Interviu cu scriitorul Sterian Vicol, ultima parte


- Dacă aţi fi în postura unui reporter, ce întrebare i-aţi adresa omului Sterian Vicol? Dar scriitorului Sterian Vicol?

   - Măi, omule, ești sănătos? Poți să bei un pahar de vin în toată plenitudinea ta? Iar apoi i-aș răspunde astfel:  Da, dar cu prietenii mei, scriitori, nescriitori, plasticieni... 
     Mie îmi place lumea artei, merg la teatru, am prieteni actori, actrițe, după cum am mărturisit, am iubit frumosul.
   Niciodată nu m-a pasionat gloria. Unii cred că gloria vine de la sine, sau ți-o aduce cineva cu avionul. Nu-i adevărat! Un scriitor nu trebuie să moară ca să devină glorios. Spuneam că noi avem astăzi prozatori și poeți mari, care oricând pot lua premii importante.
    N-am avut orgolii de genul acesta și nu m-am comparat cu nimeni, iar dacă un coleg a avut cronici bune sau a avut succes cu vreo carte, nu l-am invidiat. Sigur că, om fiind, și cu bucurii, și cu dureri, uneori, te poate pune așa într-o îndoială, când vezi că unul e lăudat prea tare, iar tu rămâi un pic în umbră. Atunci recomand să te ambiționezi și să ieși din nou la lumină... prin scris.
   Ca scriitor nu am ce să-mi reproșez, eu chiar cred că am fost alintat de colegii mei, de critici, de ieșeni, de bucureșteni și de alți oameni ai condeiului din alte zone. Sunt conștient că unii colegi de-ai mei, de aici, din Galați nu privesc cu ochi buni lucrurile acestea, de faptul că eu sunt invitat la manifestări culturale naționale, la Iași, Ipotești, Botoșani, Buzău, Chișinău și alte orașe.    
  Scriitorului Sterian Vicol i-aș pune o întrebare de genul: ,,Cât de exigent ești cu scrierile tale?”
   Iar răspunsul ar suna cam așa... Uneori sunt încântat de ce scriu, alteori nu prea. Dar, per total, îmi place ce scriu. Poeziile scrise de mine de-a lungul timpului, le reiau acum, iar uneori îmi plac, alteori mai puțin și aleg să le las acolo, în laborator, iar după ce trece mai mult timp și recitesc din ele, aproape că nu-mi vine să cred că unele sunt creațiile mele, atât de mult îmi plac. Mi se întâmplă adesea să citesc și să mă  minunez de propria compoziție.
   - Sunt momente în viaţa fiecăruia în care suntem nevoiţi să facem concesii. Ce concesii a trebuit să facă Sterian Vicol de-a lungul carierei sale?
   - Păi, depinde de conjunctură și de persoana pentru care fac concesia respectivă. Pot să fac o concesie unui om știind exact că el nu merită un lucru, însă îi acord o atenție în speranța ca el să înțeleagă că nu are înclinație către scris. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori ca oamenii să vină cu dosare de poezii pe care și le doreau publicate în reviste de profil, iar după ce am citit una, am știut că acel om nu are talent literar.  Dar nu am putut să-l descurajez. Tu ai avut o astfel de experiență, Cornelia, din câte mi-ai mărturisit, știi cât de delicat este acest subiect. Cineva te-a descurajat cu ani în urmă, iar tu, marcată fiind de spusele acelui critic literar,  nu ai mai scris mult timp. Știu cât de important este să-i spui celui în cauză dacă e bine sau nu să urmeze un drum similar cu al tău.
    Vezi, e nevoie de o abilitate, să faci o concesie și să nu rănești în anumite cazuri. Poate că am rănit și eu fără să vreau pe cineva, dar, cu conștiința împăcată nu, niciodată.

   - Orice om poartă în viaţa reală mai multe măşti. Uneori trebuie să schimbăm aceste măşti, deoarece societatea ne-o cere, alteori doar pentru a ascunde, de ochii răi ai lumii, viaţa aceea secretă din noi. Un scriitor de talia dumneavoastră, îşi permite acest lux?

    - Te referi să nu fii dualist. Eu prin educația și cultura primită, prin exemplul celor din familie nu pot să fiu altfel. E vorba de credința mea, de preceptele morale pe care le respect. Da, sunt oameni care una spun și alta fac, vorbesc de acei semeni neserioși. Am mai zis, nu-mi plac oamenii proști, cei care mimează ceva care nu este compatibil cu propria personalitate.
    Îmi vin în minte acum cuvintele lui Beethoven: ,,Nu cunosc alt semn al superiorității decât bunătatea”.
   Suntem oameni, uneori suntem puși în situația de a educa oameni, alteori de a ocupa funcții ce necesită un înalt simț al responsabilității. Dar, întotdeauna este bine să ne facem munca pentru care avem înclinație, să punem în valoare harul cu care am fost înzestrați de Divinitate și să nu urmăm o meserie doar pentru că... așa vor alții. În cazul acesta, ar însemna să porți toată viața o mască și lucrul acesta nu doar că te-ar obosi, pe tine, ca om, ci ar aduce și prejudicii celor din jurul tău. Să-ți dau un exemplu: cunosc un astfel de caz, un tip care  a dat de șase ori la medicină pentru că asta își doreau părinții de la el. Până la urmă a reușit și a terminat facultatea, dar imaginați-vă ce înseamnă să te forțezi pe tine însuți pentru a face față unui drum pe care nu ți-l dorești. Cât reziști în a purta o astfel de mască? Ei bine, eu nu m-aș duce la acel om nici să-mi facă o injecție, pentru că știu că nu are nici o treabă cu medicina.
  Avem exemple în istorie și literatură de oameni cu mai multe fețe de care trebuie să te ferești. În literatura noastră populară avem omul spân, dar și acei oameni care mint, care fac tot felul de rele sub o anumită mască pentru a-și atinge scopul.
  Eu nu am fost niciodată un astfel de om, ci din contră, am spus franc ceea ce am avut de zis într-o anumită situație.
  - Notele cele mai valoroase, omul le primeşte de la viaţă. Dacă aruncaţi o privire în trecutul dumneavoastră, care ar fi  nota  pe care v-aţi acorda-o?
   - Eu cred că nota trebuie să ți-o pui mai târziu. Din punct de vedere scriitoricesc, mă simt un om împlinit. A ieșit mai mult decât mi-am propus, repet, poate că am fost prea mult răsfățat de soartă. Desigur și prieteniile au contat destul. Eu nu cred că sunt desăvârșit, mi-aș da o notă... mi-aș da un  minus opt. De fapt, nici nu m-am gândit la asta vreodată...

