Tu, bun samaritean...

Din zările terestre priveam nemărginirea,   

Te căutam prin clipe în fiecare an,   

Astăzi te simt pe unde, cum îmi respiri iubirea   

Şi cum, încet, m-adulmeci tu, bun Samaritean!   

  

La pieptul tău durerea singurătăţii mele   

O strângi solemn, cu grijă, să nu rămână strop,   

Ca să-mi umbrească ochii de lacrimile grele,   

Sub adâncimi de stâncă m-ajuţi să le îngrop.  

  

În murmurul iubirii mă legeni peste lume,   

Cu fina-ţi respirare mă-nvălui ca-ntr-un joc,   

În marea veşniciei arunci tristeţea-n spume   

Şi strigi către înalturi că eşti al meu soroc.   

  

Eu mă cuprind de taina divinei tale inimi   

Şi mă-nfăşor cu stele ce-ţi strălucesc în ochi,   

Lumina-n mine râde şi se prelinge-n juru-mi   

Când îmi descânţi de dor, ca de-un adânc deochi.   

  

Te-ai întrupat din visuri - fruct dulce al dorinţei -   

Din ochiul de jăratic ascuns în gândul meu,   

Descătuşat aievea din braţele căinţei,   

Samariteanule, eşti al meu Dumnezeu!   

  

Cornelia Vîju