Ghioceii

Cu nerăbdare capul din zăpadă

Şi-au scos gingaşii ghiocei,

Este a primăverii serenadă,

Când din pământ răsar scântei.

Sunt argintii flori ce-n grădină

Ni-l vestesc pe  Mărţişor,

Voioase se înalţă spre lumină

În inimi strecurându-ne fior.

Cu sufletul înclinat către primăvară...

   Ghioceii poposesc deja în casele noastre, deoarece şi-au făcut apariţia prin grădiniţele de flori. Sau poate pe tarabele florăreselor de unde ni-i procurăm cu multă plăcere.

   Chiar dacă februarie nu şi-a aruncat ultima cămaşă cu care a îmbrăcat zilele iernii, florile ce vestesc primăvara, ghioceii, ne-au adus deja un surâs special pe chip.

  Nu mai este un secret pentru nimeni ce semnifică şnurul alb-roşu al mărţişorului, purtat de 1 Martie de femei şi fete, dar va rămâne un secret pentru fiecare, prima amintire legată de acest moment al renaşterii naturii, al trezirii din hibernare.

Aşadar, şnurul de mărtişor, alcătuit din două fire răsucite, colorate în alb şi roşu, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, caldură-frig, lumină-întuneric. Şnurul se poartă de la 1 Martie până la sărbătoarea Floriilor, când mărtişorul se va lega de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc.

  Nu vreau să fac mărturisiri complete despre cum am întâmpinat eu ani de-a rândul Mărţişorul, cum consider eu că ar trebui să celebrăm această zi, ci voi încerca să descopăr ce semnificaţie s-a ajuns să se dea acestuia în prezent. Nu vreau să mă refer la mărţişoarele pe care le oferim din respect noi femeile între noi, sau fetiţele între ele, ci la acele mărţişoare care sunt speciale tocmai datorită încărcăturii emoţionale transmisă de către cei ce ni le-au oferit. Acele micuţe simboluri primite din mâna soţilor, iubiţilor, prietenilor, colegilor...

Iubirea, doar ea...

  Dacă simţi că zbori, după ce i-ai auzit vocea, sigur te-ai îndrăgostit!


 Dacă fluturaşii din stomac s-au mutat în inimă, deja iubeşti la nebunie...

Copilăria

Este-o lume de poveste

Al vieţii zbor,

Care strânge făr’ de veste

Anii în fuior.

O zidim cu grijă-n suflet

Magia-i simţim,

Ne răscoleşte prin cuget

Timpul nu-i grăbim.

Înţelepciunea lui Socrate...

Intr-o zi, marele filozof s-a intalnit intamplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus: „Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?”

„Stai o clipa”, ii replica Socrate. „Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei.”

„Trei?”

„Asa este,” a continuat Socrate. „Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui.
Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?”

„Nu,” spuse omul. „De fapt doar am auzit despre el.”

„E-n regula,” zise Socrate. „Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu.

Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui.

Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?”

„Nu, dimpotriva…”

Puterea darului...

Într-un oraş, trăia odată un om tare zgârcit. Toată viaţa n-a făcut altceva decât să strângă şi să strângă tot mai multă avere. Niciodată nu i-a fost milă de cineva sărman. Nu dădea ceva de pomană, nici in ruptul capului. O singură dată, într-o duminică, trecând prin faţa unei biserici, i-a aruncat unui cerşetor doi bănuţi, în rest, toată viaţa lui nu a dat nimic. Când preotul îl întâlnea şi îl apostrofa, el răspundea mereu:

- Părinte, în lumea asta totul poate fi cumpărat. Cu siguranţă că şi în lumea cealaltă este la fel. Cu câte bogăţii am strâns eu, nu se poate să nu ajung în rai!Oricâte sfaturi i-ar fi dat preotul, el nu vroia să asculte. Azi aşa, mâine aşa, până când, într-o noapte, a avut un vis îngrozitor. Se acea că murise şi ajunsese la poarta Raiului, când, la intrare, Sfanţul Petru l-a întrebat:- Bine, omule, ce-i cu tine aici?- Sfinte Petre, aş vrea şi eu să intru în rai.- Da' crezi tu că poţi?- Sfinte Petre, dacă trebuie, eu plătesc. Am comori nenumărate ...si a inceput sa-si caute punga cu galbeni in buzunare dar nu a gasit nimic.- Mai caută, mai caută, poate vei găsi totuşi ceva!

