Oameni cu suflet de copil




     Unul din cele mai minunate daruri pe care ni le-a făcut Dumnezeu sunt copiii. Din clipa în care cresc şi descoperă farmecul jocului, universul lor se schimbă, iar chipul le este din ce în ce mai plin de lumină. Cine nu-şi aminteşte de această magică perioadă a vieţii? Oare cine, atunci când se oglindeşte  în ochii unui copil, nu simte că viaţa este frumoasă şi că totul este posibil?
  Tocmai din acest motiv, una din preocupările adulţilor, ar fi aceea de a le asigura un spaţiu de joacă cât mai plăcut, cât mai bine amenajat.
  Astfel de terenuri de joacă se obişnuia, cu ani în urmă,  să se construiască doar la oraş, iar copilul care locuia la bloc, într-un spaţiu restrâns , avea în acest fel unde să zburde şi să-şi petreacă clipele libere alături de cei de-o vârstă cu el. Îmi amintesc că atunci când fetiţa mea era mică, (acum este deja adolescentă!) obişnuiam, la sfârşit de săptămână, să o duc la oraş, să petrec alături de ea câteva ore bune în parc, de unde, cu greu o puteam dezlipi de tobogane şi leagăne. Chiar dacă-i amenajasem acasă un micuţ leagăn şi un spaţiu de joacă, cu nisip şi jucării, un colţişor al său deci, tot mai minunat era acolo, la oraş, unde se întâlnea şi cu alţi prichindei şi unde jocul devenea mult mai atractiv.
  Dincolo de programul pe care-l desfăşoară în mediul formal, în grădiniţe şi şcoli, copiii noştri au nevoie de un spaţiu recreativ, pentru o creştere armonioasă din toate punctele de vedere: cognitiv, afectiv şi psihomotric. Fiindcă copiii trebuie permanent să interacţioneze cu cei de vârsta lor, pentru a se putea integra cât mai bine în societate, pentru a-şi picta cu emoţie în suflet o poveste în fiecare zi.
   Şi pentru ca poveştile lor să aibă permanent o notă de originalitate, se impune ca cei care sunt în fruntea unei comunităţi, să se gândească permanent la ei, să le creeze un mediu propice, să le amenajeze spaţii de joacă în care ei să se simtă bine şi în siguranţă.

Facebook-ul, o modalitate de a comunica permanent unii cu alţii...


   Îmi amintesc că, în urmă cu mai bine de un an, nu ştiam prea multe despre acest modul social. Însă, într-o dimineaţă, ascultând pe un post de radio, o emisiune matinală, una din întrebările prezentatorului din acea zi, suna cam aşa: ,, - Mai există cineva în ţara asta care  nu are un cont facebook?” Hm! Eu, mi-am zis în gând....
  Şi iată cum, după acest moment, am decis să intru şi eu în această ,,mare de prieteni”.
  Deşi nu atribuiam mult timp navigării pe această reţea de socializare, trebuie să recunosc că la scurt timp am descoperit beneficiile sale. Am regăsit câţiva  prieteni plecaţi din ţară, despre care nu mai ştiam nimic de mult, am reuşit să comunic cu oameni deosebiţi, să fac schimb de impresii şi de idei, să aflu despre realizările profesionale ale celorlalţi şi să mă bucur alături de ei; să ofer o floare şi o urare frumoasă de ziua unei persoane, şi astfel, să strecor un strop de bucurie în colţişorul fermecat al sufletului cuiva... Să fiu invitată la evenimente, să aflu imediat cam ce se mai întâmplă prin lumea aceasta, să-mi readuc în prim-planul gândurilor vorbe de duh ale marilor înţelepţi, cuvinte care mă determinau, uneori,  să mă opresc o clipă din activitatea mea şi să observ că... uitam să-mi trăiesc viaţa şi, fără să-mi dau seama, mă lăsam trăită de ea.
  Am câştigat mulţi prieteni valoroşi pe care am simţit că Universul mi i-a trimis în momentul potrivit, tocmai prin intermediul acestui site, dar am şi pierdut oameni la care ţineam enorm, tot prin acest mijloc, căci din postările pe care le făceau, am surprins trăsături negative ale personalităţii lor, ştiut fiind că acţiunile cuiva sunt un indiciu valoros al propriului lor caracter. Şi... mi-a fost mult mai simplu să fac o selecţie între oamenii din jurul meu, să aleg grâul de neghină, cum se spune.

