24 ianuarie 2013 - 154 de ani de istorie-

Alexandru Ioan Cuza - înfăptuitorul Unirii de la 24 ianuarie 1859 ...

l

A domnit în perioada anilor: 1859-1866

Se trăgea dintr-o veche familie de moldoveni, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat pâna în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde işi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. 

l

l
Se











răg

l

Unirea Principatelor Române cunoscută şi ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918) a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor state Moldova şi Ţara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească .

Hora Unirii, de Vasile Alecsandri  

l Hai să dăm mână cu mână

Cei cu inima româna,
Sa-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și omenie!

Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii 

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,

Mihai Eminescu

Criticilor mei 

Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Georgiana Ionela Vîju

Prinţesa mea frumoasă...

Îţi mulţumesc, Moş Crăciun!

...Că nu m-ai uitat şi mi-ai adus cadoul pe care ţi l-am cerut. Chiar dacă a ajuns abia ieri la mine....La mulţi ani, Moşule!

Încrederea în sine...

   Încrederea de sine înseamnă aprecierea şi valorizarea propriei persoane. Mai exact: a avea o atitudine pozitivă - ne apreciem în tot ceea ce facem bun; suntem siguri de calităţile noastre - ne controlăm viaţa şi suntem în stare să facem tot ceea ce dorim. 

   Imaginea de sine ne influentează comportamentele, de aceea este important să ne percepem cât mai corect, să dezvoltam convingeri realiste despre noi inşine. Există persoane care, deşi au o înfatişare fizică plăcută, se percep ca fiind fie prea slabe sau prea grase, prea înalte sau prea scunde, insuficient de inteligente etc.

    Încrederea în sine este unul din fundamentele personalităţii noastre, un ax care susţine şi ne influentează tot timpul. De câte ori nu facem ceva pentru că n-am avut încredere în noi? De câte ori nu ne privăm singuri de ceva pentru că nu am avut suficient curaj? 

  Au fost destule situaţii când nu m-am înscris la anumite concursuri doar pentru că nu am avut încredere în mine că pot reuşi. Ulterior am regretat că nu am încercat, dar... recunosc, în viaţa mea am avut destule momente când nu am avut încredere să dau un răspuns la o lecţie, deoarece nesiguranţa mi-a luat elanul.

Crăciun fericit!

Un Crăciun plin de lumină, tuturor vizitatorilor mei!

Scrisoare către Moş Crăciun....

         Dragă Moşule!

   Am fost cuminte anul acesta, după cum ai aflat şi tu de la ajutoarele tale, Spiriduşii,  care ne urmăresc pe parcursul anului.. Nu am supărat pe nimeni (alţii m-au supărat pe mine!), nu mi-am lovit prin cuvinte semenii, mi-am îndeplinit cu responsabilitate îndatoririle de mamă, de serviciu  şi pe cele de studentă.

   Dar, cineva s-a supărat rău pe mine, din moment ce într-o dimineaţă, mai exact acum 3 dimineţi, când am vrut să deschid laptopul, acesta  a refuzat să se mai deschidă. De ce s-o fi supărat? Îl iubeam aşa mult! Petreceam ore întregi alături de el, îl protejam când îl foloseam. Ştii, cred că vrea să mă pedepsească cumva, căci anul trecut, tot în preajma sărbătorilor de iarnă, mai exact în ziua de Ajun, l-am scăpat din greşeală şi i-am spart display-ul. Mi-am cerut iertare, am plâns toată acea zi pe lângă el de necaz, dar totul revenise la normal după ce l-am dus la un centru şi l-am  reparat. Dar acum? Acum nu l-am supărat cu nimic! Toată munca mea este acolo, este salvată în memoria lui şi mă tem să nu o mai pot recupera. Curios lucru este că s-a supărat pe mine şi se revoltă împotriva mea nedeschizându-se, tocmai acum ,când aveam mai mare nevoie de el. Îi promisesem că , chiar dacă-mi voi cumpăra alt laptop într-o zi, la el nu voi renunţa niciodată deoarece îmi era drag. Hei, o mie de vorbe, nu mai valorează nimic acum!

