Interviu cu scriitorul Sterian Vicol - partea a II-a

    - Învăţăturile creştine ne amintesc că întotdeauna i se va da celui ce cere şi i se va deschide celui ce bate. Cât de uşor i s-au deschis uşile lui Sterian Vicol, de-a lungul vieţii?

     - Trebuie să vă spun că eu sunt nepot de preot, de protopop. Fratele tatălui meu, Nicolae Vicol, a fost protopop de Galați timp de 13 ani, iar bunica mea Sanda, când eram copil, mă lua de mânuță și mă ducea la biserică încă de la o vârstă fragedă. Eu mergeam în Casa Domnului ca-n casa bucuriei, a copilăriei de a trăi zilele de Paști sau alte sărbători mari din an, cu multă sfială și rugăciune. Eram prezent la slujbele religioase alături de bunicuța mea. Mama și tata se duceau mai rar, fiindcă mergeau la muncă, iar duminica, mai ales, se odihneau fiind frânți de oboseală, de la secere.  Seceratul se făcea manual pe atunci. Deci am bătut la ușile Domnului de mic, vreau să spun, iar asta  a contribuit un pic la acea ordonare în relațiile umane, relații pe care le modelează biserica. Nu spun că sunt un credincios habotnic, nu! Ce-am moștenit de la bunici și de la părinții mei, obiceiurile pe care le-am văzut la ei le-am preluat și eu. Astfel am reușit să discern încă de copil ce e bine și ce e rău. Știu foarte clar unde-i una și unde-i cealaltă, iar toate aceste influențe au contribuit la înfăptuirea unui profil, al lui Sterian Vicol de azi. V-am spus și mai înainte, în cartea mea de proză, există acele capitole despre biserică, întâmplări adevărate, când l-am înmormântat pe tata, cum în ziua aceea a venit o ploaie cu vijelie, trăsnind biserica. Și a căzut biserica, arzând până-n temelii. Atunci am văzut eu, cu ochii mei de copil adolescent, cum oamenii cu lopeți în mâini, aruncau, ca să stingă flăcările, pământul reavăn de pe mormântul tatălui meu. Tata fiind înmormântat, după cum am mai zis în curtea bisericii, dat fiind faptul că era frate de preot a avut acestă onoare de a fi înhumat aici. Observați și o interpretare formidabilă, cum în caz de forță majoră, ești nevoit să sacrifici ceva ca să iasă bine altceva. La urma urmei și noi scriitorii ne sacrificăm viața, clipele, orele, zilele scriind, dar ne bucurăm când la final iese ceva bun.

   Ușile vieții, uneori, mi s-au deschis ușor, alteori mai greu, trebuie să recunosc. Și totuși, privind în decursul anilor pe care i-am străbătut, am avut destule momente când am fost răsfățat de soartă, când în drumul meu s-au ivit oameni importanți, valoroși pentru cariera mea. Eu cred că nu întâmplător  în perioada liceului am debutat la gazeta literară a școlii. Nu întâmplător mi-am scris debutul încă din 1968, când eram student, în revista Amfiteatru. Apoi în Luceafărul, în Convorbiri literare  și am avut și niște mentori deosebiți. De exemplu, pe Ioanid Romanescu care m-a publicat și a scris despre mine, întâia dată în Convorbiri literare, când era tabloiod.

  Am avut bucuria și m-a publicat un poet important, Geo Dumitrescu, la Gazeta literară se numea publicația și apoi a trecut în România literară. Am avut bucuria să mă publice un poet important, în Amfiteatru, Gheorghe Tomozei, precum și Ion Gheorghe care trăiește și care era redactor la revista Luceafărul. Deci, iată, patru oameni, patru piloni importanți ai carierei mele scriitoricești. Apoi, bineînțeles că devenind cunoscut m-au publicat și ceilalți, mai ales că am avut bucuria să fiu în preajma și să mă bucur de prietenia lui Fănuș Neagu. Cărțile lui, pe care i-am cerut autografe, îmi sunt dedicate astfel: ,,Cu prietenie, lui Sterian Vicol”. Da, pot spune că am fost răsfățat de soartă, că ușile vieții, prin munca și harul meu, mi s-au deschis de fiecare dată fără să mă lupt. Reamintesc celor care nu știu că prima mea carte, Harfele grâului, am scos-o prin concurs, la Editura Eminescu în 1976 când aveam 31-32 de ani. Abia la acestă vârstă eu am publicat carte, până la momentul acela deci, publicând doar în reviste literare. Cum era și de așteptat, ulterior m-a luat în vizor critica de specialitate.  Alexandru Piru, Nicolae Manolescu, de la Iași - Virgil Cuțitaru, Nicolae Turtureanu, Constantin Dram m-au criticat, m-au lăudat pe alocuri, pentru că intrasem în lumea scriitoricească care - de ce să nu recunoaștem?- este frumoasă, dar este și un câmp de bătaie teritoriul literaturii,  după cum știm cu toții. Uneori te ridică, alteori te coboară...

Interviu cu scriitorul Sterian Vicol - partea I

      Absolvent al Facultății de Litere  a Universității București, Sterian Vicol a publicat 15 volume de poezie şi este fondator al Festivalurilor "Costache Conachi", "Grigore Hagiu" şi "Hortensia Papadat Bengescu". Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și deținătorul a numeroase premii literare.

   S-a născut la 9 mai 1943, în satul Țuscani, din județul Vaslui și este tatăl a doi copii minunați, după cum declară, o fată și un băiat.

