Interviuri cu brăileni remarcabili - Dumitru Panțuru (II)

 

Acum, în anul 2023, la cel de-al șaselea mandat, vă consideraţi un primar de nota zece? În opinia dumneavoastră care sunt atu-urile unui primar de succes?

Nu-mi place să mă laud, dar, la momentul acesta, mă simt un primar cu experienţă. Nu susţin că ştiu totul, în viaţă imprevizibilul ne joacă adesea feste. Sunt situaţii şi situaţii, unele inedite, altele la care nici cu gândul nu gândești. Şi pe care, poate, n-aş şti cum să le rezolv dacă se vor ivi. Însă există și momente în care deciziile trebuie să fie promte. Sunt decizii pe care sunt nevoit să le iau condiţionat de timp şi circumstanţe. Astăzi, la 57 de ani ai mei, pot spune că îmi asum orice responsabilitate, mă refer la cele care ţin de funcţia mea, desigur. Mai sunt și zile în care simt că nu-mi ajung orele. Sunt momente în care aş vrea să-mi permit luxul de a fi pretenţios cu timpul meu, însă nu pot. În vremurile actuale trebuie să mă adaptez din mers schimbărilor, situaţiilor şi partenerilor de dialog. În funcţia aceasta e nevoie să te lupţi cu diferite mentalităţi care nu se pot schimba peste noapte.

Aşadar, care sunt calitățile unui primar bun v-am răspuns, iar eu mă consider unul dintre ei.       

Ce ar trebui să afle un cetățean care nu cunoaşte Movila Miresii? Precizați trei motive pentru ca acel cetățean să se stabilească pe plaiuri movilene.

Prima dată invit cetățeanul respectiv să ne cunoască legenda. Să descopere miracolul care se ascunde în spatele poveștii și să-și lase imaginația să zburde prin cele mai fascinante scenarii. Să devină curios și să caute sâmburele de adevăr ascuns printre rânduri.

Chiar îmi permit să o istorisesc acum, în cazul în care cineva chiar nu ne cunoaște începuturile:

Pre vremuri de demult, într-o iarnă, pe un vifor mare, prin partea locului trecea o nuntă cu toți nuntașii, iară mireasa era adusă de mire  într-un car cu boi. Pe drum, s-a desprins fundătoarea carului și mireasa a căzut în zăpadă. Când au observat nuntașii lipsa miresei erau departe și, deoarece era viscol mare, fiind și pe înserat,  n-au mai putut să o găsească.

Se zice că la o movilă din apropiere era o târlă ciobănească și ciobanul, condus  de lătratul câinilor, s-a dus în partea locului și a găsit mireasa în zăpadă. Aducându-o la târlă, a luat-o de nevastă și au întemeiat prima familie din zonă.  De aici vine denumirea de Movila Miresii.

Bătrânii mai povestesc că mireasa era îndrăgostită de un flăcău ce avea o târlă și oi pe lângă movilă, iar părinții au silit-o să ia pe altul de bărbat. Astfel că, pe când se îndreptau cu nuntașii spre casa mirelui, ei venind dintr-un sat din fostul județ  Râmnicu Sărat de unde era fata, ajungând în dreptul movilei unde fata știa că se află iubitul ei, s-a  furișat din car și s-a dus la bordeiul ciobanului.

Iar dacă nu l-am convins încă, îi mai spunem că ne mândrim cu o comună care, cu fiecare an se dezvoltă mai mult, cu reţea de apă potabilă şi canalizare, cu şanse de a aduce curând și reţea de gaze naturale, cu oameni harnici şi cu mult bun-simţ, dar şi cu un primar vizionar şi iubitor de frumos.

Cred că am atins cele trei motive. Iar dacă nu l-am convins încă, e de ajuns să-l invităm să viziteze comuna, Lacul Sărat, împrejurimile şi amenajările piscicole care tentează orice iubitor de natură, nu doar pasionaţii  pescuitului.

Cum acționați în situațiile critice? În momentele de cumpănă când deciziile trebuie luate rapid? 