Interviu cu scriitorul Sterian Vicol, partea a IV-a



   - Adeseori, viaţa ne poartă pe căi străine, dar se întâmplă să regăsim, după ani, oameni care ne-au sădit cândva, în suflet, o floare. Aţi simţit vreodată că nimic nu e întâmplător şi că toate au un scop? Mereu, la timpul potrivit?

      - Cred că nimic nu e întâmplător, dar sunt de părere că soarta tot omul și-o face prin ceea ce face el. Da, cred în destin, sunt un pozitivist în ceea ce privește destinul unui om, care înseamnă un lanț de întâmplări și coincidențe. Dacă m-aș fi născut la Cluj nu mai eram același om, aveam alt profil, alt parcurs, alți oameni aș fi întâlnit în drumul meu. Pentru că erau altele rădăcinile.
    Scriitorul nu trebuie să fie un însingurat, chiar dacă la masa de scris, el în singurătate scrie. Momentele nenumărate când suferă că nu-i iese cum vrea o lucrare și se luptă cu el  însuși... dar dacă într-adevăr are har, va reuși. Iar dacă acel scriitor știe că niște colegi îl apreciază, niște oameni îi citesc scrierile sau i se întâmplă să fie oprit pe stradă de persoane ce-i spun: ,,Domnule, v-am citit cartea!”, chiar este un motiv de bucurie.  Sau atunci când te duci la o librărie și întrebi dacă ți s-au vândut cărțile  și descoperi că chiar s-au dat, este iarăși un moment plăcut pentru cel care scrie și descoperă că este apreciat de cititori. Aceste momente eu le consider flori sădite în suflet, de către cititorii mei.
   Iată, îți mai dau un exemplu când scriitorul iese din lumea sa și merge să se întâlnească cu oamenii, cu alți scriitori sau cu cititorii, cum am făcut eu  de curând când am mers la Târgul de carte  Gaudeamus 2013, m-am simțit minunat, era un sentiment plăcut pe care-l încercam atât din postura de scriitor, cât și de pe poziția unui cititor de carte. Aici, la târg,  bucuria cărții se trăiește la cote înalte, este un fel de Turnul Babel al cărților, lansări la fiecare nivel și fiecare persoană se oprea acolo unde voia, acolo unde tema cărții îl interesa, desigur... și autorul respectivei cărți. Am fost invitat să prezint mai multe cărți, la mai multe standuri și ca să revin la întrebarea ta, chiar m-am simțit minunat, chiar am sădit și mi-au fost sădite în suflet flori născute din cuvinte și toate la momentul potrivit.
    Ce mai la deal la vale, educația și cultura fac omul să fie om, iar el va deveni, cum spune francezul: ,,Omul este stilul, stilul este omul! ”
    Eu apreciez mult acei oameni care-și fac munca cu pasiune și dăruire, indiferent de domeniul în care-și desfășoară activitatea. Știu să apreciez un om care este croitor și face haine bune, o coafeză care știe să-și facă munca așa cum trebuie, orice...  lucrarea însă trebuie să fie mereu de calitate. În viziunea mea, consider că și scrisul este o lucrare în care este strecurat un pic de dialog cu Divinitatea, adică îți dă stropul acela mai mic sau mai mare de har.


   - Cum aţi descrie drumul succesului în domeniul literaturii? Vine succesul din talent  sau din muncă asiduă? Considerați că armonia interioară este factorul esenţial în a-l obţine?
   
     - Fără muncă, nimic nu se poate!  Pentru un scriitor și nu numai, a avea succes înseamnă să cunoști limba și literatura română foarte bine, ideal ar fi să știi și o limbă străină, ca să poți citi direct scriitorii mari ai lumii. Chiar dacă  acum pare îndeajuns să cunoști Abc-ul calculatoarelor, limbajul acestora, ca să ai succes, trebuie să amintesc că înaintașii noștri nu au beneficiat de această modalitate de a citi  și au fost oameni înțelepți. Se pune adesea întrebarea: ,,Oare, va dispărea cartea în format clasic, sau nu?” Răspunsul meu la această întrebare este NU. Niciodată! Vă dati seama, Biblioteca din Alexandria, cea mai renumită bibliotecă a antichității, ce conținea peste 900000 de pergamente, a fost dată pe foc, ea adunând ce era mai bun în epoca respectivă. Apoi s-a trecut la refacerea ei... Acum bibliotecile lumii sunt tot atâtea izvoare de cunoaștere pentru noi, modalități prin care putem ajunge la acea armonie interioară de care vorbești tu. Un om într-o viață nu poate să citească tot, el trebuie să selecteze cam tot ce-i folosește în domeniul lui de activitate și, desigur, va trebui să opteze pentru cărți ce-l vor ajuta să-și formeze o cultură generală de calitate. De exemplu, un medic citește din domeniul său tot ceea ce apare nou pentru a se instrui,  dar își face și o cultură generală  prin lectură. Eu totdeauna le spun celor cu care mă întâlnesc: ,,Domnule, poți să fii genial, dacă nu ai lectură ești rupt de realitate, ești sălbatic aproape!
    Noi, în secolul acesta pe care-l traversăm, observăm că e aproape de necrezut ca un om să nu aibă un minimum de educație, clasele primare absolvite, ca să se poată descurca, să scrie și să citească măcar. Din păcate, etnia rromă mai este în situația aceasta, de a nu urma cursurile unei școli, însă există  programe ca să-i școlarizeze dacă ei vor și conștientizează că viața li s-ar derula mai ușor dacă ar avea o minimă cultură. Dar nu prea se străduiesc ei să devină prietenii cărților, ai educației școlare, în speță, și rămân ca o pată neagră pentru noi, mai ales când  zic acolo unde se duc:
,, Domnule, sunt român!”

La mulți ani, de ziua onomastică!

Tuturor ce poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul și, în special, fiicei mele Ionela Georgiana!
Să vă fie viața plină de culoare și poezie! Cu mult drag, vă ofer un buchet de flori virtual....



