DREPTURILE COPILULUI

Motto:

   ,, Toţi oamenii mari au fost mai întâi nişte copii”

(Dar puţini dintre ei îşi mai aduc aminte)

Prin sintagma „drepturile omului” se înţelege, în general, raportarea la drepturile legate de natura noastră, fără de care nu am şti să trăim ca fiinţe umane. Drepturile omului ne permit să dezvoltăm şi să folosim din plin calităţile noastre umane, inteligenţa, talentele, conştiinţa noastră şi să răspundem nevoilor noastre spirituale şi de altă natură. Ele decurg din aspiraţia la o viaţă mai bună în care demnitatea şi valoarea fiecăruia să fie respectate şi protejate. Respectul drepturilor omului şi al demnităţii umane constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume.

Ideea elaborării unui document special care să cuprindă drepturile copilului îi aparţine lui Englatyne Jebb, fondatoarea organizaţiei Salvaţi Copiii, care a înţeles că există nevoi specifice ce definesc copilul. Ea a sintetizat drepturile copilului într-o declaraţie de cinci puncte care a fost adoptata  sub numele de "Declaraţia de la Geneva".

Anul 1979 a fost declarat Anul Internaţional al Copilului, reprezentând un moment important pentru elaborarea Convenţiei. Actualul text al Convenţiei este rezultatul activităţii de 10 ani a mai multor state şi organisme care lucrau pentru copii. Până în prezent, ea a fost adoptată de 191 de ţări, membre ale Naţiunilor Unite (cu excepţia SUA şi a Somaliei). Orice stat care semnează Convenţia îi recunoaşte conţinutul, se obligă să îl respecte şi să îl aplice în mod corespunzător. Conform prevederilor Convenţiei, copilul trebuie tratat cu respect, iar statul este obligat să îi asigure cele mai bune condiţii de dezvoltare şi respectare a drepturilor. Drepturile conţinute în Convenţie trebuie să fie aplicate tuturor copiilor, fără discriminare.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede că: „educaţia trebuie să vizeze înflorirea personalităţii umane şi întărirea respectării drepturilor şi libertăţilor omului”.

În educaţia şcolarilor, cunoaşterea drepturilor copilului vizează stimularea unui sentiment de încredere şi de toleranţă faţă de aproape. Prin diferite activităţi, copiii învaţă să se exprime, să comunice şi să iubească.

Respectarea drepturilor omului se realizează prin raportarea la articolele din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a Naţiunilor Unite, adoptată şi proclamată în 1948, urmată de Declaraţia Drepturilor Copilului, care cuprinde 10 articole, adoptată la 20 nov. 1959 şi Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului adoptară la 11 dec. 1989. Convenţia conţine 54 de articole distincte care definesc principii, diferite tipuri de drepturi şi procese privind drepturile şi îndatoririle copiilor cum ar fi: accesul copiilor la informare (art. 17), dezvoltarea personalităţii copilului, a aptitudinilor şi capacităţilor sale mintale şi fizice, pregătirea lui pentru o viaţă adultă activă, într-o societate liberă, în spiritul înţelegerii, păcii, toleranţei; drepturi culturale, religioase şi lingvistice (art. 30), dreptul la odihnă şi timp liber (art. 31).

Dreptul şi accesul la educaţie (art. 28), constituie un rol primordial pe care învăţământul trebuie să-l acorde copiilor. Educaţia nu contribuie numai la dezvoltarea copilului, ci-l pregăteşte în mod egal şi pentru viaţa de adult.

Copiii au dreptul să aibă opinii proprii, care se formează pe baza informaţiilor de care dispun, deci au dreptul la informaţie prin Radio-TV, ziare, reviste, aprecierea culturii proprii, fără a ignora pe cea a altor popoare. Jocul, povestirile, muzica, arta, sărbătorile, costumele populare şi chiar alimentaţia – toate fac parte din obiceiurile culturale ale unui popor.

Care este valoarea, cea mai de preţ, a unui popor? Tradiţia?... Religia?... Toate, incontestabil! Dar, mai presus de ele este copilul, generaţia fără de care toate acestea nu vor exista.

Abuzul emotional  şi fizic, obstacol major în formarea stimei de sine a copiilor

      Abuzul este un comportament agresiv sau necorespunzător îndreptat asupra copilului sau a cuiva care se află evident într-o situaţie inferioară şi fără apărare şi care are ca rezultat consecinţe fizice şi /sau emoţionale.

Plecând de la considerentul că  părinţii nu trebuie să-şi  vadă copilul ca pe un  bun personal, ci ca pe o persoană cu personalitate proprie, consider că e necesar să se intervină acolo unde familia dă uneori greş, respectiv în educarea şi creşterea copilului. Această intervenţie trebuie să fie în interesul suprem al copilului, dar şi în interesul familiei.

