M-ai învelit
în ochii tăi albaștri
Cu vălul fin al tainicei iubiri,
Te-ai coborât de dincolo de aștri
Cu tine azi descopăr noi lumini.
M-ai respirat adânc din albă floare
Și din îmbrățișările de foc
Mi-ai tăinuit sub gene înc-o visare
În lipsa ta să mai zâmbesc nu pot.
Adie dulci miresme peste lume
Și șoapte parfumate de amor
În buzunarul clipelor s-adune
Simțiri rebele ce din nou te vor...
Cornelia Vîju
Cand tu erai lumina
RăspundețiȘtergereSi-ncet te-ai stins de tot...
Ce-ntunecata-i viata !
Nici sa zambesc nu pot !
Cand te stiam alaturi
Si-acum departe esti
Ma-ntreb de poti tu oare
Si acum sa mai zambesti !?
Si viata mi-e amara
Si-n mintea mea socot
Ca totul e-n zadarnic
Cand sa zambesc nu pot .
Cu respect,
G.
Mulțumesc de popas și de expresivele versuri. Chiar dacă iubirea alege să plece de la noi, furându-ne zâmbetul din inimă și de pe buze, ea se va reîntoarce când vom decide să zâmbim din nou. Alegerea ne aparține, puterea stă în noi... numai doar să se scurgă valul acela răvășitor al durerii....Cu prețuire, Cornelia
ȘtergereAprecierea "stangacelor "mele versuri de catre d-voastra ma onoreaza !
ȘtergereToate cele bune,
G.