Zidurile din suflete


 

Într-un sat aflat la o răscruce de drumuri un ţăran a descoperit o comoară. Săpa în curte când, la un moment dat, a găsit câteva pungi mari, pline de galbeni. Ţăranul acesta era văduv şi nu avea copii. Banii erau foarte mulţi, şi el i-a dat primarului, ca să îi împartă cu ceilalţi oameni din sat.
Satul cu oameni modeşti se transformase într-un sat cu oameni bogaţi. Ca să îşi cheltuiască banii, ei au început să îşi cumpere tot felul de lucruri, şi multe din ele nici măcar nu le trebuiau.
Cel mai lacom dintre ei era primarul. Se dusese vorba că, în loc să împartă comoara în părţi egale fiecărei gospodării, el îşi păstrase mult mai mult decât ar fi trebuit. Ca ceilalţi oameni să nu ştie ce strânsese în curte, primarul şi-a înconjurat-o cu ziduri înalte şi groase. Încetul cu încetul, ceilalţi i-au urmat exemplul, şi şi-au construit ziduri împrejurul curţilor. Le-au făcut înalte, ca ale primarului, dar subţiri, ca să nu dea prea mulţi bani pe materiale. Satul semăna cu o cetate, cu un labirint de piatră. Fiecare şi-a pus la porţi paznici bine înarmaţi, angajaţi din satele vecine.

Panait Istrati






   Panait Istrati (n. 10 august 1884 Brăila — d. 16 aprilie 1935București, cu numele la naștere Gherasim Istrati) a fost un scriitor român de limbă română și franceză.
Panait Istrati s-a născut în Brăila, ca fiu nelegitim al unei spălătorese, Joița Istrate și al unui contrabandist grec. A copilărit în Baldovinești, a terminat șase ani de școală primară, doi fiind nevoit să-i repete. 
  Prozele și romanele sale descriu lumea proletariatului, pe care a avut ocazia să o cunoască de aproape, mirificele ținuturi ale Brăilei natale, Delta Dunării, un amestec de rase și religii și diverse orașele din Europa prin care a trecut de-a lungul vieții. Opera lui Panait Istrati, scrisă în limbile franceză și română, a fost tradusă în peste 30 de limbi.

Despre trădare...



Iubesc trădareadar urăsc pe trădător. (Iulius Cezar)
Cine trădează va fi trădat.(Marin Preda)

Dacă cineva te–a trădat o dată, este vina lui. Dacă te trădează a doua oară, este deja vina ta.(autor necunoscut)

Epilog sentimental

   de Ion Minulescu


Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi lasă-mă să plec!...
Tu nu-nţelegi
Că-n orchestrarea întregirii noastre
Nu-i ciripit de păsărele-albastre,
Ci-i răcnet doar de bestie turbată,
Ce-ţi sângerează-obrajii şi te muşcă
De câte ori încerci s-o-nchizi în cuşcă
Sau de piciorul patului s-o legi?...

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi nu-ţi mai cer nimic!...
Tu n-ai ghicit
Că melodia întregirii noastre s-a sfârşit
Şi toată fericirea-mprovizată
Cu care ne-avântăm tot mai departe
N-a fost decât iluzia că ne-am iubit
Ca două manechine cu suflete de vată,
Păstrate-ntr-o vitrină cu geamurile sparte?...

Antologie poezii...

Cu patria în suflet...redactor: Romeo Tarhon




Fănuş Neagu – cioplitor în marmura sufletelor noastre




    De ziua marelui scriitor, de dimineaţă, am căutat cu-nverşunare un petec de cer primăvăratic,  însă ceaţa groasă, m-a determinat să cred că afară e toamnă, nicidecum anotimpul poienilor cu narcise galbene. Am respirat uşurată când am decis să pun, în această zi aniversară, pe talgerul sufletului, poveştile scriitorului, încărcându-mi plămânii de mireasma metaforelor sale care îmi răsfaţă gândurile de fiecare dată când le citesc.
  La invitaţia directorului şcolii movilene, prof. Mirela Brezuică, fiind săptămâna şcolii altfel,  m-am alăturat unui grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale Movila Miresii, coordonaţi de prof. Ciurc Ingrid şi mi-am mutat inima pe pământul grădiştean care,  astăzi, 5 aprilie 2013, este plin de paşii celor care l-au îndrăgit pe Fănuş Neagu  şi am trecut, cu sufletul plin de emoţie, pragul locuinţei părinteşti a scriitorului şi-am sărutat, nu doar cu inima, leagănul în care a crescut acesta. 
  Ghid în această vizită ne-a fost prof. Nicu Negoiţă, de care, recunosc cu mândrie, că mă leagă o prietenie frumoasă, din 2007, de pe vremea când lucram la un cotidian brăilean.
  Întâmpinaţi de la poartă de chipul marelui scriitor, ce ne zâmbea dintr-un tablou, am păşit cu toţii în Casa Muzeu, iar copiii au fost fermecaţi de povestea casei părinteşti a scriitorului, care curgea lin de pe buzele profesorului Negoiţă, căruia îi aducem încă o dată mulţumiri.  Construită în 1959, după sistemul caselor tip salon, cu sală şi odăi, cu o camera unde erau primiţi oaspeţii (odaia din Crivăţ), casa este plină de lucrurile ce-au aparţinut copilăriei autorului, de unde nu lipsesc icoanele, nici chiar aceea adusă în dar mamei, tocmai de la Ierusalim, de către scriitor.   Costumul de academician, precum şi alte medalii, documente, certificatele de naştere, dar şi cel de căsătorie al părinţilor scriitorului, livretul militar al acestuia, ne-au fost prezentate de către prof. Negoiţă. Chiar şi povestea prin care autorul s-a îndrăgostit de soţia acestuia, d-na Stela Neagu, ne-a fost spusă pe scurt de minunatul meu prieten grădiştean.  De asemenea, prof. Nicu Negoiţă le-a arătat şi explicat copiilor cum se ţeseau covoarele şi alte cuverturi, carpete, preşuri etc. cu ani în urmă, de către Ţaţa Paraschiva, mama scriitorului; cum tatăl acestuia, un vestit lemnar al Grădiştei construia diverse obiecte, o parte din ele fiind exponate în muzeu, dar ne-a vorbit şi despre rudele scriitorului, ba chiar am cerut explicaţii suplimentare despre personajele prezente în fotografiile ce se regăsesc în tablourile casei. 

