Interviuri cu brăileni remarcabili - Dumitru Panțuru (I)

 

Ne-am propus prin acest interviu să vorbim despre omul, dar și primarul Dumitru Panțuru. Așadar, cine este Dumitru Panţuru?

Mă consider un om binecuvântat de Dumnezeu, care a reușit în viață să sădească un pom, să sape o fântână și să aducă pe lume un copil.

Îmi sunt dragi oamenii, poate de aceea sunt primarul comunei Movila Miresii de 23 de ani. Mă consider unul din gospodarii acestui meleag brăilean care a învățat de-a lungul vieții lecția smereniei, a cumpătării, a iertării, a dăruirii, a recunoștinței și a lucrului bine făcut.

Să ne întoarcem la perioada de început când ați ocupat fotoliul de primar. Cum au fost primii ani? A fost greu, a fost uşor?

În anul 2000 când am ales să intru în cursa pentru fotoliul de primar, eram poate puțin nemulțumit de cum arăta comuna. Și mi-am dat seama că este nevoie de o mână de gospodar. Soția mea nu era prea încântată de decizia mea, poate pentru că știa mai bine decât mine ce responsabilități implică un astfel de drum, ea lucrând deja de cinci ani în primărie pe postul de bibliotecar al comunei. Nu a avut încotro și în final m-a susținut, nu înainte de a se asigura că eu conștientizez spre ce funcție mă îndrept.

După ce am fost ales, cred că am fost un pic confuz. La fel ca un copil pe care-l aduci prima dată la şcoală și... abia după ce încheie ciclul primar parcă stăpâneşte şi el toate cele. Cam aşa a fost şi la mine. În primii ani am crescut încet, am învăţat pas cu pas, astfel încât, atunci când am încheiat primul mandat eram pregătit pentru următorul, căci învăţasem regulile jocului.

 Nu pot să spun că a fost greu din cale afară! Dar nici uşor nu este să iei decizii care privesc peste 4000 de locuitori, cu peste 1500 de locuinţe și să hotărăşti ce este bine pentru ei.

Am reuşit şi datorită echipei care m-a susținut, munca în echipă este piesa de rezistenţă într-un astfel de demers. Fostul viceprimar, Vasile Bădără, care mi-a fost alături timp de cinci mandate de când am pornit pe acest drum, s-a implicat şi a stat permanent alături de mine în mijlocul oamenilor, a ştiut să le asculte doleanţele. De asemenea, ceilalți funcţionari şi consilieri împreună cu care am luat deciziile importante pentru localitatea movileană, mi-au dovedit că lucrul în echipă este cheia succesului.

La primul mandat, încă din primul an, eram foarte dezorientat, mă bazam pe sfatul consilierilor, al secretarului, al celor ce i-am găsit deja în primărie când am venit. Apoi, învăţând din mers secretele funcției, încet-încet am reuşit să devin din ce în ce mai bun, să capăt mai multă încredere în mine și să fiu ferm în poziția pe care o deţineam.

Îmi asumasem un risc. Riscul de a mă arunca în joc. Nu mi-au plăcut niciodată acei oameni care stau pe margine şi-şi dau cu părerea despre ceea ce se joacă în ring. Care se cred mereu mai buni decât jucătorii, dar dacă-i aşezi în teren îşi pierd reperele. Eu sunt genul de om căruia îi place să acţioneze, nu să găsească scuze sau, mai grav, să critic pe alţii încercând astfel să dovedesc că-s mai priceput. Nu mă număr printre acei oameni complexaţi de anumite idei, care nu cunosc valoarea dialogului, care mai mult tensionează decât detensionează anumite situații. Dimpotrivă! Sunt omul care nu intră în panică uşor, rezist oricăror presiuni venite din exterior, am deplină încredere în mine, iar atunci când îmi fixez obiective mă mobilizez şi le ating. 

