Călătorie pe planeta Candyus

            Mi-am terminat temele și, obosită fiind, am atipit. Am ajuns într-o lume a dulciurilor unde copacii erau sub formă de acadele, căsuţele din pişcoturi, iar străzile erau pavate cu ciocolată. Chiar şi oamenii erau din turtă dulce! Atenţia mi-a fost deodată îndreptată către un râu din suc de vişine care străbătea orașul, dar și de majoritatea  animalelor care păreau incomplete, deoarece fiecăreia îi lipsea o parte a corpului. Leul nu avea coamă, maimuţa  era fără coadă, elefantul fără trompă şi tot așa…

            Curioasă de ceea ce vedeam, am întrebat un câine care părea că cercetează ceva, (ţinând o lupă în mană şi privind în jur), de ce acele vieţuitoare erau așa ciudate? Deranjat că l-am întrerupt din activitate, mi-a răspuns că el este detectivul Crănţănel şi se ocupă de acest caz. Nu găsise încă explicația fenomenului, de aceea m-a rugat să am răbdare. Mi-a promis că-mi va da o explicație atunci când o va avea.

Mai târziu, am aflat că  noaptea, o creatură neidentificată pătrunde în Candyus, prinde animalele din turtă dulce şi le ia diferite bucăți din trup. Prin ce metodă reușește asta, încă nu se știa. Singura probă care ar fi dus la prinderea misteriosului nopții, era doar o singură urmă ce provenea dintr-un imens câmp de vată pe băţ.

 Locuitorii planetei erau speriaţi şi dezamăgiţi de rezultatele slabe ale detectivului Crănţănel, știa că acesta ar avea nevoie de ajutor pentru rezolvarea misterului, însă  nimeni nu era destul de curajos să i se alăture. M-am oferit voluntară și, fiind alături de . câine, am dedus că chiar avea dreptate! Am observat urma de pe câmp,  aşa că am hotărat să investigăm îndeaproape. Și astfel, străbătând câmpul în lung și-n lat, am găsit, în mijlocul acestuia, un papirus vechi din … frişcă, pe care era scrisă o adresă completă: cartierul Jeleurilor, strada Bezelelor, numărul 13. Hm! Eram pe drumul cel bun! Simțeam asta și eu și partenerul meu.

            Am pornit în căutarea locului indicat de adresă şi am descoperit că aceasta nu exista. Of! Și tocmai ce ne bucurasem… Totul era incert şi iarăși nimic parcă nu se lega. Ne-am întors din nou la punctul zero și am reluat investigația. Parcă lipsea ceva. Simțeam că ceva ne scapă, dar nu ne dădeam seama ce. Până când am sesizat mesajul, aproape invizibil, scris la sfârșitul adresei. „Destinație finală - Scyentix” . Așadar  cartierul, strada şi numărul erau de pe o altă planetă. Bing! Și dintr-o dată iarăși aveam un reper.  

            Cum nu aveam mijloace de a ajunge pe acea planetă, am hotărat să aşteptăm să se lase seara, iar vizitatorul misterios să-şi facă apariţia. După ce l-am urmărit, ne-am strecurat pe nava sa pentru a ajunge pe planeta lui şi a rezolva cazul.  Trebuia să știm cu exactitate câtă putere are prietenul nostru. Zis şi făcut! Monstrul, căruia într-o clipă de neatenție  i-am putut vedea faţa, s-a dovedit a fi însuşi Loogaroo, celebra arătare asemănată cu un vârcolac de care se vorbea mai demult, a cărui istorie era binecunoscută pe planeta Candyus.  El era hoțul care fura părţi din corpurile animalelor de turtă dulce.    Ajunşi pe terenul lui, am fost uimiţi de ce-am descoperit. Loogaroo fura segmente din trup pentru a construi un robot care să facă tot ce el avea nevoie. Problema era, cum recuperam bucăţile? Hm! Deci părțile furate nu erau distruse, doar trebuia să găsim o modalitate de a le recupera.  Nu era ușor de dus la îndeplinire misiunea, de aceea am riscat și am încercat să îl rugăm pe acesta să ne dea de bunăvoie înapoi porţiunile pentru care devenise celebru în Candyus. Răspunsul, după cum ne așteptam, a fost negativ de cum  ne-a zărit chipurile.

            Nu ne-am descurajat, aşa că i-am propus să facem un târg: să ne dea ce voiam, iar el să devină locuitor al planetei noastre, unde avea mari șanse să-și ducă la îndeplinire proiectul său, pe cale dreaptă. Loogaroo ne-a cerut un timp de gândire, după care a acceptat să ne înapoieze ceea ce luase pe nedrept, hotărând să mergem împreună pe planeta Dulciurilor.

            Locuitorii au fost neliniștiți de cum l-au văzut, dar la explicaţiile şi insistenţele noastre, au fost de acord să-i dea șansa de a le dovedi că s-a schimbat.  Împreună am reconstituit populaţia după care, vestitul Crănţănel mi-a mulţumit că l-am ajutat în elucidarea misterului. Iar când la final totul se termină cu bine, este îmbucurător pentru toată lumea!  Pentru ajutorul ce i l-am dat, am primit drept recompensă o brăţară a recunoştinţei, care nu era din altceva decât din ciocolată albă, preferata mea. I-am mulţumit şi l-am rugat să facă alături de mine un tur al oraşului de care deja mă îndrăgostisem. Am văzut frumuseţile locului, mi-am ostoit setea  din râul de vişine și am fotografiat cu ochii  personalitățile ținutului.

 Și totul a durat doar o clipă căci, dintr-o dată l-am  simțit lângă mine  pe Tommy, motanul familiei, care încerca să mă trezească deoarece îi era foarte foame.

Vai! câte bunătătți nu erau în visul meu, măi pisoiaș! Dacă ai fi mers cu mine n-ai mai fi dorit să te reîntorci pe Pământ unde dulciurile se găsesc doar la magazine și în sacul lui Moș Crăciun…

           

 Pîrlog Valentina, clasa a VIII-a