 Dacă v-aş răspunde că trec uşor, aş lăsa impresia că sunt insensibil, iar asta nu este adevărat! După cum v-am mai zis, las o părticică din inima mea în tot ceea ce fac, pentru că sunt un om altruist. Dacă spun că rămân ancorat în trecut, iarăşi nu ar fi corect! Dar, sunt om! Acţionez precum orice semen de-al meu, simt la fel, am trăiri similare. Uneori, recunosc, mai există şi conflicte între temperamentul unui om şi funcţia pe care o deţine. Secretul constă în abilitatea cu care reuşeşte să gestioneze astfel de momente, în găsirea unui echilibru. Se întâmplă, din cauza unor factori, să nu putem acţiona aşa cum ne-am dori. Aşadar, chiar dacă am fost trădat de unii oameni pe care mizam, pentru care aş fi băgat mâna în foc, am reuşit să închid uşile, să iert şi să nu privesc înapoi.

Dacă vă referiți la acele răscruci care priveau cariera în sine, pot să spun că m-am detaşat cu uşurinţă şi nu m-am lăsat doborât. Şi asigur cititorii şi locuitorii movileni că o să  mă comport la fel şi pe viitor. Asta-mi este firea și nu pot să mă schimb!

Aţi avut dezamăgiri în viaţă şi, dacă da, care a fost cea mai mare?

Ca orice om am avut şi eu dezamăgiri profesionale, dar şi personale. În drumul fiecăruia îşi fac apariţia oameni cu roluri diferite, desigur. Unii sunt trimişi de destin ca să ne pună piedici, alţii să ne întindă o mână de ajutor, dar, indiferent din ce categorie face parte persoana care-mi intersectează drumul, am ştiut să  întind mâna cu încredere şi să nu dezamăgesc.

Dacă cineva percepe greşit gestul meu, este problema sa. Eu am putere să ignor şi să uit chiar dacă m-a rănit. Las Universul să acţioneze pentru că, unul din crezurile mele a fost: Culegi ceea ce ai semănat. 

Unele amintiri, acelea neplăcute, prefer să le ţin acolo, într-un colţişor, izolate de cele frumoase, iar într-o zi vor dispărea cu toată durerea provocată. Iert mereu. Neiertând mi-aş face mie rău, nu celui care mi-a greşit.

Steve Jobs a zis cândva: Timpul tău este limitat, așa că nu-l pierde trăind viața altcuiva. Reușiți mereu să vă gestionați corect timpul? Cum arată o zi din viaţa lui Dumitru Panțuru?

E-adevărat, uneori nu-mi ajunge pentru tot ceea ce aş dori eu să fac. Dar, învăţ să-l gestionez cât mai bine, pentru că, aşa cum citeam undeva, fapul că nu-ţi ajunge timpul şi lucrezi mai mult decât ar trebui, nu înseamnă că ai mai mult de lucru, ci mai degrabă că nu eşti eficient. Îţi indică faptul că n-ai ştiut să-ţi gestionezi bine timpul. Încă învăţ, viaţa este o permanentă lecţie pe care trebuie să ne-o însuşim. Cred că lipsa mai mare este în sectorul personal din care iau mereu timp şi-l ofer serviciului, uneori poate şi pentru faptul că oamenii mai uită că am dreptul la timp personal şi mă solicită cu anumite probleme şi-n weekenduri.

Dacă deschidem Cartea de Onoare a localităţii Movila Miresii, ultimii 23 de ani vă poartă semnătura. O consideraţi o perioadă de glorie sau pur și simplu destinul unui om?

 Hm! Segmentul profesional s-a contopit şi-n latura personală, uneori. Aşa se întâmplă tuturor celor ce-şi iubesc munca. Nu poţi cere gândurilor să nu lucreze la câte o idee de serviciu atunci când treci pragul casei. Uneori o soluţie îmi apare instantaneu, fără să mă gândesc la ea. Iar dacă vine, e logic că trebuie s-o primesc, nu? Nu-i pot spune soluţiei: Auzi, ştii ceva? Eu sunt acum acasă, în familie. Vino mâine când ajung la birou! Nu! Ceea ce am realizat pentru comună au fost proiecte necesare de care au beneficiat toţi locuitorii movileni.