De Dragobete...

Aş vrea în zi de Dragobete

Toate cărările să mă îmbete

Cu şoapte de iubire, tandre

Născute din dorinţe dalbe.

Şi-n orice loc pe und’ voi trece

Să mă întâmpine ale florilor buchete,

În care să-şi fi strecurat simţirea

Cea dulce şi mlădie, fericirea.

Contraste

de Virgil Carianopol

Sunt bucurii care-ntristează,
Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară
Şi sunt minciuni care ridică,
Sunt împăraţi, atotputernici
Ce însă tremură de frică.

La mulţi ani, fetiţa mea!

La mulţi ani, Ionela Georgiana!
Să-mi creşti mare, sănătoasă şi să fii în continuare o fetiţă silitoare în toate.
Azi împlineşti 13 ani şi întorcându-mi pentru o clipă cu privirea în trecut, parcă ieri veneai pe lume.

SE-AUDE PE ULIȚĂ

de Traian Dorz

Se-aude pe ulița satului meu

Un ropot grăbit de copite,

Un glas de departe ce vine mereu,

Un chiot de doruri cumplite.

E poate Iubitul, e poate chiar El!

Nu-mi spune că-i vântul, străine!

Căci azi eu zic „poate” și mâine la fel,

Dar poimâine sigur că vine.

Despre speranţă, Pavel Coruţ spune...

   Speranţa este cel mai puternic sentiment pozitiv prin care oamenii se deosebesc net de animale. Speranţele nu mor niciodată, spune un proverb adevărat.

   Speranţele şi visele adiacente îşi au rădăcinile în subconştient, în cele mai profunde straturi ale creierului uman. Ea se dezvoltă şi se întăreşte pe tot timpul vieţii cu excepţiile patologige de pesimism şi depresie. Relaţiile dintre speranţă şi credinţă sunt directe şi puternice. Ele se interferează strâns, se împletesc, se ajută reciproc.

   Toate speranţele sunt pozitive şi influenţează în mod benefic credinţele legate de ele. Intensitatea şi dimensiunea speranţei diferă de la om la om, în funcţie de modul de organizare al sistemului nervos, al educaţiei şi al experienţei de viaţă.

Din Scrisoarea Unei Bătrâne

de Elena Farago 

O, lasă-ţi obiceiul de-a răscoli în scrum
Prilejuri de durere în biata cale-a vieţii, -
Ci scaldă-ţi ochii limpezi în roua dimineţii,
Şi nu-ntreba ţărâna de urmele din drum...

E vitregă ţărâna şi sfatul ei avan, -
La ce s-o-ntrebi de ochii ce vor fi plâns pe cale?
Ni-s scrise-n cartea vieţii, la toţi, şi dor şi jale
Şi drumul fiecărui e răbojit pe-un plan, 

Pavel Coruţ spune ....

   Încrederea este un sentiment uman pozitiv care ne binedispune şi ne întăreşte siguranţa de viaţă.

  Opusul ei, suspiciunea este un sentiment negativ care cheltuie în mod nociv energie psihică cu fantasme şi bănuieli neîntemeiate.

   Suspiciunea poate evolua către o boală psihică gravă – paranoia, boală în care individul atins nu mai crede în nimeni şi nimic.

Ochi rugători

În ochii tăi citeam adesea ruga,

De-a reuşi să rupi singurătatea,

Simţeam că vrei şi că doar fuga

Spre mine, îţi aduce libertatea.

În ochii tăi vedeam abisul care

Te cuprindea din ce în ce mai mult,

Te răzvrăteai precum un val pe mare,

Te risipeai prin al vieţii tumult.