Întotdeauna am promis cetăţenilor doar ceea ce aveam de gând să fac, îmi cântăream posibilităţile de a reuşi. Nu poţi promite marea cu sarea, iar apoi să te dezici de ce promiți. Nu! E ca şi cum ai înşela aproapele care ţi-a dat girul său prin ştampila pusă pe buletinul de vot.

Sunt un om cu conştiinţa împăcată, am procedat întotdeauna corect, aşa cum mi-a dictat raţiunea, iar în situaţii incerte, instinctul. De ce să nu recunoaştem? Există în viaţă şi momente în care avem în mâini o singură carte şi trebuie să mizăm pe ea. Şi recunosc, eu am avut un fler aparte, ba chiar am avut darul de a-i recunoaşte cu uşurinţă pe acei oameni pentru care minciuna este o formă de a se manifesta.

Care vă sunt rădăcinile?

Sunt pe jumătate moldovean după mamă, care a fost născută într-o comună din județul Neamț și jumătate movilean, după tată, desigur. Am văzut lumina zilei în mijlocul verii, pe 24 iulie 1965.

Și tot la rădăcini mă gândesc de fiecare dată când mă întreb de unde am eu spiritul de om ordonat și cu un simț ridicat al curățeniei. Așa era mama!

Bunicul din partea tatei a fost și el un om corect. Bunicul Ion, că așa se numea, era un bărbat hotărât, căruia nu-i plăceau jumătățile de măsură, pentru care respectul era sfânt. Niciodată nu l-am auzit înjurând sau spunând vreo prostie. Îl admiram pentru asta. Mi-a fost model prin atitudinea potrivită pe care o avea asupra vieții. Îmi amintesc că de multe ori venea în locul tatei la școală, la ședințele cu părinții și avea o vorbă: Tovarășe profesor, fără îndoială, dacă v-a supărat nepotul meu, vă rog să aplicați regulamentul! Doar cu exigență considera el că se putea corecta comportamentul greșit al unui copil.

Aveam emoții de fiecare dată când auzeam că se prezintă la școală în locul părinților care nu aveau timp și atunci, comunicarea familiei cu școala, se făcea prin bunicul.  

De aceea cred că și mie de-a lungul vieții mi-a plăcut să mă fac auzit când am avut ceva de comunicat, am avut mereu un punct de vedere autentic. Nu mi-am cenzurat ideile și nu le-am adaptat după interlocutor, doar ca să las o impresie bună. Nu mă consider un intelectual distins, dar m-am străduit să mă autoeduc în fiecare zi.

Părinții mei au plecat la Domnul de mult timp, nu-mi mai sunt alături. Îi pomenesc cu evlavie mereu și am speranța că de acolo unde sunt acum, mă veghează.

O amintire despre părinţi! Cu care dintre ei vă asemănaţi mai mult?

Cred că mă asemăn cu mama, din punct de vedere fizic. Iar ca temperament, probabil de la tata am moştenit dorința de a face dreptate mereu.

Consider că de când sunt primar mi-am făcut doar datoria şi oricine ar fi ocupat această funcţie şi ar fi iubit oamenii, la fel ar fi procedat. De aceea, nu mi se pare că fac sau am făcut ceva ieşit din comun. După cinci mandate încheiate cu succes nu cred că mai trebuie să demonstrez cuiva ceva, chiar mă consider omul potrivit la locul potrivit. M-am pliat cu uşurinţă pe rigorile funcţiei, respect legea, semenul şi folosesc aceeaşi monedă şi când dau, şi când primesc. Iar dacă cetăţenii movileni care m-au ales să-i conduc mă iubesc, este pentru că am dovedit că-s un bun profesionist de la primele mandate pe care le-am încheiat şi-n care mi-am respectat promisiunile făcute. Validarea mea nu vine atât de la oameni, cât din faptele mele, din ceea ce am reuşit să construiesc pentru comunitatea mea. Şi, har Domnului, au fost destule reuşite!

Vorbiţi-ne despre copilăria dumneavoastră! Ce imagini vă răscolesc sufletul atunci când vă întoarceţi cu gândul la perioada aceasta a vieţii? 