Termenul de glorie pare exagerat. Da, a fost o perioadă frumoasă şi solicitantă a vieţii, pentru că lucrurile bune necesită un efort susținut. Am avut idei bune, am crezut în ele şi am creat comunei o imagine pozitivă în tot judeţul. O pot considera o perioadă de succes, chiar pot spune că s-a conturat o carieră în aceste cinci mandate încheiate. O carieră de primar, cum obişnuiesc să mă tachineze unii dintre apropiaţi. 

 Trebuia să-mi împlinesc destinul într-un mod pozitiv, nu? Iar Movila Miresii trebuia să aibă un edil. Dumnezeu a decis să fiu eu alesul. Nu este nici mândrie, dar nici un fapt de trecut cu vederea.

Cum vi se par locuitorii movileni din ultimii ani? Se spune că un popor, (în cazul de faţă referindu-ne strict la comunitatea movileană), dă măsura conducătorilor săi. Credeţi că oamenii pe care-i păstoriţi au avut vreo influenţă în reușitele dumnevoastră?

Munca de primar, dincolo de partea managerială, se bazează pe arta de a comunica. Uneori, oamenii se exprimă mai greu, alteori mai uşor. Eu a trebuit să învăț a comunica și cu movileanul intelectual și cu nea Gheorghe care este ţăran de când se ştie şi are o gândire rigidă, pe care nu i-o poţi schimba cu una cu două. Sau să nu-i uităm pe cetăţenii de etnie rromă care locuiesc pe raza comunei noastre şi care sunt, cei mai mulţi, greu abordabili.

Într-adevăr, caracterul unui om se cizelează atunci când se implică în activităţi, prin perseverenţa şi dăruirea ce le manifestă în tot ceea ce face, prin performanţa pe care o poate atinge în meseria pe care-o practică. De aceea, cred că răspunsul la această întrebare, ar fi că am devenit probabil mai răbdător, mai bun, mai receptiv la durerea aproapelui, sentimentul de empatie fiind primordial într-o funcţie ca aceasta, în care eşti ales de oameni să le veghezi interesele, să fii în serviciul lor, să ai răspuns la orice întrebare. Mă doare când văd familii defavorizate pentru care legea îmi permite să fac prea puţin. Sau când văd consăteni care suferă, mă refer la cei bolnavi. Aş vrea să mă implic în viaţa fiecăruia, să-i ajut, să le ofer speranţă, dar și funcţia mea are nişte limite. În calitate de om, sufăr când aud despre cineva că este în impas. De multe ori totul ţine de liberul arbitru şi îmi place să-l folosesc mereu într-un scop nobil.

Să presupunem că unii locuitori movileni nu vă plac, pe când alţii da. Ce credeţi că nu le place la primarul lor? Şi implicit, ce credeţi că prețuiesc la dumneavoastră?

Cei care nu mă plac, cred că fac parte dintr-o anumită categorie, sunt acei oameni care-și petrec timpul prin cârciumi sau alte locuri mai puțin frecventate de un gospodar. Faptul că nu mă intersectez cu ei în astfel de locuri, mă face să nu le fiu simpatic.

Pe de altă parte, mai sunt și unele persoane care au viziuni despre viață și despre viitorul comunei diferite de ale mele, cărora le respect dreptul la opinie și nu încerc niciodată să-i conving să mă placă. Vorba aceea: Dragoste cu de-a sila nu se poate!

Apoi urmează oamenii care mă prețuiesc, sunt aceia care știu să aprecieze ceea ce am făcut pentru comună și locuitorii ei. Care își amintesc ce am găsit în lada de zestre a Movilei Miresii în anul 2000 și ce am adăugat pe parcursul celor douăzeci și trei de ani de când le veghez interesele. Cei care pot face un arc peste timp ca să vadă cum arăta plaiul movilean înainte de a ajunge eu la primărie. Sunt acele persoane care au privit cu ochii sufletului spre munca depusă, care m-au susținut și au crezut în mine la fiecare nouă învestire în funcția de primar.