De aceea pentru a preveni şi a combate abuzul asupra copilului, specialiştii din domeniul protecţiei copilului, părinţii, cadrele didactice, comunitatea, va trebui să mediteze mai des asupra acestei probleme.

Abuzul poate fi :

 -fizic:

Prin acest tip de abuz se cauzează leziuni/răniri ale corpului cum ar fi tăieturi, arsuri, fracturi osoase de la lovire, înţepături . Abuz fizic mai inseamnă şi  pedepsirea crudă a copilului (ex. ţinerea afară a copilului în timpul nopţii sau pe vreme rea );

-educațional:

În acest caz adulţii  transmit  copilului mesajul că el este lipsit de valoare, slab, neiubit, nedorit, in pericol sau că este valoros doar fiindcă îndeplineşte nevoile altcuiva. Refuzul de a oferi suportul emotional, izolarea sau terorizarea unui copil sunt forme ale abuzului psihologic. Iată câteva exemple de forme de abuz  emoţional: abuzul verbal ( ex. ,, Eşti un prost!” sau ,,Nu eşti bun de nimic”!), stabilirea unor standarde nerealiste pentru copil (ex. ,,ar trebui să iei numai calificative de foarte bine!” ,  ,,Trebuie să fii cel mai deştept, cel mai bun!”,, Fii şi tu harnică precum Ana”;

 Violenta domestica la care un copil este martor este, de asemenea, considerata o forma de abuz psihologic.

-neglijarea:

Neglijarea este incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica  adecvat cu copilul, de a-i asigura nevoile biologice, emoţionale, de dezvoltare fizică şi psihică, precum şi limitarea  acestuia la educaţie.

Neglijarea ar putea fi definită şi ca reprezentând condiţiile în care persoana care are în îngrijire un copil, în mod intenţionat sau neintenţionat, dă posibilitatea copilului să experimenteze suferinţe care pot fi evitate şi nu reuşeşte să asigure una sau mai multe condiţii care sunt foarte importante pentru dezvoltarea capacităţilor fizice, emoţionale şi intelectuale ale unui individ. Dacă abuzul asupra copilului se face cu intenţie distructivă, neglijarea are loc de obicei pe un fundal al indiferenţei şi ignoranţei parentale vizavi de nevoile copilului, punând în pericol dezvoltarea normală a copilului .

Neglijarea fizică presupune neasigurarea de către părinte a condiţiilor decente

de trai şi neacordarea ajutorului fizic copilului, mai ales în perioada când este dependent de părinte, neasigurarea măsurilor de supraveghere şi protecţie, neglijarea îmbrăcăminţii adecvate, neglijarea realizării unor amenajări pentru siguranţa condiţiilor de locuit.

-abuzul sexual:

 Abuzul sexual este orice act a carui intentie este ca un copil să satisfacă din punct de vedere sexual un copil mai mare sau un adult. Abuzul sexual este orice activitate sexuală pe care copilul nu o inţelege sau la care nu consimte sau care este impotriva legii. Include  expunerea  sau folosirea în diferite situaţii nepotrivite unui copil(ex. filme sau reviste pornografice ).

Copii nu au suficientă experienţă de viaţă si capacitate de raţionare ca să poată inţelege ca abuzul sau neglijarea nu este din vina lor. Ei pot suferi eşecuri devastatoare în dezvoltare, precum ar fi încetinirea/oprirea creşterii sau întârzieri in dezvoltare (tulburări de invaţare), durere fizică sau durere emotională care poate dura toata viaţa.
Efectele abuzului asupra copiilor:

ü      DIN PUNCT DE VEDERE FIZIC: abuzurile şi neglijările pot determina răni grave, probleme medicale serioase , handicapuri sau chiar moartea;

ü      DIN PUNCT DE VEDERE EMOŢIONAL:atunci când adulţii abuzează copiii, aceştia îşi formează anumite atitudini negative despre lume, aceasta devenind pentru ei ameninţătare şi nesigură. Copiii devin astfel anxioşi, labili emoţional sau defensivi, cu dificultăţi de exprimare şi de control emoţional. Deficienţele de dezvoltare emoţională şi lipsa de încredere pot face dificilă relaţionarea cu persoanele apropiate în timpul vieţii de adult.

ü      Ce trebuie făcut dacă se suspectează că un copil este abuzat?
        În cazul în care un copil este în pericol imediat sau a fost rănit sever, trebuie apelat servicii de urgenţa  la 112.
        În cazul in care există suspiciunea că un copil este maltratat sau neglijat, trebuie anuntată poliţia sau serviciile locale de protecţie a copilului. Persoana care face acest gest poate face un raport anonim dacă preferă aşa.       