     În 1990 a fondat revista “Porto Franco”, iar din 2000 este redactor-şef al acesteia. Actualmente este preşedintele Societăţii Scriitorilor ,,Costache Negri” din Galați şi unul din numele reprezentative ale literaturii române, participant activ al vieții literare gălățene și nu numai. De câțiva ani a deschis Cafeneaua Literară ,,Porto Franco”, la restaurantul Casa Românească și-și dorește să multiplice această cafenea și la un alt restaurant gălățean, pentru a dedica mai mult timp prietenilor și prieteniilor sale, pentru a continua acele dialoguri despre și pentru literatură.

    L-am găsit astăzi la redacția Revistei ,,Porto Franco” și l-am rugat să ne povestească câte ceva din viața scriitoricească, pe măsura numelui cu care sfințește acești ani în care a mânuit condeiul, cu ajutorul căruia a lăsat însemne de aur în istoria culturii românești. Cu eleganța-i binecunoscută,

m-a impresionat iarăși când am primit  acceptul său pentru interviu. Poate și pentru că, chiar mă bucur de statutul de prietenă al acestui scriitor dunărean, pentru care nutresc sentimente de stimă și constantă prețuire. Pe care, cu ani în urmă, mi-a fost dat să-l cunosc la un festival de poezie brăilean, moment catalogat de mine drept ,,o întâlnire... întâmplătoare a destinului.”

   Dintre cărțile ce poartă semnătura lui Sterian Vicol amintim:

Harfele grâului, apărută în 1976, Corabia seminţei, 1978, Edena, 1981, Vânătoare nocturnă, 1981, Sigiliul grădinii, 1983, Lacrima învingătorului, 1984, Repausul focului, 1985, Vindecare în păcat, 1991, Daimonia, 1995, Corabia – labirintul celălalt, ediţie bilingvă, 1996, Sunt putred de tine, 1998, Domnişoara Cucută, 2001, Clipa tăind subţire hohotul zăpezii, 2003.

   A debutat și în proză cu microromanul autobiografic Memoria lui Femios, apărut la Editura Timpul, Iaşi, 2011, pe care l-a semnat: Sterian Dumitru Vicol.

       - Mi-am propus, prin acest interviu, să vorbim despre activitatea dumneavoastră, despre reuşitele din cariera dumneavoastră, de aceea, vă invit să facem un periplu al paşilor care v-au făcut să creşteţi în fiecare zi. Să descoperim, domnule Sterian Vicol,  primul pas către lumea scriitoricească! Când s-a întâmplat lucrul acesta?

   - Pentru a răspunde la întrebarea aceasta, trebuie să fac clar o întoarcere în timp și să spun că pașii către scris i-am făcut încă din copilărie. Primele cărți pe care le-am citit, plus buna și blânda natură, eu fiind născut într-un sat din Moldova cu coline, păduri, pomi fructiferi, minunate veri însorite, dar și cu ierni frumoase, în care mergeam cu copiii la săniuș, toate acestea cred, astăzi, și-au pus amprenta în pasiunea mea pentru scris. O copilărie minunată, bogată în amintiri, este întotdeauna un izvor nesecat de inspirație. Mi-amintesc cu drag chiar și acele clipe când, pe la vârsta de 12- 13 ani,  mama venea la mine în cameră, pe la miezul nopții și sufla în lampa cu gaz ce-mi lumina încăperea, pe vremea aceea în satul nostru neexistând electricitate, pentru că, obișnuiam adesea să adorm citind și să uit să sting lumina lămpii. Cel mai teribil, pot să spun că a fost momentul când am intrat în posesia cărții Primele iubiri, a lui Nicolae Labiș, asta se întâmpla prin 1956, când nu mă săturam să citesc poemele sale, ce mi se păreau extraordinare. Toate acestea m-au deschis către scris, deja sămânța aceea pe care o are un scriitor, germina în mine, în străfundurile ființei mele și era nevoie acum doar de a începe să aștern pe hârtie ceea ce se năștea în ființa mea. De asemenea, un rol important în a mă apleca asupra condeiului, ar fi faptul că am avut norocul de un profesor de liceu, Ion Cârlan  -Dumnezeu să-l odihnească! -  care a văzut că era ceva în mine, acel dat cum se spune și mi-a împrumutat din biblioteca lui personală,  cărți care erau interzise în acei ani, '60. Mi-a dat Lucian Blaga spre exemplu, o carte pe care am citit-o și răscitit-o, atât de dragă mi-a fost. Ba chiar, întorcându-mă la perioada când deja m-am consacrat, unii critici au spus că chiar am ceva influențe din Blaga.  S-ar putea, pentru că și eu cred că Veșnicia s-a născut la sat, cum spunea el. De altfel, sunt convins că dacă nu m-aș fi născut în satul meu, Țuscani, în județul Vaslui,  acolo între colinele dulci ale Moldovei, dar și locul cu râpi și dealuri care și-au lăsat amprenta asupra mea, cred că nu aș fi ajuns scriitor. Sau poate ajungeam scriitor, dar nu cum sunt și cum îmi place să cred că reprezint azi. Căci rădăcinile mele sunt acolo, în satul meu și sunt foarte adânci.

Organizația Municipală de Femei a PSD Brăila, inițiatoarea acțiunii ,,O carte pentru fiecare”

Dăruind din suflet pentru suflet

   Într-o lume dominată de internet, telefoane mobile, tablete sau alte sisteme electronice de comunicare, a petrece clipele libere în compania unei cărți tipărite este aproape un lux. Statisticile arată că tinerii din zilele noastre s-au îndepărtat de plăcerea de citi o carte printată în format tradițional.

