Poezia Floare
albastră apare la 1 aprilie 1873 în revista ,,Convorbiri literare” şi este considerată o poezie embrion a
romantismului eminescian de către criticul Vladimir Streinul.
Poezia “Pe lângă plopii fără soţ…” apare între 28 august şi 9 septembrie
1883 (după 10 ani) în revista Familia condusă de Iosif Vulcan. G.
Ibrăileanu spunea “Eminescu devine mai puţin atent la natură, acum se
concentrează asupra propriului său suflet”.
În poezia ,,Floare albastră” tema este iubirea şi natura, ipostaza iubirii
paradisiace şi natura bogată, una de basm unde ierburile au frăgezime iar
sunetele şi culorile se armonizează.
În poezia ,,Pe lângă plopii fără soţ” tema este tot a iubirii şi naturii, dar o
natură rece, tristă, ce corespunde cu starea
interioară a poetului.
,, Floare albastră” are o
interferenţă de specii, fiind prezentă idila cu dialog (egloga), elegie
în cadrul cărora sunt prezente o serie de motive şi simboluri literare,
structurate pe cele două planuri: lumea
abstractă şi lumea terestră, poem filozofic (prin meditatia asupra lumii,
a omului comun si a geniului) şi altele. ,,Pe
lângă plopii fără soţ” este în acelaşi timp elegie şi romanţă.
Poezia ,,Floare albastră” are o organizare
simetrică, iar compoziţional există 4 secvenţe poetice corespunzatoare
interventiei celor 2 voci. Fiecare secvenţă este deosebită prin tonalitate,
lexic şi timpuri verbale.
Secvenţa
I conţine primele 3 catrene, care reprezintă vocea ei care se află aproape.
Începutul poeziei conţine un reproş al fetei,
care simte pericolul înstrăinării şi încearcă să-l readucă aproape de ea. “Iar te-ai cufundat în stele/Şi în nori şi-n
ceruri nalte?”. “Râuri în soare ”
,”Câmpiile asire”,”Întunecata mare” sunt elemente ale unei
geografii mitice care sugerează înalţimea gândirii bărbatului preocupat de
cunoaştere. “Câmpiile asire” trimit
la civilizatii superioare, “Întunecata
mare “ este spatiu al genezei , “Piramidele-nvechite”
la civilizaţia egipteană. Adresarea este familiară “nu căta”, “iubite”,”sufletul
vieţii mele”.
Secvenţa
II conţine doar un catren şi reprezintă vocea lui care este departe. Diminutivul
“mititica” ascunde o uşoară ironie
împotriva simţului comun axat pe trăirea clipei.
Verbele la perfect simplu “zise”,”spuse”, fixează povestea în interiorul unei amintiri,
deoarece poetul exprimă o acţiune
trecută, apropiată însa de momentul vorbirii. Verbele la perfect compus “am râs”,”n-am zis” ascund din nou o
ironie.
Secvenţa
III contine 8 catrene reprezentând vocea ei care ne aduce aproape, ea începe
cu chemarea în mijlocul naturii. Spaţiul este tipic eminescian “Codru cu
verdeaţă”,”izvoare”,”stânca”,”prăpastie”,”ochii de padure”,”baltă”,”trestia”
induc o stare de visare. Timpul este prezent “plâng”,”stânca stă” sugerând concretul, imediatul, natura oferă o
alternativă reală, palpabilă opusă gandirii reci, meditative. Ceremonialul erotic
cuprinde elemente specifice acestui sentiment: chemarea în codru , refacerea
cuplului, jocul nevinovat al gesturilor de tandreţe.
Se remarcă o serie de elemente ludice
caracterizand ritualul erotic popular. Verbele la viitor “îi spune”,”voi fi roşie”, transformă invitaţia fetei dintr-un
scenariu de dragoste ireal într-unul posibil, ipotetic. Elementele terestre se
îmbină cu cele cosmice “luna, astrul protector al iubirii” după cum codrul este
cadrul familiar, protector al îndrăgostiţilor. Ritualul erotic se prelungeşte
din codru până în poarta casei. Interogaţia retorică din finalul acestei
secvenţe exprimă alintatul fetei în spiritul oralităţii ţăraneşti. Se remarcă
în această secvenţă cuvinte şi forme populare care apropie acest ritual erotic
de o idilă pastorală.(“vom şedea”,”voi
cerca”).
Secvenţa
IV conţine ultimele 2 catrene reprezentând vocea lui care este departe.
Apare o alternanţă a verbelor la prezent cu imperfectul (“dispare”, deşi la
prezent are înţelesul unui trecut), idee întarită de punctele de suspensie de
dupa verb. Starea de nemişcare, de fixitate a eului poetic e redată prin
comparaţia “ca un stâlp”, verbul “stam” exprimă persistenţa în această
stare de nemişcare, iar luna devine un spaţiu rece al ideilor, al gândirii.
.jpg)