Fănuș Neagu


S-a născut la 5 aprilie 1932, în localitatea Grădiștea-de-Sus din județul Brăila, într-o familie de țărani. A studiat primii cinci ani de școală primară în satul natal. Își continuă studiile între 1944 și 1948 la Liceul Militar din Iași (trei ani îi urmează la Liceul Militar din Câmpulung-Muscel). Urmează apoi Școala Pedagogică nr. 2 din București, iar în 1951 devine cursant al școlii de literatură „Mihai Eminescu” până în anul 1952, fiind coleg de generație cu Nicolae LabișRadu Cosașu etc. Între 1954 și 1957 învață la Facultatea de Filologie din București, dar nu își încheie studiile.
24.05.2011, ora 3.30 a.m.: "...a încetat din viață la Spitalul Universitar de Urgență «Elias» maestrul Fănuș Neagu, ca urmare a unei afecțiuni neoplazice metastazante, consumptive și cu evoluție îndelungată", se arată într-un comunicat al unității sanitare.
Fănuș Neagu a fost internat mult timp la Spitalul Elias din cauza unui cancer la prostată, iar în ultimele săptămâni a fost în comă. A murit pe data de 24 mai 2011 la spitalul Elias din București.

Søren Kierkegaard


  • Poetul sau oratorul nu poate săvârși ceea ce săvârșește eroul, el poate doar să admire, să iubească și să se bucure prin intermediul eroului. Totuși, poetul nu e mai puțin fericit; căci eroul este, ca să spunem așa, natura sa mai bună, de care e îndrăgostit și-n care se desfată pentru că nu mai este el însuși, și iubirea sa poate fi admirație.(...) El își urmează chemarea inimii, iar când a aflat ceea ce căuta, rătăcește pe la ușa fiecăruia cu cântecul ori cu povestea sa, pentru ca toți să-l admire pe erou precum el însuși și toți să fie mândri de erou, asemeni lui.(...) Dacă rămâne astfel fidel iubirii sale, dacă înfruntă zi și noapte acea viclenie a uitării care l-ar îndepărta de erou, atunci poetul și-a desăvârșit opera, s-a alăturat eroului care l-a iubit și el întocmai, căci poetul este natura mai bună a eroului, neputincioasă, într-adevăr, ca orice amintire, dar simultan transfigurată, ca orice amintire.

Tradiţiile - comoara nepreţuită a românilor-




Tradiţii şi  Obiceiuri Româneşti
Proiect Educaţional interjudetean

     Miercuri, 3 aprilie 2013, la Căminul Cultural din localitatea Movila Miresii, judeţul Brăila, s-a derulat o activitate din cadrul proiectului educaţional ,,Tradiţii şi obiceiuri româneşti”.
    Întâmpinaţi încă de la intrare cu sare si cu colacul specific românesc care - de ce să nu recunoaştem? - nicăieri nu este mai gustos, invitaţii şi-au făcut apariţia la ora stabilită, 10.00, când sala a devenit aproape neîncăpătoare pentru cei prezenţi, printre care s-au numărat colegi de la şcolile din judeţele Vrancea şi Galaţi,  invitaţi să vină să cunoască obiceiurile Brăilei. Cum era de aşteptat, elevii movileni şi elevii oaspeţi şi-au făcut daruri încă de la sosire, ca semn al întâlnirii de astăzi.
   Şcoala Gimnazială Movila Miresii a fost organizatoarea acestui eveniment, prin reprezentantul acesteia, director prof. Mirela Brezuică, dar, cum era şi firesc, la activitate au fost prezenţi şi ceilalţi parteneri ai proiectului, respectiv elevii Şcolii Gimnaziale Vădeni, care au venit însoţiţi de directorul acestei instituţii, prof. Steluţa Perianu, dar şi elevii  Liceului de Artă Hariclea Darclee, coordonaţi de prof. Paula Orzan.
   Iniţierea proiectului interjudeţean, Tradiţii şi obiceiuri româneşti, s-a făcut în luna noiembrie 2012, a continuat în decembrie 2012 cu un program de colinde şi rugăciuni dedicate Naşterii Domnului, prezentate în şcoală şi biserică; au urmat în februarie şi martie, ateliere de lucru ale elevilor în cadrul cărora s-au confecţionat obiecte de artă populară, s-au învăţat cântece şi dansuri specifice zonei, iar întâlnirea de astăzi, 3 aprilie 2013, a fost continuarea acestei serii de activităţi tematice din proiect.
   Coordonatoarele acestui proiect sunt minunatele cadre didactice movilene, prof. Florica Munteanu şi prof. Ionica Ciocârlan, ce ne-au impresionat prin dăruirea cu care s-au implicat în această complexă activitate, unde s-a simţit influenţa elementelor educative ce aparţin tuturor ariilor curriculare, deoarece elevii au învăţat să cânte, să danseze, să recite, cunoscând astfel frumoasele tradiţii româneşti şi nutrind  sentimente de respect şi apreciere a valorilor strămoşeşti.