  Dacă-mi vei înţelege supărarea Moşule, şi-mi vei aduce un cadou, să ştii că-ţi voi fi recunoscătoare dacă-mi vei aduce un laptop, tot marca Dell , că am preferinţă la ele. Nu-l vreau pe cel mai performant, ci ...să-mi fie util în activităţile mele. Şi, cum mie îmi place să scriu, imaginează-ţi cât îmi lipseşte!

   În speranţa că vei trece să-mi vizitezi blogul şi vei citi acest mesaj, te voi aştepta cu nerăbdare.

Fă-ţi timp pentru lucrurile importante din viaţa ta!

     Un profesor de filosofie stătea în faţa clasei având pe catedră câteva lucruri.
Când ora a început, fără să spună un cuvânt, a luat un borcan mare de maioneza gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a întrebat pe studenţi dacă borcanul este plin şi aceştia au convenit ca era.
Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l uşor.
Pietricelele au umplut golurile dintre mingiile de golf. I-a întrebat din nou pe studenţi dacă borcanul era plin, iar aceştia au fost de acord că era.
Profesorul a luat după aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan. Firesc ,nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenţi cum stătea treaba, iar aceştia au răspuns în cor:  pliiin!
Profesorul a scos de sub catedra două ceşti cu cafea pe care le-a turnat în borcan umplându-l de această dată definitiv. Studenţii au râs.

Dragoste necondiţionată...

     Proprietarul unui magazin bătea un ultim cui pentru a fixa o mică bucată de
lemn în dreptul uşii de la intrare: "Caţelusi de vânzare". Şi cum astfel de
anunţuri au darul să trezească foarte uşor curiozitatea copiilor, nu după
multă vreme, în magazin intră un baieţel.
- Cât costă un caţelus? - îl întrebă baieţelul pe vânzator.
- Depinde, răspunse acesta, între 30 şi 50 de dolari.
Baieţelul băgă mâna în buzunar şi scoase ceva marunţis.

Am doi dolari şi jumatate. Îmi daţi voie să-i văd?

Vânzătorul zâmbi înţelegător şi fluieră scurt. De după tejghea apăru Lady,
îndreptându-se grăbită spre stapănul ei, urmată fiind de cinci căţeluşi.
Unul dintre ei rămase mult în urmă. Baieţelul observă imediat că puiul avea
un handicap la una dintre labuţele posterioare.
- Ce are caţelusul? - se interesă el la vânzător.
Barbatul îi spuse că dupa afirmaţiile veterinarului, căţeluşul avea o
malformaţie din naştere şi avea să şchiopăteze toată viaţa.
- Pe ăsta vreau să-l cumpar! - exclamă baieţelul.

Sclipirile de diamant ale zăpezii...

   


 Chiar dacă astăzi, 21.12.2012, în ziua solstiţiului de iarnă, nu a avut loc ,,Apocalipsa” după cum anticipau diverşi prezicători, eu trebuie să merg la serviciu.

   Seara şi-a despletit deja marama, iar cerul cerne fără oprire fulgi de zăpadă în sclipiri fine de diamant, fără să ţină cont de sumbrele previziuni ce-au circulat pe toate liniile de comunicaţii, privitoare la această zi..

   Cu rucsacul în spate, înfofolită în căldurosul meu cojoc, mă îndrept către locul meu de muncă. Mă aşteaptă o tură de noapte şi sunt fericită că ies din casă pe o asemena vreme, numai să fiu martoră la spectacolul iernii, să simt sub tălpile cizmelor covorul pufos de nea ce scârţâie plăcut cu fiecare păşire pe străzile mele movilene.

   Deşi drumul de acasă până la locul de muncă l-aş fi parcurs în aproximativ 15 minute, într-o zi obişnuită, de această dată mi-am luat o marjă de timp semnificativă (ca să nu întârzii la program, desigur!) numai să mă pot opri la fiecare neon aprins din drumul meu (iluminatul stradal) ca să admir zborul fluturilor de nea străbătuţi de  razele luminii.

   Mi-am amintit de copilărie, de acele ierni lipsite de griji când mă cuibăream lângă soba fierbinte, ascultând trosnetul lemnelor de salcâm, tăiate din curtea noastră, ce ardeau pe vatră.