Cum comunicați cu cetățenii movileni? Este absolut necesar să fiţi mereu în mijlocul oamenilor sau consideraţi că frâiele comunei pot fi mânuite doar de la masa de lucru?

Dacă nu-i dialog cu oamenii, nu poți conduce o comună. Întotdeauna am ales calea comunicării, a dialogului deschis, a medierii divergențelor de opinie atunci când a fost cazul. În ultimii ani, de când au apărut și rețelele de socializare, profit la maximum și trimit movilenilor informațiile în timp util, fie că sunt pozitive sau negative. Este dreptul lor să fie informați. Dacă sunt consăteni care nu sunt conectați pe astfel de rețele, aleg să discut cu ei față în față, prin membrii echipei mele sau personal, invitându-i la primărie sau povestind cu ei atunci când îi întâlnesc pe stradă… Ascultându-i de fiecare dată când îmi cer să le rezolv doleanțele sau să le aprob reușitele proprii.

Nu, nu poți ține frâiele unei funcții ca aceasta pe care o ocup, doar din birou.

Cum arată o zi din viaţa primarului movilean? Obosește vreodată primarul?

Primarul nu, omul da! Agenda zilnică e plină mereu. Iar dacă nu este încărcată de la primele ore ale zilei, devine neîncăpătoare pe parcurs. Pentru că, asemeni medicului şi preotului, un primar trebuie să fie disponibil pentru oameni douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru.

Aș dori să menționez că în aproape patruzeci de ani de muncă, niciodată nu m-am trezit cu alarma unui ceas sau telefon, organismul m-a ajutat și s-a trezit singur, eu nelipsind niciodată nemotivat sau mai grav, să întârzii la program vreodată. Am fost mereu punctual, atribut pe care-l cer și salariaților din primărie mereu.

Care a fost cea mai grea decizie pe care a trebuit să o luaţi de când sunteţi în fruntea comunei Movila Miresii? 

Chiar dacă oamenii mi-au greșit, nu am dat o sancțiune niciodată. Am mizat pe dialog și pe dreptul la a doua șansă.

Îmi pare rău că nu am putut să creez mai multe locuri de muncă și că, datorită crizei financiare am fost nevoit să mai reduc din personal. S-au pierdut niște locuri de muncă, nu din vina mea, ci a regulilor impuse. Aceasta a fost în viziunea mea o decizie grea.

Din câte am citit, v-ați implicat în rezolvarea unor cazuri sociale mai speciale. Vorbiți-ne despre un asemenea caz și cât s-a implicat primarul în rezolvarea lui?

Cazuri sociale sunt mereu. Nu prea aș dori să vorbesc despre ele. Însă dacă tot m-ați întrebat o să vă răspund. Ultimele în care m-am implicat, au fost vreo trei-patru locuințe pe care aproape le-am construit de la zero, deoarece au fost distruse în incendii sau a fost vorba despre oameni în vârstă care nu aveau niciun sprijin, iar casele li se prăpădeau.

Apoi au mai fost și câteva ajutoare pentru boală sau pentru rezolvarea unor situații speciale de deplasare la spital a unor cetățeni (adulți sau copii) care nu aveau posibilități financiare să răzbească peste astfel de încercări ale vieții. Oricine știe că sănătatea este cea mai prețioasă comoară a unui om. Fără ea nimic nu se poate realiza. Dacă suntem sănătoși putem muta și munții din loc dacă avem voință.

Dacă nu aţi fi ajuns primar, ce v-ar fi plăcut să faceţi? În ce domeniu credeți că ați fi putut performa?

