Şi totuşi vine toamna...

   

   

de Adrian Păunescu

E inca verde iarba pe coline
Si zilele nu s-au scurtat de tot
Si cineva cu-n sac in spate vine
De sus din munti ca de la un complot.

Porumbul are inca dinti de lapte
Albinele se-ngreuneaza-n zbor
Varatec ploua in fiecare noapte
Si greierii mai canta pana mor.

Cojoacele n-au coborat din poduri
Iubirile n-au coborat din vis
Se coc gutui in foarte multe moduri
A le musca e inca interzis.

Prichindeii mei din clasa pregătitoare....A

Jucând....,,Zarurile cu  sentimente" la ora de dezvoltare personală....

Toamna, anotimpul existenţei tale

 Atunci când toamna îşi dezbrăca ultima frunză de pe ram, când visele verii se pregăteau de hibernare, te-ai născut tu. Lăstarul acela micuţ ce s-a transformat cu timpul într-un copac încărcat de vise. Ţi-ai scuturat parfumul special peste pământul învelit în plapuma arămie a frunzelor şi ţi-ai înscris numele în partitura vieţii. Emoţia călătoriei ce te aştepta, brăzda văzduhul cu mireasma sa. Cerul era ademenit să te legene într-o zi minunată de toamnă. Lumina izvora în tăcere din speranţe înfăşurate cu pânza destinului, iar zâmbetul tău dăruia bucurie timpului în care păşeai.Ţi-ai tatuat în palma dorinţelor fericirea şi ţi-ai promis că o vei culege atât timp cât vei dansa Balul Vieţii. O plapumă de vise acoperea cerul sub care te-ai născut, iar buzele tale slobozeau peste ele săruturi angelice.

   Toamna este anotimpul tău pentru iubire şi noi începuturi. Este timpul din care curg secunde norocoase asupra trupului tău. Ploile ei sunt şoaptele umede ale inimii tale care te ajută să îţi faci intrarea  în spectacolul lumii. În fiecare strop de ploaie ce curge din norii plini de speranţe, ascunzi o dorinţă căreia îi dai aripi de reuşită. Ei îţi crează calea pe pământ, iar aspiraţiile tale îşi vor găsi destinaţia, pentru că ai ales să te înalţi cât mai sus în lumea ta. Născându-te toamna, în sufletul tău va licări mereu reflexia acestui anotimp, iar tu vei fi dispus întotdeauna să-i ţeşi ie aurie din razele viselor tale. Vei împleti gânduri de vrajă, mireasmă de crizanteme, farmec ruginiu şi petale de soare melancolic.

Napoleon Bonaparte

"Curajul nu înseamnă puterea de a merge mai departe. Curajul înseamnă să mergi mai departe deși nu ai putere.

Deschiderea anului şcolar 2013-2014, la Şcoala Gimnazială Movila Miresii, din judeţul Brăila

       Astăzi, luni, 16 septembrie 2013, clopoţelul şi-a chemat preşcolarii, şcolarii şi liceenii în instituţiile de învăţământ din toată ţara.

      La Şcoala Gimnazială Movila Miresii, deschiderea anului şcolar 2013-2014 s-a făcut într-un cadru festiv, de unde nu au lipsit emoţiile şi zâmbetele de revedere după perioada vacanţei de vară.

         Prezente la ceremonia de deschidere a anului şcolar au fost autorităţile locale movilene, prin persoana domnului primar Dumitru Panţuru, dar şi reprezentanţii Bisericii, preoţii Marius  Sinca  şi Stelian Hornea, care au adus binecuvântarea lor, la început de drum, tuturor elevilor.

        Cuvântul de început a aparţinut preotului Sinca Marius, care a revărsat binecuvântarea lui Dumnezeu peste toţi cei prezenţi, elevi, părinţi, cadre didactice şi care a fost purtătorul mesajului  de încurajare, din partea ÎPS Casian Episcop al Dunării de Jos.

       Vorbele preotului au îndemnat la rugăciune către Duhul Înţelepciunii, către Duhul Înţelegerii, ca să ne deschidem mintea şi cugetul spre învăţare. Dumnezeu ne va asculta şi ne va întări în tot ceea ce avem de realizat, dacă îi vom cere, a subliniat, în final, acesta.