    Mi-am amintit de iernile când mama ne povestea despre zăpezile mari de pe meleagurile sale natale, ieşene şi, parcă, aş fi vrut să întorc timpul cu 20 de ani...

Oamenii lup...

   Se întâmplă în viaţa fiecăruia dintre noi, să întâlnim, la un moment dat, oameni ale căror instincte sunt asemeni animalelor, în speţă...  ale lupilor.

  Cum viaţa nu m-a iertat nici pe mine de la genul acesta de întâlniri, mi-a fost dat să simt din plin magnetismul acestor oameni -  oamenii lup.

  Ceea ce am admirat la ei mereu a fost curajul, tenacitatea, perseverenţa, încrederea în forţele proprii şi plăcerea de a risca, adesea,  înfruntând situaţii periculoase.

  Sunt oamenii jurămintelor pe care nu le încalcă niciodată, preferând să-şi dea viaţa la nevoie,  numai să respecte un legământ. Pot fi luminoşi ca soarele, iar în următoarele clipe pot fi ucigători precum o furtună, duioşi ca apa de munte sau agitaţi ca o mare învolburată...

Întâlnirile întâmplătoare ale destinului...

Uneori ne aduc linişte, alteori zbucium...

Uneori ne alină rănile, alteori le adânceşte pe cele vechi...

Uneori ne aduce iubirea, alteori iluzia ei...

Şi, totuşi, este bine să le acceptăm pe toate, deoarece ne amintesc că viaţa este acea ,,păşire” alături de persoanele întâlnite în călătoria vieţii...

 

Ochii sunt făcuţi şi să strălucească, dar şi să plângă... să ardă ca jăratecul, dar şi să strecoare dureri surde, tăceri apăsătoare... De aceea se spune că oamenii trebuie să-şi petreacă viaţa aşa cum aleg, să greşească alături de alţi oameni, să vadă unde anume au greşit şi să se căiască, să înveţe din greşeli, dar să continue să trăiască...

Din cerul luminos şi sfânt, coboară Domnul slavei pe pământ...

   Un grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale Movila Miresii, din judeţul Brăila, au realizat vineri, 21 decembrie 2012, un program artistic dedicat sărbătorilor de iarnă. Reuşita evenimentului s-a datorat nu doar elevilor colindători, ci şi cadrelor didactice movilene care i-au îndrumat cu pasiune, sub privirea ocrotitore a directorului acestei şcoli, profesor Mirela Brezuică.

  Ochii copiilor în care s-au aprins preţ de două ore cât a ţinut acest spectacol, lumina stelei de la răsărit, dar şi glasurile lor ce păreau a fi clinchete fermecate de clopoţei, au trezit în interiorul fiecărei persoane prezente în sala de sport a şcolii, locaţia evenimentului, o bucurie aparte, celebrarea sărbătorilor de sfârşit de an, fiindu-ne dragi tuturor.

  De la vestirea Domnului Preabun ce s-a născut în sălaşul lui Crăciun, la îndemnul fiecărei gazde de a-şi pregăti casa şi masa cu de toate, până la colindele tradiţionale din zona brăileană, ,,Capra” şi ,,Pluguşorul”, repertoriul elevilor a stârnit aplauze continuu.

  S-au recitat poezii, s-au cântat tulburătoare colinde şi, parcă, pe chipurile rumene ale copiilor ce-au încântat audienţa, se vedeau aripi de îngeri ce-i mângâiau, aprinzându-le în priviri luminile magice ale copilăriei, pe care, - să dea Dumnezeu! - să nu şi le stingă niciodată.

   S-a urat de sănătate, de belşug şi de iubire şi s-a amintit cât de important este să regăsim în sufletele noastre Spiritul Crăciunului, trezind puternic dorinţa de a dărui şi a ne transforma inimile în iesle sfântă unde se va naşte pruncul Iisus. Cu alte cuvinte, ni s-a amintit că singura unitate de măsură ce ţine de ,,a fi” al fiecăruia este iubirea, cu petalele sale speciale: iertarea, speranţa, credinţa.

  Numai aducând prinos de mulţumire copilului Hristos şi făcându-i permanent loc în casa sufletului nostru vom putea deveni mai buni.