  Acesta a fost principalul argument ce a motivat-o pe doamna Carmelia Dragomir, membră a Organizației Municipale de Femei PSD Brăila, în inițiativa de a organiza o colectă de carte, având drept scop completarea fondului de carte al unei biblioteci din mediul rural.

    Așadar, vineri, 29 noiembrie 2013, la ora 16.30, în Aula "Edmond Nicolau" a Facultății de Inginerie Brăila, Organizația Municipală de Femei a PSD a organizat acțiunea: O carte pentru fiecare. Oricare participant la eveniment a fost invitat să  aducă din biblioteca proprie o carte, spre a fi dăruită unei instituții de educație cum este școala, de unde elevii o pot citi. Și pentru că aceste cărți strânse trebuiau să ajungă la o școală, organizatorii au ales Școala Gimnazială Movila Miresii, al cărui director este prof. Mirela Brezuică.

  Evenimentul s-a derulat într-o atmosferă caldă, unde s-au simțit nu doar emoțiile celor prezenți, ci și spiritul ascuns dincolo de  filele cărților dăruite de oameni generoși, pentru micile suflete căutătoare de frumos - elevii din mediul rural.

  Amfitrionul evenimentului a fost doamna  Doinița Ciocan – președinta Organizației Municipale de Femei PSD Brăila care, după ce a mulțumit, plină de respect, celor care au dat mâna unei astfel de inițiative, a salutat prezența invitaților de la prezidiu, respectiv a președintelui PSD Brăila, domnul Gheorghe Bunea Stancu, pe prim-vicepreședintele PSD domnul Aurel Simionescu, a domnului senator Ion Rotaru, a domnului deputat Mihai Tudose, a doamnei Didina Stănescu - președinta Organizației Județene de Femei PSD și a primarului movilean, Dumitru Panțuru.

O filă de istorie pentru elevii movileni

   Vineri, 29 noiembrie 2013, elevii claselor primare ai Școlii Gimnaziale Movila Miresii, îndrumați de învățătorii lor, au organizat un moment special dedicat cinstirii zilei de

1 Decembrie – Ziua Națională a României.

   Întreaga activitate a fost coordonată de prof. Munteanu Florica, care le-a vorbit micuților elevi despre însemnătatea acestei zile ce încununează lupta românilor pentru unitate națională, faptă istorică a întregii naţiuni române, momentul Marii Uniri.
   S-au recitat poezii dedicate țării, s-a intonat cu evlavie  imnul de stat ,,Deșteaptă-te române” și, de asemenea, s-a interpretat un colaj de cântece patriotice.

  Purtând în mâini stegulețele confecționate de fiecare la orele de abilități practice, cu mâna pe inimă, micuții elevi movileni au rostit într-un glas: ,,Trăiască țara mea, România!”

  Elevii din clasa a IV-a A, îndrumați de prof. Vasilica Neacșu, i-au surprins pe colegii lor când le-au oferit ecusoane cu tricolorul românesc pe care le-au prins în piepturile tuturor.

  Activitatea s-a încheiat cu o horă mare, frățească în care fiecare inimă a simțit că face parte dintr-o țară minunată România și că vorbesc cea mai dulce limbă, limba română.

La mulți ani, române! La mulți ani, România!

DE ZIUA TA, UN DAR PRIN POEZIE:

Eu, trandafir din palida câmpie, Tu, crinul alb, de-ntunecimi departe, Eu, măr aprins pe-o margine de carte, Tu, rodia ce mi-a predat solie, Eu, arbore ce norul îl desparte, Tu, umbra prea cucernicită sie. Îmi dai să beau un strop de apă vie, Ca să m-afund în voluptăţi deşarte. Între lumina ce-a ajuns la tine Şi inima ce nu o pot struni, Între izbânda zorilor divine Şi nopţile cu torţe arămii, Se-nalţă visul, fald de steaguri line, Să ne-nvelească-n patimi pe vecii.

De ziua ta

de Ovidiu  Komornyk

De ziua ta doresc
Sa fie soare
Cum n-a mai fost in alta zi din an!
Si fluturi albi 
Pe langa noi sa zboare
Intr-un fantastic dans
Aerian.

De ziua ta doresc
Sa infloreasca
Toti trandafirii-n parcuri
Si gradini!
Si tandra mana mea sa-ti daruiasca,
Precum un cavaler,
Pe cei mai fini!

Tu, bun samaritean...

Din zările terestre priveam nemărginirea,   

Te căutam prin clipe în fiecare an,   

Astăzi te simt pe unde, cum îmi respiri iubirea   

Şi cum, încet, m-adulmeci tu, bun Samaritean!   

  

La pieptul tău durerea singurătăţii mele   

O strângi solemn, cu grijă, să nu rămână strop,   

Ca să-mi umbrească ochii de lacrimile grele,   

Sub adâncimi de stâncă m-ajuţi să le îngrop.  

Lasă-mă!

Lasă-mă să-ți port mireasma

Mult cântată de poeți

Prin amurgul viu, ce toamna

Îl strecoară pe poteci.

Lasă-mă să-ți gust dulceața

Sărutărilor pereche,

Ca să pot simți cum viața

În lumina-ți mă petrece.

Vizitând blogul meu favorit, am găsit...

