Ne-am
propus prin acest interviu să vorbim despre omul, dar și primarul Dumitru
Panțuru. Așadar, cine este Dumitru Panţuru?
Mă consider un om binecuvântat de
Dumnezeu, care a reușit în viață să sădească un pom, să sape o fântână și să
aducă pe lume un copil.
Îmi sunt dragi oamenii, poate de aceea
sunt primarul comunei Movila Miresii de 23 de ani. Mă consider unul din
gospodarii acestui meleag brăilean care a învățat de-a lungul vieții lecția
smereniei, a cumpătării, a iertării, a dăruirii, a recunoștinței și a lucrului
bine făcut.
Să
ne întoarcem la perioada de început când ați ocupat fotoliul de primar. Cum au
fost primii ani? A fost greu, a fost uşor?
În anul 2000 când am
ales să intru în cursa pentru fotoliul de primar, eram poate puțin nemulțumit
de cum arăta comuna. Și mi-am dat seama că este nevoie de o mână de gospodar.
Soția mea nu era prea încântată de decizia mea, poate pentru că știa mai bine
decât mine ce responsabilități implică un astfel de drum, ea lucrând deja de
cinci ani în primărie pe postul de bibliotecar al comunei. Nu a avut încotro și
în final m-a susținut, nu înainte de a se asigura că eu conștientizez spre ce
funcție mă îndrept.
După ce am fost ales, cred că am fost un
pic confuz. La fel ca un copil pe care-l aduci prima dată la şcoală și... abia
după ce încheie ciclul primar parcă stăpâneşte şi el toate cele. Cam aşa a fost
şi la mine. În primii ani am crescut încet, am învăţat pas cu pas, astfel
încât, atunci când am încheiat primul mandat eram pregătit pentru următorul,
căci învăţasem regulile jocului.
Nu
pot să spun că a fost greu din cale afară! Dar nici uşor nu este să iei decizii
care privesc peste 4000 de locuitori, cu peste 1500 de locuinţe și să hotărăşti
ce este bine pentru ei.
Am reuşit şi datorită echipei care m-a
susținut, munca în echipă este piesa de rezistenţă într-un astfel de demers.
Fostul viceprimar, Vasile Bădără, care mi-a fost alături timp de cinci mandate
de când am pornit pe acest drum, s-a implicat şi a stat permanent alături de
mine în mijlocul oamenilor, a ştiut să le asculte doleanţele. De asemenea,
ceilalți funcţionari şi consilieri împreună cu care am luat deciziile
importante pentru localitatea movileană, mi-au dovedit că lucrul în echipă este
cheia succesului.
La primul mandat, încă din primul an, eram
foarte dezorientat, mă bazam pe sfatul consilierilor, al secretarului, al celor
ce i-am găsit deja în primărie când am venit. Apoi, învăţând din mers secretele
funcției, încet-încet am reuşit să devin din ce în ce mai bun, să capăt mai
multă încredere în mine și să fiu ferm în poziția pe care o deţineam.
Îmi asumasem un risc. Riscul de a mă
arunca în joc. Nu mi-au plăcut niciodată acei oameni care stau pe margine şi-şi
dau cu părerea despre ceea ce se joacă în ring. Care se cred mereu mai buni
decât jucătorii, dar dacă-i aşezi în teren îşi pierd reperele. Eu sunt genul de
om căruia îi place să acţioneze, nu să găsească scuze sau, mai grav, să critic pe
alţii încercând astfel să dovedesc că-s mai priceput. Nu mă număr printre acei
oameni complexaţi de anumite idei, care nu cunosc valoarea dialogului, care mai
mult tensionează decât detensionează anumite situații. Dimpotrivă! Sunt omul
care nu intră în panică uşor, rezist oricăror presiuni venite din exterior, am
deplină încredere în mine, iar atunci când îmi fixez obiective mă mobilizez şi
le ating.
Întotdeauna am promis cetăţenilor doar
ceea ce aveam de gând să fac, îmi cântăream posibilităţile de a reuşi. Nu poţi
promite marea cu sarea, iar apoi să
te dezici de ce promiți. Nu! E ca şi cum ai înşela aproapele care ţi-a dat
girul său prin ştampila pusă pe buletinul de vot.
Sunt un om cu
conştiinţa împăcată, am procedat întotdeauna corect, aşa cum mi-a dictat
raţiunea, iar în situaţii incerte, instinctul. De ce să nu recunoaştem? Există
în viaţă şi momente în care avem în mâini o singură carte şi trebuie să mizăm
pe ea. Şi recunosc, eu am avut un fler aparte, ba chiar am avut darul de a-i
recunoaşte cu uşurinţă pe acei oameni pentru care minciuna este o formă de a se
manifesta.
Care
vă sunt rădăcinile?
