Ziua Eroilor sărbătorită cu fast la Movila Miresii


În fiecare an pomenirea eroilor neamului românesc are loc la  praznicul Înălţării Domnului, ca urmare a  hotărârii luate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920.
În localitatea Movila Miresii la Monumentul Eroilor situat pe strada Târgului, elevii Școlii Gimnaziale Movila Miresii, coordonați de doamnele profesor  Munteanu Florica și Ghiorghieș Maria, au prezentat astăzi, 6 iunie 2019, un moment artistic ce-a constat în cântece și versuri dedicate acestei sărbători.

Sufletul viu al culorilor din Bărăgan




Motto: ,,...culorile sunt copiii luminii.
Lumina ne dezvăluie, prin culori,
sufletul viu al acestei lumi.” Johannes Itten 




Vineri, 17 mai 2019, în comuna Movila Miresii din județul Brăila, a fost sărbătoare, deoarece școala din localitate a fost gazda concursului județean ,,Culorile Bărăganului”, concurs ajuns la cea de-a XI-a ediție.
Așadar, Şcoala Gimnazială Movila Miresii a continuat și anul acesta să promoveze, ca  o modalitate  de  educaţie  estetică, arta plastică în rândul elevilor.
Într-un cadru organizatoric de excepție, în parfumul fin al florilor de maci, într-o explozie de emoție și culoare, lucrările Biancăi Pârlog, fostă elevă a şcolii movilene, au întregit atmosfera din sala Căminului Cultural, locul desfășurării concursului.

Sat pescăresc tradițional - Tulcea






Delta Dunării, tărâm de poveste...aprilie 2019



Iubind natura... proiect educațional

Trăind simfonia vieții într-un mediu curat...






Noi, clasa a III-a B, într-o zi cu emoții constructive...




Dărnicia primăverii - AVAP- Proiect didactic



PROIECT DIDACTIC


UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: Școala Gimnazială Movila Miresii
DATA:  02.04.2019
CLASA : a III-a B
ARIA CURRICULARĂ: Tehnologii
DISCIPLINA: Arte vizuale și abilități practice
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: Viața pe pământ
SUBIECTUL LECȚIEI :  Tehnici de lucru cu hârtia - colaj - Dărnicia primăverii
TIPUL LECŢIEI: Consolidare de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi

Competențe specifice
1.1.Recunoașterea unor mesaje comunicate prin imagini în context familiar;
2.2.Realizarea de creații funcționale în diverse tehnici pe diferite suporturi (hârtie, confecții textile, ceramică, sticlă etc.);

           
OBIECTIVE OPERAȚIONALE
COGNITIVE
O1 - să cunoască elemente specifice anotimpului primăvara;
 O2 – să identifice etapele  realizării lucrării pornind de la modelul dat ;
O3 – să asambleze corect  piesele  pentru realizarea produsului final;
O4 – să  utilizeze tehnici diferite de lucru cu hârtia;
O5 să evalueze lucrările proprii şi pe ale colegilor, cu ajutorul criteriilor de evaluare stabilite;   

 MOTRICE  
O6-să mânuiască corect materialele de lucru;

AFECTIVE
O7 -să participe cu interes la activitate;


Perimetrul unei figuri geometrice - Proiect didactic


Proiect didactic

Unitatea de învățământ: Şcoala Gimnazială Movila Miresii
Data: 02.04.2019
Clasa: a III-a B
Disciplina: Matematică
Aria curriculară: Matematică şi știinţe
Propunător: Florean  Cornelia
Unitatea de învăţare: Elemente intuitive de geometrie
Subiectul: Perimetrul unui poligon
Tipul lecţiei: consolidare și sistematizare a cunoștințelor
Competenţe specifice :

3.1. Localizarea unor obiecte în spaţiu şi în reprezentări, în situaţii familiare
3.2. Explorarea caracteristicilor simple ale figurilor şi corpurilor geometrice în contexte familiare