Casa sufletului

Un batrân tâmplar se afla în pragul pensionarii. Era înca în putere de aceea patronul sau îl mai dorea la lucru în echipa sa. Cu toate acestea, batrânul era hotarât sa se retraga, pentru a duce o viata mai linistita alaturi de familie. Renunta la un salariu bunicel, dar prefera linistea.

Cu parere de rau pentru pierderea unui mester asa de priceput, patronul îi ceru sa mai construiasca doar o singura casa. Batrânul accepta, însa nu mai punea suflet în ceea ce facea. Chema ajutoare nepricepute si folosea scânduri nepotrivite. Si lui îi era rusine de cum arata ultima lucrare.

Când în cele din urma o ispravi, patronul veni sa o vada. Îi darui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i:

-  Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!

Tâmplarul ramase uimit. Ce mare rusine! Daca ar fi stiut ca îsi zideste propria casa, atunci ar fi facut-o cu totul altfel.

Adevărata comoară

Un tânăr era foarte supărat că nu are mai mulţi bani, că nu-şi poate cumpăra tot ce-şi dorea. Se plimba trist pe stradă, neştiind cum să iasă din această situaţie. Dar, cum mergea el aşa, s-a lovit deodată de cineva. Mare i-a fost mirarea să vadă că, din neatenţie, a dat peste un om sărman, fără vedere. Încerca bietul om să se ajute cu un baston şi să găsească drumul spre casă. Tânărul nostru l-a ajutat, conducându-l de braţ.

Văzând cât sunt alţii de necăjiţi, tânărul nu s-a mai gândit, de atunci, decât la un lucru: cât de bogat este el. Nu avea bani pentru tot ce şi-ar fi dorit, dar avea comoara cea mai mare din lume, pe care banii nu o pot cumpăra: sănătatea cu tot ce izvorăşte din ea, putere de muncă, bucurie şi voie bună.

Acum îşi dădea seama că sunt oameni care au rămas ologi în urma unor accidente. Dar picioarele sale îl puteau duce oriunde. Alţii au rămas orbi. El putea să vadă, însă, clipă de clipă, toate frumuseţile din jurul său.

Ascunde...

Ascunde-mi visele în taină,

Să nu te văd când le ucizi,

Ascunde-le, căci din lumină

Le-am plămădit cu ochii uzi.

Ascunde-ţi vorbele de sânge,

Al meu auz să nu loveşti

De malul gândului ce frânge

Atâtea tainice poveşti.

M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire

de Mihai Eminescu

                        M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire,

                        Cu sărutări aprinse şi cu îmbrăţoşări!

                        Ştiai c-o măiestrie ce nu am cunoscut-o

                        Ca nervul cel din urmă în mine să-l trezeşti.

                        Demonic-dureroasă era acea simţire ­

                        Dureri iar nu plăcere a tale sărutări...

                        Şi pân-acum îmi pare că tu eşti un băiat

                        Ce-n haine de femeie şiret s-a îmbrăcat.

                        Şi Dumnezeu te ştie... Tu ai un sân frumos,

                        Tu ai o gură plină şi roşă voluptoasă;

                        Şi părul tău cel negru în unde de-abanos

                        Ajunge până la şale în unde luminoase;

                        Şi vorba ta e vie şi ochiul languros

                        Şi mâna ta cea fină e dulce, mângâioasă;

                        Şi totuşi mi se pare că-n fire-ţi e-o greşeală

                        De împli al meu suflet c-o boare de răceală.

Despărţire

 de Elena Farago

                         În mohorâta dimineaţă

                        Mijesc luminile ca-n fum,

                        Şi parcă dincolo de drum

                        S-a isprăvit cu orice viaţă,

                        Că nu mai poţi zări, de ceaţă,

                        O streaşină, un pom, un fum...

                        Şovăitor vă-ntindeţi pasul

                        Sub greul jilavului nor,

                        Vă doare-al inimii fior,

                        Vă-neacă lacrimile glasul,

                        Şi mut rămâne "bun rămasul"

                        Pe buzele ce parcă mor...