În fiecare om se ascunde un crâmpei din perioada copilăriei. Amintiri pe care le purtăm permanent cu noi. E de ajuns doar să le activăm și ele ne inundă cu toată emoția specifică. 

Despre copilărie... am un frate... Și, da, m-am simţit iubit în această parte a vieții. Nu la nivelul la care îmi iubesc eu fiica, pentru că atunci părinţii nu prea aveau timp de sentimentalisme, nu prea-şi exteriorizau trăirile, iubirea, aşa cum o fac părinţii din ziua de azi. Ei erau prinşi cu munca câmpului, lucrau la C.A.P.-ul care nu le permitea prea mult timp liber şi, logic, nu prea era timp pentru tandrețuri. Nu-mi amintesc momente din viaţa părinţilor mei în care să zică ceva de genul: Astăzi decid să nu fac nimic! Doar să dorm şi să lenevesc. Nu! Ei erau mereu prinşi într-o activitate! Aveau animalele şi curtea, grădina necesita permanent îngrijirea lor, doar când nu voiau, nu făceau ceva, iar asta nu se prea întâmpla deoarece erau oameni vrednici cărora le păsa de bunăstarea familiei.

În copilărie s-ar fi aşteptat cineva că atunci când veți crește puteți ajunge într-o funcţie de conducere? Aveaţi de mic aptitudini de lider?

Ce pot să spun? Eram un copil îndrăzneţ, îmi plăcea să deţin controlul când eram în mijlocul unor puști, la joacă. Eram mereu liderul grupului. Dar, de aici şi până la a visa la o funcţie de conducere, chiar de pe atunci, e mare distanţă. Nu cred că cineva din familie mi-ar fi hărăzit - nici chiar în glumă! - să ajung unde sunt astăzi. Privind în urmă, cred că acesta a fost destinul meu, să ajut oamenii şi unde altundeva o poţi face mai bine decât chiar fiind în slujba lor.

Tot acest cumul de oportunităţi mi s-au deschis, fără ca eu să le chem către mine, efectiv, aşa  trebuia să se deruleze calea mea în viață. Se spune că fiecare om are propria poveste, aceasta se pare a fost și este povestea mea. Să fiu privilegiat cu o astfel de funcție și să urmez un drum care m-a transformat în ceea ce sunt azi.

Povestiți-ne despre momentul în care v-aţi rupt de casa părintească şi ați pășit pe propriul drum! Care a fost primul loc de muncă!

Recunosc, familia mea nu avea posibilităţi materiale ca să-mi asigure o viaţă uşoară, adică să nu fie nevoie să muncesc. De aceea la vârsta de 17 ani am avut primul meu loc de muncă şi recunosc că la început a fost destul de greu. Apoi, ca orice meserie pe care o practici, ajunsesem să o desfăşor cu plăcere. Nu cred că ne gândeam la acele timpuri să fac o muncă dintr-un moft. Era perioada comunismului când trebuia să ai o ocupaţie, să slujeşti Partidului Comunist şi să nu te plângi de nimic. Altfel atrăgeai atenţia şi erai imediat sancţionat. Nu priveam aşa lucrurile, adică să lupt şi să-mi îndeplinesc pasiunile vieţii. Chiar nu-mi permiteam asemenea lux! Pe atunci era nevoie să muncești, să obţii un salariu şi să-ți asiguri toate cele necesare traiului. Nu mi se părea corect să-mi las părinţii să mă întreţină dacă eu, la vârsta majoratului, eram sănătos şi bun de muncă, cum se spune.

Pe ce aţi mizat atunci când v-aţi ancorat în funcţia de primar?  

Eram optimist, plin de entuziasmul tinereții, dar fără experienţă într-o astfel de funcţie. Am avut disponibilitatea, răbdarea şi dorinţa de a învăţa. Acesta este cel mai important factor în orice domeniu nou în care pătrunzi. Să vrei să înveţi, să nu te încăpăţânezi şi să crezi că le ştii pe toate. Să ceri ajutorul celor cu experiență şi să-ţi doreşti a învăţa de la ei. Am fost, aşadar, la primul mandat un învăţăcel devotat.