Obiective operaţionale:
Cognitive:
O1: să recunoască principalele figuri geometrice plane;
O2: să utilizeze corect şi conştient terminologia matematică cu privire la noțiunea de perimetru;
O3: să calculeze perimetrul unei figuri  geometrice pe baza desenului şi a formulei specifice;
O4: să compună probleme care presupun aflarea perimetrului unui poligon pe baza unor date;
Psihomotrice:
                O5: să aibă o poziţie corespunzătoare în bancă pe parcursul activității;
Afective:
O6: să participe cu interes la activitate;
   

Verbul , exerciții aplicative - text suport: ,,Darnicie” după Mircea Sântimbreanu


Proiect didactic

Unitatea de învățământ: Școala Gimnazială Movila Miresii
Data : 02.04.2019
Clasa:  a III -a B
Disciplina: Limba și literatura română
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Propunător: Florean  Cornelia
Unitatea de învăţare: Cum gândesc? Ce simt? Cum mă comport?
 Subiectul lecției: Intuirea claselor morfologice – Verbul, exerciții aplicative
                             Text suport: Dărnicie, după Mircea Sântimbreanu
Tipul lecţiei: consolidare și sistematizare a cunoștințelor
Competenţe specifice :

1.3. Sesizarea unor regularităţi ale limbii prin raportare la mesaje audiate;
3.5. Sesizarea unor regularităţi ale limbii pe baza textului citit;

Obiective operaţionale:
Cognitive:
O1 - să recunoască verbele, aplicând cunoștințele însușite în contexte date;
O 2 - să ordoneze alfabetic verbele identificate;
O3- să schimbe valoarea gramaticală a unor cuvinte;
O4- să găsească verbe conform unor criterii date;
O5- să asocieze verbele cu expresiile potrivite;
Psihomotrice:
O6 – să aibă o poziţie corespunzătoare în bancă pe parcursul activității;
Afective:
O7- să manifeste interes pentru activitate;
Strategia didactică:
-Metode și procedee: exerciţiul, conversaţia, observarea, jocul, expunerea;
-Materiale:  flipchart, manuale, caietele elevilor, fișe de lucru, fișe de evaluare.
Forme de activitate: frontală, independentă și pe grupe.
Locul de desfășurare: sala de clasă

,,Dărnicie” după Mircea Sântimbreanu - Proiect didactic


Proiect didactic

Unitatea de învățământ: Școala Gimnazială Movila Miresii
Data : 02.04.2019
Clasa:  a III -a B
Disciplina: Limba și literatura română
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Propunător: Florean  Cornelia
Unitatea de învăţare: Cum gândesc? Ce simt? Cum mă comport?
 Subiectul lecției: Analiza unui text literar; Text suport: Dărnicie după Mircea Sântimbreanu
Tipul lecţiei: consolidare și sistematizare a cunoștințelor
Competenţe specifice :

1.1.  Extragerea unor informaţii de detaliu dintr-un text informativ sau literar accesibil
2.2. Povestirea unei întâmplări cunoscute pe baza unui suport adecvat din partea profesorului;
3.2. Formularea unui răspuns emoţional faţă de textul literar citit


Obiective operaţionale:
Cognitive:
O1 -să citească textul corect, expresiv, fluent și conștient ;
O2- să formuleze întrebări /  răspunsuri referitoare la conţinutul textului;
O3 - să descopere cuvinte cu sens asemănător/ opus unor cuvinte date;
O4- să indice ordinea în care s-au petrecut întâmplările din text;
O5- să își exprime părerea față de atitudinea personajelor din text;    
Psihomotrice:
O6 – să aibă o poziţie corespunzătoare în bancă pe parcursul activității;
Afective:
O7- să manifeste interes față de activitate;

Strategia didactică:
-Metode și procedee: lectura explicativă,explozia stelară, exerciţiul, conversaţia, jocul, eseul de cinci minute, explicația, observarea;
-Materiale:  flipchart, manuale, caietele de lucru și de clasă ale elevilor, fișe de lucru, fișe de evaluare.
Forme de organizare: frontală, independentă, pe grupe.
Locul de desfășurare: sala de clasă