    Primarul movilean, domnul Dumitru Panţuru, după ce i-a salutat pe cei prezenţi, a asigurat conducerea şcolii, elevii şi pe părinţii acestora, de sprijinul său şi al instituţiei pe care-o reprezintă şi le-a urat învăţăceilor să aibă succes, să-şi asculte dascălii şi să dea performanţă în procesul educativ. De asemenea, a reamintit că, în curând, terenul de sport, situat alături de şcoală, va fi gata, iar elevii se pot bucura de el. Şi-a încheiat discursul cu urările de sănătate şi putere de muncă adresate părinţilor, pentru a putea veghea paşii propriilor copii.    

      Atmosfera a fost plină de bucurie, dar şi de emoţie, emoţii venite nu doar din partea elevilor, ci şi a cadrelor didactice, în special al acelora care au venit, pentru prima dată, în şcoala movileană.

  Cu glasul plin de emoţie, directorul şcolii, doamna prof. Mirela Brezuică, şi-a reamintit cum a fost prima sa zi, din viaţa de şcolar. Cum a înţeles atunci, că învăţătoarea i-a fost a doua mamă, fiind o îndrumătoare, nu doar a cunoştinţelor, ci şi  a minţii şi sufletului, sentiment ce a încercat să-l transmită şi micuţilor care au păşit pentru prima dată în şcoală. Cuvintele de încurajare şi Bun Venit! le-a adresat tuturor copiilor înscrişi în sistemul educaţional movilean, dar a făcut şi urări speciale bobocilor care au fost cuprinşi în clasele pregătitoare.

Cu deosebit respect, a prezentat întregul corp profesoral ce funcţionează în această instituţie de învăţământ preuniversitar, cărora le-a dorit un an plin de reuşite alături de elevii lor.

    Tot din cuvintele directorului, elevii au înţeles că porţile înţelepciunii le sunt deschise, cu uşurinţă, dacă frecventează mediul şcolar. Adevăratele repere ale vieţii le vor găsi aici, prin cadrele didactice foarte bine pregătite, care le vor insufla dorinţa de învăţare, îi vor ghida în lumea cunoaşterii şi îi vor ajuta să descopere în ei competenţe şi aptitudini diverse.

            Ambientul plăcut din sălile de clasă a risipit repede emoţiile celor prezenţi, dar şi neliniştea părinţilor, ce şi-au însoţit copiii, în această zi specială din viaţa lor, şi care, s-au convins că şcoala este pregătită să-şi primească elevii.

            Şi totuşi, cele mai tari bătăi de inimi au fost în piepturile micuţilor şcolari din clasa pregătitoare, deoarece statutul lor de grădinari s-a schimbat, ei devenind şcolari. Probabil se întrebau: Oare cum va fi  în clasa pregătitoare? Cum va fi doamna învăţătoare? Oare ne vom mai putea juca aşa cum o făceam la grădiniţă?

    Toate aceste întrebări şi-au găsit răspuns, deoarece cele trei cadre didactice movilene, care au preluat în acest an clasa pregătitoare, au explicat că activităţile şcolarităţii se vor desfăşura după o programă special concepută pentru micuţi, din care nu va lipsi jocul. Astfel, copiii vor învăţa prin joc multe conţinuturi şi-şi vor însuşi competenţe ce îi vor ajuta să se descurce în activităţile lor de zi cu zi.   

A început un nou an şcolar, 2013-2014

      Anul şcolar 2013-2014, începe pe data de 1 septembrie 2013, se încheie pe data de 31 august 2014 şi se structurează pe două semestre, după cum urmează: 

    Semestrul I, cursuri – luni, 16 septembrie 2013 – vineri, 20 decembrie 2013. În perioada 2 - 10 noiembrie 2013, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Vacanţa de iarnă – sâmbătă, 21 decembrie 2013 – duminică, 5 ianuarie 2014. Cursuri – luni, 6 ianuarie 2014 – vineri, 31 ianuarie 2014. Vacanţa intersemestrială – sâmbătă, 1 februarie 2014 – duminică, 9 februarie 2014.

    Semestrul al II-lea  va debuta cu perioada de : cursuri – luni, 10 februarie 2014 – vineri, 11 aprilie 2014. Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 12 aprilie 2014 – marţi, 22 aprilie 2014.

Cursuri – miercuri, 23 aprilie 2014 – vineri, 20 iunie 2014, iar vacanţa de vară – sâmbătă, 21 iunie 2014 – duminică, 14 septembrie 2014.

La mulţi ani, mie! Astăzi este Sf. Mucenic Corneliu Sutaşul

   Mulţumesc tuturor care şi-au amintit că astăzi este ziua mea onomastică!

