O nouă chemare a clopoțelului


 ” Școala este tot ce vezi și tot ce auzi.
Ea trebuie să te învețe să fii propriul tău dascăl,
cel mai bun și cel mai aspru.”  (Nicolae Iorga) 



Luni, 10 septembrie 2018, la Școala Gimnazială Movila Miresii din județul Brăila a sunat primul clopoțel al anului școlar 2018-2019.
Prichindeii de clasă pregătitoare, școlarii și preșcolarii movileni s-au adunat în curtea școlii, purtând, dincolo de zâmbetele de pe chip și bucuria revederii, multe emoții specifice unui nou început. A fost ziua pe care au așteptat-o cu drag, după lunga vacanță de vară, când și-au fixat noi obiective ce urmează a fi atinse alături de dascălii lor. Momentul în care noi visuri se țes, iar încrederea în propriile puteri capătă iar contur.
 Primele cuvinte, ce le-au fost adresate elevilor și părinților prezenți în această mult așteptată zi de toamnă, au aparținut directorului școlii, prof. Mirela Brezuică care  a reliefat importanța educației, a colaborării dintre familiile elevilor și școală, a  parteneriatului cu comunitatea în general. A subliniat frumusețea emoțiilor născute în aceasă zi,  sentimentul bucuriei și al speranțelor pe care doar în spațiul unei instituții de învățământ le poți cunoaște. I-a îndemnat pe elevi spre studiu, iar părinților le-a vorbit despre toleranță și implicare în formarea personalității propriilor copii.

 Autoritățile locale au fost prezente, ca de fiecare dată, prin persoana primarului movilean, domnul Dumitru Panțuru, care a urat atât elevilor, cât și cadrelor didactice, un an plin de succes și performanță. De asemenea, i-a asigurat pe părinți, profesori și pe elevi de sprijinul permanent al instituției pe care o reprezintă, precum și al Consiliului Local Movila Miresii. A vorbit despre implicarea vizavi de pregătirea clădirii școlii, a  creării condițiilor optime de desfășurare a unui proces educativ de calitate.
          Rugăciunile pentru începutul anului școlar au fost rostite  de preoții movileni, Pr. paroh Marius Sinca și Pr. Mihai Bogdan Alexandru, care s-au alăturat acestui eveniment cu binecuvântarea divină. 
       Și pentru că lumea din jurul nostru este atât de frumoasă prin inocența și sinceritatea copiilor noștri, ziua de astăzi le-o dedicăm lor, școlarilor și preșcolarilor ce-și întind aripile spre zările cunoașterii.
 Urez și eu cadrelor didactice movilene dăruire, entuziasm și afecțiune pentru copii, astfel încât să își îndeplinească misiunea, aceea de a  călăuzi pași  și de a cizela caractere prin transmiterea adevăratelor valori morale.
Iar vouă, dragi copii, vă doresc sete de învățare și zbor spre înălțimile albastre ale vieții de școlar.

Cornelia Vîju

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu se înjura şi nu se face spam

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.