Iubire dincolo de moarte (fragment)

   ,,Omul are în interiorul său dorința de a fi fericit. O căsătorie poate  să dureze toată viața, câțiva ani sau cinci minute. Oricum ar fi, ea poate să nu însemne decât o alianță pecetluită legal și religios, în care omul se poate simți prizonier.  Prins între zbucium și plictiseală, sexul îi pare o simplă nevoie biologică sau, mai rău, o obligație lipsită de pasiune și frumusețe,  dictată de o bucată de hârtie. Dacă ar ști omul că   o singură clipă de căsătorie adevărată îi va înălța trupul și spiritul mai mult decât o viață întreagă, ar face din căutarea sufletului pereche un scop în viață. Căci toate merg bine atunci când ai persoana potrivită lângă tine!”

Iubesc...

... viața, pentru că știu și susțin că este cel mai mare dar ce ne-a fost dat, pentru că a fost primul meu lucru primit și este ultimul care îmi va fi luat.

Am trecut prin nenumărate experiențe de viață, dar valoarea celei mai neînsemnate dintre ele întrece tot aurul din lume.

Iubesc viața, mă bucur de ea! Mă bucur de căldura blândă a soarelui, în fiecare dimineață, de nopțile atât de reci și întunecoase, care îmi transformă ferestrele în oglinzi.

Iubesc viața, pentru că în fiecare zi îmi va dărui noi experiențe – și fiecare dintre ele îmi va aparține, întipărindu-se în sufletul meu.

Visul unei omizi

O omidă micuță coboară, într-o zi, înspre pământ. Foarte aproape de drumul ei era o lăcustă. “Unde te duci?”, a întrebat-o. Fără să se oprească din mers, omida a răspuns: “Am avut un vis azi-noapte; visam că priveam toată valea, de pe vârful muntelui înalt. Mi-a plăcut ce am văzut în vis şi mi-am propus să fac acest lucru.”

Surprinsă, lăcusta a zis, în timp ce prietena ei se îndepărta: “Trebuie să fii nebună! Cum vei putea ajunge tu, până acolo? Tu, o simplă omidă! O piatră va fi un munte, o băltoacă o mare și orice trunchi de copac, o barieră de netrecut.” Dar omiduța era deja departe și nu o mai auzea. Piciorușele ei minuscule nu se opreau din mers.

Deodată, s-a auzit vocea unui scarabeu: “Unde mergi aşa hotărâtă?” Deja transpirată, omiduța i-a zis gâfâind: “Am avut un vis şi vreau să-l realizez, să urc pe munte, ca să privesc de acolo, toată lumea.”

Scarabeul nu s-a putut abține din râs, s-a oprit la un moment dat și a zis: “Nici măcar eu, cu picioare atât de mari, nu aş putea să fac un lucru atât de ambiţios.” Se tăvălea pe jos de râs, în timp ce omida îşi continua drumul.

Emoţii aniversare la Şcoala Gimnazială Movila Miresii, din judeţul Brăila

    Astăzi, vineri, 8 noiembrie 2013, la Şcoala Gimnazială Movila Miresii a fost sărbătoare căci a avut loc aniversarea sa. Patronii spirituali ai acestei instituţii de învăţământ  sunt Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, de aceea, în fiecare an, în a opta zi  a lui Brumar  bucuria se cerne din belşug peste şcoala movileană.

    Programul special pregătit pentru această zi a fost atractiv prin diversitatea activităţilor. Amfitrionul evenimentului a fost directorul şcolii, prof. Mirela Brezuică, care a salutat prezenţa în sală a invitaţilor de onoare. Din partea Primăriei locale, domnul viceprimar Vasile Bădără, al doamnei contabil Nela Datcu, a părintelui paroh Stelian Hornea şi al doamnei Gabriela Popa - reprezentantul publicaţiei Infozone . S-au alăturat, pentru a sărbători alături de şcoala movileană, un fost director şi profesor al Şcolii Gimnaziale Movila Miresii - prof. Marieta Lazăr, prof. Angelica Iordan – cadru didactic care a format elevi ai acestei şcoli, precum  şi toate cadrele didactice care funcţionează, în prezent, în această instituţie.

  Din alocuţiunea directorului Mirela Brezuică cităm: ,,Astăzi, la peste 130 de ani, Şcoala Gimnazială Movila Miresii oferă fericitul prilej pentru elevii şi toţi absolvenţii acestei şcoli, dar şi profesorilor, să retrăiască emoţia şi respectul pentru o instituţie de învăţământ. Şcoala a luminat calea vieţii multor elevi ce-au învăţat aici, i-a ajutat să urce treptele succesului şi să devină oamenii minunaţi ai societăţii de azi şi - de ce nu?- şi de ieri. Este ceas aniversar, este ceas de bilanţ, bilanţ pe care-l facem de fiecare dată când este ziua noastră, punând pe talere valorile formate aici, în şcoala movileană, dascăli deosebiţi şi binepregătiţi, iar pe de altă parte, veşmântul şcolii de ieri şi de azi, aspectul interior şi exterior al acestui lăcaş. Descoperim cât de multe a realizat şcoala prin cei care au condus-o, câte drumuri a deschis, câte destine a pecetluit cu dragostea de slove. Urarea de La mulţi ani! pe care o rostim cu toţii şcolii movilene, este şi urarea noastră, a celor ce păşim aici în fiecare zi. Ziua de azi o dedicăm şi dascălilor ce nu mai sunt printre noi, dar care şi-au lăsat semnătura în Cartea de onoare a acestei şcoli. Lor le dedicăm un moment special, această colivă simbolică ca o pioasă aducere-aminte a ceea ce-au reprezentat ei.”