Când aţi venit la conducerea comunei Movila Miresii, cât de bogat era C.V.-ul dumneavoastră?

Nu pot spune că aveam cine ştie ce experienţă care să dea greutate dosarului meu. Dar, prin anumite conjuncturi, viaţa mi-a scos în cale un om deosebit, care a crezut în mine, domnul Radian Stănescu, care m-a motivat să vreau mai mult și să-mi depăşesc limitele.

Apropierea de oameni cred că s-a întâmplat după Revoluție, undeva în anul 1990 când, lucrând cu o întreprindere de stat, ne-am constituit în organizații sindicale și oamenii m-au ales să le fiu lider. Zece ani i-am reprezentat cu cinste.

 Cred că mi-a folosit un pic experienţa din mijlocul colectivului de muncitori, însă acolo, de pe poziţia aceea, eram văzut precum egalul lor, un muncitor de rând, pe când atunci când am ajuns primar, regulile s-au schimbat, lumea, oamenii în general m-au privit altfel. Am ştiut totuși că pot ajunge mai uşor la inimile oamenilor. Simţeam că am acel feeling către ei deoarece păreau dispuşi să mă asculte. Reuşeam repede să le stârnesc interesul. 

În calitate de primar, prima dată în anul 2000, aveam un statut nou care trebuia respectat, iar stilul meu de viaţă trebuia adaptat după el. Devenisem omul care trebuia să rezolve problemele unei comunităţi întregi. Indiferent cine era cetăţeanul care mi se adresa, indiferent dacă speţa lui era justificată, eu trebuia să am o soluţie pentru fiecare. Pentru că ştiţi cum spun oamenii de la sat: Mă duc la primar, el trebuie să îmi rezolve doleanțele! Nici acum nu s-a schimbat prea mult această mentalitate, însă la momentul aceasta sunt mai pregătit să soluţionez orice problemă ar avea consăteanul meu. Mă refer la acelea care ţin de competenţa unui edil. Iar dacă pe unele nu le pot rezolva, am disponibilitatea să le mediez sau să îndrum cetăţeanul respectiv către organele abilitate, alimentând speranţa acolo unde este cazul sau expunând clar situaţia pe înţelesul celui în nevoie. Trebuie să amintesc că sunt şi unii cetăţeni mai dificili, rromii în general, cu care se comunică foarte greu, pentru că ei, de multe ori, nu vor să înţeleagă ce li se cuvine şi ce nu. Ei vor bani sau alte ajutoare, iar primarul trebuie să le dea, indiferent dacă legea le permite ori ba.

Cum vi se par locuitorii movileni?

Se spune că oamenii sunt aşa cum îi vezi. Dacă îi vezi buni sunt buni, dacă îi vezi răi aşa sunt. O chestiune de percepţie. În orice pădure există şi uscături, iar uscăturile nu pun eticheta întregii păduri. Nicidecum! Locuitorii movileni sunt oameni obișnuiți ca peste tot în lume. Concentraţi pe grijile curente, cu venituri mici şi costuri mari, adesea supărați pe lume, însă cu speranţa pentru un trai mai bun.

Ceea ce le pot oferi eu, dincolo de consilierea fiecărei probleme pe care mi-o fac cunoscută şi rezolvarea acesteia în limita posibilităţilor, este promisiunea că nu voi conteni să îi sprijin mereu, să veghez la dezvoltarea comunei prin proiectele pe care le derulez, interesele comunităţii fiind, de fapt, obiectul muncii mele.

Obiective de atins sunt multe, eu continui să le duc la bun sfârşit, ba chiar să vin şi cu altele după necesitățile comunității. Sunt genul de om care pune o părticică de suflet în tot ceea ce face, care se bucură de reuşita unui lucru bine făcut şi nu evaluez întotdeauna în bani succesul. Cineva spunea că pentru a purta coroana de OM trebuie să ai trei etaje: minte, obraz şi inimă. Fără lipsă de modestie, îmi place să cred le am în proporţii egale. Nu sunt omul promisiunilor deşarte, nu rostesc vorbe mari doar aşa, de dragul retoricii. Atunci când îmi fixez nişte obiective, perseverez în atingerea lor şi de aceea oamenii au încredere în mine.