Cred că aș fi fost un bun investitor. Imaginație și îndrăzneală aș fi avut din belșug. Mi-aș fi făcut o afacere personală...  nu-mi pare rău acum că nu o am, că-mi lua din timpul dedicat funcției de primar. Dar, știți cum se spune! Domnul ne hărăzește fiecăruia drumul. Ne pune în mâini talantul potrivit și ne cere să-l înmulțim. Talantul pe care l-am primit eu a fost unul special, dăruit cu grijă. Cine sunt eu să pun la îndoială voința Divinității? Eu doar am făcut ascultare și mi-am slujit semenii cu credință, astfel încât trecerea mea prin viață să lase urme frumoase prin istoria acestei comune.

Este Dumitru Panţuru o persoană cu simţul umorului? Ce părere aveţi despre terapia râsului? 

 Îmi place să cred că aduc mereu un surâs pe chipul celor cu care intru în contact. Da, sunt o fire sociabilă, veselă. Ajută mult acest mod de abordare al lucrurilor.

Apropo, nu ştiam că e o terapie! Un rău îşi pierde din intensitate atunci când presari peste el un gram de veselie, care, din câte am citit, e benefic pentru sănătate.

Vorbiți-ne despre amintirile de suflet ale primarului și omului Dumitru Panţuru! Acelea pe care le deschideţi adesea cu drag.

Ca primar, cea mai frumoasă amintire este imaginea chipului consăteanului meu care pleacă mulțumit din biroul meu. Recunoștința pe care o citesc în ochii movilenilor atunci când reușim împreună să schimbăm ținuta comunei noastre prin proiectele pe care le finalizăm.

 Ca om, îmi vine să zâmbesc de câte ori îmi amintesc cum am reacționat în momentul când am devenit tată. Mi se născuse fetița, Simona, iar prima întrebare pe care am pus-o soției a fost următoarea: Cu cine seamănă fetița? Cu mine sau cu tine? nerealizând că la momentul acela nu-ți poți da seama de trăsăturile fizice ale unui copil.

Împlinirea unui om vine din menţinerea echilibrului dintre dragoste, carieră şi familie. Cum a reuşit Dumitru Panţuru să le îmbine armonios de-a lungul vieţii?

   Echilibrul mi l-au adus persoanele dragi din viața mea, soţia care este o femeie minunată, un partener de drum cum rar întâlnim, alături de care am crezut în puterea căsătoriei. Ne-am căsătorit în 1990, am  celebrat chiar și  Nunta de Argint. Am găsit în ea jumătatea potrivită şi sper să ne ţină Dumnezeu sănătoşi împreună mulţi ani de acum înainte, să ne creştem nepoţii cu dragoste. De când am ajuns în funcția de primar m-a sprijinit, m-a încurajat şi m-a iertat de câte ori a fost nevoie.

Fiica mi-a dat energie și forță să depășesc orice obstacol. A făcut ca fiecare zi de când am devenit tată să fie plină de inspirație și motivație. Cu ea alături pot schimba lumea. Orice tată înțelege ce vreau să spun.

Echilibrul emoțional doar lângă ele l-am găsit.

Vorbiţi-ne despre familie! Menționați-ne câteva din activităţile specifice familiei dumneavoastră?

Locuiesc împreună cu socrii mei care sunt nişte oameni deosebiţi. Am o familie minunată. Soţia, Liliana, este un om cu adevărat unic, este o ființă caldă și iubitoare, lucrează ca bibliotecar al comunei noastre, iar fiica, Simona, absolventă a Facultății de Drept, este însăşi raţiunea mea de a fi. Pot spune că este un adevărat răsfăţ sufletesc când petrec momente alături de ele, fiindcă doar astfel găsesc energia şi motivaţia de a continua în toate planurile mele.

Și trebuie să recunosc că le dedic majoritatea weekendurilor, căci ne reunim și aproape mă reinventez. Uneori ne dedicăm activităților gospodărești care devin plăcute și relaxante doar pentru că suntem împreună. Poate pare greu de crezut, însă cunosc rostul muncilor dintr-o gospodărie de la sat. Știu să întrețin curtea și animalele de pe lângă casă. Ba chiar am o pasiune pentru păsări și câini cu care obișnuiesc să stau din când în când la câte o poveste, așa, ca-ntre prieteni. Soția râde uneori când mă vede că le mângâi și le alint, dar eu știu că în sinea ei îmi înțelege afecțiunea pentru animale.

