Søren Kierkegaard

• Poetul sau oratorul nu poate săvârși ceea ce săvârșește eroul, el poate doar să admire, să iubească și să se bucure prin intermediul eroului. Totuși, poetul nu e mai puțin fericit; căci eroul este, ca să spunem așa, natura sa mai bună, de care e îndrăgostit și-n care se desfată pentru că nu mai este el însuși, și iubirea sa poate fi admirație.(...) El își urmează chemarea inimii, iar când a aflat ceea ce căuta, rătăcește pe la ușa fiecăruia cu cântecul ori cu povestea sa, pentru ca toți să-l admire pe erou precum el însuși și toți să fie mândri de erou, asemeni lui.(...) Dacă rămâne astfel fidel iubirii sale, dacă înfruntă zi și noapte acea viclenie a uitării care l-ar îndepărta de erou, atunci poetul și-a desăvârșit opera, s-a alăturat eroului care l-a iubit și el întocmai, căci poetul este natura mai bună a eroului, neputincioasă, într-adevăr, ca orice amintire, dar simultan transfigurată, ca orice amintire.
• Sunt profund convins că Dumnezeu este iubire; acest gând are pentru mine o validitate lirică originară.
• Tăcerea e capcana demonului și cu cât este mai profundă, cu atât mai terifiant devine demonul. Dar tăcerea e și înțelegerea reciprocă dintre divin și individual.
• În această viață mă mulțumesc să fiu căsătorit cu mâna stângă, iar credința e îndeajuns de umilă pentru a o pretinde și pe dreapta; că aceasta înseamnă umilință nu neg și nici nu voi nega niciodată.
• Epoca noastră nu rămâne la credință și la miracolul ei care transformă apa în vin, ci merge mai departe, transformând vinul în apă.
• E o prostie (sau vreun zvon răspândit de vreun triton) faptul că așa-zisa educație aleasă ferește o fată de seducție. Nu, existența este mai dreaptă și mai cinstită: există doar un singur mijloc [de apărare] și acesta este inocența.