La Movila Miresii ,,Ziua copilului” a venit mai devreme cu câteva ore...

  

    Vineri, 31 mai 2013, la orele 10.00, la Căminul Cultural din localitatea Movila Miresii, a avut loc un eveniment deosebit, dedicat copiilor acestei localităţi, cu ocazia zilei de 1 iunie.

  Însoţiţi de cadrele didactice movilene, elevii claselor I-IV ai Şcolii Gimnaziale Movila Miresii, au venit să ne încânte cu glasurile lor cristaline recitând din versurile scrise de poeta Cornelia Vîju, versuri strânse între copertele cărţii ,,File...din copilărie”.

   Evenimentul a avut o dublă însemnătate, pe de o parte, s-a celebrat Ziua Copilului, iar pe de altă parte, a fost un prilej pentru lansarea cărţii File...din copilărie, volum pe care, fiecare elev prezent în sală l-a primit în dar.

  Ceea ce este important de subliniat, este faptul că cheltuielile pe care le-a implicat tipărirea aceastei cărţi, au fost suportate de către Primăria Movila Miresii, reprezentată de primarul acesteia, domnul Dumitru Panţuru, care a dorit să-i încânte pe copii în acest an altfel, nu doar cu nelipsitele dulciuri (preferate de ei, de ce să nu recunoaştem?) ci, oferindu-le de această dată o carte, reuşind, împreună cu autoarea cărţii, să deseneze încă un zâmbet luminos pe chipurile lor.

  Evenimentul a fost organizat, cu multă dăruire, de bibliotecara localităţii, minunata doamnă Liliana Panţuru, un om deosebit care a ştiut întotdeauna să strecoare magie într-un cadru festiv.

    Activitatea a început cu discursul primarului movilean care a urat, din inimă, un sincer ,,La mulţi ani!” micuţilor elevi, a adus mulţumiri şi felicitări cadrelor didactice movilene prezente în sală, fără de care, nu s-ar menţine aprinsă candela din sufletul copiilor şi a asigurat încă o dată instituţia şcolară, prin reprezentantul acesteia, director prof. Mirela Brezuică, de menţinerea parteneriatului care există deja între cele două instituţii, respectiv Primărie - Şcoală, iar poetei Cornelia Vîju i-a reamintit că o va susţine în proiectele sale culturale, aşa cum a făcut-o mereu.

File... din copilărie

În loc de prefaţă...

   Cartea File... din copilărie este o idee care s-a conturat în inima mea de ceva timp, şi, pe care, o consider astăzi, înainte de a îmbrăca veşmântul de dascăl, o frumoasă provocare profesională. Îl privesc ca un pas înainte spre cariera pe care vreau s-o îmbrăţişez, încercând să ajung şi prin intermediul versului la inima copiilor. Este o carte în care doresc să surprind, cu vârful peniţei, o parte din frământările copilăreşti, din jocul şi surâsul şcolarului şi al preşcolarului.

   Temele alese pentru poezii sunt frecvente, iar prin mesajul versurilor mi-am dorit să cultiv atitudini şi comportamente pozitive, ştiut fiind că, uneori,  ceea ce citim ne poate influenţa caracterul şi chiar destinul. Ideal ar fi să ne îmbogăţească spiritual pe toţi, de la mic la mare, căci - de ce să nu recunoaştem? -  în fiecare adult se ascunde un copil, trebuie doar să ni-l căutăm în suflet, să-i deschidem prin joc pridvorul miresmelor copilăreşti.

   Volumul cuprinde poezii dedicate celor mai importante personaje din viaţa copilului, cum ar fi: părinţii, învăţătoarea, dar şi mesagerii bucuriei, ai iubirii şi dăruirii, cum sunt Moş Crăciun şi Moş Nicolae. Am deschis şi poarta naturii, a anotimpurilor, a micuţelor animale, a vieţii de şcolar, inspirându-mă din toate, turnând în călimara sufletului şi un strop din magia lor.

  File... din copilărie nu se vrea o carte desprinsă din bagheta magică a vreunei Zâne Bune, care face minuni, ci doar un mod de a ne înveli, din când în când, gândurile în mantia de catifea a unei poezii şi de a menţine echilibrată balanţa lecturii celor mici, dincolo de cerinţele şcolare.