La mulți ani, 2014!


Să prinzi aripi pentru a trece cu uşurinţă peste Noul An! Culege ce e frumos şi bucură-te cu adevărat! Să ai parte de sănătate ca să poți simți viața cu adevărat! Îți mulțumesc pentru popasul tău, de fiecare zi, pe blogul meu. 
                                La mulţi ani,  plini de liniște și iubire! 

Momente...




Un Crăciun plin de lumină!




INTERVIU CU SCRIITORUL STERIAN VICOL -PARTEA A III-A



- Se spune că secretul reuşitei este să porneşti la timp în toate. Că graba omului nu-şi are rostul, dumneavoastră ce părere aveţi despre asta?  
- Sigur că e zicala graba strică treaba, dar părerea mea în ceea ce priveşte scriitorul, este că trebuie să pornească pe drumul scrisului atunci când simte că este pregătit. Eu, de exemplu, am pornit cu multe lecturi. Vă spuneam că şi-n timpul orelor, la şcoală, obişnuiam să citesc, ceea ce nu avea legătură cu disciplina respectivă, acumulam informaţii din varii domenii, pentru că un scriitor nu doar literatură beletristică trebuie să citească, el trebuie să acumuleze foarte multe cunoştinţe de cultură generală. Apoi ele se decelează şi se aranjează în creier, iar când soseşte clipa trebuie aşternute pe hârtie.  
Vă spuneam că eu am debutat editorial la 30 şi ceva de ani, pe când alţii debutează la 18-20 de ani. Eu am întâlnit şi exemple din acestea, care au debutat devreme, dar s-au pierdut apoi. Am observat că cei care debutează de timpuriu, ori au într-adevăr geniu, pe care poate să-l salveze tot prin cunoaştere, prin lecturi pot să-l dezvolte sau pot să dea chix. Am avut un coleg care lua premii, acele premii pentru creaţii literare ce se dădeau la nivel naţional pentru pionieri. Am mers odată la tabăra de la Homorod şi acest băiat scria în cinci minute o pagină. Avea acest har, toţi din jur spuneau că acesta e urmaşul lui Marin Sorescu. Ei bine, a făcut facultatea, e medic astăzi şi nu a mai scris de atunci, din timpul şcolii. Am mai aflat de o altă colegă, Îţa Vainer, la fel, scria excelent jurnal, la 12-13 ani, ea a şi debutat în Pagini Dunărene, aveam noi un Almanah când era Regiunea Galaţi, înainte de ’68, deci. A venit în ţară acum un an sau doi şi mi-a mărturisit că nu a mai scris. Cum a terminat liceul ea s-a desprins de pasiunea aceasta a scrisului.  

Interviu cu scriitorul Sterian Vicol - partea a II-a


    - Învăţăturile creştine ne amintesc că întotdeauna i se va da celui ce cere şi i se va deschide celui ce bate. Cât de uşor i s-au deschis uşile lui Sterian Vicol, de-a lungul vieţii?
     - Trebuie să vă spun că eu sunt nepot de preot, de protopop. Fratele tatălui meu, Nicolae Vicol, a fost protopop de Galați timp de 13 ani, iar bunica mea Sanda, când eram copil, mă lua de mânuță și mă ducea la biserică încă de la o vârstă fragedă. Eu mergeam în Casa Domnului ca-n casa bucuriei, a copilăriei de a trăi zilele de Paști sau alte sărbători mari din an, cu multă sfială și rugăciune. Eram prezent la slujbele religioase alături de bunicuța mea. Mama și tata se duceau mai rar, fiindcă mergeau la muncă, iar duminica, mai ales, se odihneau fiind frânți de oboseală, de la secere.  Seceratul se făcea manual pe atunci. Deci am bătut la ușile Domnului de mic, vreau să spun, iar asta  a contribuit un pic la acea ordonare în relațiile umane, relații pe care le modelează biserica. Nu spun că sunt un credincios habotnic, nu! Ce-am moștenit de la bunici și de la părinții mei, obiceiurile pe care le-am văzut la ei le-am preluat și eu. Astfel am reușit să discern încă de copil ce e bine și ce e rău. Știu foarte clar unde-i una și unde-i cealaltă, iar toate aceste influențe au contribuit la înfăptuirea unui profil, al lui Sterian Vicol de azi. V-am spus și mai înainte, în cartea mea de proză, există acele capitole despre biserică, întâmplări adevărate, când l-am înmormântat pe tata, cum în ziua aceea a venit o ploaie cu vijelie, trăsnind biserica. Și a căzut biserica, arzând până-n temelii. Atunci am văzut eu, cu ochii mei de copil adolescent, cum oamenii cu lopeți în mâini, aruncau, ca să stingă flăcările, pământul reavăn de pe mormântul tatălui meu. Tata fiind înmormântat, după cum am mai zis în curtea bisericii, dat fiind faptul că era frate de preot a avut acestă onoare de a fi înhumat aici. Observați și o interpretare formidabilă, cum în caz de forță majoră, ești nevoit să sacrifici ceva ca să iasă bine altceva. La urma urmei și noi scriitorii ne sacrificăm viața, clipele, orele, zilele scriind, dar ne bucurăm când la final iese ceva bun.
   Ușile vieții, uneori, mi s-au deschis ușor, alteori mai greu, trebuie să recunosc. Și totuși, privind în decursul anilor pe care i-am străbătut, am avut destule momente când am fost răsfățat de soartă, când în drumul meu s-au ivit oameni importanți, valoroși pentru cariera mea. Eu cred că nu întâmplător  în perioada liceului am debutat la gazeta literară a școlii. Nu întâmplător mi-am scris debutul încă din 1968, când eram student, în revista Amfiteatru. Apoi în Luceafărul, în Convorbiri literare  și am avut și niște mentori deosebiți. De exemplu, pe Ioanid Romanescu care m-a publicat și a scris despre mine, întâia dată în Convorbiri literare, când era tabloiod.
  Am avut bucuria și m-a publicat un poet important, Geo Dumitrescu, la Gazeta literară se numea publicația și apoi a trecut în România literară. Am avut bucuria să mă publice un poet important, în Amfiteatru, Gheorghe Tomozei, precum și Ion Gheorghe care trăiește și care era redactor la revista Luceafărul. Deci, iată, patru oameni, patru piloni importanți ai carierei mele scriitoricești. Apoi, bineînțeles că devenind cunoscut m-au publicat și ceilalți, mai ales că am avut bucuria să fiu în preajma și să mă bucur de prietenia lui Fănuș Neagu. Cărțile lui, pe care i-am cerut autografe, îmi sunt dedicate astfel: ,,Cu prietenie, lui Sterian Vicol”. Da, pot spune că am fost răsfățat de soartă, că ușile vieții, prin munca și harul meu, mi s-au deschis de fiecare dată fără să mă lupt. Reamintesc celor care nu știu că prima mea carte, Harfele grâului, am scos-o prin concurs, la Editura Eminescu în 1976 când aveam 31-32 de ani. Abia la acestă vârstă eu am publicat carte, până la momentul acela deci, publicând doar în reviste literare. Cum era și de așteptat, ulterior m-a luat în vizor critica de specialitate.  Alexandru Piru, Nicolae Manolescu, de la Iași - Virgil Cuțitaru, Nicolae Turtureanu, Constantin Dram m-au criticat, m-au lăudat pe alocuri, pentru că intrasem în lumea scriitoricească care - de ce să nu recunoaștem?- este frumoasă, dar este și un câmp de bătaie teritoriul literaturii,  după cum știm cu toții. Uneori te ridică, alteori te coboară...

