Străina

Am văzut pășind prin lume,
Sprijinindu-se-n toiag,
O străină ce din munte
Cobora pe-al zilei prag.

Sacul ce-l purta pe umeri,
Îmi părea că o apleacă
Și-i era peste puteri
O clipă să se oprească .

Am rugat-o să mă lase
Să îi sprijin mersul greu,
Fiindcă drumul ce-l aflase
Era același cu-al meu.

Surâzând privi pierdută
Către mine dintr-odat’...
Eu, drumeag cu haina ruptă
De gânduri mii  apăsat.

M-a lăsat să-i simt povara,
Ce-o purta în largu-i sac
Și m-a-ntrebat într-o doară
De ce vânt sunt azi purtat?

I-am răspuns, încet, grăbită
C-am iubit și eu odat’
Că am fost ademenită,
De  acei ce m-au trădat.

Și-a luat-napoi desaga
Ce i-am dus-o câțiva pași,
Mi-a dăruit o năframă
Mirosind a toporași.

M-a rugat s-o pun pe mine
Doar când voi fi pregătită
Să-l primesc pe cel ce vine,
Cu inima mistuită.

Fiindcă doar atunci se poate
Să îmi alin durerea,
S-o trec de-a fricii cetate
Și să gust fericirea.

Sfatul i-am urmat și, iată,
Ai ajuns în viața mea,
De azi sunt înconjurată
Tainic de  iubirea ta.


 Cornelia Vîju

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu se înjura şi nu se face spam

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.