Vacanțele de peste an sunt cam scurte, recunosc, nu mai mult de patru zile ține un concediu de-al meu. Dar, nu regret. Sunt puține, dar trăite intens, ceea ce le face valoroase.

Care sunt primele sfaturi pe care le-aţi dat fiicei atunci când a ajuns la vârsta majoratului?

  În viaţă să facă doar ceea ce-i place şi să nu lase în urmă loc de regrete. Să conștientizeze că nimic nu este etern și să lase loc de bună ziua oriunde trece.

Câte din trăsăturile de caracter ale tatălui Dumitru Panțuru se regăsesc la fiică? Ați influențat-o în vreun fel în alegerea carierei?

 Păi, cam 90% din trăsăturile mele se regăsesc la fiică. Îmi seamănă nu doar fizic, ci și ca personalitate. Este ambițioasă, determinată și curajoasă. A înțeles din timp că în viață dacă vrei să răzbești nu trebuie să te lași doborât de la prima nereușită. Știe că modul în care ne scriem destinul depinde de noi și încearcă să facă mereu alegeri înțelepte. A învățat și că riscul face parte din viață, de aceea atunci când situația o impune nu se teme să acționeze. Mă consider un tată de două ori norocos, prima dată pentru că o am și în al doilea rând că m-a considerat modelul ei. I-a plăcut să pășească pe drumul performanței mereu și a știut întotdeauna să se alăture echipei câștigătoare.

Nu degeaba se spune că fericirea ne-a facem fiecare, prin sensul pe care-l dăm propriei vieți. Simona a învățat deja că fiecare e responsabil de povestea pe care alege să o scrie. Și până acum a scris-o destul de frumos!

Dedicați timp vreunei pasiuni? Şi dacă da, care ar fi aceea? 

Pasionat sunt de fotbal, ca majoritatea bărbaţilor. De fapt, comuna noastră are propria sa echipă de fotbal, Gloria Movila Miresii. Mă implic în reuşitele acestei echipe de fotbal care este una din mândriile noastre, ale movilenilor. Ne dorim să devenim cunoscuţi şi să obţinem succese. Performanţa în sport se face cu paşi mici, ştim cu toţii.

Dedic suficient timp echipei de fotbal, deci o pot cataloga în rândul pasiunilor.

Ultima bucurie pe care aţi făcut-o cuiva? Dar cea care vi s-a făcut dumneavoastră?

Bucurii mici obișnuiesc să fac mereu. N-aș vrea să le amintesc ca să nu-și piardă din frumusețe. Începând cu o floare și până la a oferi daruri celor dragi și nu numai.

Iar ca ultimă bucurie a mea, cred că pot aminti faptul că mi s-a aprobat proiectul de canalizare pentru comună.

Aceste bucurii zilnice le consider un lanț al binelui care este bine să nu fie niciodată înterupt. Gesturi mici, zâmbete largi, vorbe frumoase și lumea parcă dintr-o dată pare mai bună, nu-i așa?

Vă amintiţi vreo întrebare incomodă care v-a fost pusă vreodată?

Mi-au fost puse multe întrebări pe parcursul carierei mele. Nu mi se par relevante, însă una cred că poate fi făcută cunoscută cititorilor pentru că, probabil, se regăsește și pe buzele altor persoane.

Așadar, de curând, cineva m-a întrebat că dacă aș putea da timpul înapoi și aș avea din nou 30 de ani, aș mai vrea să fiu primar?

 Răspunsul a fost da, deoarece mi-am dat seama că mă adaptez bine acestei funcții.

Aţi simţit vreodată că visele vi s-au năruit? Şi dacă da, în care perioadă a vieţii?

Da, am avut și momente din acestea care n-au fost provocate de mine, ci au fost legate de derularea unor proiecte mari. Au fost situații neprevăzute care au intervenit și care m-au afectat nu doar ca edil, ci și emoțional.

