Motto: ,,Când nu ajungi la struguri, cu siguranţă sunt acri..."
Printre trăirile ce frământă firea unui om se
numără şi invidia. Acel fior rece, prin care o persoană nu poate accepta
succesul celei de lângă ea. Întotdeauna persoana de alături va avea mai mulţi
bani sau mai multă faimă. Ochii săi par mai încrezători, surâsul mai fermecător
şi cei din jur par să se îndrăgostească mai repede de ea. În schimb tu... oricât
te-ai strădui parcă nu poţi cuprinde în fiinţa ta calităţile sale, parcă nu
poţi atinge standardele pe care ea le ţinteşte. Te simţi aproape incapabil de
a-i privi cu respect toate acele virtuţi după care şi-a croit drumul în viaţă. În
persoana de alături, vezi o fire puternică, cu o educaţie aleasă, cu simţul
umorului, care ştie să se adapteze oricărei situaţii.
Însă... de
ce nu poţi avea şi tu toate acestea? Te obsedează această întrebare, îţi
sparge liniştea în ţăndări şi-ţi face sufletul ferfeniţă cu zbuciumul ei. Te
simţi înfrânt în faţa vieţii. Moare până şi ultimul zâmbet de pe chipul tău. Parcă
ţi-ai pierdut identitatea şi rătăceşti pe o cale ce nu duce nicăieri... Invidia
a ucis în tine toate sentimentele frumoase ce-ţi împodobeau nu demult sufletul.