Credeţi că m-ar fi creditat cu sprijinul  lor de șase ori când m-au votat, dacă nu s-ar fi convins de  competențele mele?

Cât de importantă este educația pentru locuitorul movilean?

Educaţia este foarte importantă pentru societatea în care trăim. Cu cât sunt oamenii mai bine pregătiţi, cu atât creativitatea şi ideile inovative apar, iar solul minții va produce adevărate valori. Lipsa educației înrăieşte oamenii, iar atitudinea lor devine reticentă şi nepotrivită.

Şcoala Gimnazială Movila Miresii este o şcoală cu tradiţie, este o instituție de învățământ în care cadrele didactice sunt bine pregătite şi asta se poate observa din rezultatele elevilor pe care-i formează. Performanțele de la olimpiade, concursuri şcolare şi alte activităţi extracurriculare la care participă elevii movileni, sunt o oglindă a muncii educaţionale care se depune. Copiii noştri cu cât au acces la o pregătire de calitate, cu atât mai mult ne garantează evoluţia spre prosperitate. Iar eu cred cu tărie în viitorul comunei.

Am susţinut şcoala movileană de câte ori am avut ocazia, deoarece în contextul crizei care ne traversează la nivel global, creşterea performanţei ne este cea mai la îndemână ca să putem reuşi să ne strecurăm şi să depăşim toate greutăţile cotidiene. Iar performanţa este sinonimă cu educaţia. Competenţa implică cunoştinţe, aptitudini, dar şi atitudini potrivite. Degeaba îi învăţăm să citească dacă nu le şi insuflăm elevilor plăcerea de a citi activ, de a înţelege ceea ce citesc, atitudinea de a îmbrăţişa cu drag o carte, de a studia singuri, oferindu-le diverse tehnici de studiu, stimulându-le astfel autoeducaţia, atât de necesară fiecăruia.

Dacă vă întoarceți în timp, care a fost numele dascălului care v-a învăţat prima dată tainele cărţilor şi ce amintire îi purtaţi în suflet?

Învățătorul meu a fost regretatul Aurel Spiță, un om de o înaltă ținută, înaintea căruia mi-am plecat cu respect fruntea mereu. Tipul de învățător drept, pentru care actul didactic a fost misiunea propriei vieții. Era tipul dascălului caracterizat de Sadoveanu, un Domnu’ Trandafir al Movilei Miresii. În cartea de onoare a sufletului meu, după cum intuiți, a lăsat o semnătură clară, mi-a fost drag și l-am iubit pentru ceea ce a reușit să sădească în inima mea de copil, un buchet de idealuri. 

După învățător, în viața unui elev apare profesorul. Dezvăluiţi-ne numele acelor profesori ce v-au marcat perioada gimnaziului și nu numai. Acei dascăli ce-au trezit permanent motivația înlăuntrul dumneavoastră și peste amintirea cărora obișnuiți să așezați adesea un semn de recunoștință. 

Un respect adânc port tuturor celor ce mi-au orientat anii de școală, dar dacă ar fi să amintesc niște nume, doamna prof. Marieta Lazăr, domnul prof. Viorel Mortu și domnul prof. Vasile Zbarcea sunt profesori de care mi-amintesc adesea, ale căror îndemnuri rezonează permanent în inima mea. Cu toți trei mă întâlnesc uneori și este o plăcere deosebită să stăm la câte o discuție. Mă simt onorat să fiu în prezența dumnealor și să povestim despre subiectele cotidiene. Bănuiesc că și ei sunt mândri de parcursul meu profesional, în contextul în care, cu ani în urmă le-am fost elev. Iar dintre cei care m-au învățat meserie, deoarece eram înscris la profil mecanic, domnii Mihail Dumitrescu și Tudorache Crăciun sunt cei cărora le-am mulțumit atunci când a trebuit să îmi fac meseria, deoarece sub îndrumarea dumnealor am putut să devin un meseriaș priceput. Nu mai sunt printre noi la momentul acesta, dar îi pomenesc de fiecare dată când am ocazia, trimițându-le gândul meu de recunoștință.