Tradiţii şi obiceiuri româneşti, la Movila Miresii


Astăzi, 3 aprilie 2013, Şcoala Gimnazială Movila Miresii, reprezentată de director prof. Mirela Brezuică, va fi gazda unui Proiect educaţional la nivel interjudeţean, Tradiţii şi obiceiuri româneşti, coordonatorul proiectului fiind Şcoala Gimnazială Movila Miresii, iar parteneri în acest demers fiind: Şcoala Gimnazială Vădeni, Liceul de Artă Hariclea Darclee, Primăria şi Parohia din Movila Miresii.
  Începând cu orele 10.00, la Căminul Cultural situat în centrul localităţii movilene, se vor prezenta câteva tradiţii româneşti. Dansuri specifice zonei Muntenia vor fi aduse în scenă de către elevii Şcolii Gimnaziale Vădeni, elevii fiind coordonaţi de către prof. Perianu Steluţa; obiceiul Coloianului va fi pus în scenă de către elevii Liceului de Artă Hariclea Darclee, coordonaţi de prof. Orzan Paula, iar elevii gazdă vor prezenta o şezătoare, precum şi un ritual de nuntă, sub îndrumarea prof. Munteanu Florica şi prof. Ciocârlan Ioana.
  Toate aceste activităţi prezentate în cadrul acestui proiect vor fi aplaudate la scenă deschisă, nu doar de participanţi, ci şi de către invitaţii speciali sosiţi din Galaţi, de la Hanu Conachi, conduşi de doamna Anghel Mariana, precum şi invitaţi din Vrancea, de la Şcoala Gimnazială Vulturu - Structura Maluri, conduşi de doamna Mitică Fănica.

Concursul judeţean de pictură Culorile Bărăganului, ediţia a V-a











    Este 2 aprilie 2013, când primăvara îşi intră în drepturi şi când ultimele urme ale Babelor se şterg în lumina soarelui zglobiu. Când liliacul dă să înmugurească, parfumatele zambile ne încântă, iar narcisele galbene ne asigură că iarna a trecut. Iarba parcă înfloreşte pe zi ce trece pământul, iar limpezimea cerului este din ce în ce mai pătrunzătoare. În depărtări, vântul primăvăratic mai ridică în rafale câte o frunză uscată ascunsă pe ici-colo, iar zarea pare din ce în ce mai veselă de acest răsfăţ al naturii, datorat cortinei magice a primăverii.
    În comuna Movila Miresii este sărbătoare, căci Şcoala Gimnazială din această localitate brăileană, organizează cea de-a V-a ediţie a concursului judeţean de pictură ,,Culorile Bărăganului”, concurs care se desfăşoară la Căminul Cultural din localitate, al cărui spaţiu a fost amenajat potrivit pentru o astfel de activitate extracurriculară.
    Concursul se adresează elevilor  din clasele I- IV, din judeţul Brăila şi are ca organizatori pe: director al şcolii movilene, prof. Mirela Brezuică, director adjunct prof. Tarţa Mirela, prof. Florica Munteanu, prof. Ionica Ciocârlan şi prof. Vasilica Neacşu.
  Şcoala movileană promovează arta plastică în rândul elevilor  ca  o modalitate  de  educaţie  estetică. Concursul  se  doreşte  a  fi un  stimulent  pentru  evidenţierea  tinerelor  talente,  care  pot  transmite  prin  culoare,  gânduri  şi  sentimente, de aceea, dintre obiectivele acestui concurs amintim: dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă de frumosul în arta plastică prin aplicarea unor tehnici de lucru originale, precum şi dezvoltarea unor atitudini pozitive prin participarea elevilor la o competiţie judeţeană.
   În această activitate organizatorii au beneficiat, pe parcursul a mai multor ediţii, de sprijinul talentatului artist plastic brăilean, prof. Hugo Mărăcineanu, care a susţinut şi încurajat participanţii să aştearnă pe planşe ceea ce simt ei, viziunea lor asupra minunatelor locuri din Bărăgan. O adevărată lecţie de educaţie plastică au fost cuvintele rostite de profesor în deschiderea competiţiei.