Concursul judeţean de muzică populară ,,Zestrea movilenilor”, ediţia a III-a, 2013

 

    Dacă ,,Ochiul te minte şi mintea te înşeală”, după cum spunea poetul Mihai Eminescu, astăzi, 25 mai 2013, în cadrul Concursului Judeţean ,,Zestrea Movilenilor”, ediţia a III-a, auzul nu ne-a fost înşelat, iar soliştii talentaţi ce s-au înscris în această competiţie, ne-au convins încă o dată că talentul lor merită validat şi prin intermediul premiilor şi al aplauzelor.

  Şcoala Gimnazială Movila Miresii, reprezentată de directorul acesteia, prof. Mirela Brezuică, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local, precum şi cu Inspectoratul Judeţean Brăila, a organizat sâmbătă, la Căminul Cultural din localitate, o nouă ediţie a concursului de muzică populară ,,Zestrea Movilenilor”, concurs coordonat de prof. Ionel Laurenţiu care se adresează elevilor din ciclul gimnazial.

   Din timpuri străvechi poporul român a păstrat un tezaur folcloric de o rară frumuseţe şi originalitate, ce l-a însoţit de-a lungul istoriei, la bucurie şi durere. Ştim cu toţii că folclorul reflectă caracterul, înţelepciunea şi sentimentele generoase ale unui popor, iar noi, românii, am simţit întotdeauna cum cântecul popular ne izvorăşte din suflet, şi că firea noastră se regăseşte cel mai mult în cântec.

  Într-un cadru plin de spiritualitate şi tradiţie, gazdele acestui concurs şi-au întâmpinat oaspeţii cu multă căldură şi emoţie, strecurându-le în simţuri o clipă magică.  Înainte de a da startul competiţiei, la orele 10.00, prezentatorii evenimentului, doi elevi inimoşi şi frumoşi, Mihaela Orzan şi Nicu Creţu, au anunţat componenţa juriului, astfel: prof. educaţie muzicală Vasilica Drăgan, din partea ISJ Brăila - preşedinta juriului, prof. Mirela Brezuică - director al Şcolii Gimnaziale Movila Miresii, prof. Simona Dumitru - absolventă a Şcolii Populare de Arte Vespasian Lungu,  reprezentând Primăria Movila Miresii, prof. Vasilica Neacşu şi scriitoarea Cornelia Vîju.

Dumitru Panţuru, un primar care ştie să aprecieze valorile

   

 Movila Miresii este o frumoasă localitate a judeţului Brăila, nu doar datorită lucrărilor de infrastructură pe care le-a suferit de când primarul Dumitru Panţuru o conduce, ci şi datorită vlăstarelor ce şi-au găsit rădăcinile pe acest tărâm. Indiferent care va fi umbletul nostru prin lume, punctul de început - şi-mi place să cred că şi cel final!-  al oricărui om, va fi tărâmul natal. Acel univers în care se ascunde ideea de ,,acasă” şi pe care-l vom purta mereu în suflet.

   De pe meleagurile movilene, a răsărit o astfel de floare, care a îmbrăţişat calea muzicii populare,  Nicoleta Ghelase, elevă în clasa a XI-a, a Liceului de Artă Hariclea Darclee din Brăila. O voce deosebită, ce culege multe aplauze şi aprecieri din partea celor ce o ascultă. Nicoleta a venit sâmbătă, 25 mai 2013, să-şi încânte consătenii, interpretând un colaj de cântece la debutul şi la finalul Concursului ,,Zestrea movilenilor”, ediţia a III-a, activitate ce s-a derulat la Casa de Cultură, Movila Miresii.

Zestrea Movilenilor, ediţia a III-a, 2013, în imagini

 

Invitaţie la concursul ZESTREA MOVILENILOR, ediţia a III-a

Tu ce ai face?

Am găsit întâmplător, într-un material,  pe un blog favorit, această provocare... n-am rezistat fără să v-o fac şi vouă cunoscută...

Sa ne imaginam....

Conduci automobilul tău Sport, de două locuri, într-o noapte cu o furtună teribilă. 
Treci pe lângă o staţie de autobuz, unde se află trei persoane aşteptând:

  1. O bătrână bolnavă pe moarte;

  2. Un vechi prieten, care, cândva, ţi-a salvat viaţa;

  3.  Bărbatul ideal /femeia visurilor tale . 

Pe cine ai lua in automobilul tău, ţinând cont că nu ai decât un singur loc, doar pentru un pasager?