Din activitățile noastre... album foto



Activitate didactică în cadrul comisiei metodice a învățătorilor, 23.01.2019

Hai să dăm mână cu mână! - album foto



Omul de zăpadă, de H. C. Andersen - proiect didactic



UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: Școala Gimnazială Movila Miresii
 CLASA: a III-a B
DATA:  23  ianuarie 2019
PROPUNĂTOR: prof. înv. primar Florean Cornelia
ARIA CURRICULARĂ: Limbă şi comunicare
DISCIPLINA: Limba şi literatura română
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Cum arată iarna?
SUBIECTUL: ,,Omul de zăpadă”, după Hans Christian Andersen – explorarea textului
TIPUL LECȚIEI:  consolidare și sistematizare de cunoștințe
COMPETENŢE SPECIFICE vizate:
1.1. Extragerea unor informaţii de detaliu dintr-un text informativ sau literar accesibil;
2.2. Povestirea unei întâmplări cunoscute pe baza unui suport adecvat din partea profesorului;
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
Cognitive:
O1 – să citească corect, fluent, conştient şi expresiv textul dat;
O2 – să formuleze întrebări şi răspunsuri pe baza conţinutului textului citit;
O3 – să ordoneze ideile principale potrivit succesiunii întâmplărilor din text;
O4 – să selecteze din text cuvinte/ expresii specifice iernii ;
O5 – să găsească un alt titlu/ final al textului;
O6- să identifice cuvinte cu sens asemănător/ opus unor cuvinte date;

Serbarea de Crăciun, clasa a III-a B



Serbarea de Crăciun, clasa pregătitoare B

Proiect didactic, clasa I, Sunetul și litera ,,b” mic de tipar și de mână


Școala Gimnazială Movila Miresii
Data: 24.02.2015
Clasa: I-A
Propunător: Vîju Cornelia
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Disciplina: Comunicare în limba română
Unitatea de învăţare: Împărăția literelor
Tema lecţiei: Sunetul și litera ,,b” mic de tipar și de mână - Citirea propoziţiilor/ enunţurilor - Scrierea ortografică a cuvintelor
Tipul lecţiei: consolidare și sistematizare a cunoștințelor

Competenţe specifice
1.3. Identificarea unor sunete, silabe, cuvinte în enunţuri rostite cu claritate

3.1. Citirea unor cuvinte şi propoziţii scurte, scrise cu litere de tipar sau de mână
- intuirea unor cuvinte însoţite de imagini

4.1. Scrierea literelor de mână

Proiect didactic- Lupul la stână, de Ion Creangă



Unitatea de învățământ: Școala Gimnazială Movila Miresii
Data : 26.11.2018
Clasa:  a III -a B
Disciplina: Limba și literatura română
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Propunător: Florean  Cornelia
Unitatea de învăţare: Când mergem la colindat?
 Subiectul lecției: Textul narativ -  relatarea unor întâmplări citite; Text suport: Lupul la stână, de Ion Creangă
Tipul lecţiei: consolidare și sistematizare a cunoștințelor
Competenţe specifice :

1.1. Extragerea unor informaţii de detaliu dintr-un text informativ sau literar accesibil;
3.2. Formularea unui răspuns emoţional faţă de textul literar citit ;


Sărbătorind țara mea, colțul meu de rai…




Motto: ,,Țara mea-i un colț de rai,
   Un buchet de flori de mai…”


Pentru a cinsti cum se cuvine Ziua Națională a României și împlinirea a 100 de ani de la  înfăptuirea Marii Uniri, joi, 29 noiembrie 2018, elevii Școlii Gimnaziale Movila Miresii din județul Brăila, au organizat o activitate extrașcolară de excepție.
Cărțile de istorie din inimile elevilor movileni au fost deschise la paginile în care s-au scris toate evenimentele ce au precedat și au dus la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Preț de câteva ore cortina timpului a fost ridicată, iar personalități istorice marcante care în urmă cu o sută de ani și-au dat mâna pentru împlinirea țelului românilor – Unirea - au fost rememorate cu respect și considerație.

