Cornelia Vîju
Bun venit pe blogul meu!
Se afișează postările cu eticheta
Poeziile mele
.
Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta
Poeziile mele
.
Afișați toate postările
Trăire
Te-am agățat de geana nopții
Cu gândul meu ocrotitor,
Tu mi-ai promis la echinocții
Din stele c-o să te cobori.
Și pe cărări cad frunze moarte,
M-aplec sfioasă și le-adun,
Iubirea noatră nu va bate
La ușa toamnei nicidecum.
Read more »
Acoperă!
Acoperă-mi noaptea cu ale tale gânduri,
Trezește la viață al meu trup adormit,
Mi-e inima întristată, doar glasul tău de înger
Mi-aduce alinare și amorul tău grăit!
Iubesc pe veșnicie ochii-ți adânci ca marea,
Gingașa lor privire ce m-a înamorat,
Iar flacăra ce-n verde le poartă strălucirea
Dorința-n mine aprinde, ești tot ce am visat!
Read more »
Poete drag, cu păr bălai!
Poetului Mihai Eminescu
Înamorat de crâng și ape
Ai fost poete-n drumul tău,
Iubirea ai ascuns sub pleoape
Și-ai venerat-o-n vers mereu.
Pe-aleea plopilor sihaștri
Ai rătăcit de multe ori
Și-n ochii tăi oglinzi de aștri,
Ales-ai dorul să cobori.
Read more »
În ochii tăi...
În ochii tăi au răsărit poeme,
Ce‑n taină le presară gândul meu
Şi-n care străjuiesc din vreme-n vreme,
Albi porumbei din lira lui Orfeu.
Te-ai întrupat din ancestrale ţărmuri,
Cu pasul lin mă-nveți al vieţii vals,
Înamorată de-ale tale doruri
Aleg să-ţi fiu al clipelor suspans.
Read more »
Negare
Rezemați de tâmpla toamnei
Colindăm lungile alei,
Mi-ascunzi în căușul palmei
Lin, frunzișul dragostei.
Mă ridic pe vârfuri iute
Sărutările să-ți fur,
Te apleci spre gura-mi dulce
Trupul îmi prinzi împrejur.
Read more »
La școală
De-acum
nu mai stau acasă,
Am cu cine să vorbesc,
Cu ai mei colegi de clasă
Râd, mă joc și povestesc.
Școala mi-e a doua casă,
Regat de învățătură,
Cartea-mi este prețioasă
În poveți și în lectură.
Read more »
15 septembrie
S-a scuturat, iată, vacanța mare,
Iar vremea clopoțelului a revenit,
Emoția din zi de sărbătoare
La poarta școlii azi a poposit.
Elevii-s îmbrăcați în uniforme,
În mâini poartă ghiozdane noi,
Sorb din priviri învățătoarea
Și-n bănci se-așează câte doi.
Read more »
Iubito, fii pe veci a mea!
Fiecare șoaptă e precum o floare,
Ce o legi cu visuri într-un dalb buchet
Și-n sărutul blând al razelor de soare,
Mă întinzi pe al iubirii șevalet.
Eu mă las purtată, ca un fulg ușoară,
Iar cu brațul tandru tu mă înfăşori,
Inima n-ascultă și peste zări zboară,
Blând ademenită de tainici viori.
Read more »
În ochii toamnei ne-adâncim...
Se scrie toamna-n dulci poeme
Şi se-aştern frunzele pe-alei,
Prin şoapte dorul uşor geme,
Iar eu visez la ochii tăi.
Chipul tău, undă fermecată,
Se-ascunde-n al iubirii şal,
Privirea ţi-e înamorată
Şi parcă totu-i ireal.
Read more »
De câte ori departe pleci
De câte ori departe pleci,
Voi fi cu tine-ntotdeauna,
Cărările pe unde treci,
Îți vor șopti de mine-ntr-una.
Cu raza lui te-o urmări
Soarele plin cu dulci dorinți,
Căci l-am rugat în orice zi,
Să îți dea sărutări fierbinți.
Read more »
În inimi șlefuim surâsuri
Trăim o nebunie dulce,
Purtați de al iubirii val,
În care zi de zi se-aprinde
Scânteia unui vis real.
