Toamnă

Arunci pe deal  mătase ruginie

Şi rupi secunde din calendarul vieţii

Prin vânt legi noi beteli, de nostalgie,

Sub vălul umbrelor tu îţi ascunzi pomeţii.

Copacilor le stingi în fum veşmântul,

L-apleci de-o sărutare şi în el te sprijini,

În crizanteme ne îmbraci cuvântul

Şi-l speli cu ploi răscolitoare din inimi.

În suflet uşor ne ciocneşti regrete,

Cu degetele-ţi fine, în tonuri arămii,

Iar în covorul gros de frunze moarte

Pui gând înmiresmat, de dulci melancolii.

Amurgul scrii cu urmă de jăratec

Şi-l pui pe cer în simfonie de culori,

Îl legeni în cânt de dor singuratic,

Când pământul geme sub palizi fiori.

Zgribulite-n mine, azi, clipele se strâng

Şi mă-mbrăţişează cu a lor oştire,

Eu le sorb din aripi visele şi plâng

Căci le porţi prea iute către nemurire.

Cornelia Vîju