Invitaţie... lansarea antologiei ,,Cu patria în suflet"

Lansări de carte la Muzeul Brăilei

    




  

 Joi, 16 mai 2013, ora 17,00, la sediul Muzeului Brăilei din Piata Traian nr. 3, a avut loc loc lansarea cărtilor: 

"Prezenţe ale elevilor şi absolvenţilor din învaţământul preuniversitar în lumea contemporană"

şi ,,Ani de liceu", autor Gheorghe Gorincu.

File... din copilărie

Ne-am pierdut şi în amurgul acesta

de Pablo Neruda

… ne-am pierdut, iată, şi în amurgul acesta.

N-am fost văzuţi mână-n mână, de nimeni,

când albastrul nopţii se lăsa peste lume.   

Eu priveam de la fereastră

asfinţitul dansând peste munţii îndepărtaţi.

 

Uneori, ca o monedă,

mi se aprindea o bucată de soare-ntre palme.

Te reaminteam, cu sufletul înecat
în acea tristeţe pe care o ştii.

Unde erai atunci?.

Printre care lumi?

Ce cuvinte, rostind?

Până când miza-voi iubirea pe o singură carte,

când mă simt trist, iar tu prea departe?

Trup de femeie

de Pablo Neruda

Trup de femeie, coline albe, coapse albe,
eşti asemenea unei lumi, aşternută în supunere.
Trupul meu aspru, agrest, sapă în tine
şi face o sămânţă să răsară în adâncul pământului.

Am fost singur ca un tunel. Păsările au zburat din mine,
şi noaptea m-a doborât cu invazia ei copleşitoare.
Să pot supravieţui, te-am pătruns ca o armă,
ca o săgeată din arcul meu, sau o piatră din aruncătura mea.

OSHO - Viaţa e aici şi acum

Trăieşte total, trăieşte cu pasiune... În felul acesta, fiecare moment devine aur, iar întreaga ta viaţă se transformă într-o înşiruire de momente aurite. Un astfel de om nu moare niciodată, căci atingerea lui seamănă cu cea a regelui Midas: orice atinge, se preschimbă în aur. Această scurtă viaţă pe care o aveţi poate fi preschimbată într-un paradis. Această mică planetă e floarea de lotus a paradisului. Singura răspundere adevărată este faţă de propriul potenţial, faţă de propria inteligenţă şi conştienţă. Când te naşti, nu eşti un copac, ci o sămânţă. Trebuie să creşti, să ajungi la înflorire. Această înflorire va fi mulţumirea, împlinirea ta. Înflorirea nu are nimic de-a face cu puterea, cu banii, cu politica. Nu are legătură decât cu tine, cu evoluţia ta personală. Trebuie să devii o adevărată celebrare pentru tine însuţi!

Piatra albastra

Bijutierul era asezat la biroul sau, privind distrat strada prin vitrina elegantului sau magazin.

O fetita se apropie si-si lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albastri ca cerul se luminara. Intra hotarata in magazin si arata cu degetul spre un splendid colier de peruzele albastre.

"E pentru sora mea. Puteti sa mi-l impachetati frumos pentru un cadou?"

Patronul magazinului o fixa din ochi pe micuta clienta si o intreba:
"Cati bani ai?" 
Fara sa pregete, ridicandu-se pe varfuri, fetita puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise si o goli. Cazusera cateva bancnote de mica valoare, un pumn de monede, cateva scoici si niste figurine.
|"Ajung?" intreba ea cu mandrie. "Vreau sa fac un cadou pentru sora mea mai mare. De cand mama nu mai este, ea e cea care-i tine locul si niciodata nu are nici macar o clipa pentru ea. Astazi e ziua ei si sunt sigura ca o voi face foarte fericita cu acest cadou. Piatra aceasta are aceeasi culoare ca ochii ei."

Omul se duse in spate si reveni cu o hartie de impachetat nemaipomenit de frumoasa, rosie cu auriu, cu care impacheta cu grija cutia.

"Ia-o", spuse el fetitei. "Si du-o cu grija."

Fetita pleca foarte mandra, tinand pachetul ca pe un trofeu.

Norul de ploaie si duna de nisip

Un foarte tanar norisor de ploaie (si este lucru stiut ca viata norilor este in genere scurta si agitata) descindea pentru prima oara din ceruri impreuna cu un sir de nori densi si cu infatisare ciudata.

Pe cand treceau deasupra uriasului desert al Saharei, ceilalti nori, cu mai multa experienta, il zorira.
- Hai iute, daca te opresti aici, esti pierdut!