Să ştii mai multe, să fii mai bun!

 




Tema activităţii de astăzi, 1 aprilie 2013, pentru elevii claselor a III-a ai Şcolii Gimnaziale Movila Miresii, a fost: Geografie locală.
  Cu această ocazie, elevii, însoţiţi de cadrele didactice prof. Vasilica Neacşu şi înv. Budur Penca, au  vizitat cele mai importante instituţii locale,  subliniindu-se şi rolul acestora pentru comunitate. S-au vizitat următoarele instituţii movilene: Primăria, Dispensarul, Poliţia, Biblioteca sătească, Oficiul Poştei, Cabinetul stomatologic, CEC-Bank-ul, dar şi clădirea Şcolii în care învaţă elevii claselor V-VIII, unde laboratoarele de biologie, informatică şi chimie le-au stârnit elevilor de clasa a III-a curiozitatea, dar şi nerăbdarea de a păşi peste doi ani, în această minunată instituţie. 

Invitaţie




  Şcoala Gimnazială Movila Miresii vă invită marţi, 2 aprilie 2013,orele 10.00, la Căminul Cultural Movila Miresii, să participaţi la:
Concursul Judeţean de pictură
“ Culorile Bărăganului

2012-2013
- ediţia a V-a -

OBIECTIVELE CONCURSULUI

-         să dezvolte atitudini pozitive faţă de frumosul în arta plastică prin aplicarea unor tehnici de lucru originale;
-         să folosească amestecuri de culori adecvate temei date;
-         să îmbine elementele de limbaj plastic;
-         să exprime prin culoare sentimente şi trăiri proprii;
-         să-şi dezvolte atitudini pozitive prin participarea la o competiţie judeţeană;

CONCURS JUDETEAN „CULORILE BARAGANULUI”


MINISTERUL EDUCATIEI CERCETARII TINERETULUI SI SPORTULUI



INSPECTORATUL SCOLAR
JUDETEAN BRAILA

SCOALA GIMNAZIALA
MOVILA MIRESII JUDETUL BRAILA


CONCURS JUDETEAN
„CULORILE BARAGANULUI”
Tema- Culorile Baraganului
Data – 02 aprilie 2013
Locul de desfasurare – Caminul Cultural Movila Miresii Judetul Braila
Editia a V a
Sectiuni-
  • clasele I-II
  • clasele III – IV
Grup tinta- elevi ai claselor I-IV din judetul Braila
Regulament
  • Lucrarile se vor realiza direct de catre participanti in timpul alocat;
  • Fiecare elev participant isi va aduce materialele necesare conform tehnicilor de lucru pe care le va utiliza (coli pentru desen A3, acuarele. pensule, creioane, etc);
  • Fiecare elev si cadru didactic participant  primeste diploma de participare.

"Lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus!"


"...Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.
Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.
Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie daca nu avem smerenie, va urma a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

Să ne amintim, astăzi, de ziua lui Nichita Stănescu...

Leoaica tânără, iubirea 

Leoaica tânără, iubirea
mi-ai sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.

Şi deodata-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţişni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Înger venit din astral...


Tu, înger din vremuri trecute
M-adulmeci pe-o zare de vis,
Aduni suspinele reci, mute
Ce pe al meu suflet au nins.

Mă treci prin a vieţii poartă
În tremur de fericire,
Culori pastelate în soartă
Îmi desenezi cu iubire.

Wow! Şeful şi-a cerut scuze!!!

   Vă povesteam că  zilele trecute mă contrazisesem cu al meu  şef, în legătură cu aptitudinile unui clarvăzător , pe care el  le considera ca fiind aceleaşi precum ,,calităţile" unui ghicitor... în cafea... În urma acestei contraziceri mă alesesem cu un atribut nu tocmai ideal, acela de ,,ţaţă" ceea ce ne forţase să scoatem din teaca cuvintelor săbiile pregătite să sfâşie...    
  Dar iată că astăzi a sosit şi clipa SCUZELOR mult aşteptate.

Iubirea ca un foc de paie...



