Concursul județean de pictură Culorile Barăganului Ediția a VI-a, 2013-2014

Vineri, 23 mai 2014, în  Movila Miresii, județul Brăila, culorile au prins viață, deoarece Școala Gimnazială din localitatea respectivă a organizat cea de-a VI-a ediție a concursului județean de pictură, Culorile Bărăganului.
 Tema concursului a fost culorile Bărăganului în tradițiile și obiceiurile românești, iar obiectivul general a vizat stimularea tinerelor talente care pot transmite prin culoare, gânduri și sentimente ce valorizează tradițiile poporului român.
 Comisia de organizare a acestui concurs a fost alcătuită din: director- prof. Mirela Brezuică, director adj.- prof Mirela Tarța, prof. Florica Munteanu, prof. Ioana Ciocârlan și prof. Vasilica Neacșu.
 Concursul s-a adresat elevilor claselor primare din mediul rural, din județul Brăila, iar proba de concurs a constat în realizarea unei lucrări cu tema: ,,Culorile Bărăganului în tradițiile și obiceiurile românești”. Desfășurat pe două secțiuni: secțiunea I  s-a adresat elevilor claselor: Pregătitoare, I și a II-a, iar secțiunea a- II-a, elevilor din clasele a III-a și a IV.

            Obiectivele concursului au urmărit să dezvolte la elevi atitudini pozitive față de frumosul din arta plastică prin aplicarea unor tehnici de lucru originale, i-a încurajat să folosească amestecuri de culori adecvate temei date, să îmbine elementele de limbaj plastic, să exprime prin culoare sentimente și trăiri proprii și, nu în cele din urmă, să participe la o competiție județeană. Concursul se dorește a fi un stimulent pentru evidențierea tinerelor talente care pot transmite, prin culoare, gânduri și sentimente.
S-au întrecut în mânuirea pensulei și a culorilor, elevii următoarelor școli participante: Școala Gimnazială Bordei Verde, Școala Gimnazială  Șuțești, Școala Gimnazială Vădeni, Școala Gimnazială  Urleasca, Școala Gimnazială Corbu Nou, Școala Gimnazială Latinu, Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu și, bineînțeles, elevii școlii organizatoare,  Școala Gimnazială Movila Miresii.
Este important să învățăm de la natură
 D-na prof. Florica Munteanu a fost amfitrionul acestui eveniment și, după ce a urat bun venit tuturor participanților, a prezentat componența juriului. A încurajat elevii să lase inspirația să curgă peste coala albă de hârtie jucându-se cu culorile cât mai liber, amintindu-le că indiferent dacă vor câștiga sau nu un premiu, ei trebuie să se simtă învingători pentru faptul că se află în mijlocul unei competiții de pictură, unde muzica pensulei va surprinde cele mai frumoase note.
 Doamna inspector pentru învățământul primar, prof. Ecaterina Bonciu, prezentă la eveniment, le-a reamintit copiilor cât de frumoasă este natura, Bărăganul unde ei locuiesc, cât de frumoși sunt macii care încarcă la acest moment câmpurile și, retoric, s-a întrebat, cât de mult trebuie să le placă lor culorile din moment ce sunt prezenți în sală.
Poate că pe viitor nu veți deveni toți pictori, dragi elevi, a subliniat  d-na prof. Ecaterina Bonciu, însă dacă veți învăța să iubiți culoarea, veți ști întotdeauna să armonizați lucrurile din mediul vostru, veți învăța să apreciați frumosul și veți păși cu multă plăcere într-o expoziție de artă, de unde veți ieși mult mai bogați sufletește. Este important să învățăm de la natură, să lăsăm culorile să se joace pe planșă, iar dacă vom ști să ascultăm sfatul specialiștilor și vom picta așa cum simțim, vom câștiga enorm.
Prezența voastră la o astfel de competiție, a subliniat sursa citată, vă dă prilejul de a lega noi prietenii cu colegii din alte școli, iar acesta este un lucru minunat. Vă doresc să aveți inspirație și să surprindeți în lucrările voastre toată strălucirea Bărăganului.
 Înainte de a înmuia pensula în acuarelă, elevii au ascultat indicațiile domnului prof. Hugo Mărăcineanu, care le-a prezentat tema fiecărei secțiuni, elevii din clasele I, a - II și Pregătitoare urmând să reprezinte în desenele lor un vas decorat cu linii și puncte, iar participanții la secțiunea a II-a, urmând să surprindă în picturile lor unul din obiceiurile tradiționale românești, specifice zonei Bărăganului.
