un astfel de eveniment la Brăila? De ce
cartea să fie preocuparea tinerilor de azi, oare? Răspunsurile au venit repede,
din analiza statisticilor care arată că numărul cititorilor de carte printată a
scăzut în ultimul timp și că n-ar trebui să rămânem indiferenți la ceea ce se
întâmplă. Un alt argument adus de doamna Carmelia Dragomir de a prima alegerea
unei cărți în lista preferințelor noastre este faptul că, comunicarea copiilor de azi este una trunchiată,
ei au doar niște imagini la care se raportează. Deloc de neglijat fiind și
faptul că în jurul unei cărți nu există câmp electromagnetic cum este lângă
calculatorul pe care-l folosește ore în șir un copil.
Carmelia Dragomir și-a încheiat
discursul într-un ton al mulțumirilor aduse tuturor celor care au donat o
carte, menționând gestul minunat făcut de Editura RAO care a trimis 100 de volume în acest scop.
A fost invitată să vorbească,
despre carte și despre rolul acesteia în educația elevilor, președinta Organizației Județene a Femeilor PSD
brăilene, doamna Didina Stănescu, din cuvintele căreia cităm:
,,Le felicit pe colegele noastre de
la Organizația Municipală pentru
ideea de a organiza o actiune de suflet, cum este dăruirea de carte și pentru
ideea de a alege Movila Miresii ca primitor al cărților, pe care Organizația de Femei și Organizația Județeană de Tineret s-au
străduit să le adune cu drag, pentru a fi oferite bibliotecii movilene.
Personal ofer o Enciclopedie a limbii române, o lucrare
științifică care poate fi de folos cadrelor
didactice și elevilor, ca să vorbim și să scriem corect românește și să ne
clarificăm, poate, înțelesul atâtor cuvinte.
Mai dăruiesc o carte de poezii scrise de poetul Octavian Goga, o carte a
sufletului meu. Nicolae Iorga, în 1905, spunea
despre Goga că va ajunge unul din poeții naționali, nu plecând de la teorii
sau de la sentimente generale, ci de la nemărginita dragoste pentru casa sa, pentru
brazda sa, biserica sa, pentru satul său, ținutul său ardelean. Poetul va iubi poporul
românesc nu din datorie, nu din conștiință de cărturar sau de simpatie de
artist, ci din iubirea trainică și veșnică pentru părinții de acasă, pentru
frații de joc, pentru vecinii din
necunoscut, pentru preotul și lăutarul statului și, de aici, pentru toți oamenii
satului românesc. Astfel de sentimente ar trebui să ne încerce pe toți, iar în
această seară, prin prezența în număr așa mare la acest eveniment în care
propria generozitate ne-a îndemnat, chiar am dovedit că le avem. Ar fi ideal
să ajungem într-o zi să simțim asemeni poetului Octavian Goga, despre care și Nicolae
Titulescu spunea în 1905: Patriotismul este în inimile sincere în afară
de orice tendință politică, ca un simțământ adevărat și poate fi, în certe împrejurări,
născător de poezie. Născător de frumos ne dorim și noi să fie darul de
carte pe care-l îndreptăm spre comuna Movila Miresii.”
Despre ce înseamnă să citești o carte
printată, să o oferi după ce o lecturezi și altora pentru a-i fi împărtășite mesajele,
a mai vorbit și directorul școlii brăilene Fănuș
Neagu, doamna Emilia Meiroșu, doamna Cristina Doșuleanu - reprezentanta
presei, după care, președintele PSD Brăila, domnul Gheorghe Bunea Stancu a
adresat câteva cuvinte despre evenimentul O
carte pentru fiecare.