Interviu cu scriitorul Sterian Vicol - partea I



      Absolvent al Facultății de Litere  a Universității București, Sterian Vicol a publicat 15 volume de poezie şi este fondator al Festivalurilor "Costache Conachi", "Grigore Hagiu" şi "Hortensia Papadat Bengescu". Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și deținătorul a numeroase premii literare.
   S-a născut la 9 mai 1943, în satul Țuscani, din județul Vaslui și este tatăl a doi copii minunați, după cum declară, o fată și un băiat.
     În 1990 a fondat revista “Porto Franco”, iar din 2000 este redactor-şef al acesteia. Actualmente este preşedintele Societăţii Scriitorilor ,,Costache Negri” din Galați şi unul din numele reprezentative ale literaturii române, participant activ al vieții literare gălățene și nu numai. De câțiva ani a deschis Cafeneaua Literară ,,Porto Franco”, la restaurantul Casa Românească și-și dorește să multiplice această cafenea și la un alt restaurant gălățean, pentru a dedica mai mult timp prietenilor și prieteniilor sale, pentru a continua acele dialoguri despre și pentru literatură.
    L-am găsit astăzi la redacția Revistei ,,Porto Franco” și l-am rugat să ne povestească câte ceva din viața scriitoricească, pe măsura numelui cu care sfințește acești ani în care a mânuit condeiul, cu ajutorul căruia a lăsat însemne de aur în istoria culturii românești. Cu eleganța-i binecunoscută,
m-a impresionat iarăși când am primit  acceptul său pentru interviu. Poate și pentru că, chiar mă bucur de statutul de prietenă al acestui scriitor dunărean, pentru care nutresc sentimente de stimă și constantă prețuire. Pe care, cu ani în urmă, mi-a fost dat să-l cunosc la un festival de poezie brăilean, moment catalogat de mine drept ,,o întâlnire... întâmplătoare a destinului.”
   Dintre cărțile ce poartă semnătura lui Sterian Vicol amintim:
Harfele grâului, apărută în 1976, Corabia seminţei, 1978, Edena, 1981, Vânătoare nocturnă, 1981, Sigiliul grădinii, 1983, Lacrima învingătorului, 1984, Repausul focului, 1985, Vindecare în păcat, 1991, Daimonia, 1995, Corabia – labirintul celălalt, ediţie bilingvă, 1996, Sunt putred de tine, 1998, Domnişoara Cucută, 2001, Clipa tăind subţire hohotul zăpezii, 2003.
   A debutat și în proză cu microromanul autobiografic Memoria lui Femios, apărut la Editura Timpul, Iaşi, 2011, pe care l-a semnat: Sterian Dumitru Vicol.

       - Mi-am propus, prin acest interviu, să vorbim despre activitatea dumneavoastră, despre reuşitele din cariera dumneavoastră, de aceea, vă invit să facem un periplu al paşilor care v-au făcut să creşteţi în fiecare zi. Să descoperim, domnule Sterian Vicol,  primul pas către lumea scriitoricească! Când s-a întâmplat lucrul acesta?

   - Pentru a răspunde la întrebarea aceasta, trebuie să fac clar o întoarcere în timp și să spun că pașii către scris i-am făcut încă din copilărie. Primele cărți pe care le-am citit, plus buna și blânda natură, eu fiind născut într-un sat din Moldova cu coline, păduri, pomi fructiferi, minunate veri însorite, dar și cu ierni frumoase, în care mergeam cu copiii la săniuș, toate acestea cred, astăzi, și-au pus amprenta în pasiunea mea pentru scris. O copilărie minunată, bogată în amintiri, este întotdeauna un izvor nesecat de inspirație. Mi-amintesc cu drag chiar și acele clipe când, pe la vârsta de 12- 13 ani,  mama venea la mine în cameră, pe la miezul nopții și sufla în lampa cu gaz ce-mi lumina încăperea, pe vremea aceea în satul nostru neexistând electricitate, pentru că, obișnuiam adesea să adorm citind și să uit să sting lumina lămpii. Cel mai teribil, pot să spun că a fost momentul când am intrat în posesia cărții Primele iubiri, a lui Nicolae Labiș, asta se întâmpla prin 1956, când nu mă săturam să citesc poemele sale, ce mi se păreau extraordinare. Toate acestea m-au deschis către scris, deja sămânța aceea pe care o are un scriitor, germina în mine, în străfundurile ființei mele și era nevoie acum doar de a începe să aștern pe hârtie ceea ce se năștea în ființa mea. De asemenea, un rol important în a mă apleca asupra condeiului, ar fi faptul că am avut norocul de un profesor de liceu, Ion Cârlan  -Dumnezeu să-l odihnească! -  care a văzut că era ceva în mine, acel dat cum se spune și mi-a împrumutat din biblioteca lui personală,  cărți care erau interzise în acei ani, '60. Mi-a dat Lucian Blaga spre exemplu, o carte pe care am citit-o și răscitit-o, atât de dragă mi-a fost. Ba chiar, întorcându-mă la perioada când deja m-am consacrat, unii critici au spus că chiar am ceva influențe din Blaga.  S-ar putea, pentru că și eu cred că Veșnicia s-a născut la sat, cum spunea el. De altfel, sunt convins că dacă nu m-aș fi născut în satul meu, Țuscani, în județul Vaslui,  acolo între colinele dulci ale Moldovei, dar și locul cu râpi și dealuri care și-au lăsat amprenta asupra mea, cred că nu aș fi ajuns scriitor. Sau poate ajungeam scriitor, dar nu cum sunt și cum îmi place să cred că reprezint azi. Căci rădăcinile mele sunt acolo, în satul meu și sunt foarte adânci.

