- Dacă aţi fi în postura unui reporter, ce întrebare
i-aţi adresa omului Sterian Vicol? Dar scriitorului Sterian Vicol?
- Măi, omule, ești sănătos? Poți să bei un
pahar de vin în toată plenitudinea ta? Iar apoi i-aș răspunde astfel: Da, dar
cu prietenii mei, scriitori, nescriitori, plasticieni...
Mie îmi place lumea artei, merg la teatru,
am prieteni actori, actrițe, după cum am mărturisit, am iubit frumosul.
Niciodată nu m-a pasionat gloria. Unii cred
că gloria vine de la sine, sau ți-o aduce cineva cu avionul. Nu-i adevărat! Un
scriitor nu trebuie să moară ca să devină glorios. Spuneam că noi avem astăzi
prozatori și poeți mari, care oricând pot lua premii importante.
N-am avut orgolii de genul acesta și nu
m-am comparat cu nimeni, iar dacă un coleg a avut cronici bune sau a avut
succes cu vreo carte, nu l-am invidiat. Sigur că, om fiind, și cu bucurii, și
cu dureri, uneori, te poate pune așa într-o îndoială, când vezi că unul e
lăudat prea tare, iar tu rămâi un pic în umbră. Atunci recomand să te
ambiționezi și să ieși din nou la lumină... prin scris.
Ca scriitor nu am ce să-mi reproșez, eu
chiar cred că am fost alintat de colegii mei, de critici, de ieșeni, de
bucureșteni și de alți oameni ai condeiului din alte zone. Sunt conștient că
unii colegi de-ai mei, de aici, din Galați nu privesc cu ochi buni lucrurile
acestea, de faptul că eu sunt invitat la manifestări culturale naționale, la
Iași, Ipotești, Botoșani, Buzău, Chișinău și alte orașe.
Scriitorului Sterian Vicol i-aș pune o
întrebare de genul: ,,Cât de exigent ești cu scrierile tale?”
Iar răspunsul ar suna cam așa... Uneori sunt încântat de ce scriu, alteori nu
prea. Dar, per total, îmi place ce scriu. Poeziile scrise de mine de-a
lungul timpului, le reiau acum, iar uneori îmi plac, alteori mai puțin și aleg
să le las acolo, în laborator, iar după ce trece mai mult timp și recitesc din ele,
aproape că nu-mi vine să cred că unele sunt creațiile mele, atât de mult îmi
plac. Mi se întâmplă adesea să citesc și să mă
minunez de propria compoziție.
- Sunt momente
în viaţa fiecăruia în care suntem nevoiţi să facem concesii. Ce concesii a
trebuit să facă Sterian Vicol de-a lungul carierei sale?
- Păi, depinde de conjunctură și de persoana
pentru care fac concesia respectivă. Pot să fac o concesie unui om știind exact
că el nu merită un lucru, însă îi acord o atenție în speranța ca el să
înțeleagă că nu are înclinație către scris. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori
ca oamenii să vină cu dosare de poezii pe care și le doreau publicate în
reviste de profil, iar după ce am citit una, am știut că acel om nu are talent
literar. Dar nu am putut să-l
descurajez. Tu ai avut o astfel de experiență, Cornelia, din câte mi-ai
mărturisit, știi cât de delicat este acest subiect. Cineva te-a descurajat cu
ani în urmă, iar tu, marcată fiind de spusele acelui critic literar, nu ai mai scris mult timp. Știu cât de important
este să-i spui celui în cauză dacă e bine sau nu să urmeze un drum similar cu
al tău.
Vezi,
e nevoie de o abilitate, să faci o concesie și să nu rănești în anumite cazuri.
Poate că am rănit și eu fără să vreau pe cineva, dar, cu conștiința împăcată
nu, niciodată.
- Orice om
poartă în viaţa reală mai multe măşti. Uneori trebuie să schimbăm aceste măşti,
deoarece societatea ne-o cere, alteori doar pentru a ascunde, de ochii răi ai
lumii, viaţa aceea secretă din noi.
Un scriitor de talia dumneavoastră, îşi permite acest lux?
- Te referi să nu fii dualist. Eu prin educația
și cultura primită, prin exemplul celor din familie nu pot să fiu altfel. E vorba
de credința mea, de preceptele morale pe care le respect. Da, sunt oameni care una
spun și alta fac, vorbesc de acei semeni neserioși. Am mai zis, nu-mi plac oamenii
proști, cei care mimează ceva care nu este compatibil cu propria personalitate.
Îmi vin în minte acum cuvintele lui Beethoven: ,,Nu cunosc alt semn al
superiorității decât bunătatea”.
Suntem oameni, uneori suntem puși în
situația de a educa oameni, alteori de a ocupa funcții ce necesită un înalt
simț al responsabilității. Dar, întotdeauna este bine să ne facem munca pentru
care avem înclinație, să punem în valoare harul cu care am fost înzestrați de
Divinitate și să nu urmăm o meserie doar pentru că... așa vor alții. În cazul
acesta, ar însemna să porți toată viața o mască și lucrul acesta nu doar că
te-ar obosi, pe tine, ca om, ci ar aduce și prejudicii celor din jurul tău.
Să-ți dau un exemplu: cunosc un astfel de caz, un tip care a dat de șase ori la medicină pentru că asta
își doreau părinții de la el. Până la urmă a reușit și a terminat facultatea,
dar imaginați-vă ce înseamnă să te forțezi pe tine însuți pentru a face față unui
drum pe care nu ți-l dorești. Cât reziști în a purta o astfel de mască? Ei bine,
eu nu m-aș duce la acel om nici să-mi facă o injecție, pentru că știu că nu are
nici o treabă cu medicina.
Avem exemple în istorie și literatură de oameni
cu mai multe fețe de care trebuie să te ferești. În literatura noastră populară
avem omul spân, dar și acei oameni care mint, care fac tot felul de rele sub o
anumită mască pentru a-și atinge scopul.
Eu nu am fost niciodată un astfel de om, ci
din contră, am spus franc ceea ce am avut de zis într-o anumită situație.
- Notele cele mai
valoroase, omul le primeşte de la viaţă. Dacă aruncaţi o privire în trecutul
dumneavoastră, care ar fi nota pe care v-aţi acorda-o?
- Eu cred că nota trebuie să ți-o pui mai
târziu. Din punct de vedere scriitoricesc, mă simt un om împlinit. A ieșit mai
mult decât mi-am propus, repet, poate că am fost prea mult răsfățat de soartă.
Desigur și prieteniile au contat destul. Eu nu cred că sunt desăvârșit, mi-aș
da o notă... mi-aș da un minus opt. De
fapt, nici nu m-am gândit la asta vreodată...