Străina

Am văzut pășind prin lume,

Sprijinindu-se-n toiag,

O străină ce din munte

Cobora pe-al zilei prag.

Sacul ce-l purta pe umeri,

Îmi părea că o apleacă

Și-i era peste puteri

O clipă să se oprească .

Am rugat-o să mă lase

Să îi sprijin mersul greu,

Fiindcă drumul ce-l aflase

Era același cu-al meu.

Surâzând privi pierdută

Către mine dintr-odat’...

Eu, drumeag cu haina ruptă

De gânduri mii  apăsat.

M-a lăsat să-i simt povara,

Ce-o purta în largu-i sac

Și m-a-ntrebat într-o doară

De ce vânt sunt azi purtat?

I-am răspuns, încet, grăbită

C-am iubit și eu odat’

Că am fost ademenită,

De  acei ce m-au trădat.

Și-a luat-napoi desaga

Ce i-am dus-o câțiva pași,

Mi-a dăruit o năframă

Mirosind a toporași.

M-a rugat s-o pun pe mine

Doar când voi fi pregătită

Să-l primesc pe cel ce vine,

Cu inima mistuită.

Fiindcă doar atunci se poate

Să îmi alin durerea,

S-o trec de-a fricii cetate

Și să gust fericirea.

Sfatul i-am urmat și, iată,

Ai ajuns în viața mea,

De azi sunt înconjurată

Tainic de  iubirea ta.

 Cornelia Vîju