Se însurase bietul om şi-şi luase o nevestică, de nu cred să fi mai avut pereche în lumea asta, de hapsînă, ţîfnoasă şi încăpăţînată ca dînsa. Îi spunea bărbatu-său mai cu binele, mai cu răul... Aş ! Ţi-ai găsit ? ! — Femeie hăi, coasă-mi cămeşa ceea azi ! — Ba n-am s-o cos ! — Femeie hăi, fă cutare lucru ! — Ba n-am să-l fac ! Şi aşa la toate. Ce-i spunea bărbatu-său să facă, nu făcea, să o pice cu lumînarea, ci făcea ce-i trăsnea prin minte şi avea poftă. Şi de bărbat n-asculta. Merge aşa o zi, două, nouă, o lună, un an, femeia o ţinea tot pe-a ei.
Nu ştiu cum se face însă că omul ista se găseşte cu o mătuşă a lui la un iarmaroc. Din vorbă în vorbă, se jăluieşte şi de femeie: că aşa de îndărătnică şi de pe dos nici i-a mai dat ochii să vadă. — Alei, dragul mătuşii ! Iaca te învaţă mătuşa un leac, şi ai să vezi pe urmă cum are să ţi se dea femeia la brazdă. Să nu-i mai zici niciodată să facă ceva, ci să-i zici să nu facă, că ai să vezi pe urmă ce are să fie. Omul îi mulţumi bucuros şi se întoarse acasă. Din tîrg adusese şi nişte carne, şi punînd-o pe masă, îi zise femeii: — Femeie hăi ! Să nu cumva să te împingă păcatul şi să te apuci să frigi carnea asta, că pe urmă cu mine ai de-a face ! — Ba am s-o frig ! zise femeia; şi cum zise, şi făcu. Omul — bucuria lui ! Acu îi zise iar: — Femeie! Iote, pun cămeşa asta ruptă colea. Sa nu cumva s-o coşi, c-apoi... — Ba am s-o cos ! Şi cum zise, şi făcu. Şi iaca aşa i-a dat omul peste leac nevestii lui îndărătnice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu se înjura şi nu se face spam
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.