Minunea vieții mele...

În noaptea asta ca și ieri

Mă porți într-o poveste,

Când îmi apari de nicăieri

Tiptil,  fără de veste.

Mă treci de-al dragostei hotar,

Minunea vieții mele

Și-mi dăruiești un lampadar

Zidit din albe stele.

Îmi ascund umbra de argint,

În privirea-ți senină,

Mă prind în dulcele-ți alint

Când mă implori:  Hai, vină!

Chemare

Te cânt în multe ode, te chem la sfinte-altare

Suflet pereche, oare, pe unde rătăcești?

Mi-e păru-ncărunțit de-atâta așteptare,

Vino, la sânu-mi rumen să te adăpostești!

Îndură-te și curmă  amara-mi suferință,

Nu vezi că cerul mi-e mereu întunecat?

Aprinde-n el lumina cu-a ta iubire sfântă

Și-ți voi plăti-n vecie cu-al meu suflet curat.

Trăire

Te-am agățat de geana nopții

Cu gândul meu ocrotitor,

Tu  mi-ai promis la echinocții

Din stele c-o să te cobori.

Și pe cărări cad frunze moarte,

M-aplec sfioasă și le-adun,

Iubirea noatră nu va bate

La ușa toamnei nicidecum.

Acoperă!

Acoperă-mi noaptea cu ale tale gânduri,

Trezește la viață al meu trup adormit,

Mi-e inima întristată, doar glasul tău de înger

Mi-aduce alinare și amorul tău grăit!

Iubesc pe veșnicie ochii-ți adânci ca marea,

Gingașa lor privire ce m-a înamorat,

Iar flacăra ce-n verde le poartă strălucirea

Dorința-n mine aprinde, ești tot ce am visat!

Poete drag, cu păr bălai!

                

                      Poetului Mihai Eminescu

Înamorat de crâng și ape

Ai fost poete-n drumul tău,

Iubirea ai ascuns sub pleoape

Și-ai venerat-o-n vers mereu.

Pe-aleea plopilor sihaștri

Ai rătăcit de multe ori

Și-n ochii tăi oglinzi de aștri,

Ales-ai dorul să cobori.

În ochii tăi...

În ochii tăi au răsărit poeme,

Ce‑n taină le presară gândul meu

Şi-n care străjuiesc din vreme-n vreme,

Albi porumbei din lira lui Orfeu.

Te-ai  întrupat din ancestrale ţărmuri,

Cu pasul lin mă-nveți al vieţii vals,

Înamorată de-ale tale doruri

Aleg să-ţi fiu al clipelor suspans.

Negare

Rezemați de tâmpla toamnei

Colindăm lungile alei,

Mi-ascunzi în căușul palmei

Lin, frunzișul dragostei.

Mă ridic pe vârfuri iute

Sărutările să-ți fur,

Te apleci spre gura-mi dulce

Trupul îmi prinzi împrejur.

La școală

De-acum nu mai stau acasă,

Am cu cine să vorbesc,

Cu ai mei colegi de clasă

Râd, mă joc și povestesc.

Școala mi-e a doua casă,

Regat de învățătură,

Cartea-mi este prețioasă

În poveți și în lectură.

15 septembrie

S-a scuturat, iată, vacanța mare,

Iar vremea clopoțelului a revenit,

Emoția din zi de sărbătoare

La poarta  școlii azi  a poposit.

Elevii-s îmbrăcați în uniforme,

În mâini poartă ghiozdane noi,

Sorb din priviri învățătoarea

Și-n bănci se-așează câte doi.

Iubito, fii pe veci a mea!

Fiecare șoaptă e precum o floare,

Ce o legi cu visuri într-un dalb buchet

Și-n sărutul blând al razelor de soare,

Mă întinzi pe al iubirii șevalet.

Eu mă las purtată, ca un fulg ușoară,

Iar cu brațul tandru tu mă înfăşori,

Inima n-ascultă și peste zări zboară,

Blând ademenită de tainici viori.