Organizația Municipală de Femei a PSD Brăila, inițiatoarea acțiunii ,,O carte pentru fiecare”



Dăruind din suflet pentru suflet

   Într-o lume dominată de internet, telefoane mobile, tablete sau alte sisteme electronice de comunicare, a petrece clipele libere în compania unei cărți tipărite este aproape un lux. Statisticile arată tinerii din zilele noastre s-au îndepărtat de plăcerea de citi o carte printată în format tradițional.
  Acesta a fost principalul argument ce a motivat-o pe doamna Carmelia Dragomir, membră a Organizației Municipale de Femei PSD Brăila, în inițiativa de a organiza o colectă de carte, având drept scop completarea fondului de carte al unei biblioteci din mediul rural.
    Așadar, vineri, 29 noiembrie 2013, la ora 16.30, în Aula "Edmond Nicolau" a Facultății de Inginerie Brăila, Organizația Municipală de Femei a PSD a organizat acțiunea: O carte pentru fiecare. Oricare participant la eveniment a fost invitat să  aducă din biblioteca proprie o carte, spre a fi dăruită unei instituții de educație cum este școala, de unde elevii o pot citi. Și pentru că aceste cărți strânse trebuiau să ajungă la o școală, organizatorii au ales Școala Gimnazială Movila Miresii, al cărui director este prof. Mirela Brezuică.
  Evenimentul s-a derulat într-o atmosferă caldă, unde s-au simțit nu doar emoțiile celor prezenți, ci și spiritul ascuns dincolo de  filele cărților dăruite de oameni generoși, pentru micile suflete căutătoare de frumos - elevii din mediul rural.
  Amfitrionul evenimentului a fost doamna  Doinița Ciocan – președinta Organizației Municipale de Femei PSD Brăila care, după ce a mulțumit, plină de respect, celor care au dat mâna unei astfel de inițiative, a salutat prezența invitaților de la prezidiu, respectiv a președintelui PSD Brăila, domnul Gheorghe Bunea Stancu, pe prim-vicepreședintele PSD domnul Aurel Simionescu, a domnului senator Ion Rotaru, a domnului deputat Mihai Tudose, a doamnei Didina Stănescu - președinta Organizației Județene de Femei PSD și a primarului movilean, Dumitru Panțuru.

O filă de istorie pentru elevii movileni



   Vineri, 29 noiembrie 2013, elevii claselor primare ai Școlii Gimnaziale Movila Miresii, îndrumați de învățătorii lor, au organizat un moment special dedicat cinstirii zilei de
1 Decembrie – Ziua Națională a României.
   Întreaga activitate a fost coordonată de prof. Munteanu Florica, care le-a vorbit micuților elevi despre însemnătatea acestei zile ce încununează lupta românilor pentru unitate națională, faptă istorică a întregii naţiuni române, momentul Marii Uniri.
  
S-au recitat poezii dedicate țării, s-a intonat cu evlavie  imnul de stat ,,Deșteaptă-te române” și, de asemenea, s-a interpretat un colaj de cântece patriotice.
  Purtând în mâini stegulețele confecționate de fiecare la orele de abilități practice, cu mâna pe inimă, micuții elevi movileni au rostit într-un glas: ,,Trăiască țara mea, România!”
  Elevii din clasa a IV-a A, îndrumați de prof. Vasilica Neacșu, i-au surprins pe colegii lor când le-au oferit ecusoane cu tricolorul românesc pe care le-au prins în piepturile tuturor.
  Activitatea s-a încheiat cu o horă mare, frățească în care fiecare inimă a simțit că face parte dintr-o țară minunată România și că vorbesc cea mai dulce limbă, limba română.
La mulți ani, române! La mulți ani, România!

DE ZIUA TA, UN DAR PRIN POEZIE:

Eu, trandafir din palida câmpie, Tu, crinul alb, de-ntunecimi departe, Eu, măr aprins pe-o margine de carte, Tu, rodia ce mi-a predat solie, Eu, arbore ce norul îl desparte, Tu, umbra prea cucernicită sie. Îmi dai să beau un strop de apă vie, Ca să m-afund în voluptăţi deşarte. Între lumina ce-a ajuns la tine Şi inima ce nu o pot struni, Între izbânda zorilor divine Şi nopţile cu torţe arămii, Se-nalţă visul, fald de steaguri line, Să ne-nvelească-n patimi pe vecii.

De ziua ta




de Ovidiu  Komornyk

De ziua ta doresc
Sa fie soare
Cum n-a mai fost in alta zi din an!
Si fluturi albi 
Pe langa noi sa zboare
Intr-un fantastic dans
Aerian.

De ziua ta doresc
Sa infloreasca
Toti trandafirii-n parcuri
Si gradini!
Si tandra mana mea sa-ti daruiasca,
Precum un cavaler,
Pe cei mai fini!

Tu, bun samaritean...



Din zările terestre priveam nemărginirea,   
Te căutam prin clipe în fiecare an,   
Astăzi te simt pe unde, cum îmi respiri iubirea   
Şi cum, încet, m-adulmeci tu, bun Samaritean!   
  
La pieptul tău durerea singurătăţii mele   
O strângi solemn, cu grijă, să nu rămână strop,   
Ca să-mi umbrească ochii de lacrimile grele,   
Sub adâncimi de stâncă m-ajuţi să le îngrop.  

Lasă-mă!




Lasă-mă să-ți port mireasma
Mult cântată de poeți
Prin amurgul viu, ce toamna
Îl strecoară pe poteci.

Lasă-mă să-ți gust dulceața
Sărutărilor pereche,
Ca să pot simți cum viața
În lumina-ți mă petrece.