Norisorul nostru era insa curios din fire, asa cum sunt toti tinerii si se lasa sa lunece spre capatul sirului de nori, care acum semana cu o cireada de vite bune de injugat.
- Dar ce faci? Misca-te odata! suiera dinapoia lui vantul.

Insa norisorul nostru zarise dunele de nisip auriu si acesta era un spectacol fascinant. Plutea incetisor. Dunele ii pareau niste nori de aur mangaiati de vant.
O duna chiar ii surase, zicandu-i:
- Salutare!
Era o duna de nisip tare dragalasa, abia alcatuita de vantul care ii rascolea coama stralucitoare.
- Salutare! Pe mine ma cheama Ola, se prezenta norisorul.
- Iar pe mine Una, raspunse duna.
- Cum iti petreci tu acolo jos viata?
- Ei... cu soare si vant. Este un pic caldut, dar e destul de bine. Dar tu, cum iti petreci viata?
- Tot cu soare si vant... si zburand de colo-colo pe cer.
- Viata mea e tare scurta. Atunci cand se va intoarce vantul cel puternic, probabil n-am sa mai fiu.

Ochii

O tanara mama pregatea cina in bucatarie absorbita cu totul de mancarea pe care o facea: cartofi prajiti. Lucra din greu pentru a le pregati copiilor ceva ce le va face mare placere, caci cartofii prajiti erau mancarea lor preferata.

Mezinul de patru ani avusese o zi intensa la gradinita si-i povestea mamei ceea ce vazuse si facuse. Mama ii raspundea neatenta, monosilabic, ca pentru ea.

La cateva clipe dupa aceea, se simti trasa de fusta si auzi: “Mama...”

Femeia dadu din cap afirmativ si bolborosi cateva cuvinte. Dar din nou se simti trasa de fusta si auzi acelasi glas: “Mama...” Ii raspunse repede inca o data si continua sa curete cartofii imperturbabil. Trecura cinci minute.

Copilul se agata de fusta mamei si incepu s-o traga din toate puterile. Femeia fu constransa sa se aplece spre copil. Copilul ii lua fata intre manutele lui grasute, o aduse in dreptul fetei lui si-i spuse: “Mama, asculta-ma cu ochii!” 

A asculta pe cineva cu ochii inseamna sa-i spui: ”Esti important pentru mine!” Toate lucrurile importante trec prin ochi.

Saracul

Era odata o familie linistita si fericita care traia intr-o casa la marginea orasului.

Intr-o seara, familia era la masa cand se auzi cineva batand la usa. Tatal merse la usa si deschise.

Era un batran cu haine ponosite, fara nasturi si cu pantalonii zdrentuiti. Avea un cos plin cu verdeturi. Intreba daca nu vor sa cumpere cate ceva. Acceptara imediat, caci voiau ca batranul sa plece cat mai repede.
Cu timpul, batranul si familia se imprietenira. Barbatul aducea verdeturi familiei in fiecare saptamana. Si-au dat seama ca barbatul suferea de cataracta si ca era aproape orb. Dar era atat de dragut, incat invatasera sa-i astepte cu nerabdare vizitele si sa-i pretuiasca compania.

Sculptorul

     Un sculptor cioplea iute cu dalta si ciocanul un bloc mare de marmura.

Un baietel care se plimba lingand o inghetata se opri in fata usii deschise a atelierului. Baietelul privea fascinat ploaia alba de aschii mari care cadeau din piatra la stanga si la dreapta.

Nu prea stia ce se intampla; omul acela care lovea cu inversunare piatra aceea mare i se parea putin ciudat.

Dupa vreo cateva saptamani, baietelul trecu din nou prin fata atelierului, si, spre marea lui mirare, in locul blocului de marmura vazu un leu mare si puternic. Foarte tulburat, copilul alerga spre sculptor si-i spuse:

"Domnule, spune-mi te rog, cum de-ai stiut ca in piatra era un leu?"

Hristos a înviat!

S-a îmbrăcat natura-n floare

Şi-n ciripit de păsări s-a-ncărcat!

Şi peste toate curg raze de soare

Pacea domneşte peste al meu sat.

Creştinii s-au gătit şi merg cu toţii

Spre Casa Domnului unde curând,

Se va aduce vestea că din morţi

Hristos va învia lumina aducând.

Pace şi lumină în suflet, să ne aducă Sărbătoarea Învierii Domnului!

Cu morţii

de Alexandru Macedonski

Ei vin.
Când liliacu-n noapte zboară,
Când dealu-n umbră se-nfăsoară
Deplin.