   Din cuvintele preotului Stelian Hornea, toţi cei prezenţi în Sala de sport a şcolii movilene, locaţia acestui eveniment, am înţeles că fiecare om primeşte la naştere câte un înger, care poate fi chiar cel cu numele Sfinţilor din 8 noiembrie. Este darul pe care ni-l face Dumnezeu fiecăruia şi care ne ajută să cultivăm râvna pentru învăţătură şi iubirea de semeni. Slujba de mulţumire, pentru foştii elevi şi dascăli ai acestei şcoli, s-o păstrăm în inimă ca pe ceva de preţ, fiindcă binecuvântarea Domnului coboară mereu peste creştetele oamenilor buni şi credincioşi.

  Despre rolul şi importanţa îngerilor, al sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil ne-au vorbit elevele din clasa a VIII-a A, Georgiana Vîju şi Ştefania Manole.

Eleanor Roosevelt

"Mințile luminate discută idei; mințile mediocre discută evenimente; mințile mici discută oamenii."

La mulţi ani, celor cu nume de sfinţi!

ÎPS Casian Arhiepiscop al Dunării de Jos

    Prezent la Ţepeş Vodă, Movila Miresii, astăzi, 3 noiembrie 2013, la slujba de sfinţire a bisericii din această localitate, alături de un sobor de preoţi.

   La finalul ceremoniei de sfinţire a bisericii ţepeşene, ÎPS Casian Arhiepiscop al Dunării de Jos, a declarat:

    ,,Parohia Ţepeş Voda a trăit o bucurie întreită, mai întâi de toate, sfinţirea Bisericii, a Altarului într-o localitate, care de la 1881, abia în timpul nostru intră în rândul localităţilor cu lăcaş sfânt. În al doilea rând, am admirat maturitatea duhovnicească a comunităţii, datorită lucrării timp de nouă ani a părintelui Adrian. Şi-n al treilea rând, un diacon şi-un preot, deodată cu sfinţirea Sfântului Altar, s-au sfinţit şi ei de către Duhul Sfânt, ca să se împlinească întrutotul şi pentru slujitori, şi pentru credincioşi, că o dată cu sfinţirea Altarului se sfinţesc şi sufletele, şi trupurile, şi viaţa noastră.

În imagine ( colţul din dreapta) se află preotul paroh movilean, Sinca Marius, prezent la eveniment.

Viorel Enache Protopop de Făurei

   Prezent duminică, 3 noiembrie 2013, la sărbătoarea locuitorilor ţepeşeni, slujba de sfinţire a Bisericii cu Hramul Naşterea Maicii Domnului, din satul Ţepeş Vodă, comuna Movila Miresii, judeţul Brăila. Iată ce a rostit la sfârşitul evenimentului:

   ,,În anul cinstirii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, sfânt împărat, ctitor al Europei creştine şi ctitor de biserici alături de mama sa, astăzi am participat la slujba de sfinţire de la Parohia Ţepeş, în prezenţa Părintelui Casian. Ziua de astăzi este o zi de bucurie şi de mulţumire. Mulţumire lui Dumnezeu, mulţumire ctitorilor şi, nu în ultimul rând, mulţumire ÎPS Casian care a fost astăzi în mijlocul nostru. Bunul Dumnezeu să reverse asupra noastră în toate zilele vieţii, bucuriile pe care ni le dorim finalizate, astfel încât, să ajungem la ţelul vieţii noastre care trebuie să fie mântuirea."

Preotul Adrian Buescu, 3 noiembrie 2013

 Invitat să rostească câteva cuvinte despre evenimentul atât de important pentru enoriaşii ţepeşeni şi nu numai, sfinţirea Bisericii Naşterea Maicii Domnului, din Ţepeş Vodă, Movila Miresii, parohie pe care o păstoreşte de peste 9 ani, preotul paroh Adrian Buescu a spus:

   

   ,,Astăzi, în Parohia Ţepeş Vodă, a avut loc un moment sărbătoresc, sfinţirea primei biserici a acestei localităţi care, deşi a fost înfiinţată în anii 1922, 1923 în mod oficial, în această perioadă nu a existat un lăcaş de închinare sfinţit. De-abia în anul 1997 au început lucrările acestei Sfinte Biserici, care au fost astăzi finalizate şi, iată, cu bucurie, asistăm la sfinţirea bisericii şi la binecuvântare. Ne-am bucurat de prezenţa în mijlocul nostru a ÎPS-ului, căruia îi mulţumim, pentru  grija, şi rugăciunile, şi binecuvântarea sa şi, totodată, ne-am bucurat de prezenţa multor credincioşi care au venit să vadă rodul ostenirii lor binecuvântat de către Dumnezeu. Ne-am străduit ca după Sfânta Liturghie să unim Liturghia cu Filantropia ( cu iubirea de semeni) şi să dăm tuturor credincioşilor un dar, copiilor - pachete cu dulciuri, şi credincioşilor, de asemenea, am pregătit pachete, aproximativ 500 de astfel de pachete din osteneala membrilor din Comitetul Parohial. Nădăjduim că Dumnezeu ne ajută şi Maica Domnului, care este Ocrotitoarea noastră, ne va ajuta cu rugăciunile sale în continuare, ca să împlinim lucrările de la această sfântă biserică şi, în curând, să ajungem să târnosim ( sfinţim) şi pictura acestei biserici. "

Motive pentru care unii adoră să arunce cu noroi în semeni…

      1.acumularea unor frustrări personale

2.refuzul de a accepta succesul celui de alături

3.neputinţa de a progresa în domeniul pe care-l critică

4.laşitatea

5.lipsa unei aprecieri din partea semenilor  

6.o educaţie precară

7.răutatea

8.neîncredere în propriile capacităţi

9.invidia etc.

