Interviu cu scriitorul Sterian Vicol, partea a IV-a

   - Adeseori, viaţa ne poartă pe căi străine, dar se întâmplă să regăsim, după ani, oameni care ne-au sădit cândva, în suflet, o floare. Aţi simţit vreodată că nimic nu e întâmplător şi că toate au un scop? Mereu, la timpul potrivit?

      - Cred că nimic nu e întâmplător, dar sunt de părere că soarta tot omul și-o face prin ceea ce face el. Da, cred în destin, sunt un pozitivist în ceea ce privește destinul unui om, care înseamnă un lanț de întâmplări și coincidențe. Dacă m-aș fi născut la Cluj nu mai eram același om, aveam alt profil, alt parcurs, alți oameni aș fi întâlnit în drumul meu. Pentru că erau altele rădăcinile.

    Scriitorul nu trebuie să fie un însingurat, chiar dacă la masa de scris, el în singurătate scrie. Momentele nenumărate când suferă că nu-i iese cum vrea o lucrare și se luptă cu el  însuși... dar dacă într-adevăr are har, va reuși. Iar dacă acel scriitor știe că niște colegi îl apreciază, niște oameni îi citesc scrierile sau i se întâmplă să fie oprit pe stradă de persoane ce-i spun: ,,Domnule, v-am citit cartea!”, chiar este un motiv de bucurie.  Sau atunci când te duci la o librărie și întrebi dacă ți s-au vândut cărțile  și descoperi că chiar s-au dat, este iarăși un moment plăcut pentru cel care scrie și descoperă că este apreciat de cititori. Aceste momente eu le consider flori sădite în suflet, de către cititorii mei.

   Iată, îți mai dau un exemplu când scriitorul iese din lumea sa și merge să se întâlnească cu oamenii, cu alți scriitori sau cu cititorii, cum am făcut eu  de curând când am mers la Târgul de carte  Gaudeamus 2013, m-am simțit minunat, era un sentiment plăcut pe care-l încercam atât din postura de scriitor, cât și de pe poziția unui cititor de carte. Aici, la târg,  bucuria cărții se trăiește la cote înalte, este un fel de Turnul Babel al cărților, lansări la fiecare nivel și fiecare persoană se oprea acolo unde voia, acolo unde tema cărții îl interesa, desigur... și autorul respectivei cărți. Am fost invitat să prezint mai multe cărți, la mai multe standuri și ca să revin la întrebarea ta, chiar m-am simțit minunat, chiar am sădit și mi-au fost sădite în suflet flori născute din cuvinte și toate la momentul potrivit.

    Ce mai la deal la vale, educația și cultura fac omul să fie om, iar el va deveni, cum spune francezul: ,,Omul este stilul, stilul este omul! ”

    Eu apreciez mult acei oameni care-și fac munca cu pasiune și dăruire, indiferent de domeniul în care-și desfășoară activitatea. Știu să apreciez un om care este croitor și face haine bune, o coafeză care știe să-și facă munca așa cum trebuie, orice...  lucrarea însă trebuie să fie mereu de calitate. În viziunea mea, consider că și scrisul este o lucrare în care este strecurat un pic de dialog cu Divinitatea, adică îți dă stropul acela mai mic sau mai mare de har.

   - Cum aţi descrie drumul succesului în domeniul literaturii? Vine succesul din talent  sau din muncă asiduă? Considerați că armonia interioară este factorul esenţial în a-l obţine?

   