- partea a II-a -

   Aşadar, Katia a început să povestească despre faptul că este studentă în ultimul an la Facultatea de Istorie, din cadrul Universităţii D. C., de-acolo, din Bucureşti, iar în timpul liber îi place să scrie despre diferite subiecte. A fascinat-o mereu jurnalismul şi, poate de aceea, s-a apucat de scris, pentru a-şi satisface această pasiune. I-a povestit despre planurile sale de viitor, despre faptul că dorea să urmeze şi un master în acelaşi domeniu, istorie, nu se decisese exact ce specializare, dar... toate vor veni la timpul lor.
  Emil o asculta tăcut, mai bătea în semn de nerăbdare din picior şi părea deranjat când Katia îşi aprinsese o ţigară. Îl servi delicat şi pe el, dar acesta îi replică că este nefumător şi că nu-l deranjează dacă ea îşi va satisface acest moft în timp ce vor servi cafeaua care sosise deja.
  După ce a povestit un pic despre el, Emil strănută adânc, iar Katia îi ură ,,noroc!” Făcu un gest normal, îşi scosese un şerveţel, se şterse şi, după cum era de aşteptat, îşi scoase ochelarii. Abia atunci Katia îi zărise pentru prima oară ochii şi... ceva o deranjă. Vedea nişte ochi tulburi, Emil avea o privire întunecată, tristă, de parcă în ei se ascundea toată durerea lumii.
  Ea, care sperase că doar soarele e un pretext pentru prezenţa ochelarilor, dorea ca Emil să aibă o privire vie, luminoasă. De fapt, realiză că inima sa se îndrăgostise doar de o privire pe care o anticipase de mult, de când comunica cu Emil prin mesaje. Nici o clipă nu s-a gândit că ochii lui ascundeau un om rece, un om chinuit de gânduri. Doamne, se îndrăgostise de-o himeră! Vocea i se schimbă, privirea parcă i se împăienjeni şi ar fi dorit în acea clipă să dispară, să se deschidă pământul şi să o înghită, aşa de dezamăgită era.     
    Oare, să fie adevărat? Acel om care vorbea atât de frumos, care părea atât de romantic, s-o fi înşelat atât de mult doar prin cuvinte? Era devastată de această constatare, dar se strădui să nu-şi trădeze gândurile şi se comportă normal în continuare. Regreta clipa când a acceptat întâlnirea, însă îşi repetă că nu ar fi descoperit aceste lucruri decât dacă ar fi procedat astfel.

Iubirea ca un foc de paie...


                 
-partea I-


        

         Era vară când Katia şi Emil s-au întâlnit prima dată. Se cunoşteau virtual, de puţin timp, prin intermediul facebook-ului, modulul social unde toată lumea e prietenă cu toată lumea şi unde se regăsesc oameni despărţiţi datorită căilor întortocheate ale vieţii. Îşi trimiteau adesea mesaje frumoase şi imagini pline de semnificaţii şi vorbe de duh, care le atrăgeau atenţia reciproc şi care le stârnise curiozitatea de a se cunoaşte mai bine, de a-şi cunoaşte unul altuia preferinţele. Ba au făcut şi schimb de adrese de e-mail şi-şi trimiteau mesaje şi prin acest mod, mai ales că, Katia nu intra zilnic pe facebook.  Emil a descoperit-o prima dată, a văzut pozele pe care Katia le postase acolo în albumul de fotografii, i-a răscolit un pic prin datele personale înainte să o adauge în listă şi, într-o zi, după multe like-uri ce-a dat la postările ei, s-a decis să o abordeze cu un mesaj privat care suna cam aşa:  Am observat că sunteţi scriitoare, n-aţi fi interesată să aflaţi un pic din experienţa unui pilot de supersonice, un om cu o pregătire temeinică, care a sfidat în zeci de rânduri viaţa prin munca pe care a făcut-o,şi care ar avea multe să vă povestească?
  Hei, dar cum să nu fie interesată Katia de un subiect de carte? mai ales că chiar se gândea să se apuce de un roman. Iar acum aşa, dintr-o dată, prietenul acesta virtual se oferă să-i furnizeze un subiect atractiv. Nu a stat prea mult pe gânduri şi a acceptat, i-a răspuns că abia aşteaptă să scrie despre o astfel de experienţă, ba chiar ar fi onorată, mai ales că chiar are un respect deosebit pentru aceşti oameni.
  Şi astfel, atenţia Katiei a fost captată de Emil, un bărbat cu o vârstă frumoasă, după cum spuneau datele din profil. Nerăbdarea de a se cunoaşte cei doi creştea cu fiecare mesaj pe care şi-l trimiteau, care nu era ales la întâmplare, fiind plin de semnificaţii.
  Emil era un maestru al cuvintelor, fascinat de opera lui Nichita Stănescu, Mihai Eminescu şi a filozofului Friedrich Nietzsche, pe care, se pare-i studiase în profunzime şi din operele cărora cita cu generozitate atunci când i se adresa Katiei. Un compliment astăzi, o apreciere profesională mâine şi iată cum curiozitatea fetei de a-l cunoaşte pe Emil creştea cu fiecare zi. Emil părea să aibă multe din calităţile pe care Katia le căuta la un bărbat, era inteligent, instruit, cu o vastă experienţă profesională şi de viaţă, şi care, colac peste pupăză, era şi un romantic asemeni ei.
  Hm! O fi mâna destinului? O fi vreo întâlnire karmică? Ceva parcă începea să înmugurească în inima Katiei, cu toate că nu prea voia să recunoască. Îşi repeta că cel mai bine ar fi să lase timpul să decidă ceea ce-i va lega şi dacă indiciile arătau că el este un bărbat potrivit pentru ea, n-ar trebui să grăbească lucrurile.

