Iubito, fii pe veci a mea!

Fiecare șoaptă e precum o floare,

Ce o legi cu visuri într-un dalb buchet

Și-n sărutul blând al razelor de soare,

Mă întinzi pe al iubirii șevalet.

Eu mă las purtată, ca un fulg ușoară,

Iar cu brațul tandru tu mă înfăşori,

Inima n-ascultă și peste zări zboară,

Blând ademenită de tainici viori.

Ochii tăi angelici mă-nfloresc îndată,

Gura ta trezește, c-un sărut prelung,

Un izvor de patimi și adulmecată

De tine, iubite, mă las îndelung...

Marginile lumii le ating cu mâna,

Talpa mea își lasă urma printre nori,

Ploaie de săruturi peste noi într-una

Cade și-n dragoste suntem vâslitori.

Traversăm în goană ale lumii ceruri,

Reverşi din potire blând iubirea ta,

Ființa îmi pătrunzi până în adâncuri

Când rostești: Iubito, fii pe veci a mea!

Cornelia Vîju