Şi iar mi-i sufletul la tine...

       de Elena Farago                 

                         Şi iar mi-e sufletul la tine

                        Atât de-ntreg,

                        Atât de tot,

                        Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare

                        Că cere,

                        Mângâie,

                        Şi doare,

                        De parcă tu ai plâns-o-n mine,

                        De parcă ţi-am venit de tot...

                        Aşa! dă-mi mâinile-amândouă,

                        Şi ochii amândoi mi-i dă,

Mulţumesc din inimă!

     Mulţumesc din inimă acelor oameni deosebiţi care s-au oprit sâmbătă, 26 ianuarie 2013, şi m-au ajutat....când eu am făcut accidentul, pe DN 22, Brăila - Râmnicu Sărat.

Dacă întâmplător vreunul din ei, va ajunge pe pagina blogului meu şi va citi acest mesaj, îl rog frumos să-mi lase un mesaj, deoarece dincolo de mulţumirile pe care le voi oferi din inimă, aş dori să le dăruiesc o carte din cele scrise de mine. Ştiu doar că au fost tineri inimoşi, curajoşi şi demni de tot respectul meu. Probabil, Dumnezeu a vrut ca ei să fie acolo la momentul potrivit pentru a-mi acorda ajutor. 

Necuvintele

de Nichita Stănescu

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.

Cuvintele...

       Cuvintele nu sunt un joc de artificii, ele sunt arme care pot ucide sau  


        înălţa.(Gabriel Ţepelea)

24 ianuarie 2013 - 154 de ani de istorie-

Alexandru Ioan Cuza - înfăptuitorul Unirii de la 24 ianuarie 1859 ...

l

A domnit în perioada anilor: 1859-1866

Se trăgea dintr-o veche familie de moldoveni, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat pâna în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde işi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. 

l

l
Se











răg

l

Unirea Principatelor Române cunoscută şi ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918) a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor state Moldova şi Ţara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească .

Hora Unirii, de Vasile Alecsandri  

l Hai să dăm mână cu mână

Cei cu inima româna,
Sa-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și omenie!

Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii 

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,

Mihai Eminescu

Criticilor mei 

Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Georgiana Ionela Vîju

Prinţesa mea frumoasă...

Îţi mulţumesc, Moş Crăciun!

...Că nu m-ai uitat şi mi-ai adus cadoul pe care ţi l-am cerut. Chiar dacă a ajuns abia ieri la mine....La mulţi ani, Moşule!

Încrederea în sine...

   Încrederea de sine înseamnă aprecierea şi valorizarea propriei persoane. Mai exact: a avea o atitudine pozitivă - ne apreciem în tot ceea ce facem bun; suntem siguri de calităţile noastre - ne controlăm viaţa şi suntem în stare să facem tot ceea ce dorim. 

   Imaginea de sine ne influentează comportamentele, de aceea este important să ne percepem cât mai corect, să dezvoltam convingeri realiste despre noi inşine. Există persoane care, deşi au o înfatişare fizică plăcută, se percep ca fiind fie prea slabe sau prea grase, prea înalte sau prea scunde, insuficient de inteligente etc.

    Încrederea în sine este unul din fundamentele personalităţii noastre, un ax care susţine şi ne influentează tot timpul. De câte ori nu facem ceva pentru că n-am avut încredere în noi? De câte ori nu ne privăm singuri de ceva pentru că nu am avut suficient curaj? 

  Au fost destule situaţii când nu m-am înscris la anumite concursuri doar pentru că nu am avut încredere în mine că pot reuşi. Ulterior am regretat că nu am încercat, dar... recunosc, în viaţa mea am avut destule momente când nu am avut încredere să dau un răspuns la o lecţie, deoarece nesiguranţa mi-a luat elanul.

Crăciun fericit!

Un Crăciun plin de lumină, tuturor vizitatorilor mei!

Scrisoare către Moş Crăciun....

         Dragă Moşule!

   Am fost cuminte anul acesta, după cum ai aflat şi tu de la ajutoarele tale, Spiriduşii,  care ne urmăresc pe parcursul anului.. Nu am supărat pe nimeni (alţii m-au supărat pe mine!), nu mi-am lovit prin cuvinte semenii, mi-am îndeplinit cu responsabilitate îndatoririle de mamă, de serviciu  şi pe cele de studentă.