Invidia în filosofie În „Retorica“, Aristotel definea invidia ca „durerea cauzată de norocul celorlalţi“. Filosoful german Immanuel Kant considera maladia ca o „repulsie de a ne vedea propriul bine acoperit de al altuia“.

Sfinţirea Bisericii Ţepeş Vodă din Movila Miresii, Brăila

Biserica cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului",  din satul Ţepeş Vodă, comuna Movila Miresii:

Eveniment religios

Mâine, 3 noiembrie 2013, va avea loc sfinţirea bisericii din satul Ţepeş Vodă, din comuna Movila Miresii, judeţul Brăila. La eveniment va fi prezent ÎPS  Părinte Casian Arhiepiscopul  Dunării de Jos.

La finalul ceremoniei de sfinţire a acestui lăcaş, elevii Şcolii Gimnaziale Movila Miresii vor prezenta un program de cântece

Interviu cu medicul stomatolog, Andrada Florea

În vizită la medicul stomatolog

       Există oare vreun om care să nu fi simţit  în viaţa sa o durere dentară? Dacă totuşi există şi astfel de persoane, trebuie să recunoaştem că sunt foarte norocoase. Doar cine nu a fost traversat de colţii ascuţiţi ai unei dureri dentare poate să mă contrazică!

      Zilele trecute fiica mea a acuzat dureri la o măseluţă. Aşa că a trebuit să ne anunţăm vizita la medicul dentist. Şi....ce să vezi? O carie rebelă îşi făcuse drum sub o plombiţă fisurând-o,  făcând ravagii pe acolo, până a ajuns  la nerv.

    Iată-ne ajunse în cabinetul tinerei Andrada Florea, medic stomatolog,  absolventă a UMF Gr. T. Popa din Iaşi, specialitatea Medicină Dentară.

   Privind-o cum s-a comportat, nu doar cu fiica mea, ci şi cu alţi pacienţi care au vizitat-o în acea zi, observându-i răbdarea, atenţia, precizia şi plăcerea cu care lucra, mi-am permis să-i adresez câteva întrebări pentru a informa cititorii de prezenţa în localitatea Grădiştea, din judeţul Brăila, a unui cabinet stomatologic utilat după norme europene.

Interviu cu medicul stomatolog, Andrada Florea

R:  Ce înseamnă a fi medic stomatolog pentru dumneavoastră?

A.F. Ar fi multe de spus. Sunt multe lucruri de descoperit în acest domeniu, după părerea mea, iar unul dintre acestea ar fi partea de chirurgie, segment unde eu mi-aş fi dorit să pot face mai mult, dar nu se poate, din cauza sistemului care ne limitează, desigur.

   Mi-a plăcut întotdeauna să lucrez cu omul, să-l ascult, să-l sprijin şi să-i rezolv problemele medicale, atunci când acestea au ţinut de specialitatea mea. Trebuie să recunoaştem că nu oricine are disponibilitate şi ştie să asculte ceea ce are de spus un pacient. Dincolo de problemele dentare, uneori medicul devine şi un bun psiholog. Dialoghez cu pacientul şi, chiar dacă par lipsită de modestie, îmi place să cred că  sunt o profesionistă, îmi pot modela orarul de lucru în funcţie de programul pacientului şi, foarte important, respect deontologia stomatologică! Curăţenia cabinetului, condiţiile din sala de aşteptare pe care încerc să le fac cât mai plăcute,  sterilizarea corespunzătoare a instrumentarului, sunt aspecte care fac parte din normalitatea unui cabinet stomatologic din  zilele noastre.

R. Când v-aţi descoperit pasiunea pentru medicină?

A.F.  Pasiunea pentru acest domeniu a apărut în perioada liceului când am făcut voluntariat în cadrul Organizaţiei Crucea Roşie. Tatăl meu, observând că am înclinaţie pentru aceste activităţi de întrajutorare, m-a încurajat în această direcţie  Exista o problemă care mă făcea să cred că nu pot face faţă admiterii la o facultate de medicină: chimia. Era domeniul unde eu acumulasem nişte lacune şi credeam că nu mai este nimic de făcut. Atunci tata mi-a propus să merg să fac nişte meditaţii la chimie, iar dacă la finalul acestora voi simţi că nu mă descurc, decizia îmi va aparţine. Imaginaţi-vă că totul a fost OK şi-ntr-un timp destul de scurt am reuşit să învăţ chimie cât pentru toată perioada liceului. Este lesne de înţeles că am fost ulterior admisă la Facultatea de Medicină cu o notă frumoasă.

R. De ce aţi ales Grădiştea şi nu altă localitate brăileană? Vă leagă ceva anume de acest loc?

A.F.  Nicidecum! A fost doar o întâmplare. Voiam să încep de undeva, îmi doream să îmi deschid cabinet undeva la ţară, iar din informaţiile care au ajuns la mine, am descoperit că aici ar fi nevoie de un medic stomatolog. Credeţi că am stat prea mult pe gânduri? Că am ezitat când am descoperit câţi km despart oraşul Brăila, locul unde am eu domiciliul, şi această localitate minunată, Grădiştea? Nici vorbă! L-am vizitat pe primarul localităţii, dl Petre Andrei, un om minunat, un primar de nota zece, aş zice, de sprijinul căruia am beneficiat în totalitate în realizarea proiectului meu. Chiar şi prin intermediul dumneavoastră vreau să-i aduc mulţumiri domnului primar grădiştean, care a înţeles cât de importantă este asistenţa stomatologică de specialitate pentru consătenii săi.

