Miercuri, 15 ianuarie 2014, elevii Școlii Gimnaziale Movila Miresii, îndrumați de cadrele didactice movilene, vor organiza un program literar-artistic dedicat aniversării marelui poet Mihai Eminescu. Printre obiectivele acestei activități amintim: dezvoltarea interesului elevilor pentru lectură, dezvoltarea și stimularea creativității copiilor, transpunerea sentimentelor poetice în exprimare plastică precum și stimularea respectului pentru valorile culturii românești.
Mihai Eminescu - Criticilor mei
Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.
Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,
Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.
Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Ne'nduraţii ochi de gheaţă?
Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?
Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus -
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu aï de spus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu se înjura şi nu se face spam
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.