Grația folclorului românesc la Movila Miresii - Brăila



Școala Gimnazială Movila Miresii, jud. Brăila a organizat astăzi, 31 mai 2014, Concursul Județean de muzică populară ,,Zestrea movilenilor”, ediția a IV-a.
 Concursul a avut loc la Căminul Cultural din comuna Movila Miresii și a început la orele 10.00.
Prezentatorii evenimentului au fost doi elevi movileni din clasa a VII-a care au făcut o frumoasă  descriere concursului Zestrea Movilenilor și care, în numele școlii pe care au reprezentat-o, au adus mulțumiri invitaților speciali, precum și tuturor celor prezenți în sală.
S-au adus mulțumiri speciale Consiliului Local Movila Miresii prin reprezentantul acestuia, primarul Dumitru Panțuru care a acordat premiile în bani, dar și profesorului de muzică care s-a ocupat de organizarea acestui minunat concurs, prof. Ionel Laurențiu.
Scopul activității este să descopere tinere talente din rândul elevilor și să promoveze cântecul popular românesc. Să trezească sentimente de adâncă prețuire pentru folclor, pentru poporul român, pentru frumos, pentru magica putere pe care ne-o dă muzica populară în vreme de bucurie sau restriște.

Zestrea Movilenilor 2014, Movila Miresii, Brăila, imagini


Ziua eroilor, 29 mai 2014, la Movila Miresii - Brăila


Lacrimi,  rugăciuni și flori

De ziua eroilor, locuitorii movileni și-au aplecat fruntea pe umărul istoriei cinstind memoria celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru apărarea și libertatea poporului nostru pentru că, în fiecare an, la Înălțarea Domnului, poarta sufletelor românilor este larg deschisă.
Prezenți la ceremonia de comemorare au fost primarul localității, domnul Dumitru Panțuru, preoții Marius Sinca și Stelian Hornea, precum și directorul adjunct al școlii movilene, prof. Mirela Tarța.

Ziua eroilor sărbatorită cum se cuvine la Movila Miresii, Brăila - imagini



Concursul județean de muzică populară ,,Zestrea Movilenilor”



Concursul județean de muzică
Zestrea Movilenilor
Ediția a IV-a
2013-2014

Școala Gimnazială Movila Miresii, jud. Brăila organizează, în data de 31 mai 2014, Concursul Județean de muzică populară ,,Zestrea movilenilor”, ediția a IV-a.
 Concursul va avea loc la Căminul Cultural din comuna Movila Miresii, orele 10.00.
Scopul concursului este să descopere, să încurajeze, să promoveze tinere talente din rândul elevilor și să promoveze cântecul popular românesc.
 Concursul se adresează elevilor din clasele V-VIII, din școlile din județul Brăila și va avea trei secțiuni, după cum urmează:
Secțiunea I: soliști vocali clasele V-VI;
Secțiunea a II-a: soliști vocali clasele VII-VIII
Secțiunea a III-a: grupuri vocale

Concursul Județean de Pictură Culorile Bărăganului, ediția a VI-a, 23 mai 2014 în imagini



Concursul județean de pictură Culorile Barăganului Ediția a VI-a, 2013-2014

Vineri, 23 mai 2014, în  Movila Miresii, județul Brăila, culorile au prins viață, deoarece Școala Gimnazială din localitatea respectivă a organizat cea de-a VI-a ediție a concursului județean de pictură, Culorile Bărăganului.
 Tema concursului a fost culorile Bărăganului în tradițiile și obiceiurile românești, iar obiectivul general a vizat stimularea tinerelor talente care pot transmite prin culoare, gânduri și sentimente ce valorizează tradițiile poporului român.
 Comisia de organizare a acestui concurs a fost alcătuită din: director- prof. Mirela Brezuică, director adj.- prof Mirela Tarța, prof. Florica Munteanu, prof. Ioana Ciocârlan și prof. Vasilica Neacșu.
 Concursul s-a adresat elevilor claselor primare din mediul rural, din județul Brăila, iar proba de concurs a constat în realizarea unei lucrări cu tema: ,,Culorile Bărăganului în tradițiile și obiceiurile românești”. Desfășurat pe două secțiuni: secțiunea I  s-a adresat elevilor claselor: Pregătitoare, I și a II-a, iar secțiunea a- II-a, elevilor din clasele a III-a și a IV.

