William Shakespeare – Sonete

Sonet LXIV (64)

Văd mâna timpului cum, crudă, sfarmă
bogatul preţ al vârstelor tocite,
văd turnuri cum din temelii se darmă
şi bronzul-sclav rugina cum îl înghite;

Văd ocèanul cum îşi mână turma
regatul ţărmurilor să-l devore,
ţărîna scade, apa îi va urma,
paguba-i spor, ori spor păgubitor e.

Când am văzut schimbările aceste,
splendori ce sunt lăsate să decadă,
ruina m-a-nvăţat a ei poveste:
Timpul cu el ne ia iubirea toată.

Doar moartea, gândurile-mi tot dezmiardă
şi plânge numai ce va fi să piardă.

(trad. Gheorghe Tomozei)