Vizitând blogul meu favorit, am găsit...



Iubire dincolo de moarte (fragment)

   ,,Omul are în interiorul său dorința de a fi fericit. O căsătorie poate  să dureze toată viața, câțiva ani sau cinci minute. Oricum ar fi, ea poate să nu însemne decât o alianță pecetluită legal și religios, în care omul se poate simți prizonier.  Prins între zbucium și plictiseală, sexul îi pare o simplă nevoie biologică sau, mai rău, o obligație lipsită de pasiune și frumusețe,  dictată de o bucată de hârtie. Dacă ar ști omul că   o singură clipă de căsătorie adevărată îi va înălța trupul și spiritul mai mult decât o viață întreagă, ar face din căutarea sufletului pereche un scop în viață. Căci toate merg bine atunci când ai persoana potrivită lângă tine!”

Iubesc...

... viața, pentru că știu și susțin că este cel mai mare dar ce ne-a fost dat, pentru că a fost primul meu lucru primit și este ultimul care îmi va fi luat.
Am trecut prin nenumărate experiențe de viață, dar valoarea celei mai neînsemnate dintre ele întrece tot aurul din lume.
Iubesc viața, mă bucur de ea! Mă bucur de căldura blândă a soarelui, în fiecare dimineață, de nopțile atât de reci și întunecoase, care îmi transformă ferestrele în oglinzi.
Iubesc viața, pentru că în fiecare zi îmi va dărui noi experiențe – și fiecare dintre ele îmi va aparține, întipărindu-se în sufletul meu.

Visul unei omizi

O omidă micuță coboară, într-o zi, înspre pământ. Foarte aproape de drumul ei era o lăcustă. “Unde te duci?”, a întrebat-o. Fără să se oprească din mers, omida a răspuns: “Am avut un vis azi-noapte; visam că priveam toată valea, de pe vârful muntelui înalt. Mi-a plăcut ce am văzut în vis şi mi-am propus să fac acest lucru.”
Surprinsă, lăcusta a zis, în timp ce prietena ei se îndepărta: “Trebuie să fii nebună! Cum vei putea ajunge tu, până acolo? Tu, o simplă omidă! O piatră va fi un munte, o băltoacă o mare și orice trunchi de copac, o barieră de netrecut.” Dar omiduța era deja departe și nu o mai auzea. Piciorușele ei minuscule nu se opreau din mers.
Deodată, s-a auzit vocea unui scarabeu: “Unde mergi aşa hotărâtă?” Deja transpirată, omiduța i-a zis gâfâind: “Am avut un vis şi vreau să-l realizez, să urc pe munte, ca să privesc de acolo, toată lumea.”
Scarabeul nu s-a putut abține din râs, s-a oprit la un moment dat și a zis: “Nici măcar eu, cu picioare atât de mari, nu aş putea să fac un lucru atât de ambiţios.” Se tăvălea pe jos de râs, în timp ce omida îşi continua drumul.

Emoţii aniversare la Şcoala Gimnazială Movila Miresii, din judeţul Brăila


    Astăzi, vineri, 8 noiembrie 2013, la Şcoala Gimnazială Movila Miresii a fost sărbătoare căci a avut loc aniversarea sa. Patronii spirituali ai acestei instituţii de învăţământ  sunt Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, de aceea, în fiecare an, în a opta zi  a lui Brumar  bucuria se cerne din belşug peste şcoala movileană.
    Programul special pregătit pentru această zi a fost atractiv prin diversitatea activităţilor. Amfitrionul evenimentului a fost directorul şcolii, prof. Mirela Brezuică, care a salutat prezenţa în sală a invitaţilor de onoare. Din partea Primăriei locale, domnul viceprimar Vasile Bădără, al doamnei contabil Nela Datcu, a părintelui paroh Stelian Hornea şi al doamnei Gabriela Popa - reprezentantul publicaţiei Infozone . S-au alăturat, pentru a sărbători alături de şcoala movileană, un fost director şi profesor al Şcolii Gimnaziale Movila Miresii - prof. Marieta Lazăr, prof. Angelica Iordan – cadru didactic care a format elevi ai acestei şcoli, precum  şi toate cadrele didactice care funcţionează, în prezent, în această instituţie.
  Din alocuţiunea directorului Mirela Brezuică cităm: ,,Astăzi, la peste 130 de ani, Şcoala Gimnazială Movila Miresii oferă fericitul prilej pentru elevii şi toţi absolvenţii acestei şcoli, dar şi profesorilor, să retrăiască emoţia şi respectul pentru o instituţie de învăţământ. Şcoala a luminat calea vieţii multor elevi ce-au învăţat aici, i-a ajutat să urce treptele succesului şi să devină oamenii minunaţi ai societăţii de azi şi - de ce nu?- şi de ieri. Este ceas aniversar, este ceas de bilanţ, bilanţ pe care-l facem de fiecare dată când este ziua noastră, punând pe talere valorile formate aici, în şcoala movileană, dascăli deosebiţi şi binepregătiţi, iar pe de altă parte, veşmântul şcolii de ieri şi de azi, aspectul interior şi exterior al acestui lăcaş. Descoperim cât de multe a realizat şcoala prin cei care au condus-o, câte drumuri a deschis, câte destine a pecetluit cu dragostea de slove. Urarea de La mulţi ani! pe care o rostim cu toţii şcolii movilene, este şi urarea noastră, a celor ce păşim aici în fiecare zi. Ziua de azi o dedicăm şi dascălilor ce nu mai sunt printre noi, dar care şi-au lăsat semnătura în Cartea de onoare a acestei şcoli. Lor le dedicăm un moment special, această colivă simbolică ca o pioasă aducere-aminte a ceea ce-au reprezentat ei.”
   Din cuvintele preotului Stelian Hornea, toţi cei prezenţi în Sala de sport a şcolii movilene, locaţia acestui eveniment, am înţeles că fiecare om primeşte la naştere câte un înger, care poate fi chiar cel cu numele Sfinţilor din 8 noiembrie. Este darul pe care ni-l face Dumnezeu fiecăruia şi care ne ajută să cultivăm râvna pentru învăţătură şi iubirea de semeni. Slujba de mulţumire, pentru foştii elevi şi dascăli ai acestei şcoli, s-o păstrăm în inimă ca pe ceva de preţ, fiindcă binecuvântarea Domnului coboară mereu peste creştetele oamenilor buni şi credincioşi.
  Despre rolul şi importanţa îngerilor, al sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil ne-au vorbit elevele din clasa a VIII-a A, Georgiana Vîju şi Ştefania Manole.