Eu și gingășia florilor de mai...2014


Sărbătoarea Caloienilor, la Movila Miresii, Brăila

     Marți, 6 mai 2014,  Sărbătoarea Caloienilorritual întâlnit în Bărăgan, a fost consemnată și-n agenda elevilor movileni  care, îndrumați de prof. Vasilica Neacșu  au organizat o astfel de activitate.
Potrivit tradiţiei, oamenii de la sate credeau că prin cinstirea Caloianului vor îndupleca Divinitatea să trimită norii de ploaie asupra recoltelor. Participarea la o astfel de activitate a fost ceva inedit pentru elevii mei din clasa pregătitoare, după cum se poate observa și din imagini.



Fănuş Neagu... Casa Memorială - Grădiștea, județul Brăila - imagini



O filă din cartea unui concurs matematic: ,, Rural nu e sinonim cu inferior”

 

 

          Ajuns la ediția a VIII-a, Concursul Interjudețean de Matematică Rural Math, adresat elevilor din gimnaziu, s-a desfășurat astăzi, 26.04.2014, în localitatea Surdila Greci, fiind organizat de școala din localitate.
Tematica de concurs a fost cea parcursă conform programei până la data de 31.03.2014, la clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a proba de concurs constând în rezolvarea unui test cu probleme tip grilă, iar la clasa a VIII-a proba de concurs a constat în rezolvarea unui test tip evaluare naţională.
          
Participarea elevilor a fost gratuită, concursul dorindu-se a fi o alternativă a concursurilor în care participarea este condiţionată de achitarea unei sume de bani
          Locația evenimentului a fost Sala de Sport din localitatea Surdila Greci, o sală spațioasă, dotată după norme europene.
Ospitaliatea gazdelor și-a risipit parfumul  încă de la început, când elevii și cadrele însoțitoare au sosit la locul desfășurării concursului.
Cu emoțiile prinse la reverul statutului de elev, copiii au intrat încet, încet în atmosfera competiției.
La orele 10.30 s-a pornit cronometrul de start, iar la orele 12.30 concursul s-a încheiat, fără emoțiile de început, ci doar cu cele de așteptare a rezultatului final și al câștigătorilor.
 Fiecare elev participant a primit o diplomă ca semn al trecerii prin probele unui concurs de matematică, chiar dacă desfășurat în mediul rural, organizat fiind la un nivel superior.
Școala Gimnazială Movila Miresii a participat la acest concurs cu un grup de zece elevi din clasele V-VIII. Indiferent dacă vor obține premii, elevii movileni au fost încântați de competiție, de felul cum au pus totul în scenă  organizatorii, aspect pe care țin să-l subliniez și eu, iar subiectele, având  un grad de dificultate specific unui astfel de concurs, i-au provocat să se concentreze și să scoată  matematicianul din ei.

Gayle Forman - citate celebre

  Ne naştem într-o zi. Murim într-o zi. Ne schimbăm într-o zi. Ne îndrăgostim într-o zi. Totul se poate întâmpla numai într-o singură zi. 

Аlbert Camus - citate celebre

   Nu merge în spatele meu, s-ar putea să nu conduc. Nu merge în faţa mea, s-ar putea să nu te urmez. Mergi lângă mine şi fii prietenul meu. 

William Shakespeare- citate celebre



     Să înveţi a citi ce-ţi scrie iubirea care tace şi să auzi cu ochii, astea nu le poate face decât gingaşul simţ al iubirii. 

Elbert Hubbard- citate celebre

  Orice om e prost cel puțin cinci minute pe zi. Înțelepciunea constă în a nu depăși această limită.

Paulo Coelho- citate celebre

    ,, În toate limbile lumii există o aceeaşi zicală: ce nu văd ochii, inima simte. Ei bine, eu afirm că nimic nu este mai fals; cu cât sunt mai departe de sentimentele pe care încercăm să le înăbuşim şi să le dăm uitării, cu atât sunt mai aproape de inimă. Dacă suntem în exil, vrem să păstrăm cea mai neînsemnată amintire despre rădăcinile noastre, dacă suntem departe de persoana iubită, fiecare persoană de pe stradă ne trezeşte amintirea ei. ”

La mulți ani, de Sf. Gheorghe!