   Dar, cineva s-a supărat rău pe mine, din moment ce într-o dimineaţă, mai exact acum 3 dimineţi, când am vrut să deschid laptopul, acesta  a refuzat să se mai deschidă. De ce s-o fi supărat? Îl iubeam aşa mult! Petreceam ore întregi alături de el, îl protejam când îl foloseam. Ştii, cred că vrea să mă pedepsească cumva, căci anul trecut, tot în preajma sărbătorilor de iarnă, mai exact în ziua de Ajun, l-am scăpat din greşeală şi i-am spart display-ul. Mi-am cerut iertare, am plâns toată acea zi pe lângă el de necaz, dar totul revenise la normal după ce l-am dus la un centru şi l-am  reparat. Dar acum? Acum nu l-am supărat cu nimic! Toată munca mea este acolo, este salvată în memoria lui şi mă tem să nu o mai pot recupera. Curios lucru este că s-a supărat pe mine şi se revoltă împotriva mea nedeschizându-se, tocmai acum ,când aveam mai mare nevoie de el. Îi promisesem că , chiar dacă-mi voi cumpăra alt laptop într-o zi, la el nu voi renunţa niciodată deoarece îmi era drag. Hei, o mie de vorbe, nu mai valorează nimic acum!

  Dacă-mi vei înţelege supărarea Moşule, şi-mi vei aduce un cadou, să ştii că-ţi voi fi recunoscătoare dacă-mi vei aduce un laptop, tot marca Dell , că am preferinţă la ele. Nu-l vreau pe cel mai performant, ci ...să-mi fie util în activităţile mele. Şi, cum mie îmi place să scriu, imaginează-ţi cât îmi lipseşte!

   În speranţa că vei trece să-mi vizitezi blogul şi vei citi acest mesaj, te voi aştepta cu nerăbdare.

Fă-ţi timp pentru lucrurile importante din viaţa ta!

     Un profesor de filosofie stătea în faţa clasei având pe catedră câteva lucruri.
Când ora a început, fără să spună un cuvânt, a luat un borcan mare de maioneza gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a întrebat pe studenţi dacă borcanul este plin şi aceştia au convenit ca era.
Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l uşor.
Pietricelele au umplut golurile dintre mingiile de golf. I-a întrebat din nou pe studenţi dacă borcanul era plin, iar aceştia au fost de acord că era.
Profesorul a luat după aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan. Firesc ,nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenţi cum stătea treaba, iar aceştia au răspuns în cor:  pliiin!
Profesorul a scos de sub catedra două ceşti cu cafea pe care le-a turnat în borcan umplându-l de această dată definitiv. Studenţii au râs.

Dragoste necondiţionată...

     Proprietarul unui magazin bătea un ultim cui pentru a fixa o mică bucată de
lemn în dreptul uşii de la intrare: "Caţelusi de vânzare". Şi cum astfel de
anunţuri au darul să trezească foarte uşor curiozitatea copiilor, nu după
multă vreme, în magazin intră un baieţel.
- Cât costă un caţelus? - îl întrebă baieţelul pe vânzator.
- Depinde, răspunse acesta, între 30 şi 50 de dolari.
Baieţelul băgă mâna în buzunar şi scoase ceva marunţis.

Am doi dolari şi jumatate. Îmi daţi voie să-i văd?

Vânzătorul zâmbi înţelegător şi fluieră scurt. De după tejghea apăru Lady,
îndreptându-se grăbită spre stapănul ei, urmată fiind de cinci căţeluşi.
Unul dintre ei rămase mult în urmă. Baieţelul observă imediat că puiul avea
un handicap la una dintre labuţele posterioare.
- Ce are caţelusul? - se interesă el la vânzător.
Barbatul îi spuse că dupa afirmaţiile veterinarului, căţeluşul avea o
malformaţie din naştere şi avea să şchiopăteze toată viaţa.
- Pe ăsta vreau să-l cumpar! - exclamă baieţelul.

Sclipirile de diamant ale zăpezii...