,,Sunt bucuros că avem și astfel de
preocupări, că ne-am rupt din timpul atât de prețios pentru fiecare pentru a ne
aduna la aceste acțiuni de suflet. Dacă
trebuia să strângem mai multe cărți, mai puține, nu contează! Important este
mesajul, acela de a dărui și de a încuraja copiii să se aplece cu dragoste
către lectură, pentru a-i descoperi beneficiile. Poate că ar trebui să facem mult
mai mult în ceea ce privește schimbarea mentalității elevului brăilean și, mă
întrebam, câți dintre tinerii noștri au auzit de numele mari ale literaturii
române, poeți și scriitori celebri? Realitatea este crudă când descoperim câte
ore își petrec copiii noștri navigând pe site-uri de socializare, cel mai la
modă fiind facebook-ul. Să invităm
elevii la Biblioteca Județeană care
oferă astăzi alte oportunități pentru a-și găsi modele de viață, pentru a-și
consolida cunoștințele de cultură generală și nu numai. Să-i ajutăm pe elevii noștri
să se întoarcă cu drag la acele cărți ce-au însemnat cu creionul emoțiilor în
inimile lor și le recomand să descopere chiar sentimentul recitirii unei cărți
valoroase. ”
Domnul Gheorghe Bunea Stancu a îndemnat
organizatorii la alte acțiuni similare, deoarece în mediul rural sunt multe
biblioteci care așteaptă să fie îmbogățite.
Despre ce înseamnă cartea, au vorbit
din perspectiva de părinte și profesie deputatul Mihai Tudose care a dăruit
cărți nu doar din biblioteca personală, ci și volume noi, precum și senatorul
Ion Rotaru care a dăruit 30 de volume.
Din alocuțiunile domniilor lor, am înțeles că
pentru a reuși în demersul educațional, trebuie să funcționeze parteneriatul școală – familie - comunitate.
,,Observăm cu toții cum unele
posturi de televiziune promovează modele false, spunea senatorul Ion Rotaru, tinerii noștri nefiind pregătiți să le digere
și să discearnă ce e bine și ce e rău. De aceea, în calitate de părinți și
dascăli, este bine să le insuflăm dragostea de carte, să-i îndemnăm să citească
cât mai mult, să-și formeze un bagaj de cunoștințe să-și formeze cultura
generală necesară în viață.”
Îndemnul tinerei Sabina Solomon,
care a fost invitată să-și spună părerea vis-a-vis de ce înseamnă cartea, a
fost aplaudat de toți din sală: Spune-mi
ce carte citești ca să-ți spun ce prețuiești.
Copleșit de emoții primarul
movilan, Dumitru Panțuru, i-a asigurat pe cei care au dăruit cărți, dar și pe
organizatori, că volumele primite vor fi citite, deoarece împreună cu școala
formază o echipă. A menționat că la Movila Miresii există bibliotecă școlară, cu
post de bibliotecar și a considerat că momentul acestui dar coincide cu
perioada în care spiridușii lui Moș Nicolae vizitează copiii cuminți,
răsplătindu-i. A mulțumit în numele elevilor movileni și a reamintit celor din
sală cât de frumos înfloresc trandafirii la Movila Miresii, cât de minunat este
parfumul lor, prin oamenii care-i îngrijesc, cât de mult iubesc consătenii săi
aceste flori. Poate și pentru că, acolo, la Movila pe care-o păstorește de
câțiva ani, stelele au străluciri de vise, vise la care nu trebuie să renunțăm
nicicând.
Primarul movilean a subliniat că
Movila Miresii merită să primească acest dar, merită copiii, merită comunitatea
și a încheiat urându-le celor prezenți Sărbători fericite! știut fiind că, în
curând, acestea ne bat la geam.
Glasul elevilor movileni s-a făcut
auzit prin vocea elevei din clasa a VIII-a A, Vîju Ionela Georgiana care, cu
chipul plin de emoție, s-a apropiat de microfon și a zis:
,,În numele elevilor școlii movilene, vă mulțumesc pentru
aceste cărți oferite și vă asigur de tot respectul și prețuirea noastră.
