Micul Prinţ, de Antoine de Saint-Exupery

rezumat

    Cartea începe cu o dedicaţie adresată lui Leon Werth, cel mai bun prieten al autorului. Autorul ne spune ca acest prieten al său trăieşte în Franţa, unde suferă de foame şi frig. Îi dedică cartea ca semn de mângâiere de care acesta are nevoie.

 De asemenea, în această dedicaţie autorul îşi cere iertare faţă de copii, pentru că a închinat această carte unui om mare. Dar.... decide că şi acest om mare a fost cândva copil, de aceea nu ar trebui să se supere copiii cititori.

  În primul capitol, autorul ne descrie primele sale desene. Inspirat de pădurile virgine, întâiul desen reprezentă un şarpe boa care înghiţise un elefant . Deoarece „oamenii mari” i-au confundat şarpele boa cu o pălărie, autorul a desenat încă un şarpe boa, dar despicat, pentru a se vedea clar elefantul dinlăuntru.Văzand că nu este înţeles (fiind doar un băieţel de 6 ani), autorul nu a mai desenat nimic dupa această întâmplare. El ne spune că a ales să urmeze meseria de aviator. Apoi mărturiseşte că, datorită meseriei sale, a vizitat multe locuri şi s-a întâlnit cu o grămadă de oameni. Primul său desen l-a purtat cu el totdeauna şi când întâlnea pe cineva îl întreba ce reprezintă desenul. Din pacate, răspunsul era mereu acelaşi: seamănă  cu...o pălărie.

   În al doilea capitol, autorul ne povesteşte cum a rămas în pustiul Saharei.

   S-a întâmplat odată să i se strice avionul şi să rămână singur în mijlocul deşertului. Acolo s-a întâlnit cu Micul Prinţ, care era un băieţel provenit de pe altă planetă. Îşi aminteşte că, atunci când s-a trezit de dimineaţă, un glas ciudat îl ruga să-i deseneze o oaie. El a încercat de mai multe ori să o deseneze, dar nu a reuşit să îl satisfacă pe Micul Prinţ. Nu-i venea să creadă că cineva ajunsese la aşa distanţă de aşezările omeneşti. Neştiind cum să-i deseneze o oaie, i-a desenat şarpele. Mirarea autorului a fost că, pentru prima dată, cineva ştia ce reprezintă desenul său. Aproape că nu i-a venit să creadă.

  Deoarece nu reuşea să deseneze oaia dorită de copil, îi desenă o cutie, şi-i explică, cum înlăuntrul acesteia se află chiar oaia lui.

 Planeta de pe care venea Micul Prinţ (află autorul mai târziu) era de mărimea unei case şi se numea asteroidul B-612, el trăia singur pe ea, avea doar o floare şi trei vulcani, din care unul stins, pe care îi curăţa în fiecare săptămână. Floarea lui, care era foarte pretenţioasă vroia să fie udată mereu, să stea sub un clopot de sticlă ca să nu-i fie frig noaptea. Era o floare specială, care putea să vorbească şi să-şi exprime sentimentele

   Micul Prinţ începe să-i facă mărturisiri autorului cum că, se temea că pe planeta lui micuţă vor creşte baobabi, care sunt nişte arbori înalţi cât bisericile. De aceea el a vrut o oaie care să poată mânca puieţii de baobabi. Ca sa nu-i mănânce oaia floarea, pilotul i-a desenat acesteia o botniţă, iar florii o armură ca să fie protejată.

  Cel mai mult Micului Prinţ îi plăceau apusurile de soare. Planeta fiind foarte mică era suficient să se mute cu scaunul pentru a vedea un nou apus. Astfel el văzuse într-o zi patruzeci şi trei de apusuri.

  În capitolele urmatoare, autorul ne prezintă toate planetele pe care le-a vizitat Micul Prinţ, călătoriile şi descoperirile sale.

  Pe prima planetă, se afla un rege care era în căutare de supuşi. Acest rege părea a fi un om corect. El susţinea că este stăpânul stelelor.

  Pe următoarele planete, se întâlni cu un vanitos, care trăia doar pentru a fi admirat şi pe care, Prinţul nu l-a înţeles ; cu un beţiv care nici el nu ştia de ce bea; cu un businessman care pretindea că stelele sunt ale lui şi le tot calcula spunând că le pune la bancă.

  Planeta a cincea era cea mai mica dintre toate. Aici trăia un lampagiu care respecta cu sfinţenie un consemn care îi spune că dimineaţa şi seara trebuia să aprindă şi să stingă felinarul. Lampagiul i se păru prima persoană care nu era caraghioasă şi care făcea un lucru util.