La mulți ani! pentru toți ce își serbează astăzi ziua onomastică. 
La mulți ani, frumoasa mea, Georgiana!
Un buchet virtual, de parfumat liliac, din partea mea,  să vă înfrumusețeze ziua!

23 aprilie 2014



Paște plin de lumină!

   
  Fie ca Sărbătoarea Paștelui 2014, să vă aducă liniștea multrâvnită de suflet, sănătate și miracole în propria viață!
                  Cu prietenie și mult drag, pentru voi,                                                             cititorii mei,
                                                                                                                                    Cornelia Vîju





Teatru de păpuși, la Movila Miresii, Brăila, 11 aprilie 2014- povestea ,,Împăratul Cioc de sturz”, de Frații Grimm.

     În ultima zi din săptămâna ,,Să știi mai multe, să fii mai bun”, elevii movileni au primit în dar un spectacol de teatru de păpuși. Că sala Căminului Cultural Movila Miresii a fost neîncăpătoare, se va observa din imagini.
   Mulțumim Consiliului Local Movila Miresii care a oferit acest minunat dar elevilor, acum, înainte de vacanță. Cu siguranță ,,Iepurașul de Paște” a avut un rol important în surpriza acestei zile, iar cel care i-a scris și a făcut posibil acest moment, cu siguranță știe că a adunat în buzunarele sale mulțumirile tuturor elevilor movileni, mici și mari, care au râs cu poftă astăzi, vineri,11 aprilie 2014, când au vizionat povestea ,,Împăratul Cioc de sturz”, de Frații Grimm.


Micii bucătari ai clasei pregătitoare de la Movila Miresii, Brăila

     Suntem niște bucătari talentați.Emisiunea Junior Chef ar avea de câștigat dacă ne-ar selecta.
Wow! De-ați ști ce salată de fructe am pregătit noi astăzi la școală! Cum? Credeați că noi, cei din clasa pregătitoare, nu știm să gătim? Chiar că v-ați înșelat! Am pregătit cea mai delicioasă salată astăzi în cadrul activității școlii altfel, ,,Să știi mai multe, să fii mai bun!” Și câte nu am mai dovedit că știm să facem! Dar... să lăsăm câteva imagini să vorbească, nu doar de iscusința noastră, ci și de nerăbdarea de la început care părea că vrea să ne strice planurile...

,,Românii au talent!” la Clasa Pregătitoare Movila Miresii

     Și pentru că activitățile programate din ,,Săptămâna Altfel” , astăzi, 10 aprilie 2014, au continuat, iată că ne-am descoperit talentele care ne-au făcut mici vedete pentru o zi....
    Am cântat, am făcut magie, am imitat animale domestice sau sălbatice sau am recitat, ca niște profesioniști, poezii. Ba, chiar am și compus ghicitori care au pus în dificultate auditoriul. Ce mai!
Talentul este atributul nostru chiar de la vârsta de 7 ani!

Să știi mai multe, să fii mai bun! la Clasa Pregătitoare A, Movila Miresii

După ce am cules un buchet de păpădii, să-i facem doamnei învățătoare o coroniță așa, precum e coronița Zânei Primăverii, am și colorat câteva  imagini specifice Sărbătorii Pascale....



Școala Altfel, Movila Miresii, 9 aprilie 2014

Și pentru că vremea de afară a fost generoasă în raze de soare am mers pe terenul de sport și ne-am jucat, iar apoi ne-am distrat pe cinste în părculețul din localitate....  



Deși sunt mic, mi-aș fi dorit să fiu pentru o zi primarul localității Movila Miresii

De aceea, astăzi, 9 aprilie 2014, însoțiți de doamnele învățătoare,am mers să contemplăm de aproape... instituția Primăriei Movila Miresii....Doar așa pot dovedi că știu mai multe, ca să devin mai bun....