  

Pomenirea Sf.Mucenic Corneliu Sutaşul – 13 septembrie

	“Şi Petru, coborându-se la bărbaţii trimişi la el de Corneliu, le-a zis: Iată, eu sunt acela pe care îl căutaţi. Care este pricina pentru care aţi venit?
	Iar ei au zis: Corneliu sutaşul, om drept şi temător de Dumnezeu şi mărturisit de tot neamul iudeilor, a fost înştiinţat de către un sfânt înger să trimită să te cheme acasă la el, ca să audă cuvinte de la tine.”

Omul ipocrit

După ce a muncit câteva ceasuri pe câmp, un ţăran s-a aşezat la umbra unui pom să se odihnească. Deodată, lângă el a venit în zbor o raţă sălbatică şi s-a oprit chiar alături, să ciugulească boabele căzute pe ogor.
Uşor, ţăranul şi-a scos căciula şi – zdup! – a prins pasărea.
- Ce noroc pe capul meu, şi-a zis. O să fac un foc de vreascuri şi o să prăjesc raţa asta. Să vezi ce bună o să fie!
Dar în timp ce încerca să scoată pasărea de sub căciulă, aceasta se strecură repede pe lângă mâna omului şi, ridicându-se imediat în zbor, dusă a fost. Privind cu necaz după ea, ţăranul a mai zis:
- O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu să vadă cum m-am îndurat de pasărea aceasta, dându-i drumul, şi să mă răsplătească pentru binele pe care l-am făcut!

Bogaţii şi săracii

Cu mult, cu sute de ani în urmă, a trăit un rege puternic şi înţelept într-o zi plimbându-se prin curtea palatului său, a auzit, dincolo de ziduri, pe cineva care plângea. A dat imediat poruncă să fie deschise porţile şi a ieşit să vadă ce se întâmplase. Nu-şi putea crede ochilor … Dacă în palatul său toţi oamenii erau mulţumiţi şi aveau de toate, acum vedea însă că la porţi erau adunaţi nevoiaşi, ce întindeau mâna pentru o bucată de pâine. Chiar lângă zid, era un copil ce plângea. Când regele l-a întrebat ce i s-a întâmplat, copilul i-a răspuns că părinţii săi sunt bolnavi şi el nu are bani nici de hrană şi nici de doctorii, în timpul acesta, în jurul regelui s-a strâns o mulţime de oameni nevoiaşi, unul mai amărât decât celălalt, fiecare încercând să-şi spună păsul. Mâniat de această situaţie pe care sfet¬nicii i-o ascunseseră, regele s-a întors în palat şi i-a chemat pe toţi bogătaşii la el. Când aceştia s-au adunat în sala tronului, le-a spus:

- Voi sunteţi cei mai bogaţi oameni din regatul meu. Aveţi atâta avere încât aţi putea să vă construiţi fiecare câte o casă numai din aur. Dar dacă v-aţi uita şi în jurul vostru, aţi vedea că sunt oameni care mor de foame, care o duc rău, fiindcă voi nu vă îngrijiţi de treburile cetăţii. Afară este plin de oameni ce vor să muncească pentru o pâine, dar voi îi refuzaţi. Doar de voi înşivă depinde ca aceşti oameni să o ducă mai bine. Puteţi să îi ajutaţi şi vă poruncesc să o faceţi!

Prea multă vorbă pentru nimic

Un măgăruş şedea odată nemişcat, gânditor, cu botul sprijinit de un par al gardului.
- La ce s-o fi gândind prostuţul? întrebă iedul, care, de câtăva vreme, îl privea mirat.- Numai eu ştiu! interveni mânzul. El se gândeşte la loviturile pe care le-a primit ieri, din pricina stângăciei lui. Căci ştiţi ce-a făcut? A răstur¬nat ca un neghiob căruciorul cu zarzavaturi la care era înhămat! De altfel aceasta i se citeşte destul de bine pe faţa lui mohorâtă…- Fac prinsoare că nu-i aşa, zise la rândul ei o puicuţă moţată. El visează cât e de fericit că se află cu noi aici. Nu citiţi asta în ochii lui?Aceste diferite păreri atraseră atenţia câtorva cai care şedeau priponiţi în apropiere. Fiecare dându-şi câte o părere şi ţinând morţiş la ea, de la o vreme se iscă o ceartă aprinsă.O vacă, intrând şi ea în vorbă, avu ideea că cel mai bun lucru ar fi să se ducă cu toţii la măgăruş, să le spună el la ce se gândeşte, fiindcă nimeni n-ar putea să ştie aceasta mai bine decât el.