Oricine știe că un copil care
crește în lumea carților este asemeni unei flori ce înflorește în cele mai vii
culori. Cartea este acel izvor de știință, înțelepciune și cunoaștere. Ne oferă
bucurie tuturor, iar la vârsta școlarității parfumul cărților este cel ce ne
cucerește și ne îndeamnă să-l simțim în fiecare
zi. Pentru noi, elevii, este foarte important să ne căutăm și să găsim
reperele în cărți, iar din unele, să ne luăm chiar modele de viață. De la
dascălii noștri am învățat că oricâte comori am strânge în drumul nostru, cea
mai de preț avuție a unui om este învățătura. Și cine ne poate ajuta să o
dobândim mai bine decât cărțile, prin conținuturile lor?
Respect deosebit aducem celor ce
ne-au făcut acest minunat dar de suflet și, vă promitem, că îl vom prețui și că
ne vom șlefui personalitatea prin citirea și studierea lor.
Este, într-adevăr, un moment al
frumuseții această activitate, prin care ni se oferă cărți, hrană spirituală
atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari .
Vă mulțumim, încă o dată, pentru
cărțile primite, iar însemnele acestei zile de sfârșit de noiembrie, le vom
așeza pe raftul de sus al inimilor noastre, de unde le vom deschide iar și iar,
cu cinste și sfială. ”
Domnul Dragoș Adrian Neagu,
directorul Bibliotecii Județene Panait
Istrati, prezent la eveniment, a făcut cunoscute rezultatele statisticilor
privitoare la cititorii de carte din ultimul timp și a subliniat că, dincolo de
cărțile în format electronic preferate de elevi, informația în format
tradițional rămâne de bază.
Cuvinte minunate despre carte,
despre rolul ei în viața unui copil, a rostit și primarul brăilean, domnul
Aurel Simionescu, împărtășindu-și punctul de vedere din perspectiva funcției sale, dar și în
calitate de părinte și profesor
universitar.
,,Cititorii tineri, a spus domnul Simionescu, se împart
între cei care sunt ,,super-internet” făcând
referire la utilizatorii telefoanelor mobile și tabletelor, care tot timpul sunt
pe platformele de socializare, și cei cu vârsta de peste 40 de ani care
preferă să-și petreacă timpul liber citind o carte tipărită. ”
A lăudat organizatorii pentru inițiativa care s-a materializat în
câteva zeci de volume pentru elevii de la Movila și care se dorește un gest
simbolic pentru cei din Brăila, municipalitate, pentru tinerii care au o altă
viziune în ceea ce privește cititul.
,,Viața evoluează și trebuie să
ținem pasul cu ea, trebuie să înțelegem că încă trăim într-o epocă a cărții
scrise și, atâta timp cât vom avea și o carte scrisă, dar în sistem electronic,
va trebui să ne bucurăm și de aceasta însă, fără să renunțăm la cartea în
format tradițional. Să nu uităm, a
subliniat domnul Simionescu, că trebuie să ne obișnuim să învățăm a citi în
profunzime, să nu rămânem doar cu ce s-a spus la un post de televiziune pe care
l-am urmărit, ci să citim permanent pentru a ne îmbogăți cultura generală. ”
A încheiat discursul său felicitând
doamnele care au inițiat acest act notabil și pe toți cei care s-au implicat în
îndeplinirea sa, respectiv acei oameni care au știut să dăruiască din suflet.
Să nu uităm, stimați cititori, că o
lumânare nu pierde nimic dacă aprinde altă lumânare și să învățăm să dăruim în
fiecare zi un strop de lumină din inimile noastre, spre a descătușa acea lume
ascunsă în sufletul aproapelui nostru care, în anumite momente, chiar are
nevoie de iubirea și prețuirea noastră.
Felicitări sincere aduc și eu
organizatorilor acestui eveniment, care a sensibilizat multe inimi, dar și celor
care au știut să dăruiască acel colț de lume magică ascunsă între filele unei
cărți.
Cornelia Vîju
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu se înjura şi nu se face spam
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.