Concurs județean: VREAU SĂ FIU JURNALIST, Ediția a VII-a, 2013-2014



 Dacă crezi că ești un talentat mânuitor al condeiului și că-n firea ta stă scris miracolul cuvântului, te invităm să participi la concursul județean:

VREAU SĂ FIU JURNALIST
     Ediția a VII-a, 2013-2014



 

REGULAMENT
Inspectoratul Şcolar  Judeţean Brăila şi Şcoala Gimnazială Movila Miresii vă invită să participaţi la concursul judeţean „Vreau sa fiu jurnalist”.
Concursul este aprobat în Calendarul Activităţilor Educative Regionale şi Interjudeţene 2014, poziţia 292 și se adresează elevilor din clasele V-VII.
 Fiecare şcoală va participa cu   o singură  echipă formată din  trei elevi, câte  unul  din cele trei clase.
 Concursul se desfăşoară prin participare indirectă, online.

Tradiții și obiceiuri românești pe plaiuri movilene

Marți, 8 aprilie 2014 la Movila Miresii au răsunat ,, Cântece și dansuri populare din zona Brăilei”, activitate cultural-artistică cuprinsă în proiectul educațional ,, Tradiții și obiceiuri românești”.
Scopul proiectului este de a promova valorile tradiționale românești, prin implicarea elevilor și cadrelor didactice în diverse activități cu specific popular. Locul desfășurării acestei activități din proiect a fost Căminul Cultural din localitate.
Școala Gimnazială Movila Miresii are ca parteneri în acest proiect următoarele școli: Școala Gimnazială Piscu, din județul Galați, Școala Gimnazială Vulturu, din jud. Vrancea, Liceul de Artă Hariclea Darclee Brăila și Școala Gimnazială Vădeni din Brăila.
Tradițiile românești constituie un tezaur al poporului nostru, iar prin promovarea acestora, copiii descoperă de la vârste fragede semnificația și importanța lor.
Școala movileană, reprezentată de director prof. Mirela Brezuică și-a întâmpinat oaspeții, după cum era și firesc, cu pâine și sare, în semn de dragoste, prețuire și respect. Cu toții știm că în tradiția creștin-ortodoxă pâinea reprezintă simbolul vieții, iar sarea ce i se alătură, mărește puterile magico-rituale ale acesteia. Colacul (forma arhaică a pâinii), proaspăt și rumen, a fost simbolul bucuriei și dovada ospitalității movilenilor.

Traditii și obiceiuri românești la Movila Miresii, Brăila - 8 aprilie 2014- imagini




Micul Prinţ, de Antoine de Saint-Exupery

rezumat


    Cartea începe cu o dedicaţie adresată lui Leon Werth, cel mai bun prieten al autorului. Autorul ne spune ca acest prieten al său trăieşte în Franţa, unde suferă de foame şi frig. Îi dedică cartea ca semn de mângâiere de care acesta are nevoie.
 De asemenea, în această dedicaţie autorul îşi cere iertare faţă de copii, pentru că a închinat această carte unui om mare. Dar.... decide că şi acest om mare a fost cândva copil, de aceea nu ar trebui să se supere copiii cititori.
  În primul capitol, autorul ne descrie primele sale desene. Inspirat de pădurile virgine, întâiul desen reprezentă un şarpe boa care înghiţise un elefant . Deoarece „oamenii mari” i-au confundat şarpele boa cu o pălărie, autorul a desenat încă un şarpe boa, dar despicat, pentru a se vedea clar elefantul dinlăuntru.Văzand că nu este înţeles (fiind doar un băieţel de 6 ani), autorul nu a mai desenat nimic dupa această întâmplare. El ne spune că a ales să urmeze meseria de aviator. Apoi mărturiseşte că, datorită meseriei sale, a vizitat multe locuri şi s-a întâlnit cu o grămadă de oameni. Primul său desen l-a purtat cu el totdeauna şi când întâlnea pe cineva îl întreba ce reprezintă desenul. Din pacate, răspunsul era mereu acelaşi: seamănă  cu...o pălărie.

,,Micul Prinţ”, Antoine de Saint-Exupery

Model de analiza a unei cărţi pentru copii;



Titlul: Micul Prinţ
În loc de ,,Motto-ul autorului” avem dedicaţia prin care închină cartea prietenului său, Leon Werth, din trei motive:
-pentru că îi este cel mai bun prieten;
-pricepe totul dintr-o carte adresată copiilor;
-are nevoie de multă mângâiere;
,,Copiilor le cer iertare că am închinat această carte unui om mare.(...)
Aşa că fac o îndreptare: Lui Leon Werth pe când era băieţel”.

