Ca să-l citez pe Petre Petros, unul dintre marii chirurgi ginecologi, care spunea: Un chirurg trebuie să fie deopotrivă arhitect și inginer -
arhitect, pentru a putea proiecta o
operație, și inginer, pentru a fi capabil să o ducă la bun sfârșit.
În primul rând, un medic ginecolog trebuie să fie, înainte de orice, om. Să fie corect, să aibă empatie,
viziune și putere de muncă. Nimic nu se
obține fără efort. Discutam adesea cu
rezidenții despre cum am evoluat eu în aceeași perioadă pe care o parcurg și ei acum. Când îți alegi o
specialitate, observi că unii colegi au
calități native excepționale, cu care nu poți
concura. V-am vorbit despre doctorul Dan Sabău, care avea o mentalitate și o viziune deosebite - desena
foarte bine, vedea geometria și organele
în spațiu. Astfel de oameni sunt cam
2-3% dintre medici. Dintre ei, doar jumătate ajung cu adevărat excepționali, cei care muncesc. Cei
care se bazează doar pe talent nu ating
întotdeauna performanța.
Mai sunt și aproximativ 5% dintre medici care și-au ales greșit specialitatea. Dacă ar fi optat pentru
alt domeniu, poate că ar fi avut succes,
dar dacă nu își recunosc limitele, pierd
atât ei, cât și pacienții. Cei sinceri cu ei înșiși se reprofilează, ceilalți rămân mediocri toată
viața.
Și, în final, există restul de 90 și ceva la sută, printre
care mă număr și eu - medici care
reușesc să facă mai mult sau mai puțin,
în funcție de efortul pe care sunt dispuși să-l depună.
În general, când pacientul ajunge
la medic este speriat, îngrijorat,
anxios. Traversează clipe când are nevoie de un
suport psihologic deosebit. Este medicul ginecolog dispus să ofere această consiliere, dincolo de
stabilirea unui diagnostic și a unui tratament
medicamentos?
Dacă privim lucrurile din punct de vedere teoretic, medicul ginecolog ar trebui să ofere și
suport psihologic. Practic, însă, timpul
nu este întotdeauna suficient. Totuși,
cred că, dacă aloci acest timp la început, îți va fi mai ușor pe parcursul tratamentului.
Am avut paciente care au venit în ambulatoriu și, știm cu toții, un om bolnav este diferit - îi este permis să greșească în gândire, este speriat și poate pune întrebări nelalocul lor. Poate că, uneori, și noi, medicii, greșim sau atingem orgolii. Pe mine nu m-a deranjat niciodată acest lucru, însă ce nu pot trece cu vederea este lipsa de bun-simț sau de educație din partea unor pacienți. Cu toate acestea, empatia și suportul psihologic trebuie să fie întotdeauna prezente în relația medic-pacient.