 Nu am agreat niciodată oamenii care nu-și țin cuvântul dat, mincinoșii, mai exact. Și în preajma sau din cauza cărora am simțit în anumite clipe că visele s-au năruit. Nu doar ale mele, ci ale unei comunități întregi, pentru că acele proiecte în care am avut parteneri astfel de oameni, vizau interesele tuturor.

Poți să te afișezi a-mi fi prieten, să te străduiești să ajuți comunitatea, dar dacă minți, mi-am pierdut încrederea în tine. Eu te iert, că așa este firesc, însă nu voi mai încheia cu tine niciun contract, indiferent câte clauze avantajoase mi-ai propune.

Sunteţi o persoană optimistă? Care este reţeta care vă menţine permanent pe treapta aceasta?

Da, sunt un optimist incurabil. Cred în triumful binelui asupra răului şi ştiu să ajung la inima oamenilor adoptând o atitudine pozitivă. Mai ştiu că a lucra cu oamenii este greu și provocator. Secretul constă în a găsi cuvintele potrivite și lumea poate fi schimbată. Fiecare zi poate deveni motiv de inspirație pentru cei care mă ascultă. Eu mă consider un astfel de om, am avut și am idei bune din belşug, altfel comuna Movila Miresii nu ar fi ajuns la nivelul de dezvoltare pe care-l cunoaşte în prezent.

Optimismul este o atitudine pe care trebuie să o cultivi permanent, dacă vrei să dobândești succesul.

Dezvăluiţi-ne câteva din principiile care v-au marcat existenţa.

 Iubirea, speranţa, credinţa şi adevărul. Mereu le-am purtat la reverul hainei. Iar rezultatele nu au întârziat să apară. Valoarea unui om cred eu că poate fi citită dintr-o sclipire a ochilor, nu în urma unor analize sofisticate. Am căutat să evoluez mereu, să mă adaptez societăţii şi mentalităţii din fiecare vreme şi, respectându-mi principiile, am reuşit în ceea ce mi-am propus. Autoeducaţia, implicarea, empatia, raţiunea şi bunul simţ au fost prioritare în activităţile mele curente.

Astăzi, după aproape șase mandate de când movilenii v-au acordat credit total, privindu-vă în oglinda vieţii, cum vă simţiţi?

 Îmi place! Încă am viziuni măreţe. Tinereţea stă în viziune, nu în anii din cartea de identitate, după părerea mea. Pot să mai petrec ani buni în funcţia de primar al comunei mele, am certitudinea că voi rămâne acelaşi om bogat sufleteşte. Nu te schimbă o funcţie sau o poziţie într-o ierarhie. Nu! Dacă eşti un om bun, indiferent că lucrezi într-un serviciu public, indiferent că-ţi desfăşori o afacere proprie, îți păstrezi aceeași integritate, dacă nu ai interese ascunse şi-ţi place să munceşti. Hărnicia, dacă-ţi este înscrisă în ADN, nu poate dispărea peste noapte. O vei avea toată viaţa. Lucrurile se întâmplă de la sine atunci când te dedici unei activități, iar rezultatele lasă urme frumoase în portofoliul propriu. De aceea în oglindă vom observa realitatea, dacă vom şti să privim.

Citeam undeva că nu oglinda trebuie ştearsă pentru a te vedea bine în ea, ci tu, ca om, trebuie să te străduieşti să fii frumos pe dinlăuntru, iar imaginea aceasta va fi fidel reflectată în oglinda vieţii.

Se spune că una din regulile unei existențe fericite este aceea de a nu ne ataşa de oameni şi lucruri pe parcursul vieţii. Obişnuiţi să vă ataşaţi de ceea ce vă intersectează drumul?

 Şi ataşamentul este o manifestre specifică oamenilor. Doar că nu trebuie să devină obsesie. Da, mă ataşez de anumite haine pe care prefer să le îmbrac mai des că-mi dau o stare de bine, mă ataşez de anumite locuri unde-mi place să petrec adesea timpul liber, îmi place să călătoresc cu propria maşină şi, de asemenea, îmi place să vizitez ani la rând anumite locaţii care-mi inspiră o energie benefică şi-mi aduc starea de relaxare. Dacă acestea pot fi numite ataşamente, da, am şi eu câteva.