Ați fost elev al școlii movilene. Cum priviți din punct de vedere material condițiile oferite astăzi de școală?    

Într-adevăr, din punct de vedere material, condițiile sunt astăzi foarte bune. Școala deține multe materiale didactice, are laborator de biologie, de informatică, sală de sport și săli de clasă dotate corespunzător. Elevii dispun de calculatoare, tablete și de conexiune la internet, facilități pe care eu nu le-am avut în perioada școlarității mele.

Și totuși, cu toate acestea, se făcea învățământ de calitate și atunci. 

Cum vi se pare elevul de astăzi, raportat la cel din perioada când erați elev?  

Cu toții observăm, privind în jur, că elevii din ziua de astăzi au un comportament mai degajat. Până la urmă, educația pornește din familie, știți, cei șapte ani de-acasă. Școala continuă să cizeleze și să formeze comportamente care își au rădăcinile în familie.

Cum prezentul oferă o paletă largă de posibilități de petrecere a timpului liber, iar două exemple relevante ar fi modulele de socializare sau telefoanele mobile cu jocuri din ce în ce mai atractive, acestea după părerea mea influențează educația copiilor noștri. Și, de cele mai multe ori, în sens negativ. Mă refer la timpul prea mare petrecut astfel.

Atunci când eu eram elev, respectul pentru cei mari era primul comportament ce ni se insufla în familie. Așa ni se construia temelia. Peste care așeza apoi școala conținutul informațional și competențele.

Cum vedeți viitorul tinerilor acestei comune? Au elevii noștri, după ce ies de pe băncile școlii, vreo șansă să rămână aici, în comună? Ne referim la șansa unui loc de muncă.   

Am certitudinea că elevii movileni vor merge la liceu, vor urma studii superioare și, poate că, o parte dintre ei se vor întoarce aici să profeseze. Totuși, realitatea este dură, vizând locurile de muncă din mediul rural. Nu avem oportunități pentru toți, doar pentru cei care sunt mai puțin silitori la învățătură și aleg să rămână acasă cu familia, preferând să lucreze în agricultură.

Să nu uităm că fiecare zi oferă noi experiențe, ne dă ocazia să mergem mai departe ca să excelăm în domeniul pentru care avem competențele potrivite. Iar dacă locul unde ne putem pune în valoare talentul va fi departe de casă, cred că trebuie să acceptăm, să ne adaptăm și să mergem mai departe.

Vă rugăm să ne vorbiţi, pe scurt, despre proiectele realizate de când sunteţi primar al comunei Movila Miresii.

 Nu voi detalia ce investiţii corespund fiecărui mandat, voi aminti câteva din proiectele finalizate: iluminatul public, asfaltarea străzilor şi alimentarea cu apă, reabilitarea centrului civic al comunei Movila Miresii, reabilitarea clădirilor Şcolii Gimnaziale Movila Miresii, amenajarea Căminului Cultural din satul Movila Miresii, dar şi cel din Ţepeş Vodă, amenajarea unui târg comunal, construirea de trotuare stânga/ dreapta în toată comuna, reabilitarea Gradiniţelor din Movila Miresii şi Ţepeş Vodă, amenajarea de parcuri în toată comuna, trecerea în proprietatea comunei a unei suprafeţei de 864 ha păşune, efectuarea lucrărilor/ picturilor la bisericile din cele trei sate, achiziţionarea unui buldoexcavator, a unui tractor cu remorci pentru colectarea deşeurilor menajere, dotarea comunei cu o autospecială PSI, amenajarea a două parcări, una la dispensarul medical şi una în faţa instituţiei primăriei, construirea a trei terenuri de sport în fiecare sat și multe altele.