   


 Chiar dacă astăzi, 21.12.2012, în ziua solstiţiului de iarnă, nu a avut loc ,,Apocalipsa” după cum anticipau diverşi prezicători, eu trebuie să merg la serviciu.

   Seara şi-a despletit deja marama, iar cerul cerne fără oprire fulgi de zăpadă în sclipiri fine de diamant, fără să ţină cont de sumbrele previziuni ce-au circulat pe toate liniile de comunicaţii, privitoare la această zi..

   Cu rucsacul în spate, înfofolită în căldurosul meu cojoc, mă îndrept către locul meu de muncă. Mă aşteaptă o tură de noapte şi sunt fericită că ies din casă pe o asemena vreme, numai să fiu martoră la spectacolul iernii, să simt sub tălpile cizmelor covorul pufos de nea ce scârţâie plăcut cu fiecare păşire pe străzile mele movilene.

   Deşi drumul de acasă până la locul de muncă l-aş fi parcurs în aproximativ 15 minute, într-o zi obişnuită, de această dată mi-am luat o marjă de timp semnificativă (ca să nu întârzii la program, desigur!) numai să mă pot opri la fiecare neon aprins din drumul meu (iluminatul stradal) ca să admir zborul fluturilor de nea străbătuţi de  razele luminii.

   Mi-am amintit de copilărie, de acele ierni lipsite de griji când mă cuibăream lângă soba fierbinte, ascultând trosnetul lemnelor de salcâm, tăiate din curtea noastră, ce ardeau pe vatră.

    Mi-am amintit de iernile când mama ne povestea despre zăpezile mari de pe meleagurile sale natale, ieşene şi, parcă, aş fi vrut să întorc timpul cu 20 de ani...

Oamenii lup...

   Se întâmplă în viaţa fiecăruia dintre noi, să întâlnim, la un moment dat, oameni ale căror instincte sunt asemeni animalelor, în speţă...  ale lupilor.

  Cum viaţa nu m-a iertat nici pe mine de la genul acesta de întâlniri, mi-a fost dat să simt din plin magnetismul acestor oameni -  oamenii lup.

  Ceea ce am admirat la ei mereu a fost curajul, tenacitatea, perseverenţa, încrederea în forţele proprii şi plăcerea de a risca, adesea,  înfruntând situaţii periculoase.

  Sunt oamenii jurămintelor pe care nu le încalcă niciodată, preferând să-şi dea viaţa la nevoie,  numai să respecte un legământ. Pot fi luminoşi ca soarele, iar în următoarele clipe pot fi ucigători precum o furtună, duioşi ca apa de munte sau agitaţi ca o mare învolburată...

Întâlnirile întâmplătoare ale destinului...

Uneori ne aduc linişte, alteori zbucium...

Uneori ne alină rănile, alteori le adânceşte pe cele vechi...

Uneori ne aduce iubirea, alteori iluzia ei...

Şi, totuşi, este bine să le acceptăm pe toate, deoarece ne amintesc că viaţa este acea ,,păşire” alături de persoanele întâlnite în călătoria vieţii...

 

Ochii sunt făcuţi şi să strălucească, dar şi să plângă... să ardă ca jăratecul, dar şi să strecoare dureri surde, tăceri apăsătoare... De aceea se spune că oamenii trebuie să-şi petreacă viaţa aşa cum aleg, să greşească alături de alţi oameni, să vadă unde anume au greşit şi să se căiască, să înveţe din greşeli, dar să continue să trăiască...

Din cerul luminos şi sfânt, coboară Domnul slavei pe pământ...

   Un grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale Movila Miresii, din judeţul Brăila, au realizat vineri, 21 decembrie 2012, un program artistic dedicat sărbătorilor de iarnă. Reuşita evenimentului s-a datorat nu doar elevilor colindători, ci şi cadrelor didactice movilene care i-au îndrumat cu pasiune, sub privirea ocrotitore a directorului acestei şcoli, profesor Mirela Brezuică.

