De ziua patronului spiritual al Școlii Țepeș Vodă, Sf. Mucenic
Dimitrie
          De
fiecare dată când cineva drag este aniversat, strecori pensula în acuarela
inimii  și trasezi  buchete de flori în zare, peste care, cu
generozitate, presari cele mai calde 
urări de bine.  Iar dacă
evenimentul are loc în anotimpul multicolor al anului, ai mult mai multe
posibilități să oferi o surpriză de neuitat celui aniversat.
Cum procedezi însă dacă este ziua școlii în care înveți? 
Răspunsul l-au găsit școlarii și preșcolarii din Școala Țepeș Vodă,
structură aparținând Școlii Gimnaziale Movila Miresii din județul Brăila.
Îndrumați de cadrele didactice de aici, institutor Amalia Elena  Rascarache, 
prof. înv. primar Gianina Lazăr și educator  Cristina Mîrzea, au organizat o șezătoare cu
ocazia sărbătorii Sfântului  Mucenic Dimitre
 Izvorâtorul de Mir, patronul spiritual
al acestei instituții de învățământ.










