Dascălul

Va fi mereu ființa care,

Din pragul clasei va-ndruma

Copii cu fețe zâmbitoare,

Ce-n bănci timid s-or așeza.

Va fi urechea ce ascultă

Pe rând orice glas cristalin,

Care întreabă, râde, cântă,

Iubește școala pe deplin.

Mâna ce ajută întruna

Și șlefuiește atent oricând,

Acele minți ce-ntotdeauna

 De ce-urile strâng  pe rând.

Va fi surâsul ce iubirea

Va oglindi în ochi cuminți,

Jocul frumos și strălucirea

Pe pânza marilor dorinți.

Drumul spre care se îndreaptă,

Cu pași nesiguri un școlar,

Ce-adună de pe prima treaptă

Litere din  abecedar.

Va fi seninul ce se cerne

În orice zi și anotimp,

Îndemnul viu din orice vreme

Prietenul de peste timp.

Înțelepciunea i-e menită,

În suflete să o sădească,

Prin vii condeie dăruită

Acelora ce vor să crească.

El, dascălul e ca norocul

Ce-l are omul în viața lui

Scânteia ce aprinde focul

În inima elevului...

Cornelia Vîju