Eleanor Roosevelt

"Mințile luminate discută idei; mințile mediocre discută evenimente; mințile mici discută oamenii."

La mulţi ani, celor cu nume de sfinţi!


ÎPS Casian Arhiepiscop al Dunării de Jos

    Prezent la Ţepeş Vodă, Movila Miresii, astăzi, 3 noiembrie 2013, la slujba de sfinţire a bisericii din această localitate, alături de un sobor de preoţi.


   La finalul ceremoniei de sfinţire a bisericii ţepeşene, ÎPS Casian Arhiepiscop al Dunării de Jos, a declarat:
    ,,Parohia Ţepeş Voda a trăit o bucurie întreită, mai întâi de toate, sfinţirea Bisericii, a Altarului într-o localitate, care de la 1881, abia în timpul nostru intră în rândul localităţilor cu lăcaş sfânt. În al doilea rând, am admirat maturitatea duhovnicească a comunităţii, datorită lucrării timp de nouă ani a părintelui Adrian. Şi-n al treilea rând, un diacon şi-un preot, deodată cu sfinţirea Sfântului Altar, s-au sfinţit şi ei de către Duhul Sfânt, ca să se împlinească întrutotul şi pentru slujitori, şi pentru credincioşi, că o dată cu sfinţirea Altarului se sfinţesc şi sufletele, şi trupurile, şi viaţa noastră.







În imagine ( colţul din dreapta) se află preotul paroh movilean, Sinca Marius, prezent la eveniment.

Viorel Enache Protopop de Făurei


   Prezent duminică, 3 noiembrie 2013, la sărbătoarea locuitorilor ţepeşeni, slujba de sfinţire a Bisericii cu Hramul Naşterea Maicii Domnului, din satul Ţepeş Vodă, comuna Movila Miresii, judeţul Brăila. Iată ce a rostit la sfârşitul evenimentului:


   ,,În anul cinstirii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, sfânt împărat, ctitor al Europei creştine şi ctitor de biserici alături de mama sa, astăzi am participat la slujba de sfinţire de la Parohia Ţepeş, în prezenţa Părintelui Casian. Ziua de astăzi este o zi de bucurie şi de mulţumire. Mulţumire lui Dumnezeu, mulţumire ctitorilor şi, nu în ultimul rând, mulţumire ÎPS Casian care a fost astăzi în mijlocul nostru. Bunul Dumnezeu să reverse asupra noastră în toate zilele vieţii, bucuriile pe care ni le dorim finalizate, astfel încât, să ajungem la ţelul vieţii noastre care trebuie să fie mântuirea."

Preotul Adrian Buescu, 3 noiembrie 2013


 Invitat să rostească câteva cuvinte despre evenimentul atât de important pentru enoriaşii ţepeşeni şi nu numai, sfinţirea Bisericii Naşterea Maicii Domnului, din Ţepeş Vodă, Movila Miresii, parohie pe care o păstoreşte de peste 9 ani, preotul paroh Adrian Buescu a spus:
   

   ,,Astăzi, în Parohia Ţepeş Vodă, a avut loc un moment sărbătoresc, sfinţirea primei biserici a acestei localităţi care, deşi a fost înfiinţată în anii 1922, 1923 în mod oficial, în această perioadă nu a existat un lăcaş de închinare sfinţit. De-abia în anul 1997 au început lucrările acestei Sfinte Biserici, care au fost astăzi finalizate şi, iată, cu bucurie, asistăm la sfinţirea bisericii şi la binecuvântare. Ne-am bucurat de prezenţa în mijlocul nostru a ÎPS-ului, căruia îi mulţumim, pentru  grija, şi rugăciunile, şi binecuvântarea sa şi, totodată, ne-am bucurat de prezenţa multor credincioşi care au venit să vadă rodul ostenirii lor binecuvântat de către Dumnezeu. Ne-am străduit ca după Sfânta Liturghie să unim Liturghia cu Filantropia ( cu iubirea de semeni) şi să dăm tuturor credincioşilor un dar, copiilor - pachete cu dulciuri, şi credincioşilor, de asemenea, am pregătit pachete, aproximativ 500 de astfel de pachete din osteneala membrilor din Comitetul Parohial. Nădăjduim că Dumnezeu ne ajută şi Maica Domnului, care este Ocrotitoarea noastră, ne va ajuta cu rugăciunile sale în continuare, ca să împlinim lucrările de la această sfântă biserică şi, în curând, să ajungem să târnosim ( sfinţim) şi pictura acestei biserici. "



Motive pentru care unii adoră să arunce cu noroi în semeni…

      1.acumularea unor frustrări personale
2.refuzul de a accepta succesul celui de alături
3.neputinţa de a progresa în domeniul pe care-l critică
4.laşitatea
5.lipsa unei aprecieri din partea semenilor  
6.o educaţie precară
7.răutatea
8.neîncredere în propriile capacităţi
9.invidia etc.


Invidia în filosofie În „Retorica“, Aristotel definea invidia ca „durerea cauzată de norocul celorlalţi“. Filosoful german Immanuel Kant considera maladia ca o „repulsie de a ne vedea propriul bine acoperit de al altuia“.