Întrebarea viza, probabil, dacă m-am ataşat de funcţia de primar prea mult. Îmi place, recunosc! Simt că mi se potriveşte, dar, sunt sigur că mă pot rupe de această funcţie într-o zi. Sunt conştient că nimeni nu este de neînlocuit, că nimic nu e static, că viaţa îşi derulează permanent mecanismele schimbării, iar într-o zi va trebui să părăsesc şi eu fotoliul primăriei. Vă asigur că o voi face fără regrete şi cu un sentiment de mulţumire sufletească, deoarece am dat tot ce am avut mai bun din mine.

Mi-am imaginat frumusețea comunei, am sculptat-o prin proiecte care au reușit și le-am dat valoare sub semnătura mea. Viața mi-a adus un tren înainte, am urcat în el, m-am bucurat de parcursul călătoriei, iar la momentul potrivit voi ști să cobor. Când se va întâmpla lucrul acesta nu știu, poate în anul 2024, poate mai târziu.

Cum vede viaţa un om care a fost - de ce să nu recunoaştem? -  răsfăţat de soartă? Cum aţi defini reperele destinului dumneavoastră?

Recomand fiecărui om să-şi descopere muzica interioară și să-şi urmeze visurile cu perseverenţă. Indiferent cât de sus ar fi pragul către care ţinteşte, să nu-şi abandoneze ţelul şi să creadă permanent în reuşită. Viziunea, munca şi perfecționarea ar trebui să se regăsească în gândurile fiecărui om. Nu există reţete magice pentru dobândirea succesului, ci doar principii sănătoase de la care să nu ne abatem niciodată. Dacă credem în noi şi avem sentimentul că suntem buni, este doar o chestiune de timp până se produce schimbarea în bine.

Dacă mâine ați sta la o cafea cu Dumnezeu, la o poveste poate, ce i-ați spune?

Deși primul impuls ar fi să fac o radiografie a vremurilor pe care le trăim și să încerc să aflu de la Dumnezeu care-i cea mai potrivită cale de rezolvare, cred că, dacă mă gândesc mai bine, prima dată i-aș mulțumi pentru toate darurile primite, apoi i-aș cere sănătate și să mă țină în continuare apt ca să pot duce la bun sfârșit toate planurile pe care le am în minte.

Forță și ambiție am, însă până unde pot merge cu ele, doar El hotărăște. Așa cum cunoaște toate poveștile lumii, eu cunosc aproape toate poveștile consătenilor mei, povești în care uneori am avut sau nu un rol determinant.

Aici, la Movila Miresii, m-am simțit bine, aici a început și într-o zi se va sfârși lumea mea. Nicăieri altundeva. Și El știe asta, pentru că pământul acesta face parte din mine, îmi pulsează cu fiecare bătaie a inimii în tot corpul.

Sigur voi vorbi deschis cu Creatorul, care va înțelege dincolo de cuvinte ce îmi trebuie, ce mă emoționează și-mi va indica drumul pe care voi păși de acum înainte. Pentru că, toată viața am crezut necondiționat în El și am primit cu bucurie darurile sale.

V-ar fi plăcut să locuiţi în altă parte, la oraş de exemplu?

Nu, niciodată nu m-au traversat astfel de gânduri! Oriunde m-ar fi condus pașii, cred că m-aș fi întors negreșit pe meleagurile natale. Movila Miresii este mai mult decât localitatea unde eu viețuiesc, este destinul meu, punctul zero al existenței mele.

Și 20 de ani de-aș avea acum, nicio clipă nu m-aș gândi să plec de aici. Cu toate ispitele orașului sau ale străinătății. De-a lungul vieții m-am convins că doar la Movila Miresii îmi pot găsi echilibrul. Rostul vieții mele este aici, pe acest frumos plai bărăgănean. Pentru mine, pământul acesta este sfânt, este Mecca mea, Raiul meu pământesc.