Trăim destinul scris în stele,
Din clipe adunăm culori,
Pictăm lumea-ntreagă cu ele,
Ne prindem flori la cingători.
Read more »
Când noaptea se lasă...
Când noaptea se lasă pe-ale gândului unde,
Când visul scapără pe-al cerului nimb,
Prin simțuri al tău amor tainic pătrunde,
Ființa-mi tulbură și ochiul senin.
Pe aripi de îngeri cobori dintre nouri,
Lumea se-oprește din al ei grăbit mers,
Lumini se revarsă-n minunate tonuri,
Mirarea mă umple de mișcător vers.
Read more »
Sunt școlar
Nu mai merg la grădiniță
Am ghiozdan și-abecedar,
Toată lumea mă întreabă
Cum îmi e? Păi, sunt școlar!
Am băncuța mea și-s mândru
Scriu, desenez, colorez,
Degete, numărătoare
Iau, adaug.... socotesc!
Literele-mi stau în față
Îmi zâmbesc, dar și eu lor,
În silabe le citesc
Cu ai mei colegi de zor.
Read more »
Ghiocelul
De sub stratul de z
ăpadă,
Zdrențuit ca vai de el,
A ieșit să ne încânte
Un fir alb de ghiocel.
Gerul frunzele-i mângâie
Și-l înțeapă cu putere,
Sprinteior îl biruie
Vestea lui să ne ofere.
Read more »
Tu, fericire, cu brațe frumoase!
Mi-e sufletul trudit de-atâta jale
Și fluturi albi la tâmple-mi dau de știre,
Tristețea azi în mine se prăvale
Îndură-te, dă-mi mâna, fericire!
E cerul înnorat și-amarnic plânge,
De chinul meu și stelele suspină
Iar trupul printre umbre mi se frânge,
Necruțătoarei dureri se închină.
Read more »
Răni deschise
Îmi lunecă gândul pe ape
Și peste zări de mult apuse,
Dor îmi strecoară pe sub pleoape
Și răni ce nu se vor închise.
Văzduhu-i trist, și gol, și rece
Cu umbre negre se îmbracă
Azi, când trădarea-ți mă petrece
Și-n lacrimi glasul îmi îneacă.
Din răni îmi picură durerea
Să șteargă urma gurii tale
Cu care m-ai mușcat fățarnic
Venin sădind în a mea cale.
Read more »
Privește-mă!
Privește-mă! îți înfloresc în palme
De câte ori îmi dărui mângâiere
Și îmi deschid petala în flori dalbe
Ca să-ți împodobesc chipul cu ele.
Privește-mă! sunt templul vieții tale,
Aprinde-mă-n săruturi fermecate,
Să-ți sting mistuitorul dor din cale
Să simți fiorul care mă străbate.
Read more »
În lipsa ta să mai zâmbesc nu pot
M-ai
învelit în ochii tăi albaștri
Cu vălul fin al tainicei iubiri,
Te-ai coborât de dincolo de aștri
Cu tine azi descopăr noi lumini.
M-ai respirat adânc din albă floare
Și din îmbrățișările de foc
Mi-ai tăinuit sub gene înc-o visare
În lipsa ta să mai zâmbesc nu pot.
Read more »
Tu, bun samaritean...
Din zările terestre priveam nemărginirea,
Te căutam prin clipe în fiecare an,
Astăzi te simt pe unde, cum îmi respiri iubirea
Şi cum, încet, m-adulmeci tu, bun Samaritean!
La pieptul tău durerea singurătăţii mele
O strângi solemn, cu grijă, să nu rămână strop,
Ca să-mi umbrească ochii de lacrimile grele,
Sub adâncimi de stâncă m-ajuţi să le îngrop.
Read more »
Lasă-mă!
Lasă-mă să-ți port mireasma
Mult cântată de poeți
Prin amurgul viu, ce toamna
Îl strecoară pe poteci.
Lasă-mă să-ți gust dulceața
Sărutărilor pereche,
Ca să pot simți cum viața
În lumina-ți mă petrece.
Read more »
Postări mai noi
Postări mai vechi
Pagina de pornire
Abonați-vă la:
Postări (Atom)