  Să cânte cerurile, bucuria să ne aprindă inimile, iar mărturisirea greşelilor să ne aducă iertarea mult râvnită. Acestea au fost principalele mesaje ce s-au desprins din cântul copiilor movileni ce ne-au colindat cu inimile pline de veselie.

  Aşadar, culcuş înflorat de brocart imperial să ne fie inimile în prag de sărbători, în care să aşezăm cununi de crini, flori dalbe şi scutec sfânt de iubire.

  Răsună iar spre seară / Al clopotelor cânt / Căci vine, vine iară / Hristos pe-acest pământ”

    Sărbători binecuvântate, vă doresc!

Cornelia Vîju

Colindătorii s-au oprit şi la Primăria Movila Miresii...

      Vineri, 21 decembrie 2012, un grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale Movila Miresii, coordonaţi de cadrele didactice prof. Gheorghieş Maria şi înv. Ionel Laurenţiu, a mers să colinde autorităţile movilene.
  Cu inima deschisă, primarul movilean, Dumitru Panţuru a primit grupul colindătorilor, pe care, după cum este obiceiul l-a răsplătit cu generozitate.
  Aşadar, lăudând pe Domnul, vestindu-i Naşterea pe care o vom sărbători pe 25 decembrie a fiecărui an, glasul copiilor a răsunat de bucurie, prin văzduhul plin de flori şi steluţe de argint, iar clinchetul clopoţeilor a răscolit, măcar pentru câteva clipe, inimile celor care conduc comunitatea movileană.
 
    Sărbători pline de iubire!

Cornelia, chemându-l pe Moş Crăciun...

Către Moş Crăciun....

     Căsuţa mea este cea micuţă, de pe strada Zorilor, Moşule! Să o găseşti negreşit! Am fost atât de cuminte!!!

         ,,Sfintele sărbători să vă aducă magia plină de sfinţenie a iernilor copilăriei, a poveştilor din jurul bunicilor şi celor dragi, a colindatului cu clopoţei şi beteală strălucitoare, a atmosferei pline de taină şi profunzime, care ne pătrundea pe fiecare şi pe toţi împreună.

Să avem timpul şi odihna interioară de a ne bucura de colinde, de urările autentice, izvorâte din înţelepciunea moşilor şi strămoşilor, de bradul verde şi semeţ, care ni se părea odinioară că ajunge până la cer şi până la îngeri.

Să cântăm sufletului nostru O, ce veste minunată!...

Din ANI DE LICEU...

Atunci când  zidurile sunt în noi...

    De când mă ştiu am considerat că nimic nu este întâmplător în viaţă, că fiecare om care ne intersectează drumul vieţii la un moment dat, o face cu un motiv, că nimic nu este la voia hazardului, iar Universul are legile lui nescrise, care se respectă mereu.        

   Printr-o conjunctură favorabilă a vieţii, am ajuns să dialoghez cu domnul profesor Gorincu, un om de aleasă ţinută, care, după ce rosteşte câteva fraze te face să crezi că-l cunoşti de când lumea devenind cel mai iscusit confesor şi partener de discuţie.

      Eram la serviciu, era o zi de vară când m-a sunat prima oară. Pe tavanul laboratorului se desenau răzleţ câteva raze roşietice ale unui asfinţit superb. Mi-am amintit această imagine, tocmai pentru că am considerat că era un semn a ceea ce avea să mi se întâmple, respectiv că urma să aud o voce distinsă, aceea a profesorului Gorincu.

      Au trecut câteva luni de atunci, de la prima noastră convorbire şi, iată că, într-una din serile trecute primesc un nou telefon de la profesor în care îmi face o propunere de nerefuzat, aceea de a îndrăzni să-mi aştern amintirile din liceu pe o foaie albă de hârtie, spre a fi publicate într-o carte la care domnia sa lucrează şi unde am fost invitată să colaborez.

  ,,Ani de liceu”, ca şi cum vocea Stelei Enache a pătruns într-o fracţiune de secundă pe fir, minţile noastre începuseră deja să simtă versurile acestui minunat cântec.