R. Vin locuitorii grădişteni la cabinet?

A.F.  Cum să nu! Şi nu doar ei, chiar şi cei din localităţile vecine. Se pare că am reuşit să le câştig încrederea şi asta mă bucură foarte mult. Este unul din principiile mele de viaţă. Să iubesc oamenii, să am încredere în ei, să-i ajut şi să primesc în schimb girul încrederii lor.

R. Când vă pot găsi la cabinetul de aici, din Grădiştea oamenii?

A.F.  Programul meu este luni, miercuri şi vineri în intervalul orar 9.00- 14.00, uneori şi ora 15, atunci când pacienţii sunt condiţionaţi de serviciu şi nu pot ajunge mai devreme. Eu sunt aici şi-i aştept, mai ales dacă au programări pe care trebuie să le respect.

Ieşind cu o altă femeie...

Cu putin timp in urma am reusit să ies cu o altă femeie !

În realitate fusese ideea sotiei mele: -Stim amândoi că o iubesti !- mi-a zis într-o zi, luându-mă prin surprindere.

-Viata este foarte scurta, dedica-i si ei putin timp.
- Dar eu te iubesc pe tine, am protestat.
-Stiu, dar o iubesti si pe ea, deasemenea.

Cealalta femeie pe care sotia mea dorea sa o vizitez era Mama mea, vaduva de câtiva ani. Din păcate, serviciul si copiii mei îmi permiteau sa o vizitez numai ocazional. În seara aceea am sunat-o sa o invit la cina si la un film.
- Ce s-a intamplat ? Esti bine ? m-a intrebat. (Mama mea este tipul de femeie pentru care un telefon târziu în noapte sau o invitatie surpriză sunt indicii de veste rea).
- Am crezut ca ar fi placut sa petrec ceva timp cu tine...Amandoi, singuri...Ce parere ai ?
Reflectand un moment, răspunse:
-Mi-ar plăcea foarte mult.

Octombrie 2013 ...

Ceas aniversar la Şcoala Ţepeş Vodă- Movila Miresii

Ziua Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir,

ocrotitorul acestei şcoli

     În ochii fiecărui om există o văpaie strălucitoare. Este acea văpaie cu care se naşte şi pe care o menţine aprinsă atunci când îşi urmează drumul. Şi cine poate aprinde mai viu simţămintele unui om decât primii dascăli, respectiv educatorii şi învăţătorii? Anii în care clipele zboară atât de repede încât, dacă dăm filele propriului  jurnal, vom observa că anii de şcoală primară trec precum o adiere de vânt, dar lasă şi cel mai suav parfum în sufletele noastre.

   Astfel de momente preţioase s-au derulat astăzi, 25 octombrie 2013, la Structura Ţepeş Vodă a Şcolii Gimnaziale Movila Miresii.  Locuitorii ţepeşeni, părinţi şi bunici au deschis porţile şcolii în care, nu demult,  au învăţat chiar ei şi unde îşi desfăşoară activitatea educativă astăzi prichindeii lor.

Şcoala Ţepeş Vodă, din localitatea Movila Miresii, judeţul Brăila, este locul unde elevii ciclului primar ( Clasa Pregătitoare şi clasele I-IV) vin în fiecare zi să înveţe, să se joace, să-şi găsească reperele pentru viitor, să-şi creioneze primele emoţii alături de dascălii lor.

   Şcoala Ţepeş Vodă, la fiecare  26 octombrie, răsună de glasuri cristaline de copii, care-i aduc un omagiu, căci este  ziua ocrotitorului său,  Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir.

    Şi dacă cu puţin timp în urmă vă invitam să mergeţi în şcoala care v-a format, care v-a deschis porţile înţelepciunii pentru a-i cânta şi a-i recita poezii, iată că, elevii şi preşcolarii ţepeşeni, îndrumaţi de dascălii lor  au pregătit un program special pentru această zi, ce a cuprins cântece, dansuri şi poezii.

   La această manifestare a fost prezentă conducerea şcolii movilene, prin doamnele director, prof. Mirela Brezuică şi prof. Mirela Tarţa, precum şi autorităţile locale reprezentate de viceprimarul Vasile Bădără şi Eduard Balaban, secretarul Primăriei Movila Miresii.

Tu eşti o poveste, iubito!

-Tu eşti o poveste, iubito!

Frumoasă şi fără sfârşit,

Precum o zeiţă iubită

De zeii cruzi din Olimp.

Tu eşti o poveste, iubito!

Povestea ce-am scris-o demult,

A ta măreţie vrăjită

O-ntâmpin în vise şi-n gând.

Tu eşti o poveste, iubito!

Frumoasă şi fără sfârşit

Pe al meu  dor răstignită

De nerostitul cuvânt.

Tu eşti o poveste, iubito!

Frumoasă şi fără sfârşit,

Iubirea ta, grea ispită

În simţuri fiori mi-a trezit.

O! Vântul  cenuşa ne poartă

Spre zări depărtate  mereu,

Că-n rugul iubirii, adorato,

Voi arde alături şi eu.

În gândul tău....