Din lumea lor necunoscută,
Răsar,
Şi când şoptesc cu voce mută
Poema cea nepricepută
Tresar.

Îi simt pe loc ce au să vie,
Căci sunt
Ca un parfum de vecinicie
Sau ca o flacăre-albăstrie
În vânt.

Iubiri trecute

Vine o vreme, cand trebuie sa te desparti de cel pe care inca il mai iubesti. Vine o vreme, cand fiecare porneste pe drumul lui. Aceeasi carare nu isi mai are sensul, fiecare vrea altceva, fiecare pleaca in cautarea a ceea ce pentru el inseamna fericire. Toti fugim dupa aceasta naluca nebuna. Dar, oare stim cu adevarat ce ne face fericiti?

Nu stim daca facem alegerea corecta, daca ne va fi mai bine maine decat azi. Stiu doar ca azi nu ne mai place, prezentul nu ne mai multumeste, asa ca plecam. Spunem “adio”, “ramas bun” si disparem fara sa avem certitudinea ca maine ne vom mai vedea.

Şi tot despre prostie...

,,Întotdeauna un prost va găsi un altul şi mai mare care să-l admire.” (Boileau).

„Întotdeauna mi-e frică de un prost: nu se ştie niciodată dacă nu-i şi un ticălos.” (W. Hazlitt).

„Prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul.” (Ion Creangă).

„Nu cunosc sforţări mai penibile decât ale celui care vrea să arate că nu e prost.” (Victor Eftimiu).

Din înţelepciunea indiană...

„O, nerodule, bucură-te de prostia cea uşor de dobândit. Prostul are opt avantaje: n-are griji, mănâncă şi vorbeşte mult, doarme zi şi noapte, nu meditează asupra dreptăţii şi nedreptăţii sau asupra vreunei alte chestiuni, e indiferent la cinste şi la ocară, pune picioarele sale pe capul tuturor… şi trăieşte mult.”

Despre prostie ...în Mahabharata

„Fericită este viaţa celor proşti care nu ştiu ce înseamnă defecte şi care le văd pretutindeni (numai la ei nu); fiind ei înşişi vrednici de ocară, ei spun că alţii sunt aşa.”

Sfada degetelor

- Eu, fiind fratele mare

se cuvine ascultare

să îmi daţi,

zise degetul cel mare

către ai săi patru fraţi.

- De acum să ştiţi cu toţii

numai eu am să conduc

pentru că voi nici o frunză

făr’ de mine

n-aţi putea

să adunaţi.

Ia cuvântul arătătorul

şi vocea îşi drege-ncet:

- Să ştii, frate, fără mine

multe nici tu nu poţi face,

forţa ta e drept, e bună,

dar nu e destulă, frate.

Povestea fluturelui...

    Un băieţel a găsit coconul unui fluture. L-a luat cu el şi zilnic îl privea, poate, poate va surprinde momentul în care fluturaşul va ieşi la lumina zilei.

Şi iată că ziua mult aşteptată şi-a făcut apariţia. A stat băiatul nostru ore în şir pentru a privi cum fluturele încerca să iasă printr-o gaură extrem de mică.

După o vreme însă, fluturele nu a mai progresat deloc. Se pare că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a ieşi, dar nu a fost de ajuns. Băiatului i s-a făcut milă şi s-a decis să îi vină în ajutor. A luat o foarfecă şi a tăiat partea care a mai rămas din cocon. Astfel fluturele a reuşit să iasă cu uşurinţă.

Dar corpul lui era umflat, iar aripile îi erau mici şi scorojite. Băiatul a continuat să privească nou născutul fluturaş aşteptând ca în orice moment să îşi ia zborul.

Nisip şi pietre...

Doi prieteni mergeau impreuna prin desert.
La un moment dat s-au certat, si unul dintre ei i-a spus vorbe grele celuilalt si l-a lovit.
Acesta din urma, indurerat, fara cuvinte, a scris pe nisip:
”Astazi, cel mai bun prieten m-a jignit si m-a lovit.”
Au continuat sa mearga si au ajuns la o oaza, in lacul careia au decis sa se racoreasca.Cel care fusese palmuit a fost cat pe ce sa se inece, dar prietenul sau l-a scos la mal.Dupa ce si-a revenit, cel salvat a scris pe o piatra:”Astazi, prietenul meu cel mai bun a fost langa mine cand am avut nevoie de el.”

Rândunica

A sosit la cuib o rândunică

Şi mi-a zis că vara sa mai mică

Vrăbiuţa, tare mult i-a mai dus dorul

Şi mereu în zare i-a căutat zborul.

Cât a fost plecată prin nemărginit

Cuibul dintre ştreşini cu drag a-ngrijit,

Ca să fie în orice clipă pregătit

Pentru rândunica ce ar fi venit.

Zi de primăvară

Pe câmpii caleşti de flori,

Prin ogor semănători,

Pe cer  stoluri de cocori

Şi-un vânt lin mângâie nori.

Înfloritele poiene,

Ne încarcă de parfum,

Chiar şi iarba din vâlcele

Toată este verde-acum.

Să râzi, copile!

LA MULŢI ANI, micuţa mea prinţesă!

Să râzi copile-n orice clipă!

Să râzi şi jocul să îţi joci,

Râzând o lume se ridică,

În jocul tău magie porţi.

Să râzi copile-n zori de ziuă,

Spre cer surâsul să-ţi îndrepţi,

Spre zări senine ce-or să vină

Din  lumea tainică din cărţi.

De Sf. Gheorghe...

   La mulţi ani! fiicei mele Georgiana şi tuturor celor care poartă numele acestui sfânt...
 

Cel din urma vis

         
conform Wikipedia, enciclopedia liberă

Veronica Micle
Naștere	22 aprilie 1850 Năsăud
Deces	3 august 1889 (39 ani) Văratec
Profesie
Naționalitate	Romana
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Romantism
Specie literară	Poetic
Note

Veronica Micle, n. Câmpeanu a fost o poetă română. A publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. E cunoscută publicului larg în special datorită iubirii care a legat-o de Mihai Eminescu.

de Veronica Micle

O visul meu cel mai slavit, 
Frumos si cel din urma,
Asa cum dulce te-ai ivit
Te stinge si te curma.

Caci e demult de când am pus
Inimii mele paza,
Si-i mult mai mult de când i-am spus
Iubirii sa nu creaza.

Cântec de primăvară

de Nichita Stanescu

Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple.
De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut,
prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe
de aerul rotund ce m-a-ncăput.

E-ntâia oară când rămân fără de viaţă,
de primăvară-ncercuit cu frânghii,
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi.

Oameni cu suflet de copil

     Unul din cele mai minunate daruri pe care ni le-a făcut Dumnezeu sunt copiii. Din clipa în care cresc şi descoperă farmecul jocului, universul lor se schimbă, iar chipul le este din ce în ce mai plin de lumină. Cine nu-şi aminteşte de această magică perioadă a vieţii? Oare cine, atunci când se oglindeşte  în ochii unui copil, nu simte că viaţa este frumoasă şi că totul este posibil?

  Tocmai din acest motiv, una din preocupările adulţilor, ar fi aceea de a le asigura un spaţiu de joacă cât mai plăcut, cât mai bine amenajat.

  Astfel de terenuri de joacă se obişnuia, cu ani în urmă,  să se construiască doar la oraş, iar copilul care locuia la bloc, într-un spaţiu restrâns , avea în acest fel unde să zburde şi să-şi petreacă clipele libere alături de cei de-o vârstă cu el. Îmi amintesc că atunci când fetiţa mea era mică, (acum este deja adolescentă!) obişnuiam, la sfârşit de săptămână, să o duc la oraş, să petrec alături de ea câteva ore bune în parc, de unde, cu greu o puteam dezlipi de tobogane şi leagăne. Chiar dacă-i amenajasem acasă un micuţ leagăn şi un spaţiu de joacă, cu nisip şi jucării, un colţişor al său deci, tot mai minunat era acolo, la oraş, unde se întâlnea şi cu alţi prichindei şi unde jocul devenea mult mai atractiv.

  Dincolo de programul pe care-l desfăşoară în mediul formal, în grădiniţe şi şcoli, copiii noştri au nevoie de un spaţiu recreativ, pentru o creştere armonioasă din toate punctele de vedere: cognitiv, afectiv şi psihomotric. Fiindcă copiii trebuie permanent să interacţioneze cu cei de vârsta lor, pentru a se putea integra cât mai bine în societate, pentru a-şi picta cu emoţie în suflet o poveste în fiecare zi.
   Şi pentru ca poveştile lor să aibă permanent o notă de originalitate, se impune ca cei care sunt în fruntea unei comunităţi, să se gândească permanent la ei, să le creeze un mediu propice, să le amenajeze spaţii de joacă în care ei să se simtă bine şi în siguranţă.