     - Fără muncă, nimic nu se poate!  Pentru un scriitor și nu numai, a avea succes înseamnă să cunoști limba și literatura română foarte bine, ideal ar fi să știi și o limbă străină, ca să poți citi direct scriitorii mari ai lumii. Chiar dacă  acum pare îndeajuns să cunoști Abc-ul calculatoarelor, limbajul acestora, ca să ai succes, trebuie să amintesc că înaintașii noștri nu au beneficiat de această modalitate de a citi  și au fost oameni înțelepți. Se pune adesea întrebarea: ,,Oare, va dispărea cartea în format clasic, sau nu?” Răspunsul meu la această întrebare este NU. Niciodată! Vă dati seama, Biblioteca din Alexandria, cea mai renumită bibliotecă a antichității, ce conținea peste 900000 de pergamente, a fost dată pe foc, ea adunând ce era mai bun în epoca respectivă. Apoi s-a trecut la refacerea ei... Acum bibliotecile lumii sunt tot atâtea izvoare de cunoaștere pentru noi, modalități prin care putem ajunge la acea armonie interioară de care vorbești tu. Un om într-o viață nu poate să citească tot, el trebuie să selecteze cam tot ce-i folosește în domeniul lui de activitate și, desigur, va trebui să opteze pentru cărți ce-l vor ajuta să-și formeze o cultură generală de calitate. De exemplu, un medic citește din domeniul său tot ceea ce apare nou pentru a se instrui,  dar își face și o cultură generală  prin lectură. Eu totdeauna le spun celor cu care mă întâlnesc: ,,Domnule, poți să fii genial, dacă nu ai lectură ești rupt de realitate, ești sălbatic aproape!

    Noi, în secolul acesta pe care-l traversăm, observăm că e aproape de necrezut ca un om să nu aibă un minimum de educație, clasele primare absolvite, ca să se poată descurca, să scrie și să citească măcar. Din păcate, etnia rromă mai este în situația aceasta, de a nu urma cursurile unei școli, însă există  programe ca să-i școlarizeze dacă ei vor și conștientizează că viața li s-ar derula mai ușor dacă ar avea o minimă cultură. Dar nu prea se străduiesc ei să devină prietenii cărților, ai educației școlare, în speță, și rămân ca o pată neagră pentru noi, mai ales când  zic acolo unde se duc:

,, Domnule, sunt român!”

     - Dacă aţi putea să vă întoarceţi în trecut, ce aţi schimba din traiectul vieţii dv? Există ceva anume, ce aţi fi dorit să realizaţi şi nu aţi făcut-o? Aşadar, există vreun regret în viaţa scriitorului Sterian Vicol?

     - Nu pot spune un regret, dar un regrețel... da! Visul meu din copilăie a fost să fiu zburător, pilot. Drept pentru care am ales să merg în armată la Medgidia, la aviație. Am zburat cu avionul, m-am lansat cu parașuta, dar din cauza supersensibilității inimii mele, nu am putut să urmez drumul acesta.

     Mă înfior când îmi aduc aminte că în perioada aceea erau doi piloți, frați gemeni, pe MIG-uri zburau, care se căsătoriseră cu două fete gemene, iar în timp ce făceau antrenament pentru o demonstrație dedicată zilei de 23 august parcă, s-au ciocnit în aer și au murit. Nu știai care-i unul și care-i altul, a fost ceva răscolitor  și atunci mi-am dat seama că nu-s pentru zbor. Aș fi putut să fiu pilot, dar pentru avione ușoare.

   Cu mâna pe inimă îți spun că aș fi putut fi orice în lumea asta, dar medic NU. Pentru că aici  totul e special, aici, în domeniul acesta, nu ai voie să te joci pentru că este vorba de viața cuiva. Eu, recunosc,  m-am cam jucat și cu literatura, și cu sportul. Am făcut sport de performanță, atletism, gimnastică la vremea respectivă, scrimă... Deci m-am cam dus în toate direcțiile, aveam și niște colegi nebunatici ca și mine și aveam cu cine să îmi încerc toate pasiunile. M-am jucat total cam peste tot. Mă infiltram acolo unde urmăream ceva, chiuleam de la ore și mă duceam la filme, de exemplu.

    Hei, am avut o viață libertină într-adevăr, cu toate că eram intern. Am stat patru ani de zile în internat și erau garduri înalte la vremea aceea, dar noi le săream, nu prea ne plăceau regulile. Le încălcam și recunosc asta! De aceea, în medicină știu că nu ai voie să greșești, aici nu te poți juca, de aceea sunt convins că nu era de mine meseria aceasta. Ar fi depins de mine viața unui om, iar aici nu e loc de glumă. Îmi amintesc, când chiuleam îmi plăcea să fiu singur cu mine însumi, iar medicul nu poate să facă asta niciodată, el nu poate chiuli, nu are cum! El are bolnavii lui care-l așteaptă ca pe un părinte.       Repet, orice aș fi putut fi ca meserie în viața mea, dar nu medic...