Întrebări

Din toate-n astă lume câte sunt

Nu știu prea mult, dar știu atâta doar:

Că te iubesc de ceruri mai presus,

Că viața, parcă, mi te-a oferit în dar.

 

Nu înțeleg cum cresc copacii drept,

Nici florile cum își desfac petala,

Știu doar că-n orice clipă-abia aștept

Să îmi respiri, să îți respir... sfiala.

De ce-s un râu năvalnic lângă tine?

De ce-s o mare lină ce mă treci?

De ce par zările așa senine?

Când ochii tăi spre mine îi apleci...

Curg clipele în valuri cristaline,

Dansez, visez și-mi e atât de bine!

Cornelia Vîju