 Juriul concursului a avut următoarea componență: președinte – prof. Hugo Mărăcineanu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici Români, prof. Ecaterina Bonciu, prof. Mirela Brezuică, Liliana Panțuru – bibliotecar și Armanda Filipine – jurnalist. Indicatori după care au fost evaluate lucrările au fost: originalitatea, organizarea echilibrată a compoziției, aplicarea de tehnici specifice temei date, folosirea elementelor de limbaj plastic, expresivitate.
 Pictura,  culme a delicateții sufletului uman
 Toți elevii înscriși în competiție au primit diplome de participare, iar premiile au mers către următoarele școli din județ:
Secțiunea I
Premiul I a fost obținut de elevul Turtoi Alin, din clasa a II-a, Școala Gimnazială Vădeni, îndrumător înv. Doina Sergan;
Premiul al II-lea a fost înmânat elevei Bănică Cristina, din clasa a II-a, Școala Gimnazială Movila Miresii, îndrumător înv. Geanina Sandu;
Premiul al III-lea a fost obținut de eleva Costea Ioana Danyana, din clasa I, Școala Gimnazială Corbu Nou, îndrumător înv. Rodica Furtună;
Mențiunile au fost obținute de către elevii:
Nicolae Anca, clasa I-B, Școala Gimnazială  Șuțești, îndrumător înv. Violeta Mândroiu;
Condurache Adina, clasa I, Școala Gimnazială Vădeni, îndrumător Liliana Damian;
Ion Alexandra Violeta, clasa I, Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu, îndrumător înv. Elena Mihai;
Stepanenco Robert Ionuț, clasa a II-a, Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu, îndrumător înv. Angela Gavrilă.
 Elevii premiați la cea de-a doua secțiune, au fost:
Premiul I- Oprea Ionela, clasa a IV-a, Școala Gimnazială Movila Miresii,  îndrumător Penca Budur;
Premiul al II-lea- Pătrăscoiu Maria Luiza, din clasa a IV-a, Școala Gimnazială  Șuțești, îndrumător înv. Sorina Tănase;
Premiul al II-lea – Ioniță Anca Corina, din clasa a III-a, Școala Gimnazială  Șuțești, îndrumător înv. Daniela Teișanu.
Mențiunile secțiunii a II-a, au fost înmânate următorilor elevi:
Neacșu Delia Cosmina, clasa a IV-a, Școala Gimnazială  Șuțești, îndrumător înv. Mariana Toica;
Tatu Valentina Ioana, din clasa a III-a, Școala Gimnazială Vădeni, îndrumător înv. Alina Ursu;
Vîlcu Beatrice Nicoleta, clasa a III-a, Școala Gimnazială Corbu Nou, îndrumător înv. Rodica Furtună;
Bercaru Rodica Mirela, din clasa a III-a, Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu, îndrumător înv. Angela Gavrilă.
Plini de imaginație, elevii au reușit să încarce propriile lucrări nu doar cu culoare, ci și cu emoție și simplitate.
Să nu uităm că pictura, acea culme a delicateții sufletului uman, va pătrunde cu frumusețea ei dincolo de retina ochiului și va naște mereu un cântec divin pe notele căruia vom păși desculți către cer.
Felicitări adresez și eu tuturor elevilor participanți, cadrelor didactice ce veghează la formarea lor, organizatorilor și invitaților speciali, datorită cărora acest eveniment a fost un succes.
Timp de două ore culorile s-au jucat în voie pe planșele micilor desenatori pentru că Școala Gimnazială Movila Miresii, prin cadrele sale didactice bine pregătite, a reușit încă o dată să deschidă orizontul elevilor spre culmile frumosului etern: natura și tradițiile.

Cornelia Vîju



3 comentarii:

  1. Felicitari tuturor elevilor si cadrelor didactice indrumatoare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna seara
    Am observat lipsa d-nei Perianu S. din juriu. Ce s-a intamplat?
    A fost exclusa din cauza concursului din 2013?( Anul trecut un elev din clasa a V-a a castigat concursul la sectiunea a II-a)

    RăspundețiȘtergere
  3. Acceptati orice critica!
    Din date reiese ca eleva Condurache Daniela a participat in 2012 ca elev in clasa a IV-a ,iar in 2013 tot elev in clasa a IV-a
    Nu e vina d-voastra ca un director a trimis un copil din clasa a V- a la acest concurs.
    E corect fata de ceilalti elevi participanti?

    RăspundețiȘtergere

Nu se înjura şi nu se face spam

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.