autor: Viorel Vintilă
Sunt ofticată şi ţaţă
Pe cei ce reuşesc în viaţă.
Muşc de fund cu gura mare,
Aproape pe fiecare.
Mă numesc invidia,
Soră cu perfidia.
Toată ziua lenevesc
Şi lumea o urmăresc.
Eu sunt ca hopa mitică,
Care nu se mai ridica.
În mocirlă eu m-afund,
Toată lumea muşc de fund.
Ştiu că sunt o nulitate
Şi înjunghii pe la spate.
Pe toţi care au valoare
Le dau tare la picioare.
Asta este viaţa mea
Şi sunt neica-nimenea.
Invidia mă numesc,
Pe valori eu le hulesc
Şi pentru că în aceste zile am fost vizată şi eu de cei din categoria invidioşilor, m-am gândit să postez această compoziţie superbă, a colegului în ale scrisului, Viorel Vintilă. Mulţumesc că am primit această creaţie, atât de pertinentă şi...la obiect. O voi recomanda, cu toată stima, celor ,,elogiaţi" şi, cine ştie, poate vor decide să se ,,trateze" de acest ,,cancer" care , se pare, a cuprins sufletele multor oameni dar, cel mai dureros, al acelor oameni pentru care aş fi garantat cu însăşi viaţa mea...
RăspundețiȘtergere