Dezamăgirea

   

   

    Atunci când iluziile ţi se pierd într-un spaţiu gol, în suflet ţi se cuibăreşte dezamăgirea. Când apare, este precum ropotul scurt de ploaie, care-ţi erodează fiinţa, zdrenţuind-o în câteva clipe. Când îţi faci o speranţă, iar aceasta din diverse motive îţi este înăbuşită, aripile ce-ţi crescuseră, se frâng instantaneu.

  Câteodată te învinovăţeşti, crezând că dacă te-ai fi străduit mai mult, poate, ai fi încărcat mai mult tabloul aşteptărilor. Pot surveni în oricare plan al vieţii tale, însă cele mai grele, ai învăţat că sunt dezamăgirile din dragoste. Atunci când simţi că primeşti doar o iubire de ocazie, în schimbul unei iubiri întregi, profunde, ce o aşterni înaintea cuiva. Vrei să înveţi lecţia iubirii în fiecare zi, eşti un elev ascultător şi aştepţi să primeşti o notă bună. În schimb... ţi se oferă corigenţe, doar jumătăţi de măsură şi, firesc, atunci apare deziluzia. Îţi pui sufletul în palma persoanei dragi,  în speranţa că va revărsa asupra sa pocalul plin al iubirii. Te alegi doar cu un strop, care nu poate acoperi nevoia de dragoste a fiinţei tale. Ai nevoie de talerul plin al iubirii, pentru că, tu l-ai încărcat pe cel din partea ta, simţind  că doar aşa îţi poţi umple sufletul cu căldura ei. Însă... dacă aşteptările îţi sunt prea mari, sau adresate unei persoane nepotrivit aleasă, dezamăgirea reuşeşte să lase răni adânci! Din ele ţâşneşte continuu sângele... şi lacrimi cu care pământul se îneacă... şi florile ating ofilirea... căci, visul tău nu atinge împlinirea şi, astfel, reuşeşte să sape adânc în el, plânsul dezamăgirii. Şi te descurajezi, nu mai vezi limpede lumea din jur. Nu îţi mai pasă de idealurile tale. Iar semnele ce-ţi jalonau drumul, par a fi dispărut. În realitate, ele rămân acolo, doar tu nu le mai poţi observa. Lacrimile dezamăgirii îţi înceţoşează privirea şi, astfel, te împiedici şi cazi. Şi simţi cum te scufunzi... şi, parcă, nu ai putere să închizi uşa în urma ta. Chiar dacă dezamăgirea devine trecut, cu fiecare zi ce se scurge, tu rămâi ancorat în ea. Nu mai poţi privi înainte. Şi asta, doar pentru că ai simţit cum mâna iubirii s-a desprins de tine.

Treci...

Clipe se scurg prin fluxul vieţii

risipindu-se peste fiecare particulă de materie.

Sufletul tău, înlănţuit de prezent

până la limita suportabilităţii,

priveşte umil către dorul

ce-ţi deschide  poarta încercărilor

şi te invită să-l  treci...

Priveşti spre el ca-ntr-o oglindă

în care-ţi aranjezi faldul greu al singurătăţii

şi pentr-o secundă

te laşi pătruns de lumina dorului

ce te străbate

şi îndrăzneşti...

Iubire ucisă

Îi văd ochii biciuiţi,

de ale tale cuvinte.

Îi văd paşii zdrobiţi,

de şoapta-ţi ce iarăşi o minte.

O văd printre lacrimi căzând,

cu mâna spre cer căutând,

a inimii tale-ndurare.

Iubirea ce ieri adorai

astăzi grea cruce-i ridici

şi-n rece mormânt o arunci.

Am cerut ...

Am cerut tainic în noapte

Stelelor ca să te uit,

Să nu mai simt blânde şoapte,

Prin gândirea-mi de argint.

Am cerut cu glas zadarnic

Inimii să nu te vrea,

Şi i-am zis vântului grabnic

Mării ca să mi te dea.

Iară vina ce-am purtat-o

De a te iubi nespus,

Peste lacrimi am turnat-o,

Să alunece-n abis...

Lasă-mi, toamnă, pomii verzi !

de Ana Blandiana

Lasă-mi, toamnă,pomii verzi ,
Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.

Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie.

Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.

Lasă-mi, toamnă,pomii verzi ,
Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.

Lasă-mi, toamnă-n aer păsări,
Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse
Urlete de ciocârlii.