   Oare, cum să-i spun profesorului că eu nu am amintiri atât de speciale din perioada liceului? Şi, mi-am zis că ar fi o lipsă de respect să refuz această onoare şi să nu încerc să deschid, aşa cum vor face mulţi foşti elevi, albumul amintirilor de liceean, indiferent de ce voi găsi acolo.

   Să urci treaptă cu treaptă a vieţii, să te ridici atunci când cazi şi să regăseşti în tine puterea de a o lua de la capăt, cred că a fost motto-ul după care m-am ghidat ani de-a rândul.

   De câte ori încercăm să pătrundem în propria minte ne descoperim limitele, frământările, debusolările dar, suntem datori pentru urmaşii noştri, pentru generaţiile ce vor veni, să depăşim aceste temeri şi să devenim exemple pentru că doar aşa putem evolua, putem deveni învingători, putem excela.

  Aşadar, dau ceasornicul timpului în urmă cu 20 de ani, undeva în anul 1993, anul absolvirii mele. Şi-mi amintesc de momentul când am păşit pentru prima dată pe poarta liceului pe care eu l-am frecventat, respectiv ,,Grupul Şcolar Agricol Brăila”.

Dacă...

Daca niciodata nu ai fi simtit suferinta, 
Cum ai sti ca EU sunt un Consolator?

Daca niciodata nu ai facut o greseala,
Cum vrei sa stii ca EU sunt un

La mulţi ani, de Sf. Nicolae!

 Prin ruga Sfântului Nicolae, DUMNEZEU să ne binecuvânteze cu sănătate, credință, iubire și împliniri, întru mulți ani

Povestire Zen

Langa Tokio traia un vestit razboinic Samurai, care a decis sa-i indrume pe cei tineri in budismul Zen.

...

Se spune ca in ciuda varstei inaintate, el putea infrange orice adversar...

Intr-o dupa-amiaza, un luptator - cunoscut pentru lipsa lui de scrupule - a ajuns in localitatea unde traia batranul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, astepta pana cand adversarul facea prima miscare si apoi contraataca cu viteza.

Tanarul luptator nu pierduse inca nici o lupta. Auzind de reputatia Samuraiului, a decis sa-l invinga pentru a-si mari faima.

Toti studentii erau impotriva luptei, dar batranul Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toti in piata din centrul orasului, iar tanarul a inceput sa-l insulte pe Samurai. A aruncat cateva pietre in directia lui, l-a scuipat in fata, i-a aruncat toate insultele ce exista sub soare, i-a insultat pana si pe stramosii sai.

Bărbatul şi femeia,

de Victor Hugo
Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi, 
Femeia cel mai sublim idol. 
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron, 
Iar pentru femeie un altar; 
Tronul exalta, altarul sfinteste;
Barbatul este creierul, femeia este inima, 
Creierul primeste lumina, 
Inima primeste iubirea. 
Lumina fecundeaza, inima reinvie;
Barbatul este puternic prin ratiune, 
Femeie invincibila prin lacrimi, 

Cântec de dor - Nichita Stanescu

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au curtreierat nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmele în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici

Unui îndărătnic

de Ruse Ion 

Nu vreau să mă întind la vorbă,
În expozeu, vreau să fiu scurt
Cândva m-am fript şi eu cu ciorbă
Şi tot nu suflu...

Femeia îndărătnică - poveste din folclor-

Se însurase bietul om şi-şi luase o nevestică, de nu cred să fi mai avut pereche în lumea asta, de hapsînă, ţîfnoasă şi încăpăţînată ca dînsa. Îi spunea bărbatu-său mai cu binele, mai cu răul... Aş ! Ţi-ai găsit ? ! — Femeie hăi, coasă-mi cămeşa ceea azi ! — Ba n-am s-o cos ! — Femeie hăi, fă cutare lucru ! — Ba n-am să-l fac ! Şi aşa la toate. Ce-i spunea bărbatu-său să facă, nu făcea, să o pice cu lumînarea, ci făcea ce-i trăsnea prin minte şi avea poftă. Şi de bărbat n-asculta. Merge aşa o zi, două, nouă, o lună, un an, femeia o ţinea tot pe-a ei.

La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!

................................................................................