    Cartea începe cu o dedicaţie adresată lui Leon Werth, cel mai bun prieten al autorului. Autorul ne spune ca acest prieten al său trăieşte în Franţa, unde suferă de foame şi frig. Îi dedică cartea ca semn de mângâiere de care acesta are nevoie.
 De asemenea, în această dedicaţie autorul îşi cere iertare faţă de copii, pentru că a închinat această carte unui om mare. Dar.... decide că şi acest om mare a fost cândva copil, de aceea nu ar trebui să se supere copiii cititori.

Dezacorduri dintre subiect si predicat


  • vă văd o femeie care ştiţi”  – corect: vă văd o femeie care ştie;
  • mi s-a făcut vrăji”  – corect: mi s-au făcut vrăji;
  • Pe 16 martie, Europa FM şi Par Avion te trimite la concert”  – corect: Pe 16 martie, Europa FM şi Par Avion te trimit la concert;
  • eu zic că melodiile frumoase şi muzica bună va dăinui”  – corect: eu zic că melodiile frumoase şi muzica bună vor dăinui;
  • sunt adeptu’ iubirilor alea cu un bileţel”  – corect: iubirilor ălora;


Greşeli din domeniul pronunţării

   Una dintre cele mai frecvente greşeli continuă să fie rostirea greşită a lui x intervocalic, pentru care mulţi vorbitori tind să generalizeze forma cs: executare [ecsecutare]  – corect: [egzecutare];

exemplu [ecsemplu]  – corect: [egzemplu];

există [ecsistă]– corect: [egzistă];

 examenul [ecsamenul] – corect: [egzamenul];

exact [ecsact]  – corect: [egzact].

Ghicitori cu flori, fructe si plante

Ban de aur colorat
Cu pene inconjurat
Il puteti ghici indata
Ca are nume de fata!
Margareta 

In gradina lui Pandele
E un pom plin cu margele
La culoare-s rosii toate
Cu codite-mperechiate
Cirese 

Voinicel cu haina alba
Iese primul din zapada!
Ghiocelul 

Patru frati stau intr-o casa
Si de ploaie nu le pasa!
Nuca. Miezul de nuca 

Sunt școlar

Nu mai merg la grădiniță
Am ghiozdan și-abecedar,
Toată lumea mă întreabă
Cum îmi e? Păi, sunt școlar!

Am băncuța mea și-s mândru
Scriu, desenez, colorez,
Degete, numărătoare
Iau, adaug.... socotesc!

Literele-mi stau în față
Îmi zâmbesc, dar și eu lor,
În silabe le citesc
Cu ai mei colegi de zor.

Felicitari, Vîju Ionela Georgiana!

Încă un rezultat bun obținut de eleva movileană, Georgiana Vîju din clasa a VIII-a A, la concursul ,,Poveștile Cangurului”, la limba română.



Rezultatele la concursul POVESTILE CANGURULUI V-XII - VINERI 21 FEB
Judetul: BRAILA


Localitatea: MOVILA MIRESII
SCOALA GIMNAZIALA
Vîju Georgiana................173 puncte

detalii: http://www.cangurul.ro/rezultate2013-2014/Povestile_Cangurului_V-XII_Vineri_21_Feb/braila.pdf