Se spune că avem prietenii pe care ni-i alegem...

Oare, chiar sunt o ,,needucată"?

Astăzi am descoperit că iar am pierdut un prieten...
I-am trimis o scrisoare în care îi explicam câte ceva (într-un e-mail, desigur).
Mi-a răspuns că refuză să citească acea scrisoare şi că... a şters-o. Reacţia mea a fost de genul: ,,- Hei, dar de ce eşti laş? Oare, de ce te temi?"
După părerea mea, consider că atunci când cineva ne trimite un mesaj ori o scrisoare electronică, e o chestiune de respect să o deschidem, să o citim, eventual să-i dăm şi un răspuns, chiar dacă conţine veşti bune sau mai puţin bune. Însă, prietenul acesta al meu a fost de altă părere, de aceea am avut proasta inspiraţie să-l numesc ,,laş".
Şi iată cum m-am ales cu atributul de ,,needucată"...

Clarviziune şi ghicit...

Zilele trecute m-am contrazis cu un prieten care afirma că cei doi termeni sunt sinonimi.
Degeaba am încercat să-l conving că sunt domenii diferite, practicate de persoane ce aparţin unor categorii sociale diferite, că, cândva, o prietenă clarvăzătoare mi-a salvat viaţa datorită unei viziuni pe care a avut-o doar gândindu-se la mine, că am sfârşit prin a fi numită ,,ŢAŢĂ"...

Mă întreba fetiţa mea...

- Mami, ce înseamnă tocilară? Unii colegi mă strigă astfel!
-Hei, micuţa mea, doar cei neputincioşi se exprimă astfel. Tu nu le da importanţă. Este jalnic când observăm că viermele invidiei roade în sufletele oamenilor de la vârste din ce în ce mai fragede. Acei colegi, care te strigă astfel, nu pot ajunge la performanţele tale şcolare şi ca să nu-şi recunoască propria neputinţă, preferă să te rănească cu apelative nepotrivite...Nu le da importanţă.

Tu, iubite, n-o să fii...


Mă voi lăsa de gânduri dusă
Şi voi spera c-o să revii
Te voi zări aievea însă
Dar tu, iubite, n-o să fii...

Voi răscoli cerul de vise
Chiar de aleile-s pustii
Te voi striga chiar din abise
Dar tu, iubite, n-o să fii...

Mâna înflorată a iubirii


    Timpul îşi bate leneş azi clipele în jurul meu şi mă determină să cad într-o stare de nostalgie. Uşor, îmi cobor gândurile în urmă cu ceva ani şi-mi amintesc de vremea când terminam clasa a patra, de petrecerea pe care am dat-o în momentul despărţirii de doamna învăţătoare. Îmi amintesc că atunci am simţit pe obraz prima lacrimă de nostalgie, deoarece mă despărţeam de cea mai blândă, caldă şi minunată dăscăliţă, învăţătoarea mea.
    Îmi amintesc că mama a fost cea care m-a ajutat să trec peste acele clipe grele, aş zice pentru orice copil, deoarece păşeam în ciclul gimnazial şi era normal să fiu un pic speriată. Cu siguranţă, orice copil a plâns în viaţă, dar am convingerea că lacrimile i-au fost adunate cu răbdare de fiinţa care i-a dat viaţă, de cea care i-a fost alături permanent - mama.
   Despre mama aş vrea să povestesc astăzi, despre ecoul care-l lasă ea în fiecare zi în inima mea, despre mâna plină de florile iubirii pe care mi le oferă în fiecare clipă.
    De statură potrivită, cu ochii căprui, pielea catifelată, cu vocea plină de iertare şi bunătate, mama este cea mai minunată fiinţă din viaţa mea. Şi-aşa cum orice frunză se simte ocrotită de ramura din care a crescut, astfel mă simt şi eu, permanent vegheată şi apărată de mama mea.

Alegerea...

    ,,Doua seminte stateau intr-o toamna alaturi, in pamantul fertil. Prima samanta a spus: Vreau sa cresc! Vreau sa-mi infig radacinile adanc in pamant si sa incoltesc scotandu-mi mladitele la suprafata… Vreau sa-mi inalt mugurii ca niste stindarde care vestesc venirea primaverii… Vreau sa simt cum soarele imi incalzeste si lumineaza chipul si cum roua diminetii imi binecuvanteaza petalele! Si a crescut. Cealalta samanta a zis si ea: Ce soarta mai am si eu! Mi-e teama. Daca imi infig radacinile adanc in pamant, nu stiu de ce voi da, caci acolo este intuneric. Daca imi fac drum prin pamantul aspru de sus, mladitele mele delicate ar putea sa se rupa… Daca imi deschid mugurii, vreun melc ar putea incerca sa ii manance.