În ochii toamnei ne-adâncim...

Se scrie toamna-n dulci poeme

Şi se-aştern frunzele pe-alei,

Prin şoapte dorul uşor geme,

Iar eu visez la ochii tăi.

Chipul tău, undă fermecată,

Se-ascunde-n al iubirii  şal,

Privirea ţi-e înamorată

Şi parcă totu-i ireal.

De câte ori departe pleci

De câte ori departe pleci,

Voi fi cu tine-ntotdeauna,

Cărările pe unde treci,

Îți vor șopti de mine-ntr-una.

Cu raza lui te-o urmări

Soarele plin cu dulci dorinți,

Căci l-am rugat în orice zi,

Să îți dea sărutări fierbinți.

În inimi șlefuim surâsuri

Trăim o nebunie dulce,

Purtați de al iubirii val,

În care zi de zi se-aprinde

Scânteia unui vis real.

Trăim destinul scris în stele,

Din clipe adunăm culori,

Pictăm lumea-ntreagă cu ele,

Ne prindem flori la cingători.

Când noaptea se lasă...

Când noaptea se lasă pe-ale gândului unde,

Când visul scapără pe-al cerului nimb,

Prin simțuri al tău amor tainic pătrunde,

Ființa-mi tulbură și ochiul senin.

Pe aripi de îngeri cobori dintre nouri,

Lumea se-oprește din al ei grăbit mers,

Lumini se revarsă-n minunate tonuri,

Mirarea mă umple de mișcător vers.

Sunt școlar

Nu mai merg la grădiniță

Am ghiozdan și-abecedar,

Toată lumea mă întreabă

Cum îmi e? Păi, sunt școlar!

Am băncuța mea și-s mândru

Scriu, desenez, colorez,

Degete, numărătoare

Iau, adaug.... socotesc!

Literele-mi stau în față

Îmi zâmbesc, dar și eu lor,

În silabe le citesc

Cu ai mei colegi de zor.

Ghiocelul

De sub stratul de zăpadă,

Zdrențuit ca vai de el,

A ieșit să ne încânte

Un fir alb de ghiocel.

Gerul frunzele-i mângâie

Și-l înțeapă cu putere,

Sprinteior îl biruie

Vestea lui să ne ofere.

Tu, fericire, cu brațe frumoase!

Mi-e sufletul trudit de-atâta jale

Și fluturi albi la tâmple-mi dau de știre,

Tristețea azi în mine se prăvale

Îndură-te, dă-mi mâna, fericire!

E cerul înnorat și-amarnic plânge,

De chinul meu și stelele suspină

Iar trupul printre umbre mi se frânge,

Necruțătoarei dureri se închină.

Răni deschise

Îmi lunecă gândul pe ape

Și peste zări de mult apuse,

Dor îmi strecoară pe sub pleoape

Și răni ce nu se vor închise.

Văzduhu-i trist, și gol, și rece

Cu umbre negre se îmbracă

Azi, când trădarea-ți mă petrece

Și-n lacrimi glasul îmi îneacă.

Din răni îmi picură durerea

Să șteargă urma gurii tale

Cu care m-ai mușcat fățarnic

Venin sădind în a mea cale.

Privește-mă!

Privește-mă! îți înfloresc în palme

De câte ori îmi dărui mângâiere

Și îmi deschid petala în flori dalbe

Ca să-ți împodobesc chipul cu ele.

Privește-mă! sunt templul vieții tale,

Aprinde-mă-n săruturi fermecate,

Să-ți sting mistuitorul dor din cale

Să simți fiorul care mă străbate.

În lipsa ta să mai zâmbesc nu pot

M-ai învelit în ochii tăi albaștri

Cu vălul fin al tainicei iubiri,

Te-ai coborât de dincolo de aștri

Cu tine azi descopăr noi lumini.

M-ai respirat adânc din albă floare

Și din îmbrățișările de foc

Mi-ai tăinuit sub gene înc-o visare

În lipsa ta să mai zâmbesc nu pot.