Din activitățile noastre de AVAP, clasa a III-a B

Emoții de școlar - album foto

Festivitatea de deschidere a anului școlar 2018-2019


O nouă chemare a clopoțelului


 ” Școala este tot ce vezi și tot ce auzi.
Ea trebuie să te învețe să fii propriul tău dascăl,
cel mai bun și cel mai aspru.”  (Nicolae Iorga) 



Luni, 10 septembrie 2018, la Școala Gimnazială Movila Miresii din județul Brăila a sunat primul clopoțel al anului școlar 2018-2019.
Prichindeii de clasă pregătitoare, școlarii și preșcolarii movileni s-au adunat în curtea școlii, purtând, dincolo de zâmbetele de pe chip și bucuria revederii, multe emoții specifice unui nou început. A fost ziua pe care au așteptat-o cu drag, după lunga vacanță de vară, când și-au fixat noi obiective ce urmează a fi atinse alături de dascălii lor. Momentul în care noi visuri se țes, iar încrederea în propriile puteri capătă iar contur.
 Primele cuvinte, ce le-au fost adresate elevilor și părinților prezenți în această mult așteptată zi de toamnă, au aparținut directorului școlii, prof. Mirela Brezuică care  a reliefat importanța educației, a colaborării dintre familiile elevilor și școală, a  parteneriatului cu comunitatea în general. A subliniat frumusețea emoțiilor născute în aceasă zi,  sentimentul bucuriei și al speranțelor pe care doar în spațiul unei instituții de învățământ le poți cunoaște. I-a îndemnat pe elevi spre studiu, iar părinților le-a vorbit despre toleranță și implicare în formarea personalității propriilor copii.

Esențe


Când timpul a zburat deasupra noastră,
brațul meu și brațul tău au devenit aripile sale.
Când răsăritul s-a întins peste pământ,
buzele mele și buzele tale au devenit gura lui.
Când cerul a aprins stelele pe culoarul său,
privirea mea și a ta au devenit ochii lui.

Final de promoție, 2013-2018



Popas la Hanul Urșilor, Târgu Neamț



Mănăstirea Văratec și Mănăstirea Agapia



Lacul Izvorul Muntelui




Grădina Zoologică Dragoș Vodă, Târgu Neamț



Cetatea Neamțului - Târgu Neamț, 1 iunie 2018



Casa memorială Ion Creangă , vizită, 1 iunie 2018



Casa memorială Mihail Sadoveanu - Târgu Neamț



Proiect didactic - Muzică și mișcare


Unitatea de învățământ:
Data: 24.05.2018
Propunător:
Clasa: Pregătitoare
Aria curriculară: Arte
Disciplina: Muzică și mișcare
Unitatea tematică: Călătorind prin univers
Unitatea de învățare: Elemente de limbaj muzical
Subiectul lecției: Nuanțe: tare, încet, mediu/
                          Cântec suport: Nu mi-e frică de Bau- Bau!
Tipul lecției: Predare-învățare
Număr de elevi: 27
Durata: 35 minute+15 minute activități în completare
COMPETENȚE SPECIFICE:
1.1 Receptarea cântecelor cu o structură ritmico-melodică asemănătoare cântecelor din folclorul copiilor;
2.1 Cântarea în colectiv a cântecelor, asociind mișcarea sugerată de text;
OBIECTIVE OPERATIONALE:
Pe plan cognitiv:
O1 - Să execute corect exerciţiile de încălzire şi omogenizare a vocii păstrând ritmul , durata , înălţimea sunetelor;
O2 – Să folosească corect elemente de tehnică vocală (respirație, emisie, dicție);
O3 - Să interpreteze cântecul , jocul muzical , individual sau în grup cu nuanță variată: tare, încet, mediu;
O4 - Să asocieze corect mişcările sugerate de textul jocului muzical cu versurile şi melodia acestuia;