Povestea vulturilor aurii

Undeva, departe, foarte departe de ţinuturile în care trăiau oamenii, era un ţinut foarte frumos, în care trăiau vulturii aurii. Erau păsări mari, frumoase. Li se spunea vulturi aurii pentru că aripile lor străluceau puternic în bătaia soarelui. Nu aveau toate penele de această culoare nobilă, ci doar penele de pe o aripă. Nu amândouă aripile străluceau, numai una – la masculi, aripa dreaptă, iar la femele aripa stângă. 

An de an, pe măsură ce puii creşteau, şi aveau la rândul lor alţi pui, părinţii bătrâni plecau în ultima lor călătorie: zburau zile îndelungate pentru a ajunge la Muntele Liniştii. Acolo unde muriseră şi părinţii lor. Şi părinţii părinţilor lor… 

Se mai spune că, după moarte, aurul de pe aripi se întindea peste tot, transformând trupurile în mici statui. Şi, ajungând aici, vulturii îşi puteau vedea statuile părinţilor lor, şi pe ale părinţilor părinţilor lor…Dar nici un om nu a ajuns acolo să se convingă dacă e aşa sau nu ...

Romeo Tarhon

Tu nu te-ai plictisit... ?

Tu nu te-ai plictisit să-mi ceri
Perverse pofte și să-ți fac
False plăceri, false dureri...
Plăceri ce dor, dureri ce plac?

Tu nu te-ai plictisit să-mi placi
Ca mică parte din decor
Și să primești când te prefaci
Dureri ce plac, plăceri ce dor?

Swami Krishnananda


  ,,Cine altcineva decât Dumnezeu poate restabili lucrurile în această lume? Noi nu am putea ridica nici măcar un deget fără voinţa Lui. Aşa cum se spune, nici măcar o frunză uscată nu poate fi mişcată de vânt dacă Tatăl Ceresc nu o doreşte. Întregul Univers este Divinitate - strălucitor, măreţ în gloria şi abundenţa lui. Noi nu am uitat că suntem o parte integrantă a lui.

Nu trece prin viață prea repede...


Un tânăr director conducea pe stradă, puțin cam prea repede, noul său Jaguar. Era atent la copiii ce ar fi putut țâșni de după mașinile parcate și a încetinit, atunci când a crezut că a văzut ceva.
Pe măsură ce mașina sa trecea, nici un copil nu a apărut. În schimb, o cărămidă a lovit una din portierele Jaguarului. A apăsat pe frână și a întors Jaguarul, la locul unde fusese lovit de cărămidă. A sărit furios din mașină, a pus mâna pe primul copil întâlnit în cale și l-a lovit de o mașină parcată, țipând:
„Ce a fost asta și cine ești tu? Ce crezi că faci? Aceasta este o mașină nouă și cărămida pe care ai aruncat-o te va costa mulți bani. De ce ai făcut asta?
Copilul era speriat. „Vă rog, domnule, vă rog, îmi pare rău, dar nu știam ce altceva să fac,” a explicat el. „ Am aruncat cărămida, pentru că nimeni altcineva nu v-ar fi oprit…” Cu lacrimile șiroind pe obraji, copilul a arătat ceva lângă mașina parcată. „Este fratele meu” a spus. „A luat curba greșit și a căzut de pescaunul cu rotile, iar eu nu pot să-l ridic înapoi.”
Trist, copilul i-a cerut apoi, directorului: „Mă ajutați, vă rog, să-l pun înapoi în scaunul cu rotile? Este rănit și e prea greu pentru mine.

Mamei


Cu dor nestins  mă însoţeşte,
În inimă iubire-mi toarnă-ades,
Privirea ei pasul îmi ocroteşte,
În şoapta-i caldă visele îmi ţes.

La tâmpla-i argintată de o vreme,
Simt cum mă înveleşte-n ruga ei,
Emoţia ce-n sufletul ei geme,
O văd oglindindu-se-n ochii mei.

La mulţi ani, FEMEIE!


..

Zvon de primăvară


Mugurii-au plesnit pe ramuri
Soarele e jucăuş,
Primăvara ne cântă la geamuri
Pe al ei arcuş.

Cerul curat ca oglinda
E lipsit de nori,
Vântul e dus cu colinda
Peste mări şi ţări.

Despre copilărie...


Ştii tu ce înseamnă să fii copil?

Înseamnă să crezi în dragoste, să crezi în frumuseţe, să crezi în credinţă.
Înseamnă să fii atât de mic încât spiridusii să ajungă să-ţi şoptească la ureche,
Înseamnă să transformi bostanii în caleşti şi şoriceii în telegari,
Josnicia în nobleţe şi nimicul în orice,
Căci orice copil poartă o zână naşă în sufletul lui."

Despre prietenie...


- Fără prietenie nu există viaţă !  (Cicero )

- Prietenia înseamnă un suflet în două trupuri. (Aristotel)

O primăvară plină de lumină şi iubire!