  Ochii copiilor în care s-au aprins preţ de două ore cât a ţinut acest spectacol, lumina stelei de la răsărit, dar şi glasurile lor ce păreau a fi clinchete fermecate de clopoţei, au trezit în interiorul fiecărei persoane prezente în sala de sport a şcolii, locaţia evenimentului, o bucurie aparte, celebrarea sărbătorilor de sfârşit de an, fiindu-ne dragi tuturor.

  De la vestirea Domnului Preabun ce s-a născut în sălaşul lui Crăciun, la îndemnul fiecărei gazde de a-şi pregăti casa şi masa cu de toate, până la colindele tradiţionale din zona brăileană, ,,Capra” şi ,,Pluguşorul”, repertoriul elevilor a stârnit aplauze continuu.

  S-au recitat poezii, s-au cântat tulburătoare colinde şi, parcă, pe chipurile rumene ale copiilor ce-au încântat audienţa, se vedeau aripi de îngeri ce-i mângâiau, aprinzându-le în priviri luminile magice ale copilăriei, pe care, - să dea Dumnezeu! - să nu şi le stingă niciodată.

   S-a urat de sănătate, de belşug şi de iubire şi s-a amintit cât de important este să regăsim în sufletele noastre Spiritul Crăciunului, trezind puternic dorinţa de a dărui şi a ne transforma inimile în iesle sfântă unde se va naşte pruncul Iisus. Cu alte cuvinte, ni s-a amintit că singura unitate de măsură ce ţine de ,,a fi” al fiecăruia este iubirea, cu petalele sale speciale: iertarea, speranţa, credinţa.

  Numai aducând prinos de mulţumire copilului Hristos şi făcându-i permanent loc în casa sufletului nostru vom putea deveni mai buni.

  Să cânte cerurile, bucuria să ne aprindă inimile, iar mărturisirea greşelilor să ne aducă iertarea mult râvnită. Acestea au fost principalele mesaje ce s-au desprins din cântul copiilor movileni ce ne-au colindat cu inimile pline de veselie.

  Aşadar, culcuş înflorat de brocart imperial să ne fie inimile în prag de sărbători, în care să aşezăm cununi de crini, flori dalbe şi scutec sfânt de iubire.

  Răsună iar spre seară / Al clopotelor cânt / Căci vine, vine iară / Hristos pe-acest pământ”

    Sărbători binecuvântate, vă doresc!

Cornelia Vîju

Colindătorii s-au oprit şi la Primăria Movila Miresii...

      Vineri, 21 decembrie 2012, un grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale Movila Miresii, coordonaţi de cadrele didactice prof. Gheorghieş Maria şi înv. Ionel Laurenţiu, a mers să colinde autorităţile movilene.
  Cu inima deschisă, primarul movilean, Dumitru Panţuru a primit grupul colindătorilor, pe care, după cum este obiceiul l-a răsplătit cu generozitate.
  Aşadar, lăudând pe Domnul, vestindu-i Naşterea pe care o vom sărbători pe 25 decembrie a fiecărui an, glasul copiilor a răsunat de bucurie, prin văzduhul plin de flori şi steluţe de argint, iar clinchetul clopoţeilor a răscolit, măcar pentru câteva clipe, inimile celor care conduc comunitatea movileană.
 
    Sărbători pline de iubire!

Cornelia, chemându-l pe Moş Crăciun...

Către Moş Crăciun....

     Căsuţa mea este cea micuţă, de pe strada Zorilor, Moşule! Să o găseşti negreşit! Am fost atât de cuminte!!!

         ,,Sfintele sărbători să vă aducă magia plină de sfinţenie a iernilor copilăriei, a poveştilor din jurul bunicilor şi celor dragi, a colindatului cu clopoţei şi beteală strălucitoare, a atmosferei pline de taină şi profunzime, care ne pătrundea pe fiecare şi pe toţi împreună.

Să avem timpul şi odihna interioară de a ne bucura de colinde, de urările autentice, izvorâte din înţelepciunea moşilor şi strămoşilor, de bradul verde şi semeţ, care ni se părea odinioară că ajunge până la cer şi până la îngeri.

Să cântăm sufletului nostru O, ce veste minunată!...