Principiile prevenţiei abuzului emoţional:

• ascultarea activă a copilului;
• perceperea copilului ca o persoană valoroasă şi specială;
• oferire de sprijin în asumarea unor responsabilităţi si decizii personale;
• evitarea criticilor adresate persoanei;
• evitarea etichetărilor sau a judecăţilor de valoare;
• dezvoltarea stimei de sine a copilului şi a sentimentului de competenţă;

Așadar, care sunt drepturile copilului?

 Copiii trebuie să beneficieze de drepturile generale ale omului, la care suntem toţi îndreptăţiţi încă din momentul naşterii. Drepturile omului înseamnă să îi tratezi pe ceilalţi aşa cum ţi-ar plăcea ţie să fii tratat, şi anume cu demnitate, respect, egalitate şi dreptate, şi se aplică fără deosebire de cetăţenie, naţionalitate, rasă, etnie, limbă, sex, orientare sexuală, abilităţi sau orice alt statut.

Toţi copii sunt egali,

 Fără discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, naţionalitate sau etnie, limbă, religie, opinii politice, stare materială sau poziţie socială, disabilităţi din naştere sau de orice alt fel.

Dreptul de a avea un nume şi o naţionalitate.

 Copilul este îndreptăţit să aibă un nume de familie, un prenume si o naţionalitate. Dacă un copil este părăsit în spital, unitatea medicală are obligaţia de a raporta cazul poliţiei şi autorităţilor locale, în scopul de a înregistra naşterea.

Dreptul la educaţie

 Statul român garantează accesul obligatoriu şi gratuit la educaţie pentru toţi copiii, fără discriminare. Părinţii au obligaţia de a înscrie copiii la şcoală şi de a se asigura că aceştia nu lipsesc de la cursuri.

Libertatea de expresie.

Copilul este liber să primească şi să dea mai departe orice informaţie care corespunde interesului lui. Părinţii sau persoanele care au copii în îngrijire sunt obligaţi să ofere informaţii, sfaturi şi explicaţii copiilor şi să le permită să îşi exprime propriile idei şi păreri.

Dreptul la îngrijire medicală

 Accesul la servicii medicale şi la medicamente este garantat de către stat. Părinţii au obligaţia de a solicita asistenţa medicală necesară asigurării stării de sănătate a copilului.

Dreptul la îngrijire specială pentru copii cu disabilităţi

Pentru a îndepărta barierele sociale şi economice din calea copiilor cu disabilităţi şi pentru a crea un mediu în care aceşti copii sunt acceptaţi de copiii de vârsta lor şi în viaţa comunităţii.

Dreptul de a fi protejat de orice formă de violenţă, abuz sau neglijenţă.

Persoanele care lucrează cu copiii au obligaţia de a raporta serviciilor publice orice caz suspect de abuz sau neglijenţă. Legea interzice orice fel de pedeapsă fizică, acasă sau într-o instituţie care ar trebui să se ocupe de protejarea sau educaţia copilului.

Dreptul copiilor la protecţie specială

Copiii au dreptul să fie protejaţi şi dreptul la asistenţă din partea autorităţilor locale. Noua lege urmăreşte dezvoltarea unor servicii alternative de tip familial.

Dreptul la asistenţă pentru copiii aflaţi în conflict cu legea.

Până la vârsta de 14 ani, copiii nu răspund în faţa legii. După vârsta de 14 ani dacă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de copilul care nu răspunde penal, prezintă un grad ridicat de pericol social, comisia pentru protecţia copilului poate decide plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial specializat de supraveghere a copiilor care au comis infracţiuni.

Dreptul copilului de a fi protejat împotriva exploatării economice

Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării şi nu poate fi constrâns la o muncă ce comportă un posibil risc sau care îi poate compromite educaţia sau dauna sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale . Vârsta minimă de angajare este 15 ani. Autorităţile publice trebuie să se asigure că nici un copil nu este angajat sub vârsta legală, în locuri periculoase sau împotriva voinţei lui.

Să nu uităm că, copilul, o fiinţă plină de candoare care, printr-un lucru atât de simplu ca zâmbetul, poate să te induioşeze şi să te determine să îi zâmbeşti înapoi, este o floare rară într-un ţinut arid. Un zâmbet care flutură pe buzele unui copil care doarme pare a fi conceput de o raza palidă de lună care a atins culmea unui nor plumburiu pe cale să se evapore, iar apoi zâmbetul a apărut a doua zi în reveria zorilor de zi în care roua domnea stăpânitoare aruncând scânteiri de cristal.

Drepturile copiilor sunt drepturi pe care ei trebuie să și le cunoască.

Sper că, prin acest material, am contribuit la informarea voastră, stimați copii. Aveți drepturi și trebuie să uzați de ele de fiecare dată când  situația o cere. Pentru că: „În micile universuri în care copiii îşi duc existenţa...nimic nu este resimţit mai acut decât nedreptatea.”

Bibliografie: google.ro

sursa foto:  http://www.asociatie-umanitara.ro/articol-drepturile-copilului