   Cea de-a şasea planetă, era de zece ori mai mare decât celelalte. Pe ea trăia un geograf. Acesta îl sfătui pe Micul Prinţ să meargă pe planeta Pământ. Află de la acesta noţiunea efemerului şi nu îi plăcu, deoarece dacă efemerul ar exista şi pe planeta sa, ar rămâne fără floarea lui preferată, aceea care are patru ghimpi pentru apărare.

  Ca urmare, cea de-a şaptea planetă pe care a poposit Micul Prinţ a fost planeta Pământ. Aici el a fost uimit de întinderea nemarginită a acestuia. Primul personaj cu care s-a întâlnit aici a fost şarpele. Aici mai găsi o sumedenie de flori ca ale lui şi rămase dezamăgit când a văzut că floarea sa nu era unică, aşa cum crezuse iniţial. Aceasta îi spusese că e unică în lume.

   Se întâlni în drumul său cu o vulpe, care îi arată diferenţa dintre floarea lui şi restul florilor. Această diferenţă era că floarea lui era „îmblânzită” deoarece micuţul a avut grijă de ea .

 Povestea continuă, copilul povesteşte cum în drumul său pe pământ a mai întâlnit o vulpe care i-a spus să meargă în grădină şi să observe că trandafirii pe care îi văzuse şi crezuse că sunt la fel cu floarea lui, erau altfel, deoarece creşteau singuri, nu erau răsfăţaţi şi îngrijiţi de cineva anume, precum era floarea sa de către el. Îi cere să o îmblânzească pentru că şi ea ar vrea să-i devină prietenă. De la vulpe află un lucru înţelept, acela că « oamenii mari nu mai au timp de nimic, cumpără lucruri de-a gata de la neguţători. » Şi că de multe ori ,,graiul e izvorul unor neînţelegeri , că limpede poţi vedea doar cu inima deoarece ochii nu pot pătrunde în miezul lucrurilor ».

   În vizita lui pe pământ, Micul Prinţ s-a mai întâlnit cu un acar şi cu un neguţător de hapuri perfecţionate care potolesc setea.

 Autorul la un moment dat întrerupe confesiunile copilului, deoarece nu mai aveau apă şi riscau să moară de sete. Decid să caute o fântână, iar în cele din urmă o şi descoperă.

  Spre sfârşitul poveştii, pilotul află de la Micul Prinţ că plecase de pe planeta lui micuţă de un an de zile, şi că ar fi trebuit să se întoarcă acasă exact în acea noapte. De aceea Micul Prinţ vorbise cu şarpele veninos ca să-l otrăvească pentru a ajunge acasă.

   Aflăm în ultimul capitol opiniile Micului Prinţ faţă de planeta noastră şi felul în care s-au despărţit cei doi. Astfel corpul său a rămas pe pământ, el plecând numai cu sufletul.

 Totuşi, pilotul ar mai fi vrut să stea cu el, însă îşi terminase avionul de reparat şi trebuia să se întoarcă în lumea reală. L-au impresionat credinţa copilului faţă de floare şi a realizat că « aceasta e identică cu icoana unei flori ce străluceşte înlăuntru-i, ca flacăra-ntr-o lampă, chiar şi atunci când doarme. » Micuţul i-a amintit un lucru dureros, dar adevărat, acela că oamenii caută o viaţă şi de multe ori nu găsesc ceea ce caută. Pentru că nu caută cu inima, nu pot găsi misterul dintr-o floare sau dintr-un strop de apă.

  Micul Prinţ l-a convins pe autor să nu fie trist, deoarece ei vor fi tot timpul împreună, iar când pilotul se va uita la cer zâmbind, va vedea stelele, fiind singurul care va şti că pe una din ele trăieşte Micul Prinţ împreună cu floarea lui şi cei trei vulcani. Doar el va cunoaşte întreaga poveste a copilului şi a aventurilor sale. Doar el va înţelege de ce clopoţeii se preschimbă-n lacrimi adesori.

  Aceasta poveste este deosebită prin personajul imaginar creat de autor, prin înţelepciunea de care dă dovadă Micul Prinţ, dincolo de gândirea de copil. 

   Dupa plecarea Micuţului cu păr de aur, autorul îşi aminteşte că a uitat să pună legătoarea de piele la botniţa oii, şi că ar exista posibilitatea ca aceasta să cadă, iar floarea să fie mâncată de oaie. Şi totuşi...nu se va întâmpla asta deoarece Micul Prinţ va fi acolo şi va veghea. Şi fericirea se va scrie din nou...

Cornelia Vîju