Dorul

                                       

   Atunci când tânjeşti să fii cu cineva ori în preajma cuiva, a unui loc sau persoană dragă, eşti cuprins de fiorul dorului. Şi nu te aştepta să te părăsească prea repde! Nicidecum! Va trebui să atingi măcar cu privirea ceea ce doreşti atât de intens. Să te pierzi în imagini din fotografii, să atingi acele obiecte ce-ţi amintesc de el. Să răstorni cutiuţa de aur a clipelor magice în care l-ai închis sau să formezi numărul de telefon la capătul căruia vei auzi vocea de care ţi-e dor. Şi abia atunci poate vei reuşi să-ţi stingi flacăra mistuitoare a senzaţiei de dor. 

   Când te cuprinde, poate fi dor de persoana iubită, de părinţi, copii, ţară, natură, de un anumit loc şi alte şi alte lucruri care lasă o mireasmă în sufletul tău şi pe care în anumite momente ale vieţii vrei să o retrăieşti.

 Aşa că, dorul ce te cuprinde în mrejele sale de cele mai multe ori, îţi picură încet dorinţa de a vedea sau a atinge pentru o clipă fiinţa ce-ţi scrie în palme cu ajutorul gândului:,,mi-e dor de tine!” Flacăra dorului îţi cuprinde trupul şi-ţi învăluie gândurile cu persoana dragă, îţi desenează pe obraji macii roşii ai iubirii şi ţi-adună clipele frumoase în şirag la gâtul sufletului. Te face să te simţi atât de slab, pentru că nu mai ai control asupra fiinţei tale, aştepţi, adulmeci, te chinui, fărâmiţezi simţuri răscolite de dragoste. Continui să cerni amintirile pline de emoţie în clepsidra dorului numai să scapi de acea stare şi să te reechilibrezi emoţional.

Legea atracţiei universale - 1

Ceea ce mi s-a confirmat în ultimul timp, a fost faptul că atunci când am un gând negativ, o temere, repede îşi intră în rol ,,Legea atracţiei". Să mă explic:
- Mă tem să nu am vreo cădere de tensiune electrică pentru că... studiez pe o platformă şi nu e bine să ţi se închidă calculatorul brusc, căci ... Hop!... chiar se întâmplă!
- Ajung la mecanic cu o problemă la maşină şi observ undeva, pe tabla maşinii lui, o denivelare  pe care mi-o explică ( explicaţie ce mi s-a părut glumă): ,,-E de la o nucă ce a căzut pe maşină, de curând!", că uite cum, zilele trecute îmi pică şi mie pe capotă o nucă ...mare şi, după cum era de aşteptat, îmi lasă urme...fir-ar!

Atât de adevărat!

......

"Pluteşte tot înainte şi, dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala."

Căci plânsul meu cu tine se sfârşeşte

Eu plâng şi-aştept să-mi auzi plânsul

Şi din înalturi să cobori,

În ochii tăi să-mi văd alintul

Când mă cuprinzi de subsuori.

Eu plâng cu lacrimă amară,

De doruri arsă neîncetat

Şi-aş vrea să mă opresc deseară,

Când te-oi vedea-n al meu cerdac.

Încet păşi-vei printre lacrimi

Să nu-ţi frângi glezna de podea,

Căci în odaia mea de patimi,

Covor de doruri va cădea.

La mulţi ani!

... tuturor celor ce-şi serbează astăzi ziua onomastică! Un buchet de flori virtual, primiţi şi din partea mea.

Degetele mele

Degetele mele

încărcate de iubire,

te-ascund

în căuşul palmelor

de teamă să nu te piardă.

Degetele mele

te strâng

neştiind că te pot strivi,

cu dorul ce arde în ele.

Pe degete

presar sărutarea buzelor,

fiindcă

ele te ating întâi.

Degetele mele

sunt clepsidra ce adună

genele iubirii tale

şi, le strecoară atât de încet

încât universul îşi schimbă pulsul după ele.

Emoţie de toamnă

de Nichita Stănescu

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva, 
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori, 
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori, 
că ai să te ascunzi într-un ochi străin, 
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Melancolie

Sentimental pe-aleea noastră,

Respir parfumul  ce-am lăsat,

Sub infinita boltă albastră

Unde iubirea ne-am cântat.

Melancolia-mi prinde braţul

Din ochi o lacrimă mi-adună,

Mi-ncolăceşte-n trecut pasul

Spre clipele noastre împreună.

E toamnă iar...

Toamna în codru

Când prin codru tu soseşti,

Toată frunza-ngălbeneşti,

O aduni din crengi pe rând

Şi o risipeşti în vânt.

Frunze galbene, uscate,

Cu arămiu însemnate,

Lin din codru se desprind,

Lăsând copacii plângând.