Sfinţirea Bisericii Ţepeş Vodă din Movila Miresii, Brăila


Biserica cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului",  din satul Ţepeş Vodă, comuna Movila Miresii:



Eveniment religios


Mâine, 3 noiembrie 2013, va avea loc sfinţirea bisericii din satul Ţepeş Vodă, din comuna Movila Miresii, judeţul Brăila. La eveniment va fi prezent ÎPS  Părinte Casian Arhiepiscopul  Dunării de Jos.
La finalul ceremoniei de sfinţire a acestui lăcaş, elevii Şcolii Gimnaziale Movila Miresii vor prezenta un program de cântece

Interviu cu medicul stomatolog, Andrada Florea



În vizită la medicul stomatolog
       Există oare vreun om care să nu fi simţit  în viaţa sa o durere dentară? Dacă totuşi există şi astfel de persoane, trebuie să recunoaştem că sunt foarte norocoase. Doar cine nu a fost traversat de colţii ascuţiţi ai unei dureri dentare poate să mă contrazică!
      Zilele trecute fiica mea a acuzat dureri la o măseluţă. Aşa că a trebuit să ne anunţăm vizita la medicul dentist. Şi....ce să vezi? O carie rebelă îşi făcuse drum sub o plombiţă fisurând-o,  făcând ravagii pe acolo, până a ajuns  la nerv.
    Iată-ne ajunse în cabinetul tinerei Andrada Florea, medic stomatolog,  absolventă a UMF Gr. T. Popa din Iaşi, specialitatea Medicină Dentară.
   Privind-o cum s-a comportat, nu doar cu fiica mea, ci şi cu alţi pacienţi care au vizitat-o în acea zi, observându-i răbdarea, atenţia, precizia şi plăcerea cu care lucra, mi-am permis să-i adresez câteva întrebări pentru a informa cititorii de prezenţa în localitatea Grădiştea, din judeţul Brăila, a unui cabinet stomatologic utilat după norme europene.

Interviu cu medicul stomatolog, Andrada Florea



R:  Ce înseamnă a fi medic stomatolog pentru dumneavoastră?

A.F. Ar fi multe de spus. Sunt multe lucruri de descoperit în acest domeniu, după părerea mea, iar unul dintre acestea ar fi partea de chirurgie, segment unde eu mi-aş fi dorit să pot face mai mult, dar nu se poate, din cauza sistemului care ne limitează, desigur.
   Mi-a plăcut întotdeauna să lucrez cu omul, să-l ascult, să-l sprijin şi să-i rezolv problemele medicale, atunci când acestea au ţinut de specialitatea mea. Trebuie să recunoaştem că nu oricine are disponibilitate şi ştie să asculte ceea ce are de spus un pacient. Dincolo de problemele dentare, uneori medicul devine şi un bun psiholog. Dialoghez cu pacientul şi, chiar dacă par lipsită de modestie, îmi place să cred că  sunt o profesionistă, îmi pot modela orarul de lucru în funcţie de programul pacientului şi, foarte important, respect deontologia stomatologică! Curăţenia cabinetului, condiţiile din sala de aşteptare pe care încerc să le fac cât mai plăcute,  sterilizarea corespunzătoare a instrumentarului, sunt aspecte care fac parte din normalitatea unui cabinet stomatologic din  zilele noastre.
R. Când v-aţi descoperit pasiunea pentru medicină?
A.F.  Pasiunea pentru acest domeniu a apărut în perioada liceului când am făcut voluntariat în cadrul Organizaţiei Crucea Roşie. Tatăl meu, observând că am înclinaţie pentru aceste activităţi de întrajutorare, m-a încurajat în această direcţie  Exista o problemă care mă făcea să cred că nu pot face faţă admiterii la o facultate de medicină: chimia. Era domeniul unde eu acumulasem nişte lacune şi credeam că nu mai este nimic de făcut. Atunci tata mi-a propus să merg să fac nişte meditaţii la chimie, iar dacă la finalul acestora voi simţi că nu mă descurc, decizia îmi va aparţine. Imaginaţi-vă că totul a fost OK şi-ntr-un timp destul de scurt am reuşit să învăţ chimie cât pentru toată perioada liceului. Este lesne de înţeles că am fost ulterior admisă la Facultatea de Medicină cu o notă frumoasă.
R. De ce aţi ales Grădiştea şi nu altă localitate brăileană? Vă leagă ceva anume de acest loc?
A.F.  Nicidecum! A fost doar o întâmplare. Voiam să încep de undeva, îmi doream să îmi deschid cabinet undeva la ţară, iar din informaţiile care au ajuns la mine, am descoperit că aici ar fi nevoie de un medic stomatolog. Credeţi că am stat prea mult pe gânduri? Că am ezitat când am descoperit câţi km despart oraşul Brăila, locul unde am eu domiciliul, şi această localitate minunată, Grădiştea? Nici vorbă! L-am vizitat pe primarul localităţii, dl Petre Andrei, un om minunat, un primar de nota zece, aş zice, de sprijinul căruia am beneficiat în totalitate în realizarea proiectului meu. Chiar şi prin intermediul dumneavoastră vreau să-i aduc mulţumiri domnului primar grădiştean, care a înţeles cât de importantă este asistenţa stomatologică de specialitate pentru consătenii săi.
R. Vin locuitorii grădişteni la cabinet?
A.F.  Cum să nu! Şi nu doar ei, chiar şi cei din localităţile vecine. Se pare că am reuşit să le câştig încrederea şi asta mă bucură foarte mult. Este unul din principiile mele de viaţă. Să iubesc oamenii, să am încredere în ei, să-i ajut şi să primesc în schimb girul încrederii lor.
R. Când vă pot găsi la cabinetul de aici, din Grădiştea oamenii?
A.F.  Programul meu este luni, miercuri şi vineri în intervalul orar 9.00- 14.00, uneori şi ora 15, atunci când pacienţii sunt condiţionaţi de serviciu şi nu pot ajunge mai devreme. Eu sunt aici şi-i aştept, mai ales dacă au programări pe care trebuie să le respect.

Ieşind cu o altă femeie...



Cu putin timp in urma am reusit să ies cu o altă femeie !
În realitate fusese ideea sotiei mele:
-Stim amândoi că o iubesti !- mi-a zis într-o zi, luându-mă prin surprindere.
-Viata este foarte scurta, dedica-i si ei putin timp.
- Dar eu te iubesc pe tine, am protestat.
-Stiu, dar o iubesti si pe ea, deasemenea.
Cealalta femeie pe care sotia mea dorea sa o vizitez era Mama mea, vaduva de câtiva ani. Din păcate, serviciul si copiii mei îmi permiteau sa o vizitez numai ocazional. În seara aceea am sunat-o sa o invit la cina si la un film.
- Ce s-a intamplat ? Esti bine ? m-a intrebat. (Mama mea este tipul de femeie pentru care un telefon târziu în noapte sau o invitatie surpriză sunt indicii de veste rea).
- Am crezut ca ar fi placut sa petrec ceva timp cu tine...Amandoi, singuri...Ce parere ai ?
Reflectand un moment, răspunse:
-Mi-ar plăcea foarte mult.