Campania ,,Stop abuzului sexual asupra minorilor”


Joi, 10 martie 2016, la Școala Gimnazială Movila Miresii a avut loc o activitate inițiată de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, de informare a părinților și elevilor cu privire la situaţiile care favorizează producerea abuzurilor asupra minorilor.
Activitatea este inclusă în campania intitulată ,, Stop abuzului sexual asupra minorilor” și vizează acțiuni de prevenire a implicării minorilor în infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale.
În prezența directorului școlii, prof. Mirela Brezuică, elevilor movileni, dar și părinților acestora, le-a vorbit reprezentanta IPJ Brăila, subcomisar de poliție Anna Sarău căreia i s-a alăturat psihologul Oprina Toma, reprezentanta Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila.

Activitatea a avut drept scop conştientizarea părinților și copiilor cu privire la situaţiile care favorizează producerea abuzurilor, consecinţele acestora asupra minorilor și familiilor acestora, măsurile de prevenire a infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale şi modul în care trebuie să se procedeze în situaţia în care un minor este victima unui abuz.
De asemenea, responsabilii acestei activități au adus și unele recomandări părinților cu privire la relația de comunicare cu proprii copii,  să fie deschiși la discuții despre aspecte întâlnite în lumea virtuală, despre beneficiile și riscurile existente în acest mediu, sugerându-le să limiteze accesul acestora pe anumite categorii de site-uri excluzând paginile inadecvate minorilor. Permiterea folosirii telefonului mobil doar în scop de comunicare cu familia, să urmărească timpul petrecut pe diferite platforme de socializare, sfaturi care au fost cuprinse și într-un pliant informativ pe care l-a primit fiecare părinte prezent în sală.
Specialiștii au discutat și cu elevii despre ceea ce înseamnă abuz sexual, prezentându-le situații reale de abuz asupra minorilor cu ajutorul  unor filmulețe. Le-au recomandat să nu intre în legătură cu persoane necunoscute, deoarece nu pot ști cine se ascunde în spatele unui monitor de calculator, existând posibilitatea să fie chiar un posibil abuzator. Să nu dea detalii despre propriile familii, să nu facă confesiuni persoanelor necunoscute, deoarece se expun unor mari riscuri, ,,străinii” binevoitori pot specula situația lor personală/ sentimentală. 
Subcomisarul de poliție, Anna Sarău, a mai atenţionat elevii că indivizii dornici de a obţine plăceri sexuale apelează de multe ori la ameninţări sau şantaj, tocmai pentru a-şi speria victimele şi a le determina să nu reclame abuzurile. Le-a recomandat ca, în eventualitatea în care ar fi  abuzaţi, să anunţe instituţiile abilitate făcându-le cunoscut chiar un număr de telefon 0239/ 983 unde pot cere ajutor și un site: www.safernet.ro.
Deși sunt adesea tentați să caute pe internet răspunsuri la întrebările firești ale vârstei, legate de viața intimă, specialiștii i-au încurajat pe copii să discute întotdeauna  cu părinții, să nu se refugieze în brațele cui nu trebuie, chiar dacă pare o persoană binevoitoare. Au existat situații când chiar rude sau prieteni i-au racolat pe minori și i-au expus unor situații abuzatoare, transformându-i în victime.

Elevii au primit pliante  ce cuprind sfaturi utile pe tema discutată.
Activitatea a fost privită cu mult interes de către școlari, părinți și cadre didactice, căci acțiunile de prevenire sunt binevenite întotdeauna.
Mulțumiri și felicitări celor care au inițiat această campanie de informare legată de abuzul asupra minorilor,  dar și specialiștilor ce au știut să o expună pe înțelesul auditoriului!

Cornelia Vîju                             .




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu se înjura şi nu se face spam

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.