Am agăţat gândul meu

în cuierul gândului tău

când dezmierdările toamnei

desenau pe frunzele copacului nostru

veşnicia.

Inima mea bătea

în sensul invers acelor de ceasornic

scuturând clipa înserării

Şcoala Gimnazială Movila Miresii

Instituţie aflată sub ocrotirea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

Povestea îngerilor…

   Ziua de 8 noiembrie, ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, a început a fi prăznuită în Biserică ca sărbătoare a îngerilor. Vorbind despre îngeri, Biserica ne învaţă că sunt duhuri slujitoare, slugi credincioase lui Dumnezeu, trimişi de acesta să fie prieteni şi ocrotitori ai oamenilor.

Cine sunt  Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil?

   Sfântul Arhanghel Mihail este considerat căpetenia oştilor cereşti-îngereşti, acela care, la sfârşitul lumii, va lupta cu diavolul şi despre care se spune că nu stă în Rai decât în Vinerea Mare şi de Paşti, în restul timpului fiind în misiune pe Pământ.

   Sfântul Arhanghel Gavriil este arhanghelul bunelor vestiri. El a vestit-o pe Fecioara Maria că îl va naşte pe Iisus.

  Drept recunoştintă pentru aceşti doi îngeri, Biserica Ortodoxă a rânduit ca aceştia să fie pictaţi pe două dintre uşile Sfântului Altar. Unul cu crini în mână, semn al bunei vestiri, iar celalălt cu o sabie de foc, semn al pazei care i-a fost rânduită la poarta Edenului. În popor se spune că fiecare om are câte un înger păzitor. Se pare că şi şcoala movileană are, şi nu unul, ci doi.

   Şcoala Gimnazială Movila Miresii, din judeţul Brăila,  a ales să-i fie ocrotitori aceşti arhangheli. Aşa cum Mihail ţine în mâini sabia de foc, astfel şi elevii şcolii movilene folosesc condeiul pentru a învăţa şi a descoperi tainele cărţilor.

    Arhanghelul Gavriil este zi de zi păzitorul şcolarilor, îi veghează în toate activităţile şi îi îndrumă în tot ceea ce fac. Sălile de clasă sunt binecuvântate din belşug de harul acestor ocrotitori.

   Talentul şi meritele elevilor movileni, bine-cunoscute printre şcolile brăilene, sunt valorificate prin activităţile şcolare şi extraşcolare la care aceştia participă prin premiile obţinute la diverse competiţii.

Elegie de septembrie

de Eugen Evu

Ma injunghiase toamna blonda-n seara:
Mi-a dat sarutul, hoata, si-a fugit.
In fagurii extazului, amara, 
Lumina ei sclipea ca un cutit.

Deschis-am pumnii, cum, copil, odata, 
Cand din izvor sa beau ingenuncheam, 
Dar licarul din palma despuiata
S-a spulberat, ca razele pe geam...

Spune STOP suferinţei!

     De ce să ţinem captivi, într-o relaţie, un partener care nu ne mai iubeşte? De care ne leagă doar o bucată de hârtie numită: ,,Certificat de căsătorie”... Nici o lege din ţara aceasta nu ne obligă să trăim alături de o persoană fără consimţământul nostru.

     Deunăzi, discutam cu o prietenă, despre ceea ce observăm în jurul nostru, la unele cupluri.

Sunt persoane care nu reuşesc să iasă dintr-o relaţie, din diferite motive: teama de a nu rămâne singur, neîncrederea în propriile forţe, lipsa unui venit, sprijin sau locuinţă, iar exemplele pot continua. Sunt situaţii şi situaţii, în care partenerii aleg să facă concesii ale căror motive le cunosc doar ei şi, chiar nu e cazul, să ne dorim a le intui.

     Iată ce se întreba prietena mea: De ce oare,  atunci când unul din parteneri vrea să iasă din relaţie, celălalt nu este de acord? Se transformă într-o falsă victimă?Că doar iubire cu de-a sila, nu se poate, cum bine ştim cu toţii! Iar atunci când afecţiunea a dispărut, nu a făcut-o singură, ci cu ajutorul nostru, prin atitudinile şi alegerile noastre!

      Motivul să fie un orgoliu exacerbat, răutatea, ori pur şi simplu dependenţa de partener, obsesia pentru el? Întâlnim, e-adevărat şi persoane decepţionate, nu neapărat de partener, ci de alte neputinţe, care îşi proiectează nereuşitele asupra celui de alături. Mai observăm şi tipul acela de oameni care practică o formă de vampirism energetic, prin care storc de energie, prin diverse modalităţi, omul de lângă ei.

    Sunt oameni şi oameni, unii mai pregătiţi, alţii mai puţin pregătiţi, care înţeleg că atunci când nu mai împarţi nici un sentiment de afecţiune cu cineva, este mai bine să schimbi direcţia şi să urmezi o altă cale... E prea scurtă viaţa ca s-o irosim şicanând şi chinuind sufletul de lângă noi! Căci suferinţa mai mare tot noi o trăim, cei ce ne comportăm astfel... Este vorba de acea jivină a neiertării, ale cărei gheare ne sfâşie spatele cu fiecare clipă în care o ţinem alături. Aşa cum spunea un mare teolog, este bine să ne scuturăm de ea, să iertăm şi să mergem mai departe, cu fruntea sus, cu inima liberă de orice sentiment negativ. La ce ne-ar folosi o suferinţă în plus când ea poate fi curmată cu o singură alegere?

A, a, a, acum e toamnă da!