Email-ul

     
    Tehnologia acestui secol ţi-a deschis noi metode de a comunica: telefonia mobilă şi internetul. Preferi deja în ultimul timp să trimiţi sau să primeşti veşti prin intermediul sms-urilor şi al email-urilor.
Nu mai ai nevoie de coală albă, stilou şi plic ca să trimiţi o scrisoare şi să aştepţi zile în şir un răspuns. De acum... navighezi pe calea virtuală a mess-urilor şi email-urilor. Câteodată poate eşti emoţionat şi nu poţi rosti anumite cuvinte la telefon, aşa că preferi să foloseşti tastatura calculatorului ca să scrii cuvinte frumoase, rupte din inimă. Şi... îţi convine, de multe ori pari mai plin de curaj înaintea unui monitor, decât în faţa persoanei căreia ai vrea să i te adresezi. Mai mult, ai avantajul de a folosi şi imagini sugestive cu tema pe care vrei să o comunici şi astfel câştigi un atu în plus,  întărindu-ţi spusele.
 Şi... aşa se nasc zeci de email-uri, devii dependent de ele ca de un drog, le scrii odată cu zecile de gânduri în care dezmierzi persoana iubită. Eşti încântat că prin metoda aceasta i le transmiţi repede, în fiecare zi, însă mai greu este să suporţi starea trădătoare de aşteptare a email-ului de răspuns. Uf... şi câteodată vine aşa greu,  te face să stai permanent cu ochii pe căsuţa inbox-ului... te frămânţi în mii de gânduri când răspunsul întârzie.

Promisiunea


   Atunci când îţi aşezi cuvântul în balanţa încrederii unei persoane faci o promisiune. I se mai spune  făgăduinţă, angajament, legământ.
  Valoarea unei promisiuni se citeşte în ochii celui care o face şi urmează să o respecte. Dincolo de promisiunile pe care le faci sau le legi cu cineva, mai există şi promisiuni pe care ţi le faci ţie însuţi. Acestea sunt importante deoarece te mobilizează şi te ajută să devii o persoană hotărâtă, ce învaţă să se respecte.
 De câte ori nu ţi-ai făcut o promisiune dar ai sfârşit prin a o încălca? De multe ori, cu siguranţă! Îţi promiţi să devii mai bun, mai iertător, mai îndrăzneţ sau  mai indulgent cu cei din jur. Şi de aici începe evoluţia, transformarea ta, ca om. Aşa înveţi să contracarezi loviturile vieţii. Să iei decizii oficiale în sufletul tău. Rostind doar promisiuni pe care eşti dispus să le respecţi.
  Prin promisiunile ce le faci celor din jur îţi câştigi credibilitate şi îţi conturezi o personalitate proprie. Dacă continui să promiţi un lucru şi nu îl faci, vei deveni un mincinos în ochii celorlalţi, pentru că nu îţi asumi responsabilitatea, o rosteşti fără să gândeşti înainte dacă o poţi respecta. Devii  opusul unui om serios, pe care se poate baza iar oamenii te vor evita, te vei simţi marginalizat şi va trebui să te schimbi, să înveţi a-ţi respecta  făgăduinţele.
   Ţi s-a înâmplat de atâtea ori să verşi râuri de lacrimi, numai pentru că cineva ţi-a îngheţat visele prin vorbe prefăcute.

Olimpiada de limba franceză, etapa judeţeană, 15 martie 2014




Sâmbătă, 15 martie 2014,  la Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius” Brăila, s-a organizat etapa județeană a olimpiadei de limbă franceză.
Școala Gimnazială Movila Miresii a fost reprezentată în această competiție de către eleva Vîju Ionela Georgiana, din clasa a VIII-a A, îndrumată de prof. Iordan Marilena, obținând un punctaj de 81,5 puncte (nivel normal).
Felicitări silitoarei eleve, dar și profesorului coordonator care s-a ocupat de pregătirea sa.

De dragoste

de Ana Blandiana

Nu mă lăsa, aşează-mi-te-alături
Şi ţine-mi capul strâns să nu tresar
Când somnul bont la care-s condamnată
Se-ascute, răsucindu-se-n coşmar;

Cuprinde-mi tâmplele în palme-aşa
Cum ţii să nu se verse un potir
Şi pune-ţi gura peste gura mea:
Inspiră ţipătul care-l expir,

Gândeste-te, n-ar fi păcat...

de Magda Isanos

Invata-mă cu ce să-ncep intai
si-n care vorbe-anume tuturor
să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tai,
si cum, de-atatea lumi luminatori,


pe gura ta surasu-i ca un soare;
ei poate niciodata n-or să stie
din fiecare clipa trecatoare
cum ne-am durat noi cate-o vesnicie

Primăvara, anotimpul poeziei şi al iubirii...

 
 Când primăvara păşeşte din calendar, purtând în braţele sale parfumul minunat al florilor, razele soarelui o însoţesc în voiajul său şi-i dăruiesc raze din ce în ce mai calde.Verdele devine stăpânul zărilor, iar energia îţi tresaltă în vene, pentru că, odată cu natura, ieşi din hibernare. Se derulează un decor superb, a cărui imensitate nu poate fi exprimată de cuvinte, ci doar de simţuri...
  Devii mai visător, ochii ţi se încarcă cu priviri scânteietoare, iar natura îşi desface generoasă braţele să te dezmierde la sânul ei.
    Într-o atmosferă ce pluteşte pe muzica Divinului, mâinile tale ating raftul de cărţi din bibliotecă şi instinctiv, scot de acolo o carte de poezii, asta pentru că primăvara e muza poeţilor. Degetele sale lungi şi fine ştiu a împleti slovele atât de frumos  adormindu-te într-o vale a îndrăgostirii de tot şi toate!

Gustul amar al trădării

   
 Trădarea este o stare josnică pe care n-o chemi să-ţi întretaie calea, însă te atinge cu ghearele sale cel puţin o dată-n viaţă. Despre trădare ai citit în ,,Biblie”, cartea de căpătâi a tuturor creştinilor, atunci când Iuda l-a trădat pe Iisus Hristos.
  Când  greutatea acestei stări te acoperă, simţi că cerul se prăbuşeşte asupra ta, şi aproape refuzi să accepţi. Nu, nu-ţi doreşti să fii personajul principal într-un act al trădării! Nu suportă inima ta să fie jucată într-o astfel de scenă! Toate momentele plăcute se şterg ca prin farmec când apare trădarea, rămânând doar gustul său amar, de care scapi greu, în timp şi care te obligă să te îndoieşti de orice situaţie ce îţi va ieşi în cale din acel moment. Iar îndoiala denaturează totul în jurul său şi te poate determina să vezi minciuna ca pe adevăr. E acea prismă care distorsionează, nu stabileşte ce este adevărat şi ce este fals. Dacă ideea trădării pune stăpânire pe tine îţi dă fiori de gheaţă asemeni morţii şi-ţi ucide în acele clipe zâmbetul, bunătatea, încrederea, iubirea dacă n-o controlezi. Nu te sărăceşte, însă te răscoleşte până în măduva oaselor.

Orhideele mele...



Orhideele (Orchidaceae) formează o familie de plante în cadrul monocotiledonatelor. Este cea mai diversificată și răspândită dintre familiile de plante superioare; familia orhideelor conține peste 30.000 de specii și peste 200.000 de hibrizi.(http://ro.wikipedia.org/wiki/Orhidee)

Îmbrăţişarea

   
  Atunci când trăim un moment drag, ne place să-l împletim într-o îmbrăţişare. Acea deschidere largă a braţelor în care cuprindem trupul unei alte persoane. Îmbrăţişarea are mai multe semnificaţii. Poate fi dată de către un părinte copilului, deci părintească, între fraţi, frăţească, între prieteni, prietenească sau între doi oameni ce se iubesc, îmbrăţişarea dragostei. Mai există şi îmbrăţişări cordiale, de politeţe sau de încurajare a unei persoane înaintea unei provocări, examen, operaţie etc.
  Prin îmbrăţişare se transmit sentimente pe care cuvintele nu le pot rosti, e acel simţământ al cărui barometru este inima. O îmbrăţişare sinceră, curată, se simte imediat, deoarece are puteri vindecătoare, poate lecui dureri din suflet,  de multe ori. Când inima ţi se încălzeşte de îmbrăţişarea iubirii, aproape pluteşti, trupul ţi se topeşte în braţele celuilalt şi farmecul unei astfel de trăiri îl închizi cu grijă în seiful inimii cu care vei unge momente de singurătate, poate.
  Cineva îmi spunea că ,,există micile bucurii ale vieţii care te mint suficient de frumos încât să-ţi placă să trăieşti”.

Iertarea

   
      
 Desenăm greşeli mereu pe pânza vieţii, de aceea este necesară iertarea. Prin iertare, majoritatea greşelilor se şterg şi astfel oamenii eliberându-se de balastul lor, păşesc mai departe cu învăţătura lecţiilor primite, pregătiţi fiind acum pentru înfruntări viitoare, conform proverbului:,,Omul din greşeli învaţă!”
   Dacă cineva te jigneşte, loveşte sau printr-un anumit gest îţi greşeşte, ai datoria de a te ridica mai presus decât el şi de a-ţi înălţa sufletul în cea mai nobilă trăire umană, iertarea. Prin iertare, înveţi să îţi depăşeşti limitele. Iertând celui ce ţi-a greşit, în inimă se pogoară sentimente curate, plăcute înaintea divinului, este iubirea de aproapele tău care reprezintă comoara ascunsă în sufletul oricărui om.
   Dacă cel care îţi greşeşte îşi recunoaşte vina, făcându-şi curaj să te privească în ochi şi să îşi ceară scuze, îl ierţi cu uşurinţă, mai ales dacă regretă din suflet, iar tu vei simţi asta din vocea şi privirea sa. Dar, dacă cel care greşeşte nu recunoaşte, va primi iertarea însă îţi va pierde respectul.
 Capacitatea omului de a greşi este imensă. De aceea toleranţa trebuie să-şi facă sălaş în cămările sufletului nostru mai des, iar persoanele care ne greşesc, dincolo de iertarea noastră să primească şi uitarea presupusei greşeli, abia atunci iertarea poate fi considerată deplină.

Într-adevăr, prietenia este o floare rară....


"Ce nu vrei sa stie dusmanul, nu spune prietenului!" (proverb arab)

"Cel care n-a simtit niciodata farmecul unei prietenii sincere si dezinteresate, nu cunoaste toata fericirea pe care un om o poate primi de la un om." (Young)

"De mi-ai numi o mie de comori, acestea toate nu pretuiesc cat un adevarat prieten." (Sf Ioan Gura de Aur)

"Fereste-te deopotriva de prietenia dusmanului si de dusmania prietenului!" (N. Iorga)

"Nimic nu raneste un prieten ca lipsa de incredere; caci ce este prietenia decat unitatea a doua suflete? si unde este unitate fara incredere?"

Duminica Ortodoxiei la Movila Miresii, Brăila



            Tradiţionalul  Concurs   de  schiţe  şi  planşe  cu  tematică  religioasă, aşezat  sub  genericul: „ 2014 - Anul  omagial  Euharistic ( al Sfintei  Spovedanii  şi  al  Sfintei  Împărtăşanii) – Anul  comemorativ  al  Sfinţilor  Martiri  Brâncoveni, realizat  de  către  elevii  Şcolii  Gimnaziale  Movila  Miresii, s-a  desfăşurat  duminică, 9 martie 2014, sub  îndrumarea  prof. de  religie  Ghiorghieş  Maria.
 Prima  duminică  din  Postul  Mare, numită  a „Ortodoxiei” - reprezintă  un  prilej  mult  aşteptat  de  elevi  pentru  a-şi  arăta   credinţa  în Dumnezeu şi  în  sfinţii  Săi, prin  strădaniile  lor  de  a zugrăvi icoane.
     Elevii  au  participat  la „ Duminica  Ortodoxiei”  în  biserica  parohială  la  Sfânta  Liturghie, aducând  lucrările  lor.
Elevii  movileni au  fost  premiaţi  de  către  preoţii  parohiei: Sinca  Marius  şi  Hornea Stelian.


A consemnat: prof. de  religie  Ghiorghieş  Maria

Olimpiada de istorie, faza județeană, Brăila, martie 2014

   
 



 Sâmbătă, 8 martie 2014, la Brăila s-a desfășurat Olimpiada de istorie, faza județeană. Gazda acestui concurs școlar a fost Școala Gimnazială Mihail Sadoveanu.
    Școala Gimnazială Movila Miresii a fost reprezentată în această competiție de către eleva Vîju Ionela Georgiana, din clasa a VIII-a A, care a obținut 72,50 puncte, îndrumată de prof. Daniela Bucătaru.
  Felicitări Georgiana și mult succes la celelalte concursuri școlare!

Cântec femeiesc

de Adrian Păunescu

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

De ziua ta, gingașă femeie...

Un buchet de lalele...
alături de un sincer: LA MULȚI ANI!