La fiecare mijloc de ianuarie, ne amintim că în anul 1850 s-a
născut o stea- Mihai Eminescu. Și, cu
atât mai mult, de când această zi a devenit și Ziua Culturii Naționale, buzele
tuturor murmură versuri din lirica poetului, iar în instituțiile școlare, cu
siguranță, această zi este celebrată în cele mai creative moduri.
De la concursuri de recitări sau de lectură a unor texte din
proza eminesciană, până la realizarea unor expoziții de picturi și desene
inspirate din tematica operei poetului, nelipsind, desigur, filmele documentare
despre viața și activitatea acestuia, astăzi, 15 ianuarie 2016, ne-am reamintit cu toții că Eminescu a fost
român.
Sub cerul operei eminesciene, elevii Școlii Gimnaziale Movila
Miresii, din județul Brăila, instituție al cărei director este prof. Mirela
Brezuică, au derulat o serie de activități dedicate împlinirii a 